Mia şi Noel

Dedicaţie nepoţilor mei...

Noel, toboşarul mamei,
Roşu, ca un rac la faţă,
Cu ochi aprinşi, ca de cicoare,
Ridică casa în picioare,
Nu îi pasă chiar deloc
Dacă mâinile îl dor
De atâta sfântă bătaie...

Tobele-i rabdă furia,
Talentatului băiat,
Dar auditorii casei
Rămân fără de timpane,
De n-au căştile pe cap.

Sora lui, frumoasa Mia,
O zână cu păr de aur,
Ca răspuns la decibeli,
Cântă la pian sonate,
De ia foc sufrageria.

Peste clape de pian,
Trec ca o dulce adiere
Note ce se scurg agale
Şi apoi, mare tăcere,
Timpul i-a oprit la timp.

Frăţiorii au obosit,
Lecţiile şi-au terminat,
Lăsând totul la o parte,
O rup amândoi la fugă,
Fiindcă-i vremea de jucat.

O! Şi bunicii fericiţi,
Cu aşa nepoţi aleşi
Şi-au uitat toţi decibelii,
Care i-au îngurgitat,
Visând la marii artişti.

poezie pentru copii de Valeria Mahok (12 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine e fata care cântă la pian?

O fată cântă la pian
Un cântec de iubire
Şi ochii ei sunt plini de fericire.
Glasul e ca un murmur de izvor,
Ea cântă un cântec de amor.
Inima îi bate tot mai tare în piept
Şi ea cântă un frumos sonet.
Chipul îi radiază de bucurie
Şi vocea ei interpretează o frumoasă melodie.
Ea cântă parcă de o clipă, de o oră, de un an
Şi toţi se întreabă: Cine e fata care cântă la pian?

poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunet de pian

Infinit şi sunete,

degete şi clape,

corzi şi vibraţii.

Totul se întâmpla,

sub mâinile lui...

Atunci am auzit,

o singură dată,

sunetul infinitului

şi m-am oprit

1000 de ani.

să-l ascult...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Pe puntea-n flăcări e-un băiat,
Când toţi au cam fugit;
Şi focul de pe cuirasat
Pe morţi i-a învăluit.

Cu toate-acestea demn stătea,
Sfidând vântul ostil;
Făptură vajnică era,
Cu formă de copil.

Şi nu fugea de fumul gros,
Căci tatăl nu i-a spus;
Dar tatăl, mort, zăcea pe jos
Şi glasu-i era dus.

El îl chema, "Zi, tată, zi
Aici am terminat?"
Dar căpitanul n-auzi
Că fiul l-a strigat.

"Vorbeşte, tată, e de-ajuns?
Să plec, oare-aş putea?"
Ghiulele crunte i-au răspuns,
Iar focul pârjolea.

Simţea suflarea lor pe-obraz
Şi-n părul răsfirat;
În postul morţii stătea treaz
Privind îngândurat.

Şi-a strigat iar, cu glas răcnit,
"Mai stau, tată, şi-acum?"
În timp ce peste el, grăbit,
Văpaia-şi croia drum.

Şi vasul îl înfăşura,
Şi steagul cel stingher,
Peste copil ea fâlfâia
Ca flamurile-n cer.

Apoi, un tunet lung vuia –
Băiatul, unde-i dus? –
Pe mare vântul arunca
Fragmente mici de sus;

Din cârmă, fanion, catarg,
Ce rolul şi-au jucat –
Dar a pierit acolo-n larg
Şi-un suflet de băiat.

poezie de Felicia Hemans, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
şi-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieţii
şi floarea lui ofilită
şi-au renăscut poeţii
şi-au murit într-o clipită
Restul n-au ştiu, nu i-au simţit
şi i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeţii au luat câte un cuţit
şi-au închis rana înfiptă
şi-au renăscut poeţii
şi-au vorbit cu pereţii
şi-au ajuns acolo jos
şi-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul ospitalităţii

De popoare migratoare
au ajuns şi-n ţara mea
n-am avut nicio scăpare
făr-de verbul a răbda

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne i-am primit pe toţi
de la Ana la Caiafa
şefi de oşti sau şefi de hoţi
şi-au umplut la noi carafa

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Şi am dat şi am tot dat
din Mare pân-la Carpaţi
- Dacia nu fu bărbat-
vremea e şi voi să daţi

Rabdă azi rabdă şi mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Care Doamne o fi leacul
am răbdat răbda-i-ar dracul
că de-atâta bună-voie
am ajuns Arca lui Noe

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Vin se urcă ne mănâncă
nu cotează vrem-nu vrem
să crească iarba din stâncă
din dragoste şi blestem

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne unde-i Ţara Ta
unde-i pacea şi aleanul
Te-am ruga Mări ruga
hai să ne trezim la anul

C-am răbdat şi azi şi mâini
să nu cad am dat din mâini
şi din mâini şi din picioare
dar nu vi-i ruşine oare

poezie de Costel Zăgan (4 iulie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondo de noapte

Clape albe, clape negre,
Tresăriri nervoase de pian
Suflet uitat pe un teren viran,
Des bântuit de tenebre

Clape negre, clape albe,
Înlănţuire-n pas de dans
Coapse topite în balans
Impotriviri de formă, slabe

Albe clape, negre clape,
Rondo sostenuto, crud,
Statuie de şisturi-nud
Iubita, scăldată de ape

Negre clape, albe clape,
Îngemănate-n vag andante
O fi rai? Sau iad(de Dante)?
Nu rupe vraja. Stă-mi aproape...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pian dezacordat sună groaznic, chiar dacă pe clape apasă un mare pianist. Aşa e şi cu democraţia.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimidaţii de frumos

Descleiam cuvintele de mierea florilor
alcătuiam trăiri înalte
asemenea sunetelor pe clape de pian
ce acompaniază cântecul sopranei,

între noi intimidaţii de frumos
muritori pe portative albastre

se compune totul fără măsură...

În altă limbă sublimă şi plină
toate fiinţele cântă.

Ca şi primăverile îmbătate de soare
sufletele se înfăşoară-n culori
şi se ridică cu bucurie,
în miros de mărgăritare şi crini
pe scările care ajung la cer.

Întrebându-ne din ochi
inima pulsează sânge curat în trup
şi ne despărţim de tot ce-i rău.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneza tezaurului

Din Pietroasa au plecat
Goţii-n fugă - crud destin -
Şi-au băut atâta vin
Că şi cloşca şi-au uitat.

epigramă de Ioan Fârte din Festivalul "Cât e Buzăul de mare", Ediţia X-a, Tema: Tezaurele de la Pietroasele (9 mai 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note de toamnă

(Tăcere... e toamnă în cetate...)

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... şi numai ploaia dă cuvânt-
E pace de plumb, e vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, -adorato,
Cu crengi şi foi uscate am venit;
În târg, o fată tristă a murit, -
Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate-
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă la pian dacă îţi face plăcere, chiar dacă profesoara nu te va aprecia. Este cea mai bună metodă de a învăţa, când faci ceva cu o mare plăcere nu îţi vei da seama că timpul trece.

Albert Einstein în scrisoare adresată fiului său Tete
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este bine să înţelegi că toţi marii oameni din trecut care au obţinut realizări remarcabile au fost nişte vizionari. Ei şi-au proiectat mintea asupra viitorului dorit şi nu şi-au bătut capul cu greşelile din trecutul lor. Altfel spus, ei şi-au imaginat lumea pe care şi-ar dori-o şi nu s-au preocupat de realitatea existentă, după care au trecut la fapte şi şi-au materializat viziunea.

Bob Proctor în Te-ai născut bogat, Nu te mai gândi la ce a fost
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

După reci intemperii,
Primăvara se ivi,
Proaspătă şi parfumată,
Cu eşarfa înflorată
Şi cu părul răsfirat,
Peste dealuri aruncat.

Şi-n bătaia vântului,
Prin raiul pământului
Primăvara sărutată,
Mai de toţi e deocheată,
Mândră zână aşteptată.

Escortată de orchestra
Mare de ciripitori,
Primăvara blândă, tandră
Bate la ferestre-n zori,
Trezind marii admiratori.

Toporaşii din grădină,
Cu narcisele de mână,
Au incins o horă mare,
Dezmorţindu-se-n cărare.
Tolăniţi leneşi la soare,
Motănelul şi Grivei,
Au uitat de supărarea
Ce i-a războit mai ieri.

Printre pomii înfloriţi,
Tinerii îndrăgostiţi
Se amestecă-n culoare,
Confundându-se în zare
Fericiţi nevoie mare.

Veselă şi tonică
Mândră şi armonică,
Primăvara aşteptată,
Veseleşte lumea toată,
De la cel mare din casă,
Pân’la cel mai mic din poartă.

poezie de Valeria Mahok (29 martie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au scurs aproape zece ani de când soţii Dursley s-au trezit cu nepotul lor în pragul casei, dar Aleea Boschetelor se schimbase prea puţin sau chiar deloc. Soarele răsărea tot din faţa aceleiaşi grădini ordonate şi lumina numărul 4 de pe intrarea principală a casei familiei Dursley. Se târa apoi spre sufrageria casei, care rămăsese neschimbată, ca pe vremea când domnul Dursley auzise acele ştiri îngrozitoare despre bufniţe şi alte ciudăţenii.

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personal, mi-am pus întrebarea dacă să plec sau nu în Germania cel puţin de două ori: în liceu, când foarte mulţi dintre colegii mei şi-au pus această întrebare, când şi-au dorit să plece. Atunci răspunsul meu a fost că nu, nu vreau să plec. Pur şi simplu, nu am văzut niciun motiv pentru care să plec. A doua oară mi-am pus întrebarea după Revoluţie, când majoritatea saşilor au şi plecat, nu doar şi-au dorit. Chiar au plecat. N-am vrut nici atunci să plec. Decizia mea a fost de fiecare dată, să rămân aici, chiar dacă părinţii şi sora mea plecaseră.

Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi ninge...

Plouă şi ninge,
Timpul întotdeauna învinge,
Rămân în viaţă
Doar spiritele care se înalţă.

Plouă şi ninge,
Iubirea se naşte, înfloreşte,
Apoi se prelinge în nemurire,
Dacă învinge.

Plouă şi ninge,
Jocul vieţii e ca o minge
Rostogolită sau înălţată,
Păcatele ei plătesc scump, apoi se iartă.

Plouă şi ninge,
Viaţa tuturor se prelinge,
Amintirile tezaur sufletesc se împletesc,
Batrâneţile înţelepţesc.

Plouă şi ninge,
Timpul hulpav orice învinge,
Iar nemurirea, dulce ca mierea,
Sfântă alegere, stelele atinge.

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate mută...

În casa mea linişte-ai adâncă, ca un ocean,
Nimeni nu mai vorbeşte, nimeni nu mai cântă,
Veselia s-a dus, despletită, cu furia pictată pe chip,
Singurăţate-ai mută ca o stâncă,
Pe lângă gălăgia celor din jur neobosită.
Cei dragi s-au dus cu toţi deodată,
Parcă s-au înţeles la timp;
Unul s-a prăpădit, iar copiii au plecat după soartă.
Eu, am rămas în poartă, mută ca o netoată...
Vlăguită de puteri ca o moartă, căci soarta e soartă,
Iar crucea ei trebuie purtată ca un act de împlinit.
Singurătate, lacrimi ascunse sub pleope vopsite,
False amăgiri, încă bine purtate...
Din casa plină cum era odată,
Doar eu fac gălăgie nevinovată, când vasele le spăl
Sau scutur aşternuturi prăfuite de tăceri,
Iar minutele se zbat neobosite în timp,
Când ceasul le deşteaptă pornit,
Să ştiu şi eu pe lume sunt.
Singurătate, apă fiartă, peste trup obosit,
Te voi purta cu demnitate,
În amintirea celor plecaţi...
Şi a celor vii, care frumosul întreg poate l-au uitat,
Lăsându-mi scăldatul în băi de amintiri sfinţite de soartă,
Căci cine se plânge de singurătate nu crede în Dumnezeu,
Nu crede în nimic.

poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!