Coasta de Fum

Mi-am ascuns toţi sorii
într-o colibă,
adunătură de vreascuri,
să-şi hrănească din ele
flămînzii copii de raze,
după care am închis poarta
la plecare
lăsînd în urmă
o coastă de fum
un os din scheletul focului –
prezicere apocaliptică a sinelui
coagularea unui coşmar
m-a trezit femeie de cenuşă
din coasta de fum
a bărbatului
ce-a ars în mine
toţi sorii mei ascunşi.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refacerea

La dezgroparea coastei au venit doar bărbaţii
din lipsa încăntătoarelor femei.
Toţi săpau cu rânjetul în tăcere
Toţi se înţelegeau din junghiul ochiului.
Adam avea o beregată pe piept!
Când au găsit coasta
au aruncat-o din mână în mână
fiindcă frigea a pământ nu a humă
a lână de iarbă
a oaie pierdută-ntre dinţi.
Adam a lins coasta cu o limbă de şarpe
şi s-a aşezat lângă ea să-i vorbească
în limba osoasă.
Toţi au fugit din lipsă de carne...
Toţi! Norii schiopătau după sânge de ploaie
Fulgii mieunau după forme
Apa cârâia după copca
inimii.
Şi ea se întindea pe o baltă încordată
cu un mugur din coastă
o fată!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns...

mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
şi am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă

mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite

mi-am ascuns cuvintele după tăceri
şi le-am muţit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin şi nu-mi spun că mă iartă

mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine şi de tine
şi-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenuşiu de mâine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine
Şi lacăte de gheaţă-am pus la porţi;
Mă ninge liniştit şi mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorţi

Toţi îngerii goniţi din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopţile, pe un coşmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat şi vara minte,
A coborât şi iadul pe pământ.

Şi gustu-i de cenuşă şi tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă şi mi-e frig!

Eu m-am ascuns de noi, ca de-o povară
Pe care am purtat-o ca Iisus,
Ducându-mi crucea, ca pe-o primăvară
În care-acum nu eşti şi nici eu nu-s.

Eu în deşetul alb cu mii de stele,
Tu, sub potopul lacrimilor mele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălăria zidului

imediat după naştere am rânjit
mamele mele se întorceau în sângele meu să roşească
la umbra bărbatului
mi-am ascuns în chitară
o mână
în umbra unui cerşetor mi-am ascuns ochiul
cu mâna întinsă
în tălpile lunii mi-am împuşcat pieptul
în frunţile stejarilor am pipăit sânii
păsărilor
Imediat după naştere
când
de murit mă gândeam la naştere
ca la un mormânt
numai bun de trăit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem incolor

S-au decolorat toţi fluturii,
acolo,
la margine de lume
şi este plin
de aripi de albastru-n jurul meu,
e plin de goluri
cer senin în loc de suflet
rămas să povestească
acolo,
la marginea prăpastiei
istoria unui crin,
şi e potop
de lacrimi de albastru-n jurul lui,
dar rădăcina-i însetată
de contur,
de vis zgîriat în piatră
ce-am fi putut fi
noi...

diamant ruginit

Şi de ne-am întîlnit vreodată,
atunci
a fost
acolo,
printre îmbrăţişările reflexii
dintre margini,
deasura ta şi-a mea,
în albastru.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugina pe obrazul unui copil

Să crezi că ai pierdut-o
dar în juru-ţi
încă să mai simţi
mirosul violet
al petalelor
tuturor abstracţiunilor voastre comune
împreună înflorite, în secret
o-ncercare,
încă una,
să trăim.

A rămas tot acolo,
copila
în poveste,
şoptindu-ţi printre raze:

- M-am îndrăgostit de soare,
prea-iubitul
dar timpul m-a muşcat afară din cuprins
şi într-o noapte
nu l-am mai zărit
acolo, în înalt,
frumos
întins pe nesfîrşit
ca mereu, la orizont,
ce nebunie...

Doarme o-junglă de singurătate
în aşternuturile mele acum,
şi creşte-n ea femeia,
imagine de lut ars în lacrimi
e rugină pe obrazul de copil...

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anestezie

o insulă meduză
s-a lipit de umbra-mi neclară
să tulbure limita
dintre fiinţă şi nefiinţă

sub anestezie
am privit
lumina
sîngerînd în şiroaie
picături-clepsidră
prin care curge,
din viaţă şi moarte,
în cascade de nisip -
întunericul rece…

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomul

La umbra templului, unde stăteam cu prietenul meu,
Am văzut un om orb, iar prietenul meu a spus,
"Iată-l pe cel mai înţelept om din ţinutul nostru."

Atunci mi-am părăsit prietenul şi m-am apropiat de orb, salutându-l.
Apoi, am început să conversăm.

După o vreme am spus:
"Iertată fie-mi curiozitatea, dar de cât timp sunteţi orb?"

"De la naştere", mi-a răspuns; iar eu:
"Şi ce fel drum al adevărului urmaţi?"
"Eu sunt astronom", mi-a răspuns
Şi şi-a pus mâna-n dreptul inimii, declarând,
"Eu urmăresc toţi sorii, toate planetele şi toate stelele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de soare

Creşte timpul
în ciorchine
pe umbra ta
şi nu seamănă
cu nimeni şi nimic
iluzia în ochi de soare
ce m-a orbit
până la nebunia şoaptei
nicicând rostite.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţia universului poate fi asemuită cu spectacolul unor focuri de artificii care tocmai s-a încheiat: câteva fărâme, cenuşă şi fum. Stând pe cenuşa deja rece, vedem sorii pălind şi încercăm să regăsim strălucirea apusă a originilor lumii.

citat clasic din Georges Lemaitre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiu

După un naufragiu groaznic
Ce i-a scufundat în ceaţă
Şase marinari nevolnici
Care-au mai scăpat cu viaţă

Înotând şi zi, şi noapte
Peste apa plumburie
Fură azvârliţi de valuri
Pe o insulă pustie.

Trei luni s-au hrănit cu ierburi
Şi cu peşti găsiţi la mal,
Îşi făcură şi-o colibă
Şi trăiau original.

Nu le mai lipsea nimica,
Ba ades le prisosea,
Aveau hrană, ierburi, apă,
Doar femeie le lipsea.

Rabdă omu-o lună, patru,
Mai te-agiţi, te consolezi
Însă când te ajunge jalea,
Mai că-ţi vine să turbezi.

Dar-ntr-o zi, pe un rest de barcă
Ce-a rămas numai crâmpeie,
Peste malu-abrupt deodată
Fu zvârlită o femeie.

Una singură şi goală
Şi frumoasă, o ispită
Care se-ndrepta în soare
Spre colibă fericită.

Marinarii, toţi, văzând-o,
Năvăliră-n goană mare
Care de care mai degrabă
S-o apuce la strâmtoare.

Ea, văzânduse-n pericol,
Ridică un braţ în sus
Şi cu-n gest de curtezană
Marinarilor le-a spus:

- Ho, nebunilor, sălbatici,
Nu vă repeziţi pe-aleie,
Ţineţi seama de un lucru:
Nu sunt schweitzer, sunt femeie!

poezie satirică de Ion Pribeagu (mai 1973)
Adăugat de Marius Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

Frumoasă-mi eşti prin simplitate,
Aşa cum ai fost tu creată,
Un suflet blând, cu puritate,
Din cer aicea aşezată

Să nu te-acoperi în culoare,
Nu trebuie să te ascunzi,
Mă lasă ca să văd ce doare
În ochii tăi adânci şi blânzi

Am să te vindec cu iubire,
Aşa cum tu m-ai vindecat,
Femeie bună, primenire,
Fii cine eşti cu-adevărat

Uitat-au toţi, acum e timpul,
Doar lasă-mă să le arăt,
Îmi vor citi cu toţi cuvântul,
Se vor îndrăgosti de tot

Şi vei redeveni aceea,
Care mi-erai când ai venit,
Nu coastă ruptă, ci femeia,
Ce-a sărutat primul iubit

poezie de Adi Conţu (20 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile de ieri

Mă chemi să umblu carnea-ţi, ecouri cu mângâiuri
Vastului tău cărunt, nestoarsă primăvară,
Mi-am scuturat de gleznă ninsorile-anevoie
Şi tot ce-îngreunează azurul să ne plimbe.

Pe cât de mult coboară hohotul lunei iarăşi,
Cercul în care ard toţi sorii laolaltă,
Cu-atât mai mult iau formă-întunerici înlăuntru
Netemătoare ziuă ce va să ne cuprindă

Somnia gratis, moartea, şubredul aripei;
Îmi las pe mâna ta şovăitor pământul,
Căci nu mai ştiu de pot să mi-l înalţ,
Nespusele fărâme, chei pentru viitor,

Trec printre noi cum cuiburi de neapus sărut.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţa focului iubirii

(epopee)

Am pus cenuşă peste
focul veşnicei iubiri,
Ce arde, tainic,
Adânc înlăuntrul meu,
Jăratecul sfărâmat rânjeşte
la mine ascuns,
Ca să-mi facă în ciudă.
Şi-mi spune,
printre dinţii sălbatici:
Ce ai făcut suflet nefericit,
Ai stins
sămânţa focului iubirii?
Cum vor mai ştii
de acum oamenii
de această sămânţă,
Dacă tu ai stins-o cu nesăbuinţă?
Bateţi vânturi şi spulberaţi cenuşa,
Suflaţi tare, salvaţi sămânţa,
Sămânţa focului iubirii!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul dinspre miazănoapte

Chiar nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne stingem încet?
Mă întrebam privind în oglindă
şi, cercetându-mi cu atenţie conturul, te vedeam pe tine,
şi mă vedeam pe mine.
Ne deschideam ca o fereastră înspre toţi şi toate
şi ne vedeam pe amândoi trosnind –
ascunşi în fiecare colţ al nostru -
din toate încheieturile lumii.
Şi mă vedeai pe mine,
şi te vedeai pe tine,
şi mă vedeam pe mine,
şi te vedeam pe tine.
Şi stăteam cu ochii înfipţi în oglindă şi nu ne mai vedeam.
Încercam să scriu cu oasele noastre pe care le treceam
prin ochiul lumii
toate cele câte n-au fost scrise,
când te vedeam pe tine,
când mă vedeam pe mine.
Şi noaptea, şi ziua, şi clipa, şi viaţa,
şi toate cele câte-au fost visate,
ca într-o paranteză le-am închis şi le-am ascuns de tine,
când pe treptele luminii coborai şi zâmbeai,
când mă priveam pe mine şi te vedeam pe tine,
în visul dinspre miazănoapte.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor e...

Atot ce-i şi de nu-i, nimic în veci n-ar fi,
Mai mult şi decât sânge, de părinţi şi de tine.
O oază de sublim, de dar peste ce-i bine...
Raza din negrul nopţii şi sorii toţi, din zi.

E tot; dorit, trăire, vis, dar, dor... e amor

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveţi grijă de voi!

Având grijă de toţi, am tot uitat de mine
şi m-am trezit străină-n adânc de oglindă.
M-am pierdut la răscruce,-n iarnă, la colindă,
în viscol, ce isca doar neiubiri de Sine.

Mă-mpleticeam de geru-ncrederii pierdute
şi umerii-mi de-Atlas crăpau de grea povară,
ce mi-o dăduse-n dar o neagră zi de vară,
şi m-am ascuns de toţi, în locuri neştiute.

Trăind în amorţire de suflet sărăcit,
sub masca împăcării cu soarta fără gust,
m-am apărat de iarnă, cu straiul meu vetust
şi când s-a spumuit, îndat' l-am peticit.

Of, iar îmi plâng de milă şi vă împovărez,
dar, dacă scriu, mă vindec de zeci de apăsări
şi pot să zâmbesc iară spre cele patru zări,
care-mi trimit un gând: că pot să înviez!

Să nu păţiţi ca mine, vă rog acum şi-aici:
numărătoarea-ncepeţi cu "mine", nu cu "noi"!
Pe toţi: iubit, iubită, copii, părinţi, bunici,
îi veţi putea iubi, de-aveţi grijă de voi!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Care-şi prinde noaptea stelele în păr,
Dezlegând ispita ce mă-ntinereşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă,
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi rebele sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei, patima-mi topeşte
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... ce-o aştept demult.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are, flăcări de smarald,
Raze mii, de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte,
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei patima-mi topeşte,
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... înger... renăscut.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are flăcări de smarald,
Raze mii... de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se zice că femeia a fost creată din coasta bărbatului

Nu-mi explic, la o adică,
(Şi uimirea mea e vastă)
Cum poţi face, dintr-o coastă,
O astfel de.. bucăţică.

epigramă de Marius Coge din ziarul "Viaţa Buzăului" (10 mai 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!