Cerşetorul de ocazii

În mileniul nostru aspru unde-i soarele torid
Cerşetorul de ocazii de-un bătrân e-ndrăgostit,
Urcă-n trenul conştiinţei, jură că n-are picioare,
Degetele de la mâini sunt întoarse către soare,
Ochii sunt cruciţi, cu dânşii cercetează stelele
Când adorm în tren bătrânii, uitând portofelele...

Numai că bătrânul nostru, coborâtor de pe munte,
Dur şi aspru, prefăcut, gândurile îşi ascute,
Nu adoarme, dar se face că-i în lumea lui Moş Ene,
Cerşetoru-i ia bănuţii şi-i ascunde în izmene.
Moşu-i pune stânga-n gât şi cu dreapta-l nimereşte
Unde banii i-a ascuns. Toată lumea se trezeşte.

Cerşetorul de ocazii vrea sa fugă, cale nu-i,
Trenu-aleargă peste şine cu viteza calului,
Apoi fluieră, nechează, de durere cerşetorul,
Fiecare răsuceşte, ba o mână, ba piciorul,
Plin de lacrimi şi mânie încă varsă-njurături,
Pe spatele lui scrie: eşti parlamentar, să furi?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetorul

Întâlnindu-l pe peron
Mi-am zis: sărăcuţul om...
Hai să-i dau şi lui un RON,
Dar el îmi ceru de-un rom.

epigramă de Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecând un cerşetor apt de muncă şi un hoţ, am pedepsit mai aspru cerşetorul, fiindcă fura din mila sufletelor.

aforism de Tiberiu Petre (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste de scrum

Moş Martin, rege-n Carpaţi,
Falnic se plimba pe creste
Printre brazii cei înalţi,
Despre el se duse veste...

Purta stelele în braţe,
Le rotea frumos pe frunte
Şi în urme punea stanţe
Însemnând munte cu munte.

Smulgea fulger din tabloul
Cerului străpuns de nori,
Peste tot era eroul
Celor slabi şi visători.

El avea un duh cu semne
Şi-n faţa lui Dumnezeu,
Îi plăcea să se îndemne
A învinge rău şi greu.

Acum însă-al nostru rege
N-are sânge-n mădulare,
Se simte stingher şi rece,
Nu mai are căutare...

Doar la el, pe munte, sus
Mai priveşte stelele
Şi visează că e urs
Cât îl mai ţin zilele.

Mormăie, umbra îşi tunde,
Vrea să iasă iar pe drum,
De el viaţa se ascunde
Într-o dragoste de scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectură

sunt atât de singur când suntem amândoi
eu privesc în direcţia ochilor
tu parcă priveşti spre toată lumea
spune-mi
cum de încap toţi locuitorii pământului în camera noastră
şi cum de te uiţi la fiecare ca şi cum l-ai cunoaşte
suntem doar noi
îţi jur
şi privirea ta inventează oameni în jurul nostru
în fiecare dulap
pe laptop
chiar şi în ochii mei distingi fiinţe cu mâini şi picioare şi cu papuci de casă
care privesc în direcţia ochilor
şi tu parcă priveşti spre toată lumea
sunt atât de singur
iar tu atât de puternică
femeie de perete ce eşti m-aş da cu capul de tine
bang
o dată
de două ori
cât să-mi turtesc suficient capul să-i poţi privi şi pe cei din spatele meu
dar nu
nu mă mişc
stau aidoma ţie ca un perete
şi aştept cutremurul să ne surpe
poate aşa
o să moară toţi oamenii ăştia ai tăi imaginari
sau cel puţin
o să ni se amestece cărămizile

poezie de Rareş-Andrei Adam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt cerşetorul...

Eu sunt cerşetorul,
Care vine la masa ta
Să-ţi ceară un bănuţ
Pentru o carte de poezie

Toţi ai mei s-au dus
Nu mă mai încape nici cerul
Nici pământul
Fluturii de sticla s-au spart
Demult

Mă mai întâlnesc cu ei
Mă mai întâlnesc cu mine
Copil fiind
La mese-întinse de Crăciun

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetorul şi supraponderala

Îi cere uneia cu multe kile:
- Un leu, mâncaţi-aş, să îmi dai,
Că n-am mâncat de două zile.
- Fantastic... ce voinţă ai!

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O baladă modernă a morţii cerşetorului de sub pod

noaptea înainta tot mai hotărât peste umbrele oraşului
frigul atacase violent totul deasupra asfaltului crăpat de timp

în cârciuma din gang fumul de ţigară se întinsese gros, ca un nor alburiu,
deasupra puţinilor clienţi rămaşi
vocile tari şi răguşite umpleau aerul călduţ,
plin de un miros greu de transpiraţie

la o masă şubredă, un cerşetor îşi calcula, uşor ameţit, gurile de vodcă rămase în pahar
şi asculta cu atenţie o poveste porcoasă spusă lângă el
care nu se mai sfârşea

cerşetorul termină ultima sorbitură
după care cerşi de la o masă vecină cinşpe mii pentru încă o vodcă ieftină
despre care lumea spune că e făcută în camera din spatele barului
din fecale macerate de om

o bău cu sete la tejgea în picioare, într-o înghiţitură prelungă
se închise la toţi nasturii paltonului său ros până la căptuşeală
îşi aprinse o ţigară
şi ieşi în aerul îngheţat al oraşului

vântul de decembrie bătea cu îndârjire peste străzile goale

înfrigurat, cerşetorul îşi scoase radioul său mic din buzunarul de la piept -
singurul lux pe care şi-l mai oferea în ultimii ani -
îşi potrivi bine căştile în urechi şi deschise pe postul său obişnuit de muzică clasică.
forţa notelor simfonice ale concertului pentru trompetă in Mi bemol major a lui Haydn îi inundă urechile arse de ger -
îl mai auzise o dată, demult, şi-i plăcuse teribil

înveselit, dădu mai tare volumul radioului şi continuă drumul spre culcuşul său de sub pod
între ţevile de apă caldă

se apropie de calea ferată şi sări atletic peste şinele îngheţate
fără să mai audă nimic
când, pe neaşteptate, întoarse privirea şi văzu luminile unui tren de noapte năpustindu-se spre el

primul lui instinct îi comandă să sară din mijlocul şinelor în dreapta sa
din faţa trenului în viteză

o bucurie imensă însă îl cuprinse bizar
pe când se uita la trenul ce se apropia cu viteză de el
la gândul că moartea îi e la doar 2 secunde depărtare -
astfel, se decise, într-o fracţiune de secundă, să renunţe la restul de viaţă
şi-n concertul lui Haydn,
şi să aştepte trenul acolo - singur şi liber -
în mijlocul şinelor

aproape imediat, un sunet sec, urmat de un zgomot de oase sfărâmate,
umplu pentru o clipă spaţiul întunecat de sub pod.
trenul izbi din plin cerşetorul ce stătea în picioare, nemişcat, în calea sa,
aruncându-l brutal în tufişurile cu ţepi îngheţaţi de pe margine

pacea se reaşeză încet peste noapte
odată cu stingerea ultimelor sunete ale trenului ce gonea indiferent mai departe

viaţa părăsea leneş trupul zdrobit al cerşetorului
pe ultimele acorduri ale trompetei din concertul în Mi bemol major al lui Haydn
sub coloanele podulului din beton masiv
în noaptea ce stăpânea abia acum, autoritar, oraşul pustiu şi îngheţat

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea iubirii

În lumea în care, se naşte iubirea
Sunt numai parfumuri de roze.
Acolo vin fluturi să-şi clătească privirea
Cu iasomii, trandafiri, tuberoze!

În lumea în care, se naşte iubirea
Sunt numai cuvinte de pluş.
Să mângâie suflete le e menirea,
S-alunece lin pe arcuş.

În lumea în care, se naşte iubirea
E limpede apă şi-i aspru pârjol.
Făcută-i din inimi ce-şi duc fericirea,
Pământului, dându-i ocol.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era înainte o părere greşită, că toate stelele cele mai strălucitoare sunt cele mai apropiate. Arcturus se află la o depărtare ce trebuie să fie mai mare de 100 de ani lumină şi prin urmare, e un soare de mii de ori mai strălucitor decât Soarele nostru. De prin împrejurimile acestui soare enorm, Soarele nostru nici nu s'ar vedea cu ochii liberi. Deşi, de mii şi mii de ani, steaua aceasta se apropie de noi cu zeci de km pe fiecare secundă, cu toate acestea depărtarea la care ne aflăm de el e imensă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva ca tine

Visam de multe ori la cineva ca tine
Care să mă ajute, să mă-nţeleagă bine
Să îmi iubească râsul şi ochii să-i iubească
Şi-atunci când sunt speriată el să mă ocrotească.
Şi-acum când eşti aici eu nu ştiu ce să fac
E uimitor ce fluturi am astăzi în stomac
Te văd că eşti real şi toată mă topesc
Cu fiecare zi eu mai mult te iubesc
Când viaţa mă loveşte cu al ei aspru bici
Cu inima ta bună tu eşti mereu aici
Eşti lumea mea, eşti cerul, eşti o frumoasă stea
Să schimb ceva la tine în veci nu aş putea
Probleme şi necazuri acum dispar de tot
Căci tu mă ţii în braţe când simt că nu mai pot
Mă tem de-un singur lucru şi-l spun fără ruşine
Că n-aş putea trăi fără un om ca tine.

poezie de Jessica Sings, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetorul nu-şi merită judecata... n-are cu ce face plata...

Corneliu Vornicu în autocitat (12 aprilie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul cerşetor

La colţul străzii e un cerşetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispăşeste râsul tuturor.

Adolescenţii se mai ţin de glume
Şi-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân şi înţelegător,
Cu noi, cu toţii, dar, cu cei mici, anume.

Şi cine observă, într-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerşetorul, a uitat să moară.

Sub zdreanţa lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.

poezie celebră de Adrian Păunescu (19 aprilie 1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea intersecţiei

Punem vântului eşarfe peste ochi
Să nu mai vadă drumul către noi,
Să nu aducă fumul iute, otrăvit,
Unde sărăcia ne-a lăsat strigoi.

Unii şi-au vândut chiar conştiinţa
Călcând avan pe aur şi carate
Sau zburând pe plaje însorite
Făcând din osul ţării lux, palate.

Trăim înghesuiţi în lumea paralelă,
În piramida dintre zi şi noapte,
Suntem baza care-abia respiră,
Ei sunt vârf cu miere şi cu lapte.

Noi avem sudoare şi durere,
Ei huzuresc, au lumea la picioare,
Oricât de paralelă este viaţa,
Orice intersecţie, profund, ne doare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheara visului

Gheara visului smulge aerul din mine,
Îmi pune inima crudă în lacrimi şi suspine,
Îmi pune oasele frânte în amforă de piele,
Sunt hăituit şi rece sub cerul fără stele.

Sunt rostuit în simetrii căzute-orizontal
Printre ierburi topite-n copitele de cal
Înhămat la zorii unde o brişcă trece
Din povestea caldă în povestea rece.

Gheara visului smulge aerul din mine,
Din bolnava lume cu lacrimi şi suspine,
Aş vrea să dorm în amforă de piele
Însă beau paharul cu lacrimi de stele.

Sunt cătrănit pe viaţă şi stau orizontal
Pe crupa împletită de iarbă-n os de cal,
Nechează totu-n jur şi amfora se sparge,
Un fluture beţiv în vise pune doage.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine dă, lui îşi dă...

Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,

Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.

Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
– De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!

Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
– Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.
– Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.

– Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
– Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!

Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.
În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua cea mare

Trăiască revoluţia, multe salve de tun!
Cerşetorul călare îl biciuieşte pe cerşetorul pedestru.
Trăiască revoluţia, din nou salve de tun!
Cerşetorii au plecat de mult, dar biciul şfichiuieşte mai departe.

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catârul - fabulă

Pe vremuri, la o fermă bogată şi frumoasă,
Trăia printre-animale şi un catâr de "rasă".
Şi se muncea acolo într-un continuu flux,
Doar el, catârul nostru era şomer de lux.

De-aceea chiar stăpânul, nemaiavând răbdare,
Îl trase deoparte şi ţi-l luă cam tare:
- Aşa nu se mai poate, m-a apucat oftica,
Tu doar mănânci fâneţea şi nu produci nimica.

Ia uite la Mărţuică, bătrânul nostru bou
Cum trage toata ziua, în plug, ca un erou.
Sau uite la Joiana cea care zi şi noapte
Ne dă la toată lumea găleţi întregi cu lapte.

Găinile de-asemeni se screm şi una două
Ne pricopsesc deodată cu zeci şi zeci de ouă.
Chiar şi cocoşul nostru acela pintenat
Ne cântă dimineaţa să ne sculăm din pat.

Ori harnicul de Murgu, prea blândul nostru cal
Ce trage la căruţă, la vale şi la deal.
De-aceea-ţi spun cu riscul de a părea cam snob
Că-i musai azi în fermă să-ţi iei şi tu un job.

Ai două variante, de mult au fost gândite,
În două posturi cheie, puţin cam diferite.
Să tragi şareta nouă ce-o vezi lângă hambar,
Sau peste animale, să fii parlamentar.

- Stăpâne, rog mă iartă, ţi-o spun doar amical:
Sunt doar catâr, n-am trupul puternic ca un cal.
Iar varianta-a doua... să fiu parlamentar,
Doar vezi destul de bine că nu sunt chiar... măgar.

fabulă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt puţine ocazii într-o viaţă, poate doar una singură, restul sunt doar alte ocazii.

citat din Alice Munro
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogatul dă cu piciorul în câine... Cerşetorul dă cu pâine...

aforism de Corneliu Vornicu (19 aprilie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!