Viața omului

"Asta-i viața omului,
Astăzi e și mâine nu-i".
Dar culmea, de necrezut,
Am fost și ieri, și azi mai sunt.

epigramă de (19 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu RomânuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Culmea fructului: Să mănânci pepene roșu până te saturi de lubeniță.

(17 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu RomânuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parcurs invers

De n-ar fi fost un ieri, nu-i azi
Și mâine nici nu s-ar ivi;
Deci conuri, n-au fost pân' la brazi?
Și atunci Pământul, din ce-ar fi?

Înainte să fi fost eu, eul,
La început de tot, ce-am fost?
De unde-mi vin; e pedigreul
Stră, stră, străbun... și-am, mâine, rost?

Și ieri, fiind sigur un uitat,
Neseîntorcând, să-l am o probă,
Nu-i viitorul cert datat?...
Și-l pot proba, cum nouă robă?!?

Deci viitoru-i începutul,
Căci el, de n-ar fi așteptat
În ce voi fi vreodat', trecutul...
Eu, astăzi, n-aș fi existat!

Deci mâine am fost... Ieri, m-a ratat!

poezie de (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultima zi pe pământ va fi un mâine lângă Dumnezeu.

citat din
Adăugat de Claudiu RomânuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce mult ne stăpânește Astăzi

Ce mult ne stăpânește Astăzi
de parcă nici n-a fost vreun ieri
și parcă nici n-ar fi vreun mâine
— ci-i numai Astăzi-de-dureri
sau numai Astăzi-de-plăcere
de încântare și belșug —
— uităm de Ieri cel ca un leagăn
și Mâine, cel ca un coșciug...

Uităm de Ieri, uităm de Mâine
cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi
și stăm robiți de Astăzi numai
de parcă-i Timpul tot, o zi.

Uităm, uităm... Dar și-Astăzi trece
ca alte zile mii și mii
ce pierdem azi, sau credem veșnic
sunt — mâini — păreri de rău târzii.

... O, nu fi prea robit de Astăzi
nici prea zdrobit, nici prea-ncântat
Prezentu-i scurt, iar Viitorul
necunoscut și neașteptat.
Ci pleacă-ți inima, mai bine,
smerindu-ți-o spre Dumnezeu
că-n El e liniștea deplină
dincolo de ușor sau greu.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Cezar Bolliac

Speranța în ziua de mâine

Mâine și iar mâine; și de mâine, mâine;
Astăzi e durerea, mâine fericirea:
Astfel crede-acela care n-are pâine,
Astfel și bogatul: Toată omenirea
Crede și așteaptă mâine-ntr-ajutor!

Dar ăst mâine oară când se isprăvește?
O, ce rătăcire! Mâine, e vecia.
Astăzi, este viața, cât omul traiește:
Astăzi, e-ntristarea; Mâine, veselia:
Viața, este vrajbă; Moartea, e amor.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Marilena Ion Cristea

A mai plecat un om...

A mai plecat un om și-afară plouă,
Un om frumos, cum ne mai place, nouă,
Să tot numim un om care se duce,
Uitând că asta-i viața, o răscruce!

Și toți suntem frumoși pe astă lume,
Venim, dar și plecăm când viața spune,
Acum sau mai târziu, este totuna,
Dacă iubim și soarele și luna!

A mai plecat un om și-afară plouă,
Pe fruntea noastra se așterne rouă,
Doar picături de apă, limpezi, moi,
Cu care-ntoarcem timpul înapoi!

Sunt picături de lacrimi trecătoare,
Astazi vor curge, mâine va fi soare,
Sunt amintiri ce răbufnesc pe-afară,
Chiar dacă-n lume este primăvară!

Oh, cât aș vrea să rup eu acest lanț,
Să mă ridic de jos, să mă înalț,
Să nu mă mai gândesc la ieri și mâine
Și să trăiesc un azi cum se cuvine!

E bine că ne-ntoarcem când și când,
Într-un trecut de vise, fremătând,
Dar, bine e să-l părăsim, cuminte,
Căci viața noastră merge înainte!

Să ne-amintim de tot ce-a fost frumos,
Să ne trăim momentul dureros
Și amintiri ce-apar în vis de noapte,
Să le lăsăm să meargă mai departe!

A mai plecat un om și-afară plouă,
De ieri după amiază, de la două,
Astăzi tristețea ne omoară clipa,
Mâine, cu dor, ne-om vindeca aripa!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între ieri și mâine (Tomorrow never knows)

-Tinere zglobiu, spune-mi ce preferi,
Între ziua de mâine și cea de ieri?
-Asta-i intrebare, ce sa-ți povestesc,
Ziua de mâine, e tot ce mi doresc!

Întreb un bătrân, ține strâns o pâine,
-Te rog sa alegi: între ieri și mâine!
-Ziua de ieri, nu am dubii, nici glume,
Prin geruri, furtuni, eram inca un nume!

-Înțeleptule de stai sub umbră de meri,
Pentru ce-ai opta-ntre mâine și ieri?
Chibzuind o clipă, îmi părea-un hoinar,
Descrise cu toiagul un cerc imaginar:

-Azi, fără îndoială, e cea mai scumpă zi
Din cele ce au fost și care vor veni,
Ieri poate c-a fost doar o nostalgie,
Și câți de mâne crezi c-o sa mai fie?

Viața este o enigmă, e-un mare mister
Totul în lumea aceasta este efemer,
Bucură-te azi, de cei ce-i poți iubi
Ieri este trecut, dar mâine va mai fi?

poezie de (mai 2015)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Somnoroși elevi, eleve

Somnoroși elevi, eleve,
Pe la ore se adună,
Se ascund pe după bănci.
Asta-i bună!

Trece timpul repejor,
Ore în neștire fac,
Să se pregătească bine -
Pentru bac'!

La română sunt subiecte...
Îți vine să dai din TURCĂ,
Că româna asta grea,
Te încurcă!

După nota obținută
Vine mama să îți spună,
Că ești prost, îți dă o palmă...
Noapte bună!

parodie de , după Mihai Eminescu (19 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu RomânuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton comic

Distribuie

Viața ge jiune (poezie în grai bănățean)

Un loc măi fain în toată țara,
Unge-l găsășci pă-ntrăg pământ?
Acolo-n satu meu... ăl mândru,
În satu meu, în locu sfânt.

În satu-n care, noi, cu toțî',
Am crescut ge miși copii,
Unge cu greu am trăit,
Cu năcazuri... bucurii....

Mi dor ge pita coaptă-n vatră,
Ge lapcilii nezmântânit,
Mi dor ge moșu șî ge baba,
Ge ochii șe nu să geșchid.

Mi dor ge drumu șe dușea
La poarta cășî' un' stăceau
Bătrânii chinuiț ge soartă,
Cu ochii-n lacrămi m-așceptau.

Vremea toată o trăcut...
Fără câta ge rușânie,
Parcă ieri s-o întâmplat,
Viața me'... viața ge jiunie!

poezie de (17 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu RomânuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Ieri, mâine, azi ...

Ieri, mâine, azi, sunt pașii tăi și urme
Lăsate pentru alții mărturie,
În care pot urmașii tăi să scurme,
Din care pot trecutu-ți să-l învie.
Uită de ieri, nu mai râvni la mâine!
Gândește-te că azi îți bate-n poartă.
Croiește-i drum iubirii tale, soartă,
Stâmpără-ți foamea hulpavă, de câine!
Un ieri ce a fost dat pradă uitării,
Încremenit în a uimirii spaimă,
Din care ți-ai clădit, cu grijă, faimă,
Pe stei de munți, pe-altarul așteptării.
Un azi ce va fi ieri până la ziuă,
În care ai bătut doar apa-n piuă
Ce a trecut, în zbor, ca o părere
Purtat de timp, pe clipele aptere.
Un mâine ce la orizont se zbate,
Din drumul tău fiind a mia parte.
Ori, cine poate ști, doar o clipită,
Din viața ce ți-a fost demult ursită?!
Trăiește-o pân' la ultima suflare!
Arză ca flacăra de lumânare!
Căci roata timpului, urât, ca hidra,
Întoarce pentru veci, perfid, clepsidra.

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mâine

Astăzi sunt dar mâine nu-s
Maine nu-s dar tot voi fi
Pe pământ sunt cu Isus
Mâine-n cer mă va primi.
Astăzi plâng dar mâine cânt
Astăzi îmi mai este greu
Astăzi plâng, sunt pe pământ
Mâine-i cânt lui Dumnezeu.

Astăzi mor, dar mâine vin
Vin spre soarele de sus
Și de sunt aici străin
Mâine-n cer stau cu Isus.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îți trăiești viața astăzi, nu mâine și cu siguranță nu ieri.

în Muntele familiei Gray
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Theodore Boone Series Collection 5 Books Box Set" de John Grisham este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -205.00- 68.99 lei.
Luci Țunea

JOACA CU TIMPUL

Mă joc cu timpul!
În fiecare dimineață,
Deschizându-mi pleoapele cu greu,
Îmi trebuie un lung moment
Ca să îmi vin în fire
Și să îmi dau seama
Unde și în ce timp sunt eu.
Mă joc cu el,
Se joacă cu mine,
Ieri a fost mai volubil,
Astăzi, de angoase-i plin,
Dar știu că nimic din ce-a fost
Nu mai pot retrăi,
Așa că încerc să găsesc
Punctul de unde din nou
S-o pornesc.
El, timpul, este frivol,
Cât ai clipi pleacă în zbor
Și mă trezesc gârbovită
Și cu sufletul gol.
Joaca cu timpul,
O iluzie, cu dorințe avide
De nemărginire,
A fost ieri, a fost azi,
Dar, fi-va și mâine?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acel mâine

Mâine vom fi doi străini,
nu cu amintiri plăcute.
În ochi vom purta venin
și-n inimă săgeți multe.
Acel mâine îmi doresc
să dispară, de se poate.
Acel mâine îl urăsc.
Aduce în viață noapte.
Îl vreau pe ieri, cu tot ce-a fost.
Cu amintiri plăcute.
Cu-acele zile fără post
Și îmbrățișări, sute.
Acel ieri, ne lumineze
viața pentru totdeauna.
Îngerii să ne vegheze,
fericiți să ne dăm mâna.
Acel mâine, dacă vine,
sufletul să ne zâmbească.
Nimic să nu ne dezbine,
iubirea să ne unească.

poezie de (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Zile de singurătate

ieri nu a fost nimic
a fost o reflexie a luminii în spațiu
ieri a fost doar suspinul
unei mari iubiri
ieri a fost înălțat și mai sus zidul
acela de singurătate
pe care îl ridicăm în fiecare zi
din praful drumurilor
prin care trecem fără rost
la nesfârșit

azi nu va fi nimic
astăzi va fi același strigăt
de neputință
aceeași inconsistență socială
azi va fi aceeași singurătate densă
pe care o poți tăia cu cuțitul
aceeași falsă declarație de dragoste
aceeași tăcere îngrozitoare
care aproape că îți vorbește
spărgându-ți timpanele

mâine aproape că nu va fi deloc
mâine va fi o nouă pregătire pentru apocalipsă
o nouă rotație nesigură a pământului
o nouă promisiune de dragoste nețărmurită
mâine va fi pregătită o nouă rețetă
pentru singurătatea mondială

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă eternitatea ar semăna la frumusețe cu patria mea, cu meleagurile ei pline de sfințenie, aș pleca cu drag spre veșnicie.

aforism de
Adăugat de Claudiu RomânuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Viorel Muha

Tristețe

ai obosit scriind când nu te citește nimeni
crezi că mâine, va fi altfel?
este o simplă iluzie, amice
lumea în care trăiești, a uitat ce-a fost ieri
iar astăzi?
doarme pentru mâine!

poezie de (martie 2020)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diana Adriana Matei

Praf în ochi

Afară-i ieri, astăzi și mâine
de parcă nu ai ști de noi
uitați în grânele de pâine
în toată miercurea din joi

Praful respiră aer proaspăt
dintr-un plămân ce-ți intră-n ochi
luând vântul iară de la capăt
descântecul meu din deochi

S-a fisurat stânca în râuri
și pietrele îmi curg pe rând
doar sec din dulcele de vinuri
mai sorb și încă sunt flămând

Ni se decolorează noaptea
în umbrele ce ne despoaie
de sâmbăta din ziua-a șaptea
de mintea albă ce mi-e foaie

Nu am știut nicicând de nimeni
când golurile ne sunt pline
când îți sunt luni și îmi ești vineri
afară, ieri, astăzi și mâine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Bucură-te de viața ta astăzi pentru că ziua de ieri a trecut, iar cea de mâine poate nu mai vine...

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ziua de ieri nu este decât un vis și cea de mâine o iluzie. Dar ziua de astăzi trăită bine face din ziua de ieri un vis de fericire și din fiecare zi de mâine o viziune de speranță, deci așteptați cu nerăbdare acea zi.

proverbe indiene
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook