Când copacul verde din inimă se ofileşte, sfârşitul nu te mai ocoleşte.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea recunoştinţei repede se ofileşte; nu în orice grădină recunoştinţa creşte.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde foi de nuc

Foaie verde foi de nuc
Timpule, unde mă duc?
Că multe m-au părăsit,
De când am îmbătrânit
Şi m-am lăsat de iubit,
Obrajii mi sau lăsat,
Mă privesc doar cu oftat.

Că dragostea-i floare sfântă,
Când o ai nu-i preţuită,
Iar când ea te părăseşte
Vezi cum viaţa se ofileşte
Şi urâtul te-nveleşte,
Dragostea nepreţuită
Este o viaţă pierdută.

Dă Doamne, la om mult bine,
Suferinţe mai puţine,
Dă-i minte şi sănătate,
Dragoste şi bunătate,
Averea cei bună în toate,
Că viaţa este prea scurtă
Fă, să nu-i fie urâtă.

Foaie verde foi de nuc,
Toate vin şi-aşa se duc,
Dar omul ce are minte
Preţuieşte dinainte
Şi nu lasă la întâmplare
Dragostea cei lucru mare,
Căci viaţa fără ea
Îi urâtă ca moartea.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţa e o floare rară, care tot mai mult se ofileşte; rară e că nu în orice grădină/ţară ea creşte.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă

ai o inimă mare mare! spun
toate iubitele mele atemporale
nu
mai cardioloaga de serviciu din piaţa
bălcescu îmi spune: tu ai
o i
nimă orizont
alizată... dar inimă ai, o inimă mare -
sp
une şi ea, cardi
oloaga, departe de frâmântările inimii şchioape
de
parte de muşchii puterile de
parte de inimi mioape -
de
sigur am o inimă mare
mare şi-o pom
pi
ţă orizontalizată şi frag
mentată adesea!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai inimă, priveşte-n inimă – mai mult decât o romantică deviză!

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer un bătrân cu inimă tânără decât un tânăr cu inimă bătrână.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul lumii

Nu s-a dat verde pentru sfârşitul lumii,
Trei dimensiuni mai sunt complementare,
Un cerc imens în centru ţine timpul,
Discul voiniceşte materia-n mişcare.

Spaţiul e iubirea pusă-n centrifugă,
Mierea ei e stoarsă în zâmbet şi-n culoare,
Nu s-a dat verde pentru sfârşitul lumii,
Posibil e când steaua noastră moare.

Atunci se zbat cenuşile-n consoane,
Vocalele sunt flori presate în ţărână,
Singuri prevestim, fixăm sfârşitul lumii
Topindu-ne în flăcări, ţinându-ne de mână.

Intrăm râzând în centrul unui cerc
Pe care l-am rotit în doruri şi-n credinţă,
Ne poticnim în osul albit de Dumnezeu
Şi-l facem lumânare aprinsă-n pocăinţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insetata de verde

Când prea mi-e soare
m-aşez sub verde
şi beau însetată
sensul apei
din rădăcina copacului...
atunci
se întâmpla ceva neobişnuit
un fel de fermentare
şi dizolvare
într-un verde.... înverzănd.

poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijile nu trebuie să te îngrijoreze. Când le porţi la inimă devin mai grele.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce apus

Trilul cald al rândunicii
Ofileşte fiorul fricii...
Ce-i in inimă ascuns
După dulcele apus.

Apusul cald de primăvară
Nu-i deloc, deloc, povară...
Soarele ascuns sub stele
Creionează visele mele.

Şi mă-ntreb stăruitor
Oare visele chiar mor?
Oare nu sunt ele vii
Şi după ce ne-om trezi?

Visele-s poveşti nespuse
Doar de inimă conduse
Pe tărâmul care....
Mai mereu prinde culoare.

Unde iarba-i mereu verde,
Unde toată lumea crede
În puterea îmbrăţişării
Ce aduce seninul zării!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă în inimă

Inimă în inimă
deasupra nisipurilor vremii.
Nu ne loveşte niciun val
Se zbate doar neputincios de mal.
Atâtea inimi se văd de aici!
De ce tânjesc toate după scoicile noastre
când sunt atâtea scoici rătăcite prin nisip?
Inimă în inimă
deasupra lacrimilor ce ne atacă din mare!
De-acuma nu ne mai pot atinge.
Ne-am înălţat!

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MARGINE DE DRUM E NĂPĂDIT DE VÂSC COPACUL
La margine de drum e năpădit de vâsc copacul
Şi în curând lipsit de sevă va muri săracul,
Iar parazitul verde va rămâne încă viguros
Chiar dacă pe sub scoarţă-i mişună flămând gândacul.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul copacului prăbuşit

Secerat cade copacul,
Zace în noroiul moale,
Jertfă a căzut pe placul
Unei mâne criminale.

S-a dezlănţuit atacul,
Drujba a ieşit în cale,
Secerat cade copacul,
Zace în noroiul moale.

Plâng pădurile în jale,
Criminali-îşi umplu sacul,
Seamănă moarte-n ocoale,
Curge trist izvoru-n vale,
Secerat cade copacul.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se petrece are o cauză. Un început e-n toate, chiar şi-n sfârşitul care - implacabil - urmează.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă uit la zicerile şi faptele "liderilor" noştri, din inimă vă sfătuiesc să nu-i urmaţi, nici în ce zic şi nici în ceea ce ei fac.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cel bătrân

Din freamătul de frunze
Desprind iar un suspin,
Pe care îl îngână
Copacul cel bătrân,

Cât vânturile nopţii
Îl clatină încet,
Din frunza-i se desprinde
Cuvântul de profet.

Şi-n linişte adâncă
De veghe mai rămân,
S-ascult cum plânge frunza
Copacului bătrân...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţară (vezi şi patrie)

Ţara nu-i o gară; nici mică şi nici mare. E un brad, care creşte continuu verde şi drept.

definiţie aforistică de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea unei vulpi cu coajă

Am ales copacul
Am luat vulpea
eu de picioare, tata de bot!
Eu trăgeam spre mine
Tata spre el
Copacul spre sine!
Eu râdeam
Tata râdea
Copacul ne ridica buzele!
Eu cu tata
Vulpea
Copacul trântea!
Eu cu copacul
Tata cu mine
Vulpea murea!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e precum copacul

Omul e precum copacul,
are în plus gândul şi capul
Din sămânţă înfăptuit, cu iubire e rodit
Şi-atunci când e pregătit
Fructe pentru lume coace
Când le da găseşte pace
Şi o ia de la început
Doar că mare difernta
Omul are indiferenta
Care-l face cam blocat
Dar asta vine de la cap
Natural, firesc de-ar fi
Nu s-ar mai putea opri
Din a fi
Din a trai
Din a zâmbi
Omul are de-învăţat
Multe de la un copac

poezie de Andrei Stan (23 iunie 2021), traducere de Andrei Stan
Adăugat de Andrei Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde trup

Verde-n dimineţi cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde-n buze ce-nfloresc,
Verde-n sâni ce se topesc,
Verde... peste amintiri,
Verde-n prag de despărţiri,
Verde... în adânc de dor,
Verde-n dulcele amor,
Verde-n nopţi fără de stele,
Verde-n apa din ulcele,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n mincinoase şoapte,
Verde-n aşternut arzând,
Verde-n tine când pătrund,
Verde-n iarba încolţită,
Verde... când e tăvălită,
Verde-n ochiu-nlăcrimat,
Verde... trupul de bărbat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!