Lumina si caldura

E frig...
Gerul e aspru, zăpada scârţâie sub noi...
Viaţa, dar şi moartea, ne-a unit pe amândoi...

E noapte...
Lumina rece a lunii mă cheamă la ea...
Iar mă incearcă acea premoniţie rea...

E iarnă...
Gânduri mute îmi fulguie în minte...
Mă priveşti şi-mi şopteşti ceva fără cuvinte...

E întuneric...
Picături moi de umbre ne udă conştiinţa...
Geana de lumină ne va ucide fiinţa!

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Se cern uşor, prin noapte, iluzii de lumină
şi-n risipirea fină a fulgilor de nea,
coboară-a lor regină în straie de hermină
şi flacăra privirii începe-a-mi căuta.

Mi-e teamă şi m-atrage cu strania-i făptură,
cu frumuseţea rece din roiul de sclipiri
al celei care pare,-n lumina Lunii, pură,
dar înfăşoară visuri în lanţ de rătăciri.

Închid cu cer de pleoape privirile-mi hulpave
şi-mi făuresc zăbrele din genele prelinse
pe flăcările care mai pâlpâie, firave,
închise-n ochi de iarnă, în gânduri calde, ninse.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite şi dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre şi de picioare;
Despărţită în cărări
Ca o mare, de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetaţi,
Soarele călduţ şi vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârţâie sub paşi zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De eşti aproape sau departe,
Soarta vieţii tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci în iarna rece,
Care vine, care trece,
Fiindcă timpul o petrece;
O! mireasă a anilor,
În albeaţa pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece?
Despre viaţa care-mi trece,
Vorbăreaţă apoi tăcută,
Greoaie şi abătută,
Gânditoare apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, să nu ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.

poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite şi dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Ca pe-o babă adormită,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre şi de picioare
Despărţită de cărări
Ca o mare de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetaţi,
Soarele călduţ şi vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârţâie sub paşi zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către mine,
Către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De-mi eşti aproape sau departe,
Soarta vieţii tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci, în iarna rece,
Care vine, care trece,
Ca iluzia cea veche
Fiindcă timpul o petrece;
O mireasă a anilor,
În albeaţa pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece?
Despre viaţa care-mi trece,
Vorbăreaţă, apoi tăcută,
Greoaie şi abătută,
Gânditoare, apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, ca să ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.

poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scrie-mi şi tu ceva...

Mai scrie-mi şi tu ceva,
că eu stau şi mă uit la stele
şi uneori îmi vin gânduri rele.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
că eu văd zăpada cum curge de pe brazi
şi cerul înnorat în zorii dimineţii.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
care să mă încânte uşor
şi să-mi liniştească sufletul amar.
Mai scrie-mi si tu ceva,
că te gândeşti la mine
noaptea, când cerul e plin de stele.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
că cerul cu stele ne priveşte
şi în noapte zăpada sclipeşte,
noi privim uimiţi amândoi
cum razele stelelor vin spre noi,
ne dau încredere şi speranţă,
în viaţa ce urmează...

poezie de Eugenia Calancea (27 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a iarnă rece

Afară miroase a iarnă rece.
Plecat-au cocorii demult către zări,
Se simte zăpada prin aer cum trece,
Covor de petale se-aşterne-n cărări.

Afară miroase a rece şi fum
Şi păsări prin ramuri se strâng zgribulite.
Aleargă un câine grăbit peste drum,
Frunze se cern, de frig pălite.

Miroase a iarnă iarăşi afară
Şi ramul golaş a încremenit.
Miroase a zăpada ce va să cadă
Din cerul alb, de nori podidit.

poezie de Liliana Badea-Cârstea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosu si negru

E întuneric şi mi-e frig...
Tavanul din lemn e mult prea aproape...
Sunt singură:
Doar demonii îmi mai vorbesc...

Cel mai bun prieten
Mi-a fost cuţitul...
Sângele mi-a curs
Roşu pentru tine...

Mi-am închis ochii şi m-am rugat
Unui Dumnezeu din ceruri...
Dar EU nu cred în EL
Şi EL nu m-a ascultat...

Priveam cu o plăcere dureroasă
Roşul vieţii ce se scurge...
Şuvoaie calde de sentimente,
Patimi, vise, dor...

Lacrimi dulci mi-au umezit
Pentru ultima dată, ochii...
Vroiam să mor...
Şi am murit...

Mi-e frig şi e întuneric...
Sicriul din lemn e mult prea strâmt...
Nu sunt singură:
Îngerii din Rai îmi zâmbesc...

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce pot să fac?

Ce pot să fac? Amorul e cel mai bun poet;
nu eu îţi scriu, ci suma trăirilor curate,
când tot ce face astăzi mai dulce un sonet,
se-apleacă la cheremul privirii-ţi deocheate.

Ce pot să fac când moartea mă trage de-un picior
şi-mi tot repetă, gravă, "aruncă-te-n cuvinte"?
Să te aleg pe tine, căci altfel am să mor,
şi te-aş alege, scumpo, de-aş şti că nu mă minte.

Ce pot să fac în clipa în care m-ai uitat,
mai bine decât gerul să îl invit în gene?
Dar viaţa îmi răspunde, atunci, pe înserat:
"ţi-a mai rămas o şansă: iubeşte-o în catrene".

Ce pot să fac? Lumina catrenelor e oarbă,
nu vrea decât din trupu-ţi lumină să absoarbă!

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se stinge

,, Şi plouă şi ninge", e iarnă şi-i frig
Şi vâjâie vântul, e vreme câinoasă,
Când ziua se stinge în noapte te strig
Doar flăcări şi umbre se îngână prin casă

Tu nu eşti aici să-mi mai spui,, te iubesc''
Şi ţes cu fir negru reţele de gânduri
Din vise şi umbre nu pot să clădesc
Iubirea pierdută.... cu zbateri de fluturi

Şi plânge natura cu stele şi ploi
Cu macii pe buze aştept la fereastră
Dar iarna aşterne un zid între noi
Cu nori şi cu neguri pe bolta albastră...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş întreba când ştiu...

Nu tremurau salcâmii sub gerul iernii,
se scuturau doar crengile de chiciura cea rece,
Iar prin văzduh vântul trecea vuind,
de-atâtea nopţi îngenuncheate unui gând ce trece.
Nu se scurgeau prin timp trăiri efemere,
se adunau în amintiri plăcute,
Chiar dacă-ades, chiar şi prin vreme,
rămâneau tăcute şi mute.
Nu se-ascundeau stelele după norii cei gri,
se aprindeau în fiecare noapte pe bolta cerească,
Chiar dacă uneori doar pe cerul sufletului meu
mi se părea că e întuneric într-o noapte atât de albastră.
Nu îmi era frig, poate doar puţin teamă,
că viaţa se va scurge-n nemurire,
Dar tot speram ca într-o zi să îi dau
sensul spre o nouă mântuire!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tangoul

Tangoul ne-a întâlnit,
Tangoul ne-a învârtit,
Tangoul în sărutări
Ne-a ameţit.
Tangoul ne-a iubit,
Tangoul pe amândoi
Ne-a unit.
Tangoul ne-a mângâiat,
Bătrâneţea ce-a încovoiat,
Spatele drept de altădat
Tangou în iubire scăldat,
Tangou de amândoi,
O viaţă dansat.

poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de opal

poveşti de iubire duios îmi şopteşti
la ceas de seară când stele surâd
în cântecul lunii armonie nutreşti
departe de-ntunericul aspru perfid.

ne acoperă tandru noaptea de opal
visele se înalţă până sus la stele
împreună trăim un destin ideal
pe maluri de speranţe am clădit castele.

mă las iarăşi cuprinsă de nostalgie
gânduri s-au strâns buchet de busuioc
îl aşez sub pernă nu ştiu de letargie
am băut lumină dintr-un pocal de foc.

în codrul fericirii am adunat magie
din univers sublim ne plouă cu noroc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de noapte

Valuri concentrice de parfum
Simfonie de petale aurii
E tot galben,
Dar nu de-ajuns.

Am închis sărutul fără pecete.
Prin mâini străine,
E verde,
Dar nu de-ajuns.

Cald, gust metalic,
Durere halucinogenă,
E roşu,
Dar nu de-ajuns.

Umbriţi de gene ondulate
În lacrimi de sare
Tot albastru,
Dar nu de-ajuns.

Speranţa, viitorul,
Visul alb din zori...
Prea negru.

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dintre lumi

Plutim uneori- când deschidem o fereastră
Când despicăm cerul cu gândul spre moarte e un pas
Dar liniştea cerească la Dumnezeu ne cheamă
Hai sa fugim
Norocu-i ca şi moartea
Tot umblă şi desface lumina de întuneric
O clipă de lumină ne fie călăuză
Din berze albe stropi albesc în întuneric
Eşti tu, iubita mea.
Ce în viaţa îmi încape cu lumânări şi stele
A mirosind a tei şi albăstrele
Ne prinde întâmplarea descoperind ursita
Ce se întoarce-n lutul vieţii.
Ca un cor de păsări
Seitan regal
Se plimbă între muzici, scăpând-şi valul
Lacrimi pe o pleoapă.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă o vioară pe ţărm

mă ascund obosit în tăceri
femeia nu vine

cad fulgi rătăciţi pe asfaltul murdar
aştept în neştire un semn pe pământ
e frig afară şi ninge în mine
tăcerea mă doare şi lacrimile plâng

e frig iar în mine
şi ninge pe drum
cad troiene de gânduri pe câmpuri uscate
zăpada se adună obosită în palme

mi-e frig şi e iarnă
şi ruga e îngheţată de dor
mă despart iarăşi de tine
mergând la întâmplare pe cărări ce mă dor

uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
păşea un înger pe un colţ de poveste
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt

se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer

e frig aici în cetate
ninge şi ninge
cu lacrimi şi sânge
pe ziduri se scurg alte dureri

mă ard cuvintele sub pana arsă de gânduri
mă opresc la plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate şi bate
picurând pe rană fulgii rămaşi

muream în ţara ultimului veac
căutând femeia între frânte destine

este frig afară, gerul ăsta mă ucide
mai cade o frunză, mă înţeapă spinii rămaşi
urma frunzei a rămas tăcută în palmă
eu scriu la o masă ultimul meu gând

afară, o vioară mai cântă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă o vioară

cântă o vioară pe ţărm
mă ascund obosit în tăceri
ploaia nu vine
aştept în neştire un gând pe pământ
e frig afară şi ninge
tăcerea mă doare şi lacrimile plâng
cad fulgi rătăciţi pe asfaltul murdar
e frig iar în mine şi ninge acum
cad troiene de gânduri pe câmpuri ucise
zăpada se adună în palme
mi-e frig şi e iarnă
şi ruga e îngheţată de dor
mă despart iarăşi de lume
merg la întâmplare pe cărări ce dor
uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
păşea un înger pe colţuri de durere
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer
e frig aici în cetate
ninge şi ninge
cu lacrimi şi sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă opresc într-o plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate şi bate
picură pe rană fulgii rămaşi
mă ardeau cuvintele sub pana arsă de gânduri
azi muream în ţara ultimului veac
căutam o lume între degete frânte
este frig afară, gerul mă ucide
mai cade o frunză, mă înţeapă spinii rămaşi
urma frunzei a rămas în palmă
eu scriu la o masă cu trupul ultimului meu gând
afară, o vioară mai cântă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam scârţâie toate, mon cher

cam scârţâie uşa cea veche,
cam scârţâie scara spre cer,
cam scârţâie într-o ureche
o frunză răpusă de ger.

cam scârţâie ventilatorul,
cam scârţâie traiul mizer,
cam scârţâie frâna, motorul,
şi n-am niciun marche arrière.

cam scârţâie încheietura,
cam scârţâie clanţa de fier,
cam scârţâie dinţii şi gura,
să scârţâi e tot ce mai sper.

cam scârţâie coarda viorii,
cam scârţâie glasu-n eter,
cam scârţâie bilele morii,
cam scârţâie toate, mon cher.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (30 mai 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calde picături ...

Picături de ploaie,
Picături de rouă...
Vorba, nu mă minte
Cerul... nu mă plouă!

Tu, copil cuminte,
Te apleci sa iei
Picături- zăpadă,
Picături-scântei,

Chiar din faţa ta,
De cum scrii, picturi
Şi cristale pure-
albe picături...

Mă aduc în gând
Pe tărâm lumesc,
Tu,... să nu mă uiţi,
Eu, să te privesc

Şi-mi citeşti din versuri
Parcă nu te-nduri,
Să-mi culegi din suflet
Calde... picături...!

poezie de Shanti Nilaya din Din trup de Femeie
Adăugat de Adrian Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuib gol

l

Stând în noapte pot să văd
un cuib care va dispărea în curând.

De pe stâlpul de lumină
un pui a căzut
până la cerul său.
Tatăl îl priveşte resemnat
pe cel care care nu era pregătit
să zboare.

Îl cheamă de două sau de trei ori, dar
el rămâne nemişcat
Corpul lui nu mai are nimic strălicitor;
acea rugăciune
de uitare fără cuvinte;
acel cântec
întunecat
în aer liber.

Mi-e frig la picioare,
mâine
cineva va mătura cerul.

Cum e posibil să uiţi
atâta frumuseţe abandonată?
mă gândesc.

Ce ar trebui să simţim noi
când ni se întâmplă acelaşi lucru?

poezie de Enrique Solinas din Din poezia Americii Latine (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!