Ceas greu
Doamne, câtă tristețe și frunză!
Te dărui și n-ai cui,
Te dărui nimănui.
Buzele se desfac zâmbind a milă,
Vinul gâlgâie-n silă.
O durere estompată și surdă
Bântuie inima mea.
Singurătatea vibrează-n timpane
Cu sunet de scoică,
E ceasul somnului.
Pași stinși, pași stinși. E ea?
Altcineva.
Îți vine să țipi de mânie
Că nu simți părere de rău!
Ceasul somnului. Ochi ațintit.
Orb, surd, cu voce anemică.
Plâns de neputință-n infinit.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.