Văzduhul seminţe mişca

În ceasul acela pe-a muntelui coamă -
unde-adăstarăm sub brazi,
nimiciţi de arzândul albastru
din clara preziua de toamnă -
Tu adormiseşi pătrunsă de soare
mie alături, în şură de cetini.
În şuier venind din adâncuri
arar ca un val de răcoare.

În valea lăsată în urmă se stinse,
de mult şi ultimul zvon.
O frunză de fag ca o flacără-n păr ţi se-oprise.
Rotind, în descândere, frunza visă
ca-n an mai putea înc-o dată
podoabă să fie de foc altui pom.
Pe munte, pe coamă, se stinse
de mult şi ultimul zvon.

Diafane, seminţe întrăripate,
pe invizibile fire,
zburau peste noi - din veac în altul purtate.
Aşa ne încearcă îndemn câteodată
spre crudă, spre sacra uimire.
Mai are încă - mai are substanţă natură.
şi-n asta nespusă risipă
a-nchipuirii dintre o clipă şi altă clipă,
totul nu poate să fie amăgire.

Văzduhul seminţe mişca
spre ţinte doar undeva-n mituri
întrezărite.
Şi-n timp ce tu surâdeai, ca-n rituri
ţi-am pus un sărut în mijlocul palmei -
niciodată tu nu vei afla! -
ţi-am pus un sărut în calda paloare din palmă
pe linia vieţii, ce se-alegea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de toamnă

Ţi-am scris sonete spre a ta mărire,
Ţi-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.

În ruginiu şi-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ţi-ai lăsat
De cenuşiu, de trist şi dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.

Şi plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.

Şi-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălţat.
Te-i dus în şirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de toamnă

Ţi-am scris sonete spre a ta mărire,
Ţi-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.

În ruginiu şi-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ţi-ai lăsat
De cenuşiu, de trist şi dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.

Şi plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.

Şi-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălţat.
Te-i dus în şirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aureola

Ca-ntr-o legendă veche şi uitată
în valea noastră s-a ivit o sfântă.
În preajma ei mereu văzduhul cântă.
Şi umblă zvon că noaptea câteodată
când stă pe întuneric în chilie
văpaie i se-aprinde pe la tâmplă.

Nu bănuieşte sfânta ce se-ntâmplă.
Nu bănuieşte aureola vie
ce-njurul capului îi luminează,
zvâcnind şi înteţindu-se-n visare.
Ea simte numai şi se miră trează
cum fluturii de noapte-o cercetează,
cum sfârâind prin păr ca-n lumânare
îi cad pe rând, cenuşă, la picioare.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon de toamnă

E toamnă iar cu ceaţă-n zare
Şi-n parc, puhoi de crizanteme
Se plâng bolnave după soare,
Că bruma le-a creat probleme.

Cocori, ca nişte vagi himere,
Vâslesc pe vechiul azimut,
Ca osândiţii la galere,
Spre un tărâm necunoscut.

Sătui de-atâta trândăvie,
Aracii goi – cuprinşi de teamă –
Nemulţumiţi ar vrea să ştie
De ce nu-i bagă via-n seamă.

Ciobani coboară de la munte
Cu doine stinse în caval,
Iar codrii se gătesc să-nfrunte
Un nou program autumnal.

Se-aude mustul cum bufneşte
Misterios în lungi rafale
Şi simţi cum te ademeneşte
Să uiţi de griji esenţiale.

E toamnă iar şi dinspre cramă
Adie-un iz de tulburel
Şi-o voce să-l gustăm ne cheamă:
Să fie oare, Păstorel?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând

Există o durere, aşa, spre primăvară
Vai! Dragostea de soare făcută-i ca să doară…
Când va-nflori mălinul, va fi cu mult mai bine
Şi va-ncolţi speranţa şi-n ţarină – şi-n mine.

Ţărâna pe sub garduri de vânt va fi zbicită
Si viaţa-mi – cine ştie?! – va fi mai fericită.
Va străluci fereastra în soare, ca mătasa,
Şi mama-n miezul zilei spoi-va iarăşi casa.

Vor învia copacii, plesnind sfioşi din muguri,
Şi-n asfinţit văzduhul se va-nroşi de ruguri.
Vor străluci, în noapte, pe cer, aceleaşi stele
Şi poate n-oi mai plânge nimicul vieţii mele.

Se vor întoarce cucii, strigându-se pe nume
Si poate-un veac de pace se va lăsa pe lume.
Când va-nflori mălinul va fi cu mult mai bine
Şi va-ncolţi speranţa şi-n ţarină – şi-n mine.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.
Cu sunet de soartă
loveşte în poartă!

Atinge cu cornul
de trei ori zăvorul
ca-n rituri de leac
rămase din veac.

Atinge şi piatra
şi pragul şi vatra.
Şi dacă Frumoasa
îngăduie - vezi-i
aleanul amiezii.

Atinge-i coroana,
obrazul şi geana,
năframa cu lacrimi
şi perna cu patimi.
Tu las-o în schimb
privirea să-şi treacă
şi mâna oleacă
prin albul tău nimb.

C-un muget dă-mi veste
- apoi părăseşte
cetatea si murii
spre pacea pădurii.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.
Cu sunet de soartă
loveşte în poartă!

Atinge cu cornul
de trei ori zăvorul
ca-n rituri de leac
rămase din veac.

Atinge şi piatra
şi pragul şi vatra.
Şi dacă Frumoasa
îngăduie - vezi-i
aleanul amiezii.

Atinge-i coroana,
obrazul şi geana,
năframa cu lacrimi
şi perna cu patimi.
Tu las-o în schimb
privirea să-şi treacă
şi mâna oleacă
prin albul tău nimb.

C-un muget dă-mi veste
- apoi părăseşte
cetatea si murii
spre pacea pădurii.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mânzul

Saltă mânzul în joc, saltă-n ocolul bătut.
Ca puii de lebădă - negru era. Ca ogorul.
În curând va fi alb cum e norul.
Sub pavăza Sfintei Miercuri născut.

Spulberă colbul ogrăzii, şi-arar
când l-adie aromele humei
şi-aduce aminte de laptele-amar
ca frunza de salce, al mumei.

Din carte adulmecă lung spre nu ştiu ce-nalte poieni.
Şi iarăşi spre vatră se-ndeamnă, la jaruri.
Argintul din care-i voi bate potcoava
doarme încă în munţi apuseni.

Câteodată, cu stranii nechezuri,
el se deprinde pe câmp de mohor,
şi-mi pregăteşte, vestindu-mi-l,
biruitorul, mult aşteptatul, ultimul zbor.

În noaptea aceasta-i bolnav. Simte ca o durere
la spete, tainic, la locul
unde purced să-i crească aripile.
Zace în grajd, arde ca focal.

Luna, intrând pe fereastră, alături se culcă pe paie.
E noaptea de boală a lumei, când mugurii toţi
plesnesc c-un mulcom ţipăt sub zare.
Totul e-n aşteptare. Totul - albastră văpaie.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deşi din lut eram, de Cer făcut
Şi nu din Duh, ca înger blând născut.

Şi azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el şi de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viaţă, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ţi-am mai spus că pentru mine, tu nu eşti deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puţin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ţi-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obişnuit să fii refuzat. Îţi plăcea să obţii totul, aşa cum îţi doreai tu. Încă îţi place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu eşti comandantul şi ţi se cuvine tot ce-ţi doreşti.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aş fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui şi nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţit

Tiveşte nori cu purpuriu, o dată, încă o dată
Spectacolul e zilnic, gratuit, complet.
Actorul soare nu osteneşte niciodată,
Doar noi jucăm ultimul act, nedrept şi desuet,
Apoi plecăm spre o zare mată...
Cam singuri, şi de tot, şi poate prea încet.

poezie de Adriana Maria Niţă din Algoritm literar (2013)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă...

Şi ce dacă spune lumea să m-ascund de ochii tăi,
Eu ascult şi mi-e totuna ce îmi spun cei buni, cei răi
Şi ce dacă niciodată, tu spre mine nu priveşti,
Eu rămân în urmă, raza, care tu o încălzeşti
Şi cu toate că de-odată când de mine oboseşti,
Mă goneşti cu dulcea şoaptă, eu revin, tu mă primeşti.
Ce să fac, îmi este bine din puţin, nu vreau mai mult,
Doar o clipă lângă tine mă înalţă peste vânt.
Doar o clipă rătăcită când vrei tu, eu ţi-o cuprind,
O ţin strânsă între braţe şi aştept tăcută-n gând.
Aştept să-mi rosteşti cu ochii razele ce mă recheamă,
Am răbdarea dimineţii, când ea vine fără teamă.

Şi ce dacă trece timpul, şi ce dacă am albit,
Încă pot iubi cu gândul, încă pot şi mult mai mult.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi ultimul sărut!

Dă-mi ultimul sărut de despărţire!
A fost un vis, sau tristă amăgire?!
Nu-mi amintesc dacă te-am cunoscut
Cât îmi doream şi-aşa cum aş fi vrut...

Şi-n vis şi trează simt uitat pe buze,
Zbucium gingaş de-aripi de buburuze.
Îmi e nectar, dar mi-e şi dulce chin,
Dar amintirea nu vreau să-i întin.

Rămas în colţul gurii e-o splendoare,
Timid, cu feciorelnica-i candoare.
Mă uit înspre oglinda prinsă-n cui...
Nu-l văd! Pierdut e oare, fiindcă nu-i?!

Corăbiile-mi se-necară toate,
Trăgând cu ele vise spulberate.
Aş vrea, plecând, ultim sărut s-aprinzi,
Să se răsfrângă-n felurite-oglinzi.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Te rog mult, Lia... Te rog să nu te joci cu mine!
Lia: Eu, Luci?! Cum, adică?!
Lucian: Da, tu... Ţi-am spus să nu te joci cu mine, sau cu sentimentele mele! Prea bine, am să accept faptul că tot eu am greşit şi-n cazul tău, în acel moment în care totuşi mi-am încălcat promisiunea pe care ţi-am făcut-o. Spui că doar din cauza mea... Că eu te-am învăţat cu prezenţa mea, cu săruturile mele... Poate că ai dreptate! Am greşit, deci, din nou, tot eu... Nu astfel trebuia să procedez, cel puţin nu atâta timp cât continui să mă refuzi, să mă respingi. În cazul ăsta, ascultă-mă bine, Lia... De acum încolo, totul se va schimba! Atâta timp cât încă mă refuzi, poţi uita de mine şi de existenţa mea! Şi să nu mai repeţi gesturi de genul acesta, care nu-şi au rostul! Ţi-am spus, nu de mult, că pentru mine, tu nu eşti doar un capriciu trecător, dar dacă nu vrei să înţelegi, atunci, nu cred că are sens să continuăm astfel şi să pretindem că... Doar nu mă mai căuta! Bine?! Şi poţi pleca-n oraş acum. N-am să te conduc. Ne vedem la şedinţa următoare!
Lia: Da, bine... Dacă aşa vrei tu, aşa să fie! Ne vedem peste două săptămâni.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...

doar atât...

întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi

şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi
şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

e seară în lume
adoarme frunzişul în crânguri
se scutură amotimpuri în vremuri de tină
o mierlă mai cântă pe ramuri
se miscă ace de ceasornic în cer
mişcări pure
se închide o clipă în somnul de gală
o frunză a căzut în palma uitării
căutam în lume, a vieţii aromă
văzduhul plutea în ani peste ape
se adunau amintiri, mai trecea un timp pe sub pleoape
în zori, copacii îşi deschid coroana spre zare
în cuiburi, păsări vin să adoarmă
ce lung este drumul spre casă
dansează clipa în zbor peste mare
se răspândeşte în jur abur de soare
se aprind mesteceni în crâng
stol de grauri, foc de aur
cântă copacul cu limbile de foc
un pom, o pasăre şi un zbor
ard flăcări pe cer
pe jos, frunza se lasă
noaptea a plecat să se culce
inima creşte
a iubire, a visare...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi citisem

În ochii tăi citisem iubire dinadins
Şi-n calea vremii steaua mea
O clipă s-au aprins.

Apoi ca foi uscate, văzduhul coperind,
Văzui nădejdi şi fericiri
Naintea mea pierind.

Dup-acea dulce clipă, ce-atâta mă uimea,
Nainte chiar de-a răsări
Se stinse steaua mea.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Şi am văzut atunci casa-altar-
Micuţă, simplă şi stingheră,
Iradiind un calm hoinar
Venind aici din altă eră.

Ceva mă atrăgea spre uşă
Ceva de-acolo, de demult...
Un zvon de glasuri din cenuşă
Soseau acum spre noi, tumult.

Şi am pătruns în întuneric,
Lăsând să cadă uşa lin
Şi-un zvon de fluturi, calm, tomnatic

Mă potopi cu har divin.

Şi-o ruginie zbatere de noapte
Mă inundă de nicăieri.
Şi mii de aripi, galbeni şoapte
Veneau spre noi de azi, de ieri.

De-atuncea, merg mereu pe cale
Şi ştiu acum că m-a schimbat,
Un zbor de fluturi, alb şi moale
Ce într-o zi Domnul mi-a dat.

CERŞETORUL

poezie de Gherasim Constantin (1999)
Adăugat de Gherasim Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!