
M-ai alintat doar cu o palmă...
Plimbată încoace și încolo
De numai vorbele-ți bogate...
M-am rezumat la chip de Apolo,
Uitând de strategii versate.
Și te-am dorit așa cum ești,
Precum și creanga-și poartă rodul...
N-aș fi crezut să împietrești
Cum mintea-ți proiectează golul.
Te-aș fi văzut bogat în suflet,
De-ai fi știut să strălucești!...
Însă, n-am auzit vreun sunet
Din inima ce n-o muncești!
M-ai alintat doar cu o palmă,
Ce ai trântit-o din senin...
Deși, tabloul nostru prins în ramă
Spunea sfârșitul de venin.
Nu spun nici DA, nu spun nici NU,
La ce mi-arăți c-o să mai fie...
Dar ce-mi dai tu, nu e acum,
Și-atunci... mă-nchid în colivie...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre bogăție
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre plimbare
- poezii despre muncă
- poezii despre inimă
- poezii despre dorințe
Citate similare

Pentru mine e iubire...
Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.
Și n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Și-n inimă, în nemurire.
Nu tot ce simți... și înțelegi...
Nu ce-ți dorești, va fi să ai.
Sunt taine care le culegi,
Și lucruri care le chemai.
Și totul mult prea încâlcit...
Cum n-aș fi vrut acum să fim!
Dar, ți-am dat timp cât ai dorit,
Și că vom fi... că ne dorim.
Și cică dragoste învinge...
Și se mai spune că triumfă!
Dorul din urmă mă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.
Așa iubire n-am avut...
Așa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam că totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!
Și m-ai eliberat în toate...
Și nici nu știi ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi să fim demni!
Și îți mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.
E tot ce simt și tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simțit și ce simteam...
S-atingă un deznodământ.
Acolo unde e iubire,
Cântă și soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...
Nimic nu-i greu când știi ce simți...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimți...
Totul e clar și doar vibrează!
Și pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit și-am așteptat...
Poemă dedicată tuturor îndrăgostiților cu inima frumoasă...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre victorie
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre muzică
- poezii despre frumusețe
- poezii despre dor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Neiubită...
Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.
Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut să dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!
Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aș fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...
În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!
N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!
Aș vrea să cred că sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.
Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cuvinte, poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre plâns sau poezii despre jocuri

Alambicat....
Și dacă mi-a fost dor să te ascult,
Tu ai închis ușa după tine...
Nu am categorie, nici vreun cult,
Nu aparțin de nimeni... decât mie.
Și dacă mi-ai greșit atât de mult,
Află că te-am iertat și te iubesc...
Am învățat să simt și să ascult,
Și multe sentimente eu nutresc!
Destinul să ne poarte pașii-n viitor,
Nu pot să hotărăsc ce va mai fi...
Și cred într-un timp strălucitor,
Ce vine acum... și va veni...!
Alambicat destin și a ei soartă,
N-aș fi crezut să plâng atât de mult...
Pe aripi nevăzute, ea mă poartă,
Soarta... în care cred și am crezut!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre învățătură, poezii despre viitor, poezii despre iertare, poezii despre greșeli sau poezii despre aripi

Eu n-am avut niciun motiv - sfârșit
Motto: "Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv." Arthur van Schendel
Dumnezeu este Olarul iar noi suntem vasele de lut. Toți am fost creați pentru un scop.
"El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea." (Romani 9:18)
și a venit și vremea, să-ți dau drumul să zbori,
să strălucești în soare, asemeni unei flori...
și ceasul a bătut, zicându-mi să te las...
de-acum, tu să mergi singur,
lucrând ca și un vas...
orice sfârșit dă lacrimi,
chiar de un început
se-arată și pornește, lăsând ce-a fost... trecut.
și doare și apasă, deși e tot ce-ai vrut,
răscolind momentul, când noi...
ne-am cunoscut.
nimic accidental n-a fost cu noi vreodată,
însă destinul acum, deschide altă poartă...
eu simt și știu ce vine,
oricât m-aș bucura...
în suflet ard suspine,
ce vor elibera.
mult te-am iubit pe tine,
tu, suflet mult ales...
și venele-mi sunt pline
de plânset nelumesc.
ai să-nțelegi prin vreme
ce eu ție ți-am fost...
precum și-a mea iubire,
ce ți-a fost adăpost.
și te-am iubit pe loc, cum nu credeam să fie...
deși, inima mea... plângea în colivie.
și ți-am întins o mână,
iar tu, n-ai ezitat...
ce-a fost... o să rămână,
deși... totu-i schimbat.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zbor, poezii despre schimbare, poezii despre religie sau poezii despre prietenie

Dezbrăcată...
M-ai dezbrăcat în mii de moduri, în mintea ta așa poznașă...
Eu te-aș fi înțepat cu bolduri! Nu mă voiam doar nărăvașă!
Mi-ai oferit doar falsitate, când eu ți-am dat doar adevăr...
Și m-ai mințit de bunăvoie, deși toate trase de păr...
Și m-am expus în variante, să poți alege ce-ți dorești...
Și m-am redus de la gigante, să te simți mândru de ce ești!
Ori ai fost orb, ori te-ai purtat în vanitate...
Doar plânsul mi l-ai dat să-l sorb, robit în a ta răutate.
M-am dezbrăcat și de-al meu suflet, și ți l-am dat să-l prețuiești...
N-ai prețuiț... și am meu urlet, scâncea tăcut... iar tu-l urăști!
N-a fost să fie mai nimic... doar valul care vine-pleacă...
Ai fost și ești cu mult prea mic... pentru-a mă face tu întreagă!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuditate, poezii despre răutate, poezii despre mândrie, poezii despre descreștere sau poezii despre adevăr

Mai este timp sa ma cunosc
De ți-am adus numai tristeți,
Aș vrea să știi
nu am dorit!
Sau lacrima-ți din care-nveți,
Când nu ți-am șters, căci m-am grăbit.
De nu ți-am luminat mâhnirea,
Tu suflete, nu sta pe gânduri!
Eu ți-am dorit doar fericirea,
Dar tu mă iartă printre rânduri.
De n-am simțit când voiai pace
Și te îngreunam vorbind
Acuma glasul meu îmi tace,
Citindu-te numai simțind.
De-ai vrut să fii în calea mea
Și te-am expediat cu grabă
Tu iartă-mă că am fost rea,
Dar fii tu bun ca raza albă.
De m-am gândit numai la mine
Între momentele ca plumbul,
Vreau să mă crezi că doar pe tine
M-am rezemat să-mi alini gândul.
De fost-au ceasuri repetate,
Când în dureri mă adunam
Luându-te la rost cu toate,
Tu iartă-mi, căci eu sufeream.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre gânduri, poezii despre plumb, poezii despre pace sau poezii despre lumină

Atunci când te doare...
Să spun atunci când peste oameni este frig și plouă,
Că EL te-ascultă și te vede...
Și ți-ar fi dat comoara în Viața cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.
Să spun și-atunci când peste oameni este ger și ninge,
Că poți iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ți sufletul acasă, în Rai.
Să spun și-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi și în case...
Dureri și lacrimi aduc așa splendoare
Ca noi să facem temple luminoase.
Dar să mai spun și-atunci când tu suspini și doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... și sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreșit te-așteaptă o Cunună.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre încredere, poezii despre ploaie sau poezii despre ninsoare

Iubire divină
Trecea un dor pe lângă mine și l-am privit cum trece,
Sădind în inimă suspine ca și oceanul rece...
Uitasem despre ce-ai promis, când mă țineai de mână,
Și mă predasem unui vis, ce-am vrut ca să rămână.
Nu mă înțelegeai în vise, ori poate nici n-ai vrut...
Doar jurăminte ce-au fost stinse, când nici n-au început.
Adoarme vuietul de jale în temeri de ascuns...
Când îmi citeam povești astrale, ce-au fost de nepătruns.
Mintea, m-am duelat cu ea... doar inimii eu slugă,
Strident durerera mă chema, dar n-am dorit s-ajungă...
Și m-ai învăluit cu vorbe... și eu iar am crezut,
Suav iubirea ta din dogme, simțeam cum a scăzut.
Așa de mult prea însetată, cu aripi fără zbor...!
În firea ce-mi era setată din dragoste să mor...
Și s-a schimbat totul deodată, doar tu m-ai preschimbat,
Trecutul, depășita soartă... un alt final mi-a dat.
A ne iubi cu frenezie, cu dragostea dintâi...
Mereu așa am vrut să fie... cu mine să rămâi!
Povestea nu s-a încheiat, deși cunosc ce vine...
Căci tu nu știi, nu ai aflat... despre iubiri divine.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre visare, poezii despre trecut sau poezii despre somn

Balada unuia ca tine
Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit și nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roșcat, brunet, sau poate blond.
Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos și blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut și dulci și-amare.
N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteț pe cât am fost de bleg,
Printre bogați și printre săraci.
N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Și am trecut prin viețile a mulți...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuți
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.
Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă șterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toți și unic prin trăire.
Mă poți cunoaște dacă te uiți în tine.
Sunt genul cel iubit și cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vagabondaj, poezii despre sărăcie, poezii despre păr roșcat, poezii despre păr blond, poezii despre flori sau poezii despre eroism

N-aș fi știut...
De n-ai fi fost în viața mea, iubite,
N-aș fi știut ce-i zborul spre înalt,
N-aș fi știut ce-s marile ispite
Și nici noian de fluturi în asalt...
N-aș fi știut că-n ochi adânci ca marea
Se-aprind scântei pe iriși de azur,
Că ai furat din cer senin culoarea
Când m-ai cuprins cu brațul împrejur
N-aș fi știut cât foc aveai pe buze
De n-ai fi pus, pe-a" mele, flori de mac
Ce semăna cu freamătul de frunze
Când vântul viscolește prin copac
N-aș fi știut nici dorul ce înseamnă
De nu m-ar duce pașii în pustiu
Când vocea dinăuntru mă îndeamnă
Să te găsesc... Dar unde ești... nu știu...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre vânt, poezii despre voce, poezii despre viscol, poezii despre frunze sau poezii despre fluturi

Trădare!
Și te-am iubit cum m-am iubit pe mine,
Ți-am fost prieten bun, sfătuitor...
Când erai căzut, veneai la mine
Și te ridicam cu dragoste și dor.
Și te-am acceptat așa cum ești...!
Nu am pus condiții ca să-mi fii...
Iar tu acum nedreptățești
Fără dovezi și argumente vii.
Și te-am ajutat chiar întru toate!
Și m-am lăsat pe mine... locul doi...
Oare cum n-ai văzut tu asta...? Poate,
Nu ne-a fost scris să fim doar amândoi.
Mă simt trădată de vipere bătrâne!
Ce tot m-au folosit în fel și fel...
Suflele lor, negre și păgâne...
Mă simt înjunghiat ca și un miel!
Și totul are-un rost pe lume...
Prietenia... demult nu mai există!
Viața este doar valuri cu negre brume,
Și stă-n picioare cine îi rezistă!
Regret tot ce am oferit și ce am dat...
N-a fost nici înțeles și nici apreciat!
Prin lecții dure, durerea mi-am aflat,
Și palme aspre! Nu aplaudat...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre șerpi, poezii despre picioare, poezii despre oi, poezii despre negru, poezii despre lecții sau lecții de engleză

Mai este timp să mă cunosc
De ți-am adus numai tristeți,
Aș vrea să știi... nu am dorit!
Sau lacrima-ți din care-nveți,
Când nu ți-am șters, căci m-am grăbit.
De nu ți-am luminat mâhnirea,
Tu suflete, nu sta pe gânduri!
Eu ți-am dorit doar fericirea,
Dar tu mă iartă printre rânduri.
De n-am simțit când voiai pace
Și te îngreunam vorbind...
Acuma glasul meu îmi tace,
Citindu-te numai simțind.
De-ai vrut să fii în calea mea
Și te-am expediat cu grabă...
Tu iartă-mă că am fost rea,
Dar fii tu bun ca raza albă.
De m-am gândit numai la mine
Între momentele ca plumbul,
Vreau să mă crezi că doar pe tine
M-am rezemat să-mi alini gândul.
De fost-au ceasuri repetate,
Când în dureri mă adunam...
Luându-te la rost cu toate,
Tu iartă-mi, căci eu sufeream.
De mă lăsam de valuri dusă,
A unei mări ce n-o doreai...
Astăzi regret c-am fost condusă
De răzbunări ce nu știai.
De ți-am greșit mai mult de știu,
Tu, suflete, astăzi să ierți...
Și eu iertat-am ca să fiu
Dintr-un om mic, în cei măreți.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent

Am sufletul liber
Tu mi-ai promis eliberare
Din focuri, gemete și lacrimi...
Nimic nu-mi este de mirare,
Deși, Te-aștept prin multe patimi.
Ai spus să cred mereu în Tine
Și am crezut mereu... Tu știi...
Nădejde dat-ai să m-aline,
Să mă ridice-n veșnicii.
Ore cu ceasurile grele
S-au pogorât să mă distrugă,
Să-mi fure darurile mele
Robindu-mă ca pe o slugă.
Și ai lăsat mult timp să treacă,
Speranțe pâlpâiau ușor...
Al Tău Cuvânt nimic nu-l seacă
Și-atunci am renăscut să zbor.
M-ai readus la viață nouă,
Acum sunt suflet împăcat;
Mă bucur chiar și-atunci când plouă...
Am sufletul eliberat!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc sau poezii despre ceas

Paradox... tu și eu
În jurul meu doar frumusețe,
Doar clipe-n care mi-este bine,
Sunt împlinită în tristețe,
Căci nu te am tocmai pe tine.
E soare și mă simt iubită,
Pe stradă oameni îmi zâmbesc...
Surâd și eu nefericită,
Când totul vreau și nu primesc.
Plimbările-n amurg spre mare
Am timp acum să le măsor...
Și totuși... se merită oare,
Când marea-mi cântă al tău dor?...
Nimic nu-mi pare-n strălucire,
Deși doar ea mă înconjoară...
Suspină tainic o iubire
A cărei undă mă-mpresoară.
Pe unde pașii mă purtară,
Tânjisem mult într-un trecut...
N-aș fi crezut ca ea să doară,
O împlinire ce-am avut;
Am totul... numai tu nu ești...
Ce mi-am dorit să am cu tine,
Am regăsit doar în povești,
Unde cărările sunt line.
Mă uit în jur și mă-ntristează
Perfecțiunea ce-am creat-o...
Somnul cel mult mă ține trează,
Căci n-am iubirea ce-am chemat-o.
Am totul și nu am nimic
Și n-am nimic când n-am pe tine,
Când am pe tine mă complic,
Având pe noi, mă am pe mine...
Flori de mătase cerne timpul,
Din dragostea ce o ador,
La testul timpului ești primul,
Dar vremurile-au timpul lor.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre perfecțiune, poezii despre paradox sau poezii despre nefericire

Timpul m-a mințit!
Am să te cânt prin muzicale versuri,
Cum nu am reușit să te-nțeleg...
A ta eternitate mă irită,
Pentru că mi te-ai dat fără s-aleg.
M-ai păcălit și nu mi-ai dat povețe,
Te-ai prezentat în înțelept și-ai fost farsor...
Foc în aparență, dar înăuntru rece
Ucizi clipele de care-atât mi-e dor...!
Mă caută uitarea să-mi dea un anestezic,
Aș vrea să cumpăr timpul ce-a trecut...
O ușă mă aruncă afară din calvarul
Plin în giuvaiere doar de împrumut.
Prieten te-am dorit al inimii mele,
Măreț și strălucit te-am crezut în toate...
Ești doar o minciuna, iluzii de otravă,
Viața lângă tine, este de fapt moarte!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre versuri, poezii despre uitare, poezii despre sfaturi sau poezii despre păcăleli

Iubita mea
Ești răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzește sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai știu ce ești...
Ești timpul... ești gândul meu matur...
Sau ești dorința copilului din mine!
Știu cine ești!
Ești calea ce-o urmez orbește
Ești ființa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit și ai știut ca să mă schimbi
Ai depășit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea și focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Ești viața însăți...
Dar ce spun... ești nemurirea!
Tu ești icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Și ziua îmi încântă gândul și privirea.
Ești mai presus de toate
Ești dor, ești bucurie, destin și nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Și totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Ești tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranței
Și șansă unei vieți... în doi!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri sau poezii despre sfinți

Minciună? Sau adevăr aprins?...
Și totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine și atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?
De ce nu m-ai lăsat totuși în pace...?
Știai că ești indisponibil și mințeai,
Ai sentimentele așa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!
De ce ai insistat să fii cu mine,
Și m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simțit nimic profund în tine,
Să te gândești la mine până-n zori...?!
De ai știut că nu ești în putere,
Să îți schimbi viața, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viață mea cum tu ai vrut!
N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ți-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâșiat când eu secretul ți-am aflat,
Și de atunci inima plânge ca nebuna!
Și tot tu necontenit mă căutai...!
Deși descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...
Ori egoist, ori nu știu ce ai fost...!
Ori parșivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viața-mi pe dos,
Și să-mi răpești ce nu îți aparține?...
Și multe se lovesc în contradicții...
N-am înțeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiții...
Ori m-ai iubit, și nu ai știut...!
O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulțumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!
Vreau să-nțelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Și altceva ți-am fost eu ție toată!
De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!
Fost-ai așa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot și ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubești tare,
Să mă ții lângă tine tot mereu!
Și la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă și cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!
Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ți vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Și n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...
Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita și merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Și toate rănile mi le adun în carte...
De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... așa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îți convine...!
Și înțelege că nu ai fost corect!...
Și nici iertare n-ai învățat a cere!
Schimbă-ți caracterul mult infect,
Și inima amară ca o fiere...
Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înțelegi că viața nu-i o joacă...
Nu-ți bate joc în viață... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!
Și să înveți iubirea și iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ți din inimă mereu chemarea,
Că să trăiești cinstit, corect, salvat!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate

Incompletă...
Nu te condamn că ești cum ești...
Și egoist și evaziv...!
Dar, îți condamn că risipești,
Ce ți s-a dat... cu un motiv!
Nu te blamez că stai departe!
Și nici că nu oferi nimic!
Dar puteai da parte cu parte...
Și făceai mare, ce-a fost mic!
Nu îți condamn nici caracterul,
Ce e mai mult alunecos...
Orgoliul întărit ca fierul...
L-am înțeles... dar păcătos!
Nu te condamn că m-ai mințit...
Deși, minciuna-i păcat mare!
Dar, tare mult tu ai lovit
Într-un biet suflet... ca un soare!
Și la final, am înțeles...
Nu e iubire când nu doare!
Tu să te-amuzi ți-ai tot ales,
Deși o inimă, încet moare...
Nu te condamn că te tot joci,
Și viața o iei ca pe-o glumă!
Că m-ai trântit dur peste roci,
Și mi-ai făcut viața nebună!
Eu te condamn că nu te-nvingi!
Că nu te depășești pe tine!
Să ai ce simți și să atingi...
O fericire-ți aparține!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre roci, poezii despre orgoliu sau poezii despre moarte

Lia: Te-aș putea ajuta cu ceva?
Lucian: N-aș prea crede. Mai bine ai grijă cu ochii.
Lia: De ce?
Lucian: Din cauza cepei. E foarte iute. Te va face să plângi.
Lia: Crezi?
Lucian: Sigur. Nu știai că ustură la ochi?
Lia: N-am avut ocazia să aflu până acum. Totuși, dă-mi voie să încerc măcar să te ajut.
Lucian: Nu te-aș sfătui. Și nici nu cred că știi ce ar trebui să faci.
Lia: Dacă-mi explici, poate mă descurc.
Lucian: Bine. Dacă insiști, n-am nimic împotrivă. Însă nici n-am ce să-ți explic. Privește doar! Și încearcă să faci și tu tot așa, la fel ca mine. E ușor. Sau cel puțin, mie așa mi se pare.
Lia: Cu cuțitul? Interesant! N-am umblat niciodată cu cuțitul...
Lucian: Dacă nu vrei, nu te obligă nimeni. Ești musafirul meu; eu nu te pun la treabă.
Lia: Ba vreau. Pentru că te-am văzut pe tine, vreau să încerc și eu.
Lucian: Cum dorești. Poți încerca. Însă... Invers; cuțitul în dreapta, doar dacă nu cumva ești stângace. Și nu începe cu ceapa.
Lia: De ce?
Lucian: Doar ce ți-am spus: Ceapa e tare afurisită! O să plângi, iar eu nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cepe, citate despre ajutor, citate despre stângaci, citate despre plâns sau citate despre dorințe

Cer ajutor
Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună și mie un cuvânt
Și să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.
Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experiență știu
Că doar din puțin m-a susținut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?
Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puțin
Și târziu, ci grabnic și deplin.
Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ți-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.
Că, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai știut când m-ai văzut plângând.
poezie de Marius Robu (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ajutor sau poezii despre mamă