Plutire albastră

Tot mai greu va să fie
Lumea asta dulce casă
Cu principii de hârtie
Și cu zâmbete de coasă!

Un morman de nebunie
Care însăși nu se iartă
Pare-n mulți să reînvie
Povestitul Sfarmă-Piatră.

De ce uită că petrece
Pe pământ doar o vacanță
Omul cel cu sânge rece
Și auto-importanță?

Stă iubirea în cămară
În borcane cu dulceață
Însă fierea - tot amară
Și grimasele de greață.

Nu rezidă poezie
În politici inumane
Nici vreo predică-n pustie
N-o ascultă iguane!

Surâzând a primăvară
Bate soarele-n fereastră,
Noi purtăm aripi de ceară
În plutirea cea albastră.

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Astă seară

Iubirea e veselă, tristă,
E miere-n sirop sau e mied,
Ți-o-nșiră pe note-un lied
Și ruga la Maica Precistă.

Ți-o spun de o viață și-o lună,
Dorința ce-o dor de un veac
Și toate-ale tale îmi plac ;
De crezi că-s nebun, tu fii bună!

E lumea de multe bolnavă,
Mimând nevralgii fără leac ;
Ea urlă în draci, dar eu tac
Și tot e mai mare ispravă.

Dar poate ce spun te amuză
Și-ți par gărgăuni... Ce să fac?
Mai mușc din covrigul cu mac
Și-n versuri doar tu îmi ești muză.

Îți scriu despre noi. Vreau să știi...
În lumea ce-o vreau doar a noastră
Avem doar spre cer o fereastră
Și-o casă de îngeri copii.

Iubirea n-adoarme-n vreo gară,
La doctori nu e pacient,
Nu poartă saboți de ciment ;
Ea vine la noi astă seară.

poezie de (17 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Dulce nebunie

Iubirea e un soi de nebunie,
Te pomenești zâmbind fără motiv,
Lumea întreagă-ți aparține ție
Și mergi pe drumul vieții instinctiv.

Iubirea-ți poate fi prieten fals,
Ce te înșală și îți joacă feste,
Plutești suav și dulce ca-ntr-un vals...
Deodată te trezești că... nu mai este!

Iubirea, taină a filosofiei,
Cu ea nu poți, fără ea nu se poate,
La inimă, culmea radiografiei,
La final, un morman de frunze moarte.

Degeaba lupți, te zbați, nu ai scăpare
Speri, rațiunea, de-ajutor să-ți fie,
Te va învinge, ca pe fiecare,
Iubirea, cea mai dulce nebunie!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dulce și amar

Atât îmi e de dulce și amar...!
Încerc acum să pot cumva a spune:
Din unii se revars-atâta har!
Din alții izvorăște... spurcăciune

E, poate-o nebunie si-bemol
Ce pare numai mie să îmi fie;
În baia sufletească de nămol
La ce ar folosi vreo alifie?

De ce nu mai pricepeți că murim
Cu tot cu răutăți sau bunăstare?
E soare peste tot și-n țintirim
Și-n inimi e atâta de răcoare!

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lui H.G., desigur, autorul unei cărți de poezie cu iguane de casă

Decât să crești iguane-n casă,
Amice Gârbea, cred c-ar fi
Mai nimerit să mergi la coasă,
Că tot ți-e gândul pe câmpi(i)!

epigramă de (2010)
Adăugat de Mihail SoareSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
cumpărăturiCartea "Livrescu" de Mihail Soare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 15.99 lei.

Lepăda-m-aș!

Lepăda-m-aș eu de mine
Și m-aș lepăda de toate!
Să iubesc nu îmi mai vine,
Nici de-a-ntregul, nici în rate.

Ce-i cu mine nu mai știe
Nici mușcata din fereastră,
Nici răvașul din cutie
Ce-ncepu iubirea noastră.

Să pun focul cel mai mare
Dorurilor mele toate
Și să calc totu-n picioare
Că mi-s buzele sărate!

Să mă lepăd eu de mine,
Asta zic și eu dreptate!
Nu mă pot deloc abține
Să duc vise roz în spate.

poezie de
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Castel de ceară

De azi îmi cobor dorul în chitară,
Dau versului un chip de pergament
Că sufletului greu, ca de ciment
Îi vine a muri-n fiece seară.

Pe trupul ce-mi e însuși o povară
Nu șade bucuria sediment,
Pe el nu aș plăti măcar un cent
Să-l am îngenuncheat încă o vară.

Iubirea-i un castel frumos de ceară,
Sărutul e doar sport de agrement
Cu gustul lui dulceag nepermanent
De care și chitara va să moară.

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

OMUL nu are NIMIC pe acest pământ. Singura moștenire este CURĂȚIA SUFLETULUI pe care învață mereu să o chivernisească.


Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E seară, iubito!

E seară, iubito, e seară
Și eu te adulmec în gând;
E seară și nu-i prima oară
Când somnu-mi începe plângând.

Iubito, acum este noapte,
Curg valuri de vise, șuvoi;
Pe fața ta albă, de lapte
Nimic nu citesc despre noi.

Deja este iar dimineață -
Stingher este soarele-n nori;
Eu când îți mai gust din dulceață,
Căci mâinele-apune în zori?

Iubito, e ziua-n amiază
Și timpul aleargă nebun;
Mai naște deșertul vreo oază,
Un vers de iubire să-ți spun?

poezie de (22 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Sprințară

Cum te caut draga mea
Fără cal și fără pinteni
Și pe deal și prin vâlcea,
Colindându-mi pretutindeni!

Tu nu ești nici la izvor,
Nici în crâng cu umbra deasă,
Nici la mine în pridvor
Îmbrăcată în mireasă.

Crapă talpa în călcâi,
Pe poteci nemaiumblate ;
Tu, iubirea mea dintâi
Îmi ții buzele uscate!

Eu de sete și de dor
Mi le ud ușor cu rouă
Și cu ploaia unui nor
Când începe lună nouă.

Unde ești, iubirea mea
Când sunt pomii toți în floare?
Poate pe vreo rămurea
Cu petala zâmbitoare?

Stelele sclipesc târzii
Luminând ca-ntotdeauna
Și oftez și tu nu știi,
Mă mângâie numai luna...

Nu te aflu nicăieri
În parfum de primăvară!
Îmi răspunzi doar cu tăceri,
Prea suava mea sprințară...

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Demnitate

Purtăm stigmate-n spate
Parcă ar fi un gheb ;
Scălâmbi, pe nedreptate.
"De ce?"- mă tot întreb.

Nu cred că e mândrie,
Nu sunt așa semeț ;
Iubesc o... Românie
Ca dar cel mai de preț.

Istoria o știe
De când e lumea lume
Că noi am fost armie
De strălucite nume

Ce a adus cinstire
Acestui neam, de veacuri.
Zidiți vreo mănăstire
Nu dați în noi cu "arcuri"!

Voi sunteți Europa,
Temuți, bogați și mari
Și stând în jilțuri, hopa,
Zdrobiți pe fiecari!

De ce uitați anume
Că-s tot acei pe care
I-ați socotit doar glume
Când clădeau bunăstare

Și i-ați numit strânsură
De "hoți", de "fără carte",
"Țigani" ce dorm în șură...
Atâta demnitate

Ce o purtăm în spate
Scălâmbi de nedreptate...!

poezie de (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Omul este artizanul propriei sale fericiri la care migălește cu degetele fine ale speranței și optimismului o viață întreagă. Realizarea sa nu e însă întotdeauna o capodoperă.

citat din
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eram

Eram și tineri și nătângi
Dar nu era ieșit din fire
Să râzi, apoi iute să plângi,
Nepricepând ce e iubire.

Eram frumoși, cu ochi senini
Și vise ce zburau departe
Dar cui puteai să te închini
Să-ți dea și aripi să te poarte?

Stângaci eram noi mai mereu,
Ne mai rupeam iubirea-n coate,
Spuneam că tu, spuneai că eu
N-aveam într-un nimic dreptate

Dar eram noi, oricum eram
În toată lumea asta plată,
Îți eram trunchi, îmi erai ram,
Ne înflorea iubirea toată.

Nu-nțelegeai că nu pricep
Că școala vieții nu se gată,
Când am trecut, iar s-o încep,
Al meu ar fi cuvântul "iartă".

Amar acum acest "eram"
În gura ce rostea odată
Același "te iubesc" balsam
Ce n-a fost dat să se mai poată.

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu întrebați !

Nu mai răspund la întrebări,
Răspunsuri n-am la ele ;
Le-am căutat în patru zări,
Dar cred că-s sus, la stele.

Nu pot nici eu să îmi explic
Lucruri nenumărate...
Nevolnic e omul și mic,
Dar la vrea ști pe toate.

Nu știu de rostul pe pământ,
Știu cum doare iubirea...
Nu pot găsi nici un cuvânt
Să explic fericirea.

De ce alerg mereu s-adun
Comori nemăsurate?
În inimă n-am ce să pun -
Iubirea-i scrisă-n carte.

Nici nu pot ști ce drum e bun
De străbătut în viață...
M-așez confuz sub un alun:
Iubire... vis... speranță...

Nu mă-ntrebați, vă rog, nimic,
Ce-i rău sau ce e bine!
Vă dau dintr-un răspuns un pic:
Omul nu veșnic ține!

poezie de (29 aprilie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despre noi

Scânteia iubirii din ochi ți s-a stins,
Acum ești o simplă femeie
Cu lacrima ștearsă și sufletul nins,
Pierdută în Calea Lactee.

Tristețea răsună-n timpane de sfinți
Ce sorb din lumina divină,
Iar eu ți-s complice și plângem cuminți
Un dor ce-a murit fără vină.

În preajmă nimic nu mai este ca ieri,
Nimic nu mai are culoare,
Nu-mi dai mângâiere, alinturi nu-mi ceri,
Nici gânduri nu stau în picioare.

N-ai zice că viața-i zidită în noi,
Nici moartea nu vine pe cale ;
Tu pari o nălucă, iar eu un strigoi
Ce poartă cămașă de zale.

Doar timpul nu iartă, luându-și tribut
De clipe ce ard inumane,
Ești suflet ce zace în trup de-mprumut
Ce-mi presură sare pe rane.

poezie de (16 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
dragoste (vezi și iubire)
Dragostea e o poezie în care versurile noastre nu rimează întotdeauna cu cele ale ființei iubite.

definiție de (25 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce să vreau?

De ce să vreau un loc în rai
De tu aproape n-ai să-mi stai
Să-ți aprinzi stele-n ochi senini
Când îngeri ne vor fi lumini?

Nu mă călătoresc la cer
Unde săruturile pier,
Iar dorul cu aripi de ceară
Nu va zbura la tine iară.

Nu vreau nimic acolo sus,
Nici răsărit și nici apus,
Când tu de mână nu mă iei,
În parc, pe-aleile cu tei...

Rămân aici cu tine-n gând
Și trupul de iubit flămând,
Pe drumul presărat cu ani
Și vise de iubiți sărmani.

poezie de (21 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Integrare

Mai dând încă un vot pentru... schimbare,
Vreo urmă de progres, reală, nu e.
Doar șpaga intră-n alte buzunare,
Pe ea s-o integrăm, măcar,... în UE.

epigramă de
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cel mai consecvent îmblânzitor de aripi este zădărnicia.

citat din
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ai evadat

Tu nu mai pui vreo rugă-n lumânare,
Nu mai înalți vreun lujer de credință...
Iubita mea cu doruri sub catrință
De ce ai evadat din tine, oare?

Mereu îmi taci când eu îți dau strigare
De sub acest morman de neputință
Ce a luat deasupra mea ființă
Dar tu-mi pulsezi, zâmbind, în capilare.

Ce stele verzi și-atât de sclipitoare
Îmi sunt verdict final de nevoință!
Tu-mi dai să beau venin din cobiliță
Iar eu mă rog să mor... din întâmplare.

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lâng-un fluture de ceară..

Prins de geamul casei mele șade-un fluture de ceară
I s-a scurs întreaga viață într-o zi de primăvară
Și l-au petrecut în taină două adieri de vânt
O zambilă despletită și un guguștiuc flămând..

A rămas doar umbra-i tristă să-i continue povestea
Două aripi fără viață veșniciei i-au fost zestrea..
Mi s-a-ngreunat privirea sub această poezie
Lângă el, croiau poeme fluturi vii încă vreo mie..

Ca și ei, alte insecte plănuiau să scrie-o carte
Nu-și analizau destinul, nici nu se fereau de moarte
Își ungeau chipul cu raze așteptându-și prădătorii
Numai eu uram aiurea pitpalacii și cocorii..

Dacă asta este viața.. cu ce drept îmi plîng eu soarta?
O poveste se încheie.. dar se scrie-n urmă alta
Îmi pun lacrima de-o parte lâng-un fluture de ceară
Mai am timp de o poveste.. și de-o altă primăvară!

12.03.2019
Focșani

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook