Ce i-a spus copilul indian mamei înainte să plece?
I-a spus "Mumbai!"
întrebări și răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre mamă, citate despre copilărie sau citate despre India
Citate similare
Raj: Știai că în McDonald's-ul din Mumbai nu poți comanda un BigMac? Tot ce poți comanda e un Chicken Maharajah Mac. Și sosul special: curry. Care, în India, crede-mă, nu e deloc atât de special.
replici din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Ramona Stanescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre dorințe
- poezii despre vorbire
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre supărare
- poezii despre prostie
- poezii despre plâns
- poezii despre declarații de dragoste
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Vorbe
Ti-aduci aminte cand mi-ai spus ca sunt frumoasa
Si-aveam in par flori de cires?
Mi-ai spus ca-s blanda si duioasa,
In schimb ti-am spus ca n-ai sa ma mai vezi.
Si mi-ai spus ca sunt lumina
Ca sunt a cerurilor astru.
Mi-ai spus ca-s dulce amandina.
Ti-am spus dorull maiastru.
Si mi-ai spus ca-s roza floare
Ca sunt frunzele si cerul.
Mi-ai spus ca-s razele de soare.
Ti-am spus ca eu doresc eternul.
Si mi-ai spus ca iti sunt draga
Ca sunt anii vietii tale.
Mi-ai spus ca-s insolita arta.
Ti-am spus visele amar.
Si mi-ai spus ca ma iubesti,
Ca-ti sunt ochii, inima si gura.
Mi-ai spus ca pentru mine traiesti.
Ti-am spus ca rece e caldura.
Ti-aduci aminte cand mi-ai spus ca sunt frumoasa
Si-aveam in par flori de cires?
Ti-am spus atunci ca iubirea lasa
In inima rani adanci si reci.
Si ti-am spus ca tu mi-ai spus
Cuvinte marete si aparte,
Dar n-ai facut nimic in schimb.
Cuvinte mari, fapte deoparte.
poezie de Cristina Vâlcu (14 mai 2015)
Adăugat de Priscilla

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre flori
- poezii despre visare
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre schimbare
- poezii despre ochi
- poezii despre inimă
Pietre pe flori
Patru și vreo câteva flotări
ora când maeștrii te cuprind
cu un abur vechi lipit de nări
construiesc din pietre vii un gând
despre faima creierului mic
îl întreb pe Darwinul de jos
nu am nici o algă să-i dedic
pentru că a spus că nu-i Hristos
cine ești când mână dreaptă-mi dai?
să-mi cunoști impulsurile poți
dacă vom ajunge în Mumbai
ne vom prinde-n hora mare toți
cei care ne temem de oglinzi
și de clopoțeii veninoși
vom aprinde candele timizi
pomenind strămoșii mai păroși
cu un ochi al minții prăfuit
ne vom înălța pe trepte cruci
dacă-n alte vieți mi-ai fost iubit
totuși îmi vei spune că te duci
să-ți găsești mireasa pe un nor
părăsind și setea de argint
umbra mea e câmp multicolor
tolănită-n verde am să-ți cânt
despre moartea care vine-n zori
să-mi aducă pietre în cuvânt
câmpul meu mai are șase flori
i le dau pe-o normă de pământ
poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre verde, poezii despre păr, poezii despre nuntă, poezii despre muzică, poezii despre moarte, poezii despre gânduri sau poezii despre frică
Richard Fish: Ea i-a spus că tu i-ai spus despre ce ți-a spus ea. Sunt prins la mijloc și habar n-am ce se întâmplă. Mă simt ca Elaine.
replică din filmul serial Ally McBeal
Adăugat de Dana Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care nu vor dansa
O fată invalidă a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Dansează cu inima,
i-am spus noi.
Apoi defileul fluviului a spus:
"Cum voi mai cânta?"
Cântă cu inima ta,
i-am spus noi.
Apoi, sărăcuțul ciuline mort a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Lasă vântul să-ți înalțe inima,
i-am spus noi.
Apoi Dumnezeu a vorbit din slavă:
"Cum să cobor la voi din azur?"
Dansează pentru noi în lumină,
I-am spus noi.
Vâlceaua dansează rotindu-se
în cerc sub soare,
iar inimile celor care nu intră-n horă
s-au întors deja în țărână.
poezie clasică de Gabriela Mistral, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dans, poezii despre vânt, poezii despre religie sau poezii despre handicap
Ți-am spus că te iubesc...
ți-am spus că te iubesc,
știu, ți-am spus și sigur știi,
atât de mult mă răscolești și amăgești
și eu, nebunul, mai mult te doresc.
ți-am spus de ochii tăi dogoritori,
cum mă înțeapă, cum îi simt,
cum mă topesc atunci când mă mai mint,
cum ard tăciunii lor scânteietori.
ți-am spus, sunt sigur că ți-am spus,
cum trupul tău îndeamnă, mă îndeamnă...
cum trupul meu îl doare și te cheamă,
să vii furiș, să ne iubim într-un apus.
ți-am spus și taci, zâmbești tacit
și pieptul meu e tot o rană,
prea mult el a sorbit licoarea ta din cană,
licoarea otrăvită care m-a vrăjit.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre tăcere, poezii despre nebunie sau poezii despre minciună
Un adevar sublim
Ce-a fost de spus, am spus
Iar de n-am spus, voi spune
Ce-o fi, voi spune maine,
Iar ce n-o fi, nespus ramane.
poezie de Emilian Robert Vicol
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu ți-am spus
Eu nu ți-am spus, tu poate însuți ai aflat,
cu chipul tău în palma dreaptă am plecat.
Era-n apus, dar sigură-s că, nu ți-am spus,
că ochii mei prin ochii tăi lumin-au plâns.
De ți-aș fi spus că-n piept mi-erai ecou,
bătând cu freamăt și iubire-n mut tablou,
m-aș fi temut că plec ocult, luând cu mine,
și inima și vasele-ți fierbinți sangvine.
Era-ntr-o iarnă, cred că încă eram iarnă,
mă dezghețai pe-ncheietură, mai cu seamă,
Eu nu ți-am spus dar, ar mai fi ceva de spus,
sărutul tău se zbate-n pulsul meu... redus
De ți-aș fi spus c-omătul de cuvinte doare,
aș invoca motiv stocastic: pura depărtare,
dar fenomenele nu-s însuși anotimpul dalb
mă-ntorc curând, cu chintesență, să te-mbrac.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre sânge, poezii despre puls, poezii despre iarnă sau poezii despre descreștere
I-am spus doctoriței de la gastro că nu am scaun
Că nu am scaun, i-am spus trist,
Și foarte amabilă femeia,
Mi-a spus pe un ton altruist,
Că pot să-mi iau de la IKEA.
epigramă de Paul Aelenei din Epigrame (2017)
Adăugat de Diana Iordachescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tristețe, epigrame despre medicină, epigrame despre medici sau epigrame despre femei
Emmett: Nu pot să cred că mi-ai spus cap pătrat. Cred că nimeni nu mi-a mai spus cap pătrat din clasa a 9-a.
Elle: Poate nu ți-a spus în față.
replici din filmul artistic Blonda de la drept
Adăugat de Dana Țugui MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Replici
Când ea mi-a spus că mă iubește
I-am spus și eu că o iubesc!
Ea mi-a răspuns că mai glumește
Și eu i-am spus că mai glumesc!
epigramă de Aurel Cehan din Elixir de sănătate (2010)
Adăugat de Dumitru Râpanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre umor sau epigrame despre iubire

Prietenului de pe Facebook
Nu ți-am spus
La primul tău like
Încântat de cunoștință,
Nici mulțumesc nu ți-am spus,
Nici că am fost mângâiat
De o rază
Izvodită de aura ta.
Nu ți-am spus cât de mult
Mă distrezi cu glumele tale,
Nici cât de tare mă încălzește
Lumina gândului tău.
Nu ți-am spus,
Nu ți-am spus...
Doar mă bucuram că ești,
Mă bucuram că sunt,
Mă bucuram că suntem...
Și plâng acum
Și sunt trist
Ca acest sfârșit de noiembrie
Când văd
În locul pozei tale de profil
O panglică neagră...
poezie de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre sfârșit, poezii despre prietenie, poezii despre negru sau poezii despre mulțumire
Plecat esti tu
M-ai rugat sa plec
Si m-am prefacut in zori.
Mi-ai spus sa nu te caut
Si m-am prefacut in liniste.
Mi-ai spus ca m-ai iubit
Si m-am facut regret.
Ti-am spus ca te iubesc,
Dar tu mi-ai spus sa plec...
poezie de Margareta Hategan
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ți-am spus
Ți-am spus că te iubesc și ți-am dat drumul,
În înălțimi să zbori către un alt necunoscut
Și am păstrat din umbra ta parfumul
Și spinii trandafirului din inimi petrecut.
Ți-am spus că te iubesc și te-am eliberat,
Din strașnica închisoare a gândurilor mele,
Fără să-ți spun că sufletu-mi rămâne de răni însângerat,
Asupra cărora am presărat, magnific praf de stele.
Ți-am spus că te iubesc și fără ca să știi,
Ai preluat frumoasă, teribilă, ștafeta
Neîntâmplată, a unei mari iubiri târzii,
Cu care-am zdruncinat și cerul și planeta.
Ți-am spus că te iubesc, fără nimic în schimb a cere,
Deși de-a pururi, în veci, cerșind am să rămân,
Iubire închipuită, venin și deopotrivă miere,
Fără să încerc vreodata asupra-ți vreun asalt păgân!
Ți-am spus că te iubesc și ți-am spus totul
Și ce folos de totul, n-ai fi știut, de eu nu ți-aș fi spus,
Și daca-aș fi tăcut, la ce folos secretul?
Ți-am spus că te iubesc. Ce dacă?
Naintea mea sau după, chiar zeci de guri ți-au spus.
poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre zbor, poezii despre stele sau poezii despre secrete
Christopher: Hei, tată, vrei să auzi ceva amuzant? Într-o zi un om se îneca în apă și a venit o barcă și omul din barcă i-a spus "Ai nevoie de ajutor?" și el a spus "Dumnezeu mă va salva". Apoi a venit o altă barcă și a încercat să-l ajute, dar el a spus "Dumnezeu mă va salva", apoi s-a înecat și s-a dus în Rai. Și a spus "Doamne de ce nu m-ai salvat?", iar Dumnezeu a răspuns "Ți-am trimis două bărci, prostuțule!"
replică din filmul artistic În căutarea fericirii
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bărci, citate despre ajutor, citate despre umor, citate despre tată, citate despre salvare, citate despre religie sau citate despre Dumnezeu

Nu ți-am spus niciodată
Nu ti-am spus,
Copacul care l-am lasat acolo,
Și-a schimbat frunzele
Și acum are flori noi.
Când a nins, am vazut fereastra
Luminată de culoarea lor.
Nu ti-am spus,
Am trecut pe lângă el,
Să-mi amintesc zilele
Când am plecat să
Ajung în brațele tale.
Nu ți-am spus,
Pentru că era acolo,
Când în cameră era întuneric
Și în toata lumea mea mică,
Era prezența lui.
Nu ți-am spus,
Că în timp, aleea m-a însoțit
Și în sunetul tăcerii
Am regăsit lânga el,
Cântecul devenirii mele.
Nu ți-am spus,
Pentru a mă asculta,
Aud vocea-mi pe
O foaie de hâtie
Și scriu în zori
Când îmi lipsești,
Căci scriu lumină.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zile, poezii despre sunet sau poezii despre ninsoare

Când am fost la școală m-au întrebat ce vreau să fiu când voi fi mare. Eu le-am spus: FERICIT! Mi-au spus că n-am înțeles întrebarea, iar eu le-am spus că n-au înțeles VIAȚA!
citat clasic din John Lennon
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre școală, citate despre viață, citate de John Lennon despre viață sau citate despre fericire
V-am spus (după Adrian Păunescu)
V-am spus de la-nceput că vă iubesc
Și sufăr pentru relele din fire
Dar nu pot, numele să vi-l hulesc
Ci doar să-mi schimb muțenia-n uimire!
V-am spus că, nu mă-nchin periculos
Dar nu mi-ați luat închinăciunea-n seamă!
Vorbele-mi bune le suciți pe dos
Și-atunci vă-ntreb: de voi să-mi fie teamă?!
V-am spus și pot, la nesfârșit, să spun
Că Everestul e pitic în mine
Și relele din voi, în mine-apun,
Când schimb durerea, în iubiri carmine!
V-am spus și mai continui să vă spun:
V-aud ca pe un zumzet de albine
Și chiar de mă ucideți, punte pun
Între Greșeală, Iertăciune, Bine!
poezie de Iulia Mirancea, după Adrian Păunescu (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pericole, poezii despre greșeli, poezii despre durere, poezii despre apicultură, poezii despre albine sau poezii despre Everest
Când
Ți-am mai spus!
Când priveai pe fereastră
Cu spatele-n inima mea
Și-ți "acordai" în privire
Începuturi,
Absent...
Ți-am mai spus!
Când colorai iubire pe foaie
Cu pasta de la pixul nou
Și-ți jucai în zâmbet
Începuturi,
Departe...
Ți-am mai spus!
Când cântai o strofă caldă
Cu un ritm singular,
Și-ți zideai din versuri
Începuturi,
Solitar...
Ți-am mai spus!
Când storceai un parfum vesel
Din fularul șters
Și-ți înghesuiai în falduri
Începuturi,
Distrat....
Ți-am mai spus!
Când îmi reproșai o lume
În privire
Și-mi căutai în cuvinte
Începuturi,
Uitând...
poezie de Gabriela Chișcari (4 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre început, poezii despre versuri, poezii despre singurătate, poezii despre ritm sau poezii despre cuvinte