Când
Ți-am mai spus!
Când priveai pe fereastră
Cu spatele-n inima mea
Și-ți "acordai" în privire
Începuturi,
Absent...
Ți-am mai spus!
Când colorai iubire pe foaie
Cu pasta de la pixul nou
Și-ți jucai în zâmbet
Începuturi,
Departe...
Ți-am mai spus!
Când cântai o strofă caldă
Cu un ritm singular,
Și-ți zideai din versuri
Începuturi,
Solitar...
Ți-am mai spus!
Când storceai un parfum vesel
Din fularul șters
Și-ți înghesuiai în falduri
Începuturi,
Distrat....
Ți-am mai spus!
Când îmi reproșai o lume
În privire
Și-mi căutai în cuvinte
Începuturi,
Uitând...
poezie de Gabriela Chișcari (4 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre început
- poezii despre zâmbet
- poezii despre versuri
- poezii despre singurătate
- poezii despre ritm
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre cuvinte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ți-am spus că te iubesc...
ți-am spus că te iubesc,
știu, ți-am spus și sigur știi,
atât de mult mă răscolești și amăgești
și eu, nebunul, mai mult te doresc.
ți-am spus de ochii tăi dogoritori,
cum mă înțeapă, cum îi simt,
cum mă topesc atunci când mă mai mint,
cum ard tăciunii lor scânteietori.
ți-am spus, sunt sigur că ți-am spus,
cum trupul tău îndeamnă, mă îndeamnă...
cum trupul meu îl doare și te cheamă,
să vii furiș, să ne iubim într-un apus.
ți-am spus și taci, zâmbești tacit
și pieptul meu e tot o rană,
prea mult el a sorbit licoarea ta din cană,
licoarea otrăvită care m-a vrăjit.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre ochi, poezii despre nebunie, poezii despre minciună sau poezii despre dorințe

Nu ți-am spus niciodată
Nu ti-am spus,
Copacul care l-am lasat acolo,
Și-a schimbat frunzele
Și acum are flori noi.
Când a nins, am vazut fereastra
Luminată de culoarea lor.
Nu ti-am spus,
Am trecut pe lângă el,
Să-mi amintesc zilele
Când am plecat să
Ajung în brațele tale.
Nu ți-am spus,
Pentru că era acolo,
Când în cameră era întuneric
Și în toata lumea mea mică,
Era prezența lui.
Nu ți-am spus,
Că în timp, aleea m-a însoțit
Și în sunetul tăcerii
Am regăsit lânga el,
Cântecul devenirii mele.
Nu ți-am spus,
Pentru a mă asculta,
Aud vocea-mi pe
O foaie de hâtie
Și scriu în zori
Când îmi lipsești,
Căci scriu lumină.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre zile
- poezii despre trecut
- poezii despre sunet
- poezii despre schimbare
- poezii despre ninsoare

Prietenului de pe Facebook
Nu ți-am spus
La primul tău like
Încântat de cunoștință,
Nici mulțumesc nu ți-am spus,
Nici că am fost mângâiat
De o rază
Izvodită de aura ta.
Nu ți-am spus cât de mult
Mă distrezi cu glumele tale,
Nici cât de tare mă încălzește
Lumina gândului tău.
Nu ți-am spus,
Nu ți-am spus...
Doar mă bucuram că ești,
Mă bucuram că sunt,
Mă bucuram că suntem...
Și plâng acum
Și sunt trist
Ca acest sfârșit de noiembrie
Când văd
În locul pozei tale de profil
O panglică neagră...
poezie de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre umor, poezii despre tristețe, poezii despre sfârșit, poezii despre prietenie, poezii despre plâns, poezii despre negru, poezii despre mulțumire sau poezii despre gânduri
Ți-am spus
Ți-am spus ceva:
Cu totul, pe dinafară,
Ca o poezie repetată isteric
Literă cu literă,
Repede, haotic și
Fără nuanțe,
De teamă să n-ai timp
Să fugi...
Ți-am spus ceva:
Zâmbind, cu buzele largi,
Ca o poveste scobită în stele,
Cuvânt cu cuvânt,
Încet, șoptit și
Fără veghe,
De teamă să nu vrei
Să tac...
Ți-am spus ceva:
Distrat, cu mâinile în aer,
Ca un desen știut pe de-a-ntregul,
Punct cu punct,
Atent, colorat și
Fără umbre,
De teamă să n-apuci
Să uiți.
Ți-am spus ceva!
Și, spunându-ți,
Mi-am pierdut,
Pe rând,
Literele, vocea, cuvintele
Și gesturile toate,
Pledând cu buzele,
Chinuit, forțat și lacom,
Din început spre "nesfârșituri",
O cauză divină,
Dar fără
"Receptoare"...
poezie de Gabriela Chișcari (10 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre stele, poezii despre mâini, poezii despre frică sau poezii despre desen

Ți-am spus
Ți-am spus că te iubesc și ți-am dat drumul,
În înălțimi să zbori către un alt necunoscut
Și am păstrat din umbra ta parfumul
Și spinii trandafirului din inimi petrecut.
Ți-am spus că te iubesc și te-am eliberat,
Din strașnica închisoare a gândurilor mele,
Fără să-ți spun că sufletu-mi rămâne de răni însângerat,
Asupra cărora am presărat, magnific praf de stele.
Ți-am spus că te iubesc și fără ca să știi,
Ai preluat frumoasă, teribilă, ștafeta
Neîntâmplată, a unei mari iubiri târzii,
Cu care-am zdruncinat și cerul și planeta.
Ți-am spus că te iubesc, fără nimic în schimb a cere,
Deși de-a pururi, în veci, cerșind am să rămân,
Iubire închipuită, venin și deopotrivă miere,
Fără să încerc vreodata asupra-ți vreun asalt păgân!
Ți-am spus că te iubesc și ți-am spus totul
Și ce folos de totul, n-ai fi știut, de eu nu ți-aș fi spus,
Și daca-aș fi tăcut, la ce folos secretul?
Ți-am spus că te iubesc. Ce dacă?
Naintea mea sau după, chiar zeci de guri ți-au spus.
poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre zbor, poezii despre trandafiri, poezii despre sânge sau poezii despre secrete
Ți-am spus și azi că te iubesc?
De nu ți-am spus, îți spune vântul
Căci am vorbit cu el aseară
Dacă te vede trist cu gândul
Să îți șoptească fluierând
Că-mi este dor și în curând
La tine voi veni nălucă
Cutreierând păduri și văi
Prin ochii tăi!
Ti-am spus și azi că te iubesc?
De nu ți-am spus privește luna
Când mângâind cerul cu mâna,
Trimite carul său cu stele
Și dorul meu ascuns în ele...
De te trezești din somn buimac
Să-ți fiu vedenie și leac
Acum și-n veac!
Ți-am spus și azi că te iubesc?
De nu ți-am spus îți spune floarea
Ce-a înflorit cu mine-odată,
Ea-n ploi de vară sărutată,
Eu cu iubirea ta udată
De tine, omul meu cel blând,
Ce-mi ești în suflet și în gând,
Soare ce-aprinzi lutul meu sfânt
Prin legământ.
poezie de Angelina Nădejde (25 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre sărut sau poezii despre suflet
Eu nu ți-am spus
Eu nu ți-am spus, tu poate însuți ai aflat,
cu chipul tău în palma dreaptă am plecat.
Era-n apus, dar sigură-s că, nu ți-am spus,
că ochii mei prin ochii tăi lumin-au plâns.
De ți-aș fi spus că-n piept mi-erai ecou,
bătând cu freamăt și iubire-n mut tablou,
m-aș fi temut că plec ocult, luând cu mine,
și inima și vasele-ți fierbinți sangvine.
Era-ntr-o iarnă, cred că încă eram iarnă,
mă dezghețai pe-ncheietură, mai cu seamă,
Eu nu ți-am spus dar, ar mai fi ceva de spus,
sărutul tău se zbate-n pulsul meu... redus
De ți-aș fi spus c-omătul de cuvinte doare,
aș invoca motiv stocastic: pura depărtare,
dar fenomenele nu-s însuși anotimpul dalb
mă-ntorc curând, cu chintesență, să te-mbrac.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre puls, poezii despre iarnă sau poezii despre descreștere

Ți-am spus...
Ți-am spus mereu, melodios,
Că tu ești cea mai cea din sat,
Că-ntreci cu zâmbetu-ți frumos
Ceata de îngeri din înalt.
Ți-am spus și crede-mă că-ți spun,
Floare mirifică din vis,
Că-s sănătos, nu sunt nebun,
Iubindu-te poeme-am scris.
Dacă-ți recit, dacă-ți zâmbesc,
Dacă doresc șiŹ-ți fac ocheade,
Să te cuprind, să te iubesc,
Viața ni-i fără păcate.
Mereu ți-am spus, melodios,
Că tu ești stea din cerul meu,
Poate din coasta mea ești os
Pictat de bunul Dumnezeu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre viață, poezii despre sănătate, poezii despre religie sau poezii despre pictură

Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre prostie sau poezii despre declarații de dragoste

Binele
ți-am spus că în fie
care zi plec din oraș și respir
aer curat și copii fără școală
(?!)
plămânii se umplu de iar
bă e mai bine așa nu
ți-am spus?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre oraș, poezii despre curățenie sau poezii despre aerul curat

* * *
a mai rămas o stâncă
în larg
unde pescărușii se duc
să își facă siesta
pe singura piatră ce arde
eu nu iubesc pescărușii
ți-am spus de o mie de ori
cu guri închise în estuare
ți-am zis
cu valul de foc în reflux
ți-am spus că nu iubesc
pescărușii
nici aerul dintre aripile lor insalubre
ce zboară pervers
deasupra cerului oglindit
în coama stâncii rămase
mă tot repet
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre murdărie, poezii despre gură, poezii despre aripi sau poezii despre aer
Ți-am luat un mărțișor
Primăvara bate la fereastră
Cu buchete mici de ghiocei
Și zambila înflorită-n glastră
Te-ndeamnă s-o iei...
Scumpe sau modeste mărțișoare
Te atrag pe rând zâmbind discret
Și cu ele, dragostea mea mare
Se leagă cochet.
Mărțișoare dragi ca inimioare
Orice-ndrăgositit a dăruit...
Ți-am luat un mărțișor
Ca să-l porți la tine tot mereu
Și să știi că-n el e dorul meu
Și-ți va purta noroc.
Ți-am luat un mărțișor
Ca să-l porți când nu ne-o mai vedea
Și să-ți spună el iubirea mea
Oricând și-n orice loc.
Din ochi mi-a picurat o perlă mică
Să fie ne-ncetat podoaba lui.
Ți-am luat un mărțișor
Ca să-l porți la tine tot mereu
Și să știi că-n el e dorul meu
Și-ți va purta noroc.
cântec interpretat de Nicolae Nițescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Mărțișor, poezii despre zambile, poezii despre primăvară, poezii despre perle, poezii despre noroc, poezii despre modestie sau poezii despre ghiocei

* * *
Ai crezut
că dragostea noastră
e o fantezie,
așa ai perceput-o,
însă va veni o vreme,
când vei înțelege
și ce ți-am spus,
dar și ce nu ți-am spus,
atunci
să-ți amintești de mine,
atunci să mă cauți...
Până va veni acea vreme,
voi rămâne la hotarul
dintre cele două lumi...
Trag pământul peste mine
și-ascult liniștea...
......................................
poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre graniță sau poezii despre Pământ

Te iubesc fără cuvinte
Când nu îți spun că te iubesc să știi că te iubesc mai mult
Ești un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac și să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte
Când uit să-ți spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Și să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare
Secundă-ți sunt într-un abis, ești clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare
Când nu ți-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Și neștiind că te ador, mi-ai plâns în brațe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simțeai să mă agațe
Când nu-ți voi spune te iubesc, să știi că te iubesc din nou
Și-ți scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăța cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu știu să-ți spun că te iubesc fără cuvinte
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre uitare sau poezii despre prăpăstii

* * *
ți-am mirosit florile
și ți-am simțit speranțele
ți-am ascultat frunzele foșnind
și ți-am simțit frământările
ți-am gustat fructele
și ți-am simțit împlinirile
ți-am mângâiat scoarța
și ți-am simțit resemnările
dragule, pomule
poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze sau poezii despre fructe

Poveste
Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă,
Când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atâtea ori?...
Așteptai să fiu poetul îndrăzneț ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.
Ah, mi-ai spus atât de simplu că ți-i sete de iubire
Neascultând decât șoptirea singuratecei păduri,
Îți opreai cu mâna sânul și zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.
- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om și-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nșiri povestea cu dureri și cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.
Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă,
Când, în șoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de CristiB

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre păduri sau poezii despre plăcere

Două vorbe
Ți-am spus, de dimineață, "Te iubesc!"?
Nu-mi amintesc, dar nu-i nimic, tu știi,
Așa cum știi că pomii înfloresc
Sub mângâieri de raze aurii.
Dar n-am uitat să-ți spun, ți-am spus și ieri
Și îți voi spune încă multă vreme,
Privindu-te sau, poate, prin tăceri
În care ochii mei vor fi poeme.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață sau poezii despre copaci

Și chiar dacă te mai iubesc...
Acum când plec definitiv,
Am înțeles că niciodată
N-ai fost al meu decât fictiv,
Și voi uita povestea toată.
Regretu'-mi pare azi anost,
Sunt ca un bulgăr de zăpadă,
Iar lacrimile nu-și au rost
Când tu jucai doar o șaradă.
Te voi uita prin nori de fum
Și printre frunze-ngălbenite
Mi-e sufletul un hău de scrum,
Iar gândurile-s obosite.
Și nu-nțeleg de ce ți-am pus
În palmă inima s-o strîngi,
Când am știut dar nu ți-am spus
Că într-o zi ai să mi-o frângi.
Și chiar dacă te mai iubesc,
De-acum voi fi doar o tăcere,
Dar am să-nvăț iar să zâmbesc
Pentru că toate-s efemere...
poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor...
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre nori sau poezii despre cenușă
Niciodată prea
Ți-am spus:
Hai să împărțim
Nopțile pe lumină
Și zilele pe întuneric
Să le amestecăm pestriț
Până rămân fără umbre,
În echilibru,
Ca o cumpănă
Cu brațele egale:
Niciodată prea sus
Niciodată prea jos....
Mi-ai zâmbit:
Hai să ne împărțim
Tu să iei răsăritul,
Când vine,
Eu să-mi colorez amurgul,
Când pleacă;
Să le despărțim
Ca stropii de ulei în apă
Când se întâlnesc din greșeală:
Niciodată prieteni
Niciodată dușmani...
Ți-am răspuns:
Hai să vezi!
Răsăritul meu cântă
A amurg zdrobit
Și-a înserare subită.
Amurgul tău își plânge
Lumina pierdută
Căci una sunt,
Scobite-n jumătăți,
Ca sunetul și ecoul în pustie:
Niciodată prea aproape,
Niciodată prea departe...
poezie de Gabriela Chișcari (3 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară sau poezii despre prieteni și dușmani
* * *
... la începuturi fu cuvântul
fu șoapta tremurândă mai întâi
apoi au apărut și buze care cântă
și piatra care stă drept căpătâi
la începuturi fu desigur oul
primar, găina perindată mai târziu
și nu vopseaua fu la început- tabloul
și sufletul nu trupul era viu
la începuturi nu era văzduh nici ape
era nimic, nimic plutind în hău
și veșnicii nășteau și deveneau etape
și mai erai fecioară și mai eram flăcău
la începuturi...(nu mai are importanță
că tu ai fost din mine ori că eu )
a fost cuvântul devenit speranță
și care-ncă mai este Dumnezeu...
poezie de Iurie Osoianu (9 august 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre trup și suflet, poezii despre muzică, poezii despre găini sau poezii despre devenire