altfel

normal supus normelor
norme impunând normalul, deci
«de la sine» era anormal, altfel
nu era nevoie de cadre, tabloul ar fi continuat
liber
dincolo de ramă, perete, sala de expunere…

căutând neobişnuitul –
de pe vremea când obişnuitul nici
nu-mi era lămurit încă… găsesc
în simplul, întreg
desen al universului puţine
structuri, puţine modele, nu ştiu… aş trece
dincolo
în «pluriunivers»
nu-mi mai ajunge acesta
altfel
m-aş întemniţa în universul bing-bangian
undeva pe la ora 23:59 după creaţie
mestecându-mi primul vers al acestui text!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Priveşte-mă de dincolo de nori
Când supărat eu calea nu-mi găsesc!
Îndrumă-mă prin bune trecători,
De drumul drept să nu mă rătăcesc!

Ajută-mă în zori să mă trezesc,
Să mă ridic sub ochii-ţi protectori!
Priveşte-mă de dincolo de nori
Când supărat eu calea nu-mi găsesc!

Iubeşte-mă atâta cât trăiesc,
Arată-te în soare şi-n ninsori,
Salvează-mă din relele vâltori
Şi lasă-mă mereu să te iubesc,

Privindu-mă de dincolo de nori!

poezie de Marian Malciu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

32

Nu-mi amintesc momentul timpuriu
Când m-am născut, şi nici cât de târziu
Va fi să plec nu pot ghici... Iubito,
Dă-mi vin să uit cât de puţine ştiu!

poezie de Omar Khayyam din Ai clipa doar...
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu c-au fost puţine

Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine
Acele vorbe-alese... şi-aş vrea şi-acum să-ţi spun...
Că visu-mi este-acelaşi... acelaşi vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi eşti trezire!
Nu pot fără de ochii-ţi, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre şi-un ţărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăţi de vieţi,
Un rug născut spre-a arde... şi-o singură vestală.
Au fost prin noi... şi frunze... şi toamne şi nămeţi,
Ne-au mai rămas memorii... şi-o ultimă petală...
Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trag sufletul ca pe un şirag de scoici obosit

undeva pe o plajă de nori
cât mai departe de nisipurile fierbinţi
cât mai departe de orice val înspumat
atât cât să nu-mi rămână loc de ridicat castele
apoi cuminte precum un punct de reper
o să-mi trec cuvintele la odihna veşnică
lacrimilor o să le prescriu o tabletă minune
şi din fiecare greşeală o să fac reguli noi
ca să mă pot simţi util acestei lumi

dincolo de orice mare
dincolo de orice altă dorinţă de a respira altfel
precum un delfin eşuat definitiv

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nemăsurata durere

poate că suntem pe
o direcţie greşită
înduioşându-ne sau
speriindu-ne de Moarte, de risipa
sângelui mustind în ţărână
vai, era atât de roşu, de cald…
suntem patetici ţinând cu dinţii
de lucruri, limite, reguli, prejudecăţi…
– Nu insinuez ca alternativă anarhia
ci percepţia
altfel
a lui «înăuntru – înafară»
viaţa în această rană enormă –
viaţa de apoi, zugrăvită eronat deseori,
«normal – paranormal» iată
vă chem să-mi spuneţi: par anormal (!) crezând
că sublimul
nu-l vom atinge niciodată
cu simţuri din carne?!
cine mă pune să-l caut?!

durerile reale, vii sunt, dar
şi dureri reflex condiţionat, sugerate
simbolice, închipuite, asociative: a murit
mama
musai plâng… uite-l nu plânge!!!

……………………………

am o durere mult mai mare
decât plânsul lumii
decât morţile voastre
decât morţile mele egoiste, pompoase
dincolo de capcana de cristal
dincolo de violet-auriu…
sufletul simte – nu ştiu cum, dar
simte
sublimul
şi-mi provoacă durere nemăsurată neputinţa
de a-l atinge
de a mă îneca definitiv acolo

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Normalul anormal

Se vede lumea strâmbă, ca prin lentile sparte,
Anapoda e totul şi toate deformate.
Normal e doar ce este şocant şi anormal,
Tot ce e rău se ia acum drept ideal
Şi-atâtea fapte-amare ce eu le-am perceput
Ca imorale acte în vremi de început,
Acum le-aşază unii în zona de normal,
Alcătuind bagajul pentru alt Cod Moral.
Din mlaştină de vorbe ei fac "cetăţi frumoase",
Mă doare până când şi măduva din oase.
Şi lanţuri mari de lacrimi îmi zornăie profund,
Din piept îmi iese urlet şi nu pot să-l ascund.
Peltici mă-mpung prea des cu vorbe sâsâite,
Cu fraze care au ideile sleite,
Ce n-au perdea, nici formă, nici dram de conţinut,
Duhnind îngrozitor, ca aerul stătut.
Amestecul acesta de neuroni schilozi,
Ce locuieşte-n minte la astfel de nerozi,
E-un amalgam scârbos de neuroni infirmi;
Să nu îl mai privim indiferenţi, senini!
Urgent e necesară o aspră asanare,
Înlăturaţi cu grijă ce este nonvaloare.
Şi doar o chirurgie expertă, cerebrală
Cu bisturiu de foc se cere-a fi morală.
M-aş transforma în bombă sau performant pistol
Şi să pocnesc pe rând în cap năuc şi gol.
Să nu-mi dea lecţii zilnic ce e moralitate
Analfabeţi zeloşi ce colcăie-n păcate.
Să nu mai umble slobozi prin lume îngâmfaţi,
Să fie cât mai grabnic cu toţii adunaţi.
Hai, trageţi de urgenţă acum acest semnal,
Ca lumea să revină de mâine la normal!

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a spus că sunt taciturn

Că sunt tăcut o ştiu prea bine
Şi nici nu pot altfel să fiu!
Ce vrei să-ţi spun? Minciuni nu ştiu
Şi adevăruri sunt puţine.

epigramă de Zaharia Bârsan din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

FILOSOFAND

Universul nu sunt eu
Nici nu-mi pot imagina,
Că undeva versul meu
Vreun ritm va accelera.

Nici că inimi va frânge
Sau că va schimba ceva,
Doar când ochii-mi vor plânge
Tu vei apărea din nou undeva.

Asemenea unui meteorit
Sau vreunei comete stinghere,
Chiar dacă voi fi necăjit
Voi găsi încă destule repere.

1964

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

De când te ştiu, iubito, tot umblu să găsesc
În declaraţiile lumii ceva ce nu s-a spus.
Nu-mi plac cuvinte simple, nu simt ceva firesc,
Aşa că uite nerostitul ce-n dar ţi l-am adus:
Vreau să te văd, să te miros, să te iubesc
Pentru-o eternitate şi încă o zi în plus!

De când te ştiu tot caut un altfel de cadou,
Ceva ca să simţi focul ce-n mine l-ai depus,
Ceva să fie vechi, intens şi totodată nou
Aşa cum e poemul ăsta, gândit şi-ncă nespus,
Îţi spun că îţi voi da săruturi pe post de bibelou,
Săruturi infinite şi încă unu-n plus!

poezie de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Mersi, mă, nărodule! Şi tu?
Nistor: Eh, lasă, n-o să mor; mă descurc... Cum bine zice şefu', o să supravieţuiesc. Altfel cum?!
Alex: O să-ţi fie cam greu, între noi toţi.
Nistor: Păi, sigur, normal; deja începe să-mi fie cam greu, foarte greu... Hai, mă, nu-mi purta mie de grijă! Vezi-ţi de doctoriţa ta! E marfă!
Alex: Chiar crezi?
Nistor: Sigur, mă, ce naiba?! E super! Ţi-am zis încă dinainte de a fi plecat de pe Terra: N-are nici un cusur; decât pe acela că e doctoriţă şi e cam exigentă, dar, probabil, doar ca medic, nu şi altfel, în viaţa particulară, de zi cu zi.
Alex: Da, mă, exact asta am descoperit şi eu de curând la ea.
Nistor: Zău?! Ce să mai, sincer, mă bucur! Oricum, nu era şi nici nu e de nasul meu. Ştii doar; ţi-am dat drum liber spre ea încă de atunci, dinainte de plecarea în misiune. Da' n-ai profitat până acu' de faptul că m-am dat la o parte din calea ta.
Alex: Deh, mă... Asta e!
Nistor: Sigur, asta e... Încă o dată, felicitări! Sincer, Alex, mă bucur pentru tine; pentru voi doi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi cere să nu pun patimă

aşa ard
ştiu că o să sfârşesc repede
oricum viaţa
îmi cântă altfel
cum nu ştiu juca
paşii mei se îmbrăţişează ciudat
cu rădăcinile
curg întotdeauna
fără nici un mal
un fel de a mă revărsa
dintr-un estuar spre mare
dar mă bucur de fiecare val
aduc sedimente întru uitare
inutil coboară prin vers cuvântul
nicio lacrimă
niciun zâmbet
poate râsul tău
în care-ţi povestesc durerea

durerea nu e decât o dovadă
că încă mai ard
că încă sunt dispus să te iubesc
până te voi topi

cu mângâierea infinită
te dezbrac de aripi
şi îţi ofer perfecţiunea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu nici cum, nu ştiu nici de ce,
ne-am pomenit atât de departe –
dincolo de bine/
dincolo de rău/
dincolo de tot ce-i dă sens lumesc
iubirii noastre fără de nume.
Nu ştiu nici unde, nu ştiu nici când,
ne vom fi atât de aproape –
înlăuntrul muririi/
înlăuntrul nemuririi/
înlăuntrul a tot ce-i va da sens virgin
eului tău în mine.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tezaurul mării

Din tezaurul mării am scos
Fericirile drepţilor.
Mergeam lângă Domnul supus.
Nu-mi era foame nu-mi era frig.
Pe drum treceau vameşi.
Atunci am întrebat şi El mi-a răspuns.
Întâi de toate învaţă răbdarea.
Munţi nu s-au clintit încă din loc.
Nu am trecut cu paşii mei marea.
Deci am repetat întrebarea mirat.
Caută singur răspuns. Mi-a răspuns.
Nu vezi fericiţii acestui veac?
Toţi au ales disperarea.

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastră ninge. Fulgi mari se anină de ramurile puţine ale unui lămâi bătrân, uitat, cine ştie cum, pe balcon. Vântul se strecoară pe undeva, ţiuie ca un şoricel japonez "sue-ciue" şi după ce a cotrobăit destul, dispare la fel de misterios.

Ludovic Roman în Racheta albă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea de azi e aceeaşi ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de uşor, ca şi cum aş fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă...
Mai întâi simt cum mă doare liniştea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin uşa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon şi număr stelele, dacă sunt şi câte apuc până ameţesc... mă goneşte pustiul străzii...
Ce puţin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, ţigară şi la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viaţă!
Decorul se estompează brusc şi intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se defineşte, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deşi nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginaţiei mele... e starea de graţie care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca şi cum m-aş lovi, în cădere, de colţul ascuţit al unei pietre...
Ziua trece leneşă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineaţă devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu însă, de vreme ce nici nu ştiu, nici nu-mi închipui. Se pare, deci, că sunt mai înţelept, şi anume tocmai prin acest lucru mărunt, prin faptul că dacă nu ştiu ceva, măcar nu-mi închipui că ştiu.

Platon în Apărarea lui Socrate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Traian, tu eşti conştient de faptul că băiatul va pleca?
Traian: Normal, altfel cum?!
Diana: Şi cum poţi fi atât de insensibil?
Traian: Insensibil?
Diana: Da; e totuşi fiul tău, iar tu pari atât de nepăsător...
Traian: Fiul meu...?! Mă mir că ţi-ai amintit acum acest lucru! Par nepăsător, zici?! Sunt insensibil?! Poate că din cauza ta am devenit astfel, poate că tu m-ai transformat... Crezi că nu mai am sentimente? Scuze, greşeşti! Par nepăsător şi insensibil; reţine însă, aparenţele înşeală...
Diana: Şi atunci, în cazul tău...?!
Traian: Ce-ai vrea? Sunt totuşi directorul... Nu-mi pot permite să mă exteriorizez, mai ales că nu se cunoaşte adevărul; toţi ştiu doar că-i preferatul meu... Chiar ar deveni suspect dacă m-aş manifesta altfel, adică aşa cum mă simt... Insensibil, nepăsător... Să ştii, nu mă aşteptam să-mi spui aşa ceva! Chiar nu mă aşteptam la asemenea reproşuri din partea ta.
Diana: Vai... Repet, îmi pare rău.
Traian: Asta nu mă ajută cu nimic. Regretele tale nu-mi sunt de nici un folos, la fel ca mulţumirile sau recunoştinţa ta; n-am nevoie de ele! Repet: Dacă n-ai de gând să renunţi la blondul tău, lasă-mă în pace, cu nepăsarea şi insensibilitatea mea cu tot! Pricepi?
Diana: Bine, te las... Ah, iartă-mă, te rog, Traian... Iarăşi am spus ce nu trebuia.
Traian: Să ştii... Mai bine tăceai, dar... Off, chiar nu mai contează!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează-mă! Când dau totul şi pot infim printre supunere şi incertitudini. Când plâng şi-mi risipesc regretele senine pe trupuri de lut, ilustrate frumos în aparenţe înşelătoare, ispititoare şi totuşi lipsite în totalitate de conţinut şi principii. Îmbrăţişează-mă dacă ţi-o cer dincolo de cuvinte, prin toţi porii emoţilor de clipă. Îmbrăţişează-mă când îţi cer să pleci hotărât, cu mâinile tremurând de furia acestor sentimente neînţelese. Nu ştiu cum altfel să mă apăr de mine. Ştiu doar că aproape întotdeauna, când te smulg din amintiri efemere, de fapt nu-mi doresc decât să-mi rămâi pentru totdeauna.

Andreea Palasescu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mare [Beyond the sea]

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea pleacă colo-n depărtare;
Şi pe-aceeaşi cale vor fugi în zare
Gânduri şi dorinţe, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Trece rândunica veşnic călătoare;
Pasăre frumoasă ce te plimbi sub soare
Aş zbura ca tine dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt doar inimi bune, feţe zâmbitoare;
Dar pe-aici prin preajmă totul trist îmi pare;
Inima mea-i dusă dincolo de mare.

poezie de Thomas Peacock, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!