Albastru este fumul războiului, albe sunt oasele oamenilor.

citat din Du Fu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul norilor

Corăbii albe înşirate
Pe un ocean de cer albastru,
Trec păzite de un astru,
Către tărâmuri neumblate.

Împinse de vântul aspru
Se rup ca valuri înspumate,
Corăbii albe înşirate
Pe un ocean de cer albastru.

Convoiul alb bolta străbate
Irizând în alabastru;
Se rotesc circumterestru,
De nori cohorte răsfirate,

Corăbii albe înşirate...

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihologii au constatat că oamenii sunt mult mai fericiţi în timpul războiului decât în vremurile de pace. În timpul războiului, viaţa lor este incitantă. În vreme de pace par să se plictisească. În timp de război, dimineaţa devreme sunt în căutarea ziarelor, ascultă radioul. Se pot petrece lucruri foarte departe, dar ei sunt incitaţi. Ceva din ei simte o afinitate.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"lovely bones"

calciul din oasele mele a dispărut stau dislocată undeva într-un colţ
mă uit la mâinile mele fără oase nu sunt în stare să prindă nimic
totul alunecă mereu şi mereu

printre degete şi pielea umedă văd valurile de ceaţă ale toamnei
si oasele mele albe ca o zăpadă împrăştiate printre frunzele roşii,

apoi, a început să ningă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CORĂBII ALBE TREC SUB SOARE ÎNŞIRATE-Rubaiat-
Corăbii albe trec sub soare înşirate,
De vânturile reci de vară sunt purtate
Pe un ocean întins ş-adânc de cer albastru,
Apoi la margine de lume-s ancorate.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năpraznicul ger-
fumul înălţându-se
pe cer albastru.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de voroneţ

Albastru cu cap încoronat,
cu albastru tăiş fulgerător,
pe albastru l-a decapitat
peste nor, sub nor.
Albastru fără cap, a căzut,
nu el bineînţeles, trupul lui,
din văzut deveni nevăzut
înaintea şi-napoia norului
Albastru cel mare, din cer
cel pe dinlăuntru şi pe dinafară
ţinea în echilibru sever
secunda dimineţii şi pe cea de seară.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiteză la nevoia de alb

Nevoia de alb mă-nfioară,
Oasele albite de timp,
Trăindu-şi tăcerea,
Rochia de mireasă acoperind
Un trup pângărit...
Laptele de la sânul mamei
Cu gust de nicotină şi de alcool,
Voaluri înălţat în vânturi aspre şi reci.
Doar luna îmi pare că se cunună cu valul,
Acoperind noaptea.
Şi atunci mă biciuieşte de dor,
Nevoia de negru, de noapte.
Cu el acopăr durere şi lacrimi,
Ură şi întinăciune,
Dispreţ şi dezastre.
Apoi mă voi naşte un altfel de alb...
În crematoriu de negru.
Nu voi mai fii decât cenuşa tăcerii,
Iar fumul se va înălţa,
Îmbrăcat în straie albe, primeindu-ne fiinţa.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru infinit

Tu eşti iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineaţa albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viaţa mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balet

Lunecau baletistele albe...
Degajari de puternice forme –
Albe, in fata lumii enorme,
Lunecau baletistele albe...

Lunecau baletistele albe
Si lumea sufla impatimita –
Albe, razand spre lumea prostita,
Lunecau baletistele albe.

Lunecau baletistele albe...
Tainic trezind complexul organic –
Albe, starnind instinctul satanic,
Lunecau baletistele albe.
|

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La începutul războiului, unii eugenişti erau înclinaţi să ia în considerare mai cu seamă efectele pozitive ale războiului, în special când era vorba de încurajarea patriotismului şi a solidarităţii naţionale. La sfârşitul anului 1916 se observa însă tot mai mult formarea unui consens în privinţa naturii disgenice a războiului, natură care îi afecta în egală măsură pe combatanţi şi populaţia civilă.

Marius Turda în Eugenism şi modernitate. Naţiune, rasă şi biopolitică în Europa (1870-1950) (octombrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talia suplă a clepsidrei

surprinzi perfecţiunea iernii prin
talia suplă a unei clepsidre?
curg oasele albe măcinate de vreme
în partea cealaltă a lumii,
şi roata asta mare de foc
pe care trosnesc toate păcatele
oamenilor
se învârte
în inversul acelor de ceasornic,

nu mi-e frică de viscolul morbid,
mi-e frică să nu pot ajunge acasă
să-mi îmbrăţişez
pragul şi copacul şi câinele,
mereu parcă ajung prea târziu
la tot ce îmi este mai drag,

mă uit la pereţii de zăpadă
ca la zidurile mânăstirii,
sunt o sumedenie de sfinţi înşiraţi
cuminţi, cu ochii goi,
nu-i văd pe mama şi pe tata
printre ei,

cred că
se ţin de mână undeva, pe braţele unei cruci
de Bobotează,

afară ninge cu atâta amărăciune,
încât aproape că aud oamenii scrâşnindu-şi
sfârşitul
între dinţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un fir albastru fumul de ţigară

în timp ce făceai dragoste cu mine
îţi împleteam din părul tău blond
aripi de înger

amândoi ne doream să ne smulgem din noi
din lutul trupurilor noastre bătrâne
deşi de multe ori zborul ne era scurt
din când în când reuşeam să ne înălţăm
şi acolo sus ne dezbrăcam de carne şi sânge
ne desprindeam de grija zilei de mâine
de boli de nevoi
nici nu mai respiram
păşeam cumva în moarte ţinându-ne de mână
două năluci străvezii abia pâlpâind
şi totul ţinea mai mult de o veşnicie
până când ne aprindeam ţigările
iar fumul de ţigară ca un fir albastru năuc
se furişa pe lângă noi
şi se ridica tot mai înalt tot mai subţire
iar din noi în timp rămâneau
doar două mucuri de ţigară

de multe ori mă visez că sunt
un mărfar uitat pierdut într-o gară pustie
unde nici măcar vântul nu vrea să mai adie
şi unde timpul nu mai curge
e prins strivit de acele macazului
de pe calea ferată ce duce spre Calea Lactee

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi fumul...

Vezi fumul cum se stâlpuie în zări
şi umbra lui pe vale năluceşte?
ci viaţa, mi-ai vorbit prin înserări,
Nu-i fumul ce sub lună abureşte,
E umbra lui fugară din cărări.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal în jurul inimii

Albastru de Voroneţ
albastru de Română
singur printre poeţi
cu cerul pe mână

Albastru de Română
albastru de verde
curcubeul se amână
până când se vede

Albastru de verde
singur printre poeţi
şi Ceahlăul mă crede
albastru de Voroneţ

Albastru de Română
un clopot pe strună

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (20 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul om

Când a ajuns pe Lună
primul om
a descoperit oasele cercului.
Când a intrat în Peştera Urşilor
primul om
a descoperit oasele urletului.
Când a privit în adâncul atomului
primul om
a descoperit oasele osului.
Când a întâlnit primul om
primul om
şi-au descoperit oasele...

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul verii

O anumită nelinişte în aer
Şi apele luminii tulburate
M-au avertizat că acest an neiubit
Se va-nvârti pe balamalele-i la noapte.

Stăteam acolo pe câmpul posac şi gol,
În mijlocul miriştii pistruiate de albe pietricele,
Uimit, în vreme ce-un viermişor şuşuia
Cântecul măduvei din oasele mele.

O revărsare de albastru în albastrul verii,
Un şoim a ţâşnit din turnul lui de peruzea,
Învelişul silozului strălucea, iar eu am realizat
Că o parte din viaţă mea tocmai se sfârşea.

Uşa de oţel a nordului se deschide
Cu zgomot: păsări, frunze, ninsori
Îşi răspândesc pretutindeni gonacii –
Şi-un vânt nemilos vălătuceşte negri nori.

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul devenise pentru mine ceea ce este pentru orice bucureştean. Ceva lipsit de orice fior metafizic, un albastru decolorat banal, murdărit de fumul fabricilor, de unde când se înnorează, cad ploile care umplu oraşul de bălţi.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Mihaela T
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,
albaştri toţi oamenii de pe pământ:
şi albii,
şi negrii,
şi cei ca lămâiul,
şi pieile roşii albastre sânt,
albastră e ziua, albastră e noaptea
(albastru li-i rândul),
tot ele-albăstrindu-mi
şi visul, şi gândul,
albastră e boarea, albastru-i sărutul,
albastră-i suflarea
şi chinu-mi, durutul,
albastru botezul,
albastru şi crezul,
albastră năşia,
albastră e nunta,
albastră-i junia
şi vârsta, cărunta.
Chiar moartea-i albastră
pe pajiştea noastră
şi nu se teme de ea
nimenea.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sherman: Aţi auzit vreodată de oameni care adună oase? Strâng oasele pentru ca morţii să poate trece pe lumea cealaltă.
Brennan: Nici nu sunt sigură că există ceva după moarte.
Sherman: Nu contează ce crezi. Tu strângi oasele, şi ăsta e un lucru bun, ajuţi spriritele să treacă dincolo.
Brennan: Mulţumesc. Este probabil cel mai interesant mod de a descrie cu ce mă ocup.

replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!