Desprimăvărare

Streşinile lacrimi duc,
Când orbite sunt de soare,
Plânge apa în uluc
Ca un cor de bocitoare.

Păsări, zeci, c-un dulce cânt,
Peste pomi devin stăpâne
Crengile trosnesc la vânt
Ca ciolanele bătrâne.

Oala roşie cu toartă
De pe omul de zăpadă,
Nu-i destul că este spartă
Dar, e cât pe ce să cadă.

Primăvara i-e stăpână,
Soarele îi bate-n tâmplă,
,, Omul" sade într-o rână
Neştiind ce se întâmplă.

Îi atârnă braţul –târn
Nasturii îi cad, pe bune,
Nasul- morcov este cârn
Şi e orb de un cărbune.

Albe petice de nea
Încă mai cârpesc grădina,
Zdrenţe de omăt pe ea
Mai pătează-acuma tina.

Sus, pe dealuri, la ponoare,
Via, doldora de muguri,
Se-ncălzeşte iar la soare
Şi visează, noapte, struguri.

În al soarelui tăciune
Suflă-un vânt cu influenţă
Pomii-i fac o plecăciune
Ca o caldă reverenţă.

Agăţate stau la soare
"Maica Domnului", ca-n Rai,
Juri, privind din depărtare,
Că-s vagoane de tramvai.

Roiuri galbene de-albine,
Alergând din floare-n floare,
Strâng polenul în stupine
Pentru mierea viitoare.

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea de la tâmplă

De pe bolta lui cerească
soarele cât e de soare,
nu poate ca să topească,
de pe cap, a mea ninsoare.

S-a aşezat întâi la tâmplă.
Mi-a cuprins inteligenţa.
Rareori se mai întâmplă,
omul să-i simtă absenţa.

Odată ce s-a instalat,
peste toate e stăpână.
Din cap şi-a făcut palat,
şi-acolo vrea să rămână.

În zadar mă rog de soare
să mă scape de ninsoare.
Se străduieşte, n-am ce spune.
Ninsoarea pe cap rămâne.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.

Un ghiocel răsare
Şi tremură de frică,
Că-i mic, iar sfântul soare,
Pe cer nu se ridică.

- Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece. A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit.

Apari, o dulce soare,
Nu mă lăsa să mor,
Caci sunt o biată floare
Şi tare te ador.

Şi soarele se-nalţă
Cu raze aurii,
Îl mângâie pe faţă:
- Alină-te. Tu vei trăi.

Pământul se-ncălzeşte
Şi păsările cânt,
Iar ghiocelul creşte:
- O, soare, tu eşti Sfânt!

poezie de Petru Plătică (februarie 2016)
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză - 2 -

Am coborât undeva în suburbia unde se spăla rufărie, pe copaci atârnau flori foarte albe
brahms prevestea, la început, balamucul, zănateca mişcare brawniană şi entropia
ceva nou se naşte mereu dintr-o rufă murdară
eu eram o naivă
ca
o mare
naivă

Aşa ca oceanul cel tânăr, din care nu s-a pescuit niciun ton. eram vis. picătură de sânge.

Nu ştiam că pe cer coborâseră stelele
roz
albe
şi galbene
să îşi spele picioarele pe alt cer, ca fecioara, cu picioarele ei zgâriate în crengile pomilor

cumva se mai aşază copaci,
şi pădure
şi
pomi, în livadă
apoi curgerea izvorului printre pomii aceia
şi-atât...

Îţi ţineai între degete bucăţica de cretă şi desenai din carne soarele, luna,
ce lacrimi... să le mai umblăm încă puţin cu picioare desculţe, cu o talpă de sunete:
emisar-mov la capăt de lună, picătură şi ploaie
ce ploaie... ce lacrimi...
de ce nu înviezi şi de ce nu mă vezi...

Însă prin comete şi prin sori se făcuse lumina, crescuse din rană,
de ce să vorbim despre corbi, de ce să vorbim despre soare,
întâi întunericul, un corb şi o lacrimă,
apoi luna şi soarele, noi mai întâi am aşeza fericirea.
la început dumnezeu a făcut răul şi întunericul,
peste el s-au aşezat albine, comete,
soarele plin
sorii
şi
dorul
pe câmpuri, o floare nemaivăzurtă răsare,
şi mireasa se prinde în horă
o prinzi tu de mijloc
sau nu o ghiceşti
niciodată
încă nu te întâlnisem, cu toate că lumina mi-o luase puţin înainte,
ce îţi mai fac cireşii, cireşele, atunci când visează,
ninsoarea te mai mângâie încă, hai spune,
ţi-e frig,
peste buze,
pe gura ta moale să îţi cadă sărutul...
mama ta,
ce îţi mai face?
leleica?
îţi croşetează, pesemne, şosete de lână, şi luna, şi lâna în care e luna-nvelită?
eu sunt saltimbancul care te coboară în mare
multă mare sunt eu
şi cădere în mine
eu sunt sarea pe care ea calcă cu degetele,
talpa mea sărată eu sunt,
o să-ţi cânt şi-o să-ţi cânt până când totul apune, când în mine-o să apun,
vocea mea este caldă şi molcomă,
nu te teme,
ea se culcă încet,
ca sfârşitul glasului care dintr-o dată se stinge.
Dacă visezi un chip palid, musai ninge în lume şi se naşte ninsoarea,
mie îmi e frică de întuneric, dar în cer sunt conduri şi păpuşi, care se cunună;
de acolo din cer începe de fapt soarele
acolo se scriu începuturi de soare
şi Domnul.

Nu ştiu cum e să fii vinovat, ca o Eva
mincinos sau şăgalnic
începutul păcatului este probabil tăcerea şi merele
s-a
lăsat
peste
toate
o
primăvară
moale
şi
dulce
între meri se mai aude încă aripa ruptă a rândunelei
şi eu te aud.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară

E primăvară, Doamnă, şi e zi cu soare,
în vii pe dealuri, a dat colţul ierbii;
se primeneşte zarea, pomii au dat în floare
prin codrii Vlăsiei boncăluiesc cerbii.

E primăvară Doamnă, şi cerul e senin,
ciocârlia bate spaţii năucite-n cânt;
jos pe baltă, acelaşi susur cristalin
şi-adastă vânătorii să împuşte vânt

E primăvară Doamnă, şi inima vibrează,
timpu-i înspumare, clipa nepieritoare
cel care adesea sunt, acum oftează,
peste lume saltă aceeaşi privighetoare.

E primăvară Doamnă, şi e zi cu soare,
ciocârlia bate spaţii năucite-n cânt;
se primeneşte natura, pomii au dat în floare,
iubirea şi speranţa mă sângeră pe vânt.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru omul de zăpadă

În curtea şcolii, omul de zăpadă
Se stinse sub al timpului capriciu.
Intrusul soare l-a făcut să cadă
Şi l-a-ngropat femeia de serviciu.

epitaf epigramatic de Gheorghe Chirilă din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu Soarelui

îţi aud vocea plutitoare pe vânt
şi-ţi simt respiraţia caldă pe piele
eşti atât de prezent în gândurile mele
încât mă manifest ecou din cuvânt.

te rog aprinde-mi Soare numele pe cer
ca pe un artificiu în zeci de direcţii
lumini să mă ningă cu sublime reflecţii
pe aripile tale să iubesc să sper.

eşti împăratul lumii printre stele
stăpân peste viaţă şi peste sentimente
pe aripi de lumină scânteiază momente
recompui importanţa emoţiilor mele.

tu Soare străluceşti pe monumente
strecori iubiri suave şi printre zăbrele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru toamnă

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Sub catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Printre vise de lumină la întoarcerea acasă.
Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare.
Rod şi muguri, vise, îngeri, rătăcesc... se-aude-n turlă,
Veste peste lumea toată, cum că toamna iar apare.

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Lacrima izvor îmi pare. Albii-n frunze împletite,
Toamna-şi pleacă iar copacii şi amar i-e jurământul,
Trec în dansuri păsări negre... Trec aducerile-aminte...
Dulcele alai de toamnă, de gutui şi mere coapte,
Bujorelnice fecioare, coliere de cuvinte,
Toamna trece pe cărare, trece în alai de şoapte,
Dulce ploaie mocănească, vis de doruri ne-mplinite.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereasă....
Bat în ritm ramuri şi inimi într-o horă de cuvinte,
Stau privind prin ceaţa vremii, stau privind prin ceaţă deasă,
De nimic din timpul verii nu îmi mai aduc aminte.
Macii-au înflorit în palnul dintre pliurile serii,
Sub un evantai de pleoape gri, adesea-nlăcrimate,
Îngeri caută lumina şi căldura dulce-a verii,
Şi prin ploaia din privire, rătăcesc plângând în noapte.

Sub catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Dans de stele, dans de frunze, dans de ramuri şi de ceas,
Clopot frământând lumina, clopot frământând cuvântul,
Ce-n uitate călimare, în repaus a rămas.
Trec secundele şi-n treceri, paşii risipiţi în toamnă.
Ruginii, ca-ntr-un ospiciu, trecători îi strâng în pumn,
Curg pe chipuri, curg de-o vreme, lacrimi calde de aramă,
Cianotice poeme, pentru capătul de drum.

Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Când din dealuri trec vierii cu poveri de struguri copţi,
Curge mustu-n verbe simple. Peste luciul de la coasă,
Luna-şi varsă dinţi de sticlă, prinşi în scrâşnetul de roţi.
O povară-i peste lume bruma, frunzele ce pică...
Ca bătrânii, pustielnici, satu-i foc şi fum deodată.
Luna, ca o amazoană, cu privirile de sticlă,
Peste focul de pe creste, printre lacrimi, se arată.

Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Vuietul prelung în noapte, ca un clocot se aude,
Ca un plâns de anotimpuri, trece imnul de furtună,
Vine-n goană şi-ntristează tainicul sobor de ciute.
Corbi cu trenă de cărbune stau la sfadă. Ce orori!
Vor veni mai albi în timpuri, sub priviri de catifea,
Drumuri albe de lumină, drumuri albe de ninsori,
Le vor creşte în privire şi pe-aripi îi vor păta.

Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Pâinea-n arămii poeme, frământându-se se-arată,
O sprânceană de lumină înălţându-se spre soare,
În amonte râu de lacrimi, în aval gutuie coaptă.
Prin zăbrelele de nouri, licăriri de stea fugare,
Apoi gerul ne cuprinde, clipele apasă trist,
Frunze peste umeri poartă voal de cânturi arzătare,
Cum îşi poartă biruinţa cel mai mare pugilist.

Rod şi muguri, vise, îngeri rătăcesc... Se-aude-n turlă
Clopot ce-nfioară gândul şi ne doare şi ne cheamă.
Toamna, ca o gospodină, iute turmele-şi adună,
Cum şi-adună de la joacă, pruncii, cea mai bună mamă.
Cânt de frunze-ngălbenite, şopot, dansuri de izvoare,
Brumării cercei de struguri, zeci de păsări care pleacă,
Ca un gând uitat în timpuri, ca un vis, peste hotare,
Lebede de sticlă peste cerul tulburat de apă.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare...
Sus, pe cer, opaiţul vremii, noaptea-n ramuri se ascunde.
Adormim. E iarăşi toamnă! Ca o dulce clătinare,
Risipiţi ne-ntoarcem, clipe, în clepsidre, tremurânde...
Plâng pe braţe de aramă lujeri. Şi la geam, gutui,
Ca o flacără veghează candela, precum un soare.
Sunt copii prinzând-o-n palme. Gustul dulce-amărui
E-al bunicii, e-al icoanei... poate că e resemnare.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare,
Rod şi muguri, vise, îngeri rărăcesc. Se-aude-n turlă...
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Cade lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Sub catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin ţigăncile la crâng...

Vin ţigăncile la crâng
Să culeagă viorele,
Vin cu fustele-n parâng
Şi cu dancii după ele.

Şi e soare
Pe ponoare,
Şi miroase-n vânt a floare
Pe cărările pustii,

Prin stufişurile goale
Năpădite de basmale
Şi de zdrenţe stacojii...

Vin ţigăncile grăbit,
Să culeagă pe sub mladă
Flori cu mâzgă de zăpadă
Din huceagul adormit,
Şi s-aducă-n paneraş
Primăvara la oraş:

– Urzicele, urzicele,
Ghiocei şi viorele,
Albăstriţe de suhat!
– Iarbă-mare, iarbă-mare,
Să şi-o puie-n scăldătoare
Fetele de măritat...

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Sunt copilul iernii
Născut din zăpadă
Nu-mi place căldura
Locuiesc pe stradă

Eu nu am picioare
Şi sunt cam rotund
Am un nas cam mare
Dintr-un morcov crud

Ochii îmi sunt negrii
Din tăciuni se pare
Braţul meu puternic
Ce să fie oare?

Hai nu râde frate
Stiu că-i măturică
Singurel în stradă
N-o să-mi fie frică

Oala cea de noapte
Ce o port pe cap
Zău că nu îmi place
Vreau joben şi frac...

poezie de Florentina Danu (16 noiembrie 2019)
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de cireş

Floare albă de cireş
Floarea primăveri calde
Prin mirosul tău trimiţi
Zâmbete şi bună stare.
Printre frunze verzi căzute
Ciripit de turturele,
Îşi fac cuibul câte zece
Şi-alte zece dorm la soare.
Când o boare de vânt bate
Se desprinde câte-o floare
Ce se duce-n depărtare
Mesager prin lumea mare.
Fluturi roz şi mov duc mierea
De pe flori aduc polenul
Pregătind cu multă grabă
Cireşica să apară.
Luna mai e luna voastră
Flori de primăvară albă.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme rea

Stau în casă la căldurică,
Şi privesc afară, mi-e frică.
Lemnele trosnesc în sobă
Fără foc să stau, nici vorbă..

Îmi e dor de primăvară
Să mai ies puţin pe afară,
Să-mi mişc oasele bătrâne,
Să simt căldura cum vine...

De-aş fi un răsărit de soare,
Un vânt cald, aş transforma
Şi-aş goni cu-nverşunare
Vremea rea, din calea mea..

poezie de Eugenia Calancea (12 ianuarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu amintirea

Primăverile schimbă doar aerul
de-un colţ de cer atârnă norul scuturat acum în ploaie
peste colbul din osuarul amintirilor
mereu aceleaşi vechi coşmaruri cu zile cenuşii
din alte file de calendar,
dintr-un timp al morţii în spirit, un hiatus de conştiinţă
apoi o pulbere de doruri din alt anotimp
al primului "de ce" rostit fără vreo teamă
cu zarzăr înflorit şi risipit de vânt pe cale
primăvara n-a fost întotdeauna dezmăţ de petale,
o vreme nici n-am băgat de seamă mugurii din pomi
sau stânjeneii din gradină,
am ars mocnit
ca un tăciune fără vreo lumină,
amărăciunea ca un hârb hidos a locuit la mine primăvara
şi era verde,
s-a uscat apoi, ciot găunos cu pori de zgură,
amintirile zdrenţe putrezite flutură
sub un ciob de cer albastru,
păcat că nu le pot spăla şi întinde la soare
să ia miros de proaspăt din aerul acestei primăveri.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporală

Când geme şi urlă şi tună
În martie cerul cu ploi
Soseşte-n stârnita furtună
Din nou primăvara la noi.

Ieri toată mânia naturii
Urlat-a în văzduhul cu nori,
Iar astăzi copacii pădurii
Stau veseli cu proaspete flori.

Dar omul când fost-a sărmanul
Strivit de furtunile reci,
El nu mai re-nvie la anul,
Şi nu mai dă muguri în veci!

S-au dus primăverile-i, toate,
Şi iarna-l acopere grea,
Nici vânt şi nici soare nu poate
Zăpezile frunţii să-i ia.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă e pacea!

Ce frumoasă e pacea!
Între noi şi vechi hotare,
Ce frumoasă-i lumea vie,
Răsfăţată de bucurii în floare,
Din vârfuri de munte,
Până jos, în vale.

Ce frumoasă e pacea!
Dacă omul bun îi sfinţeşte culmea, fără încetare,
Ce frumos e gândul omenesc!
Fără de urâciuni,
Fără întinare.

Ce frumos e înaltul, coborât în mare!
Ce frumos e omul bun, cu faţa la altare!
Ce minune mare, când soarele în pacea lui răsare,
Peste raiul verde, plin cu mărgăritare,
Sub concerte vii, de ciripitoare.

Ce frumoasă e pacea!
Cu copii voioşi alergând în soare,
Prin grădini în floare,
Lângă mame înţelepte,
Sfinţite cu răbdare.

Ce frumos e visul omenesc!
Purtător de bine, între munţi şi mare,
Ce frumos e omul, când are bun renume,
Printre ai lui semeni, pace şi încântare,
Sub mănunchi de curcubee şi vise divine.
Ce frumoasă e pacea, în apus de soare!

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă

Florile-soarelui pe gard lucesc,
Şi liniştiţi bolnavii stau în soare.
Pe-ogor femeile cântând trudesc,
Bat clopotele mănăstirii cu vigoare.

Păsările-ţi povestesc legende,
Bat clopotele mănăstirii şi belşuguri.
Din curte o vioară lin transcende.
Azi storc ei maroniul vin din struguri.

S-arată omul bucuros şi plin de sine
Azi storc ei maroniul vin din struguri.
Deschise larg sunt morgile puţine
Şi văruite sunt de soare cu belşuguri.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit de soare în aburii toamnei

E toamnă-n dimineţi şi în iubirea mea
Şi aburii nu vor să lase la vedere
Cum încă străluceşte la răsărit o stea
Când soarele o-mbracă în umbră şi tăcere...

Începe simfonia luminilor dansând
Cu note ruginii pe frunzele ce-aşteaptă
Să fie invitate la dans de vânt, pe rând
Într-o îmbrăţişare... O lacrimă în şoaptă

Sărută o petală desprinsă dintr-o floare...
Grădinile se-mbracă în strai de crizanteme
Gutuile se-nalţă cu fruntea către soare
Că astăzi va apune o clipă mai devreme...

Din aburii de toamnă Lumina explodează
Şi mângâie Pământul răcit în asfinţit
În zorii dimineţii planeta se visează
În verile toride, fierbinte răsărit..."

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

De trei zile iarna cerne
Fulgi în straie de mătase;
Catifea albă aşterne
Peste pomi şi peste case.

Prin văzduh, ameţitoare,
Trec năluci de vânt purtate,
Cu lungi trene de ninsoare
Şi în alb înveşmântate.

Sus în cer, mii de ferestre
Se deschid lăsând să cadă
Peste sat, ca-ntr-o poveste,
Nestemate de zăpadă.

Iar în faţa casei mele,
Pe o creangă, ghemuite,
Stau tăcute turturele
Şi visează fericite.

poezie de Lidia Batali
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de primăvară

S-a trezit din noapte ziua luminând iarăşi pădurea
Cerul, tot ca marea-albastră, vântuieşte singur norii
Într-un colţ de zare ştearsă se îngrămădesc cocorii
Se întinde peste zare vântul şuierând aiurea

Roua a căzut pe frunze şi pe florile bălţate
Iarba udă se foieşte dis de dis de dimineaţă
Câte-o gâză precupeaţă merge repede la piaţă
Să culeagă ce-şi doreşte, dulce suc din flori de toate

E lumină, este ziuă, e lumină cu mult soare
Nu e rost de nici o ploaie, totul e într-o mişcare
Într-un stufăriş o iadă rupe frunzele şi-o floare

Se aude cum se curge un pârâu vuind la vale
Peste crâng e primăvara ce-a venit din depărtare
Are ploaie, are soare, are fluturi de oricare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Blânde şi moi ca puful,
Flori albe de zăpadă
Coboară din văzduhul
Ce-ameninţă să cadă.
............................
Cu legănări uşoare-n vânt
În fugă calea-şi împletesc;
Se lasă molcom pe pământ
Şi în argint îl învelesc.
.............................
Păpuşi cu păr bălai
De geruri nu se tem;
L-al vântului alai
Se fac cu toate ghem.

E linişte... pe dealuri
Pe văi şi pe coline;
Se-aşterne neaua-n valuri
Ca roiuri de albine.

Şi într-o clipă, toată
Pădurea cea cernită,
Mireasă fu-mbrăcată,
Pare cu var stropită.

Ca ape se scurg norii
Şi vin cu sânuri pline
De albe flori. Iar pomii
Se-mbracă-n flori-regine.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!