Mereu amintirea

Primăverile schimbă doar aerul
de-un colţ de cer atârnă norul scuturat acum în ploaie
peste colbul din osuarul amintirilor
mereu aceleaşi vechi coşmaruri cu zile cenuşii
din alte file de calendar,
dintr-un timp al morţii în spirit, un hiatus de conştiinţă
apoi o pulbere de doruri din alt anotimp
al primului "de ce" rostit fără vreo teamă
cu zarzăr înflorit şi risipit de vânt pe cale
primăvara n-a fost întotdeauna dezmăţ de petale,
o vreme nici n-am băgat de seamă mugurii din pomi
sau stânjeneii din gradină,
am ars mocnit
ca un tăciune fără vreo lumină,
amărăciunea ca un hârb hidos a locuit la mine primăvara
şi era verde,
s-a uscat apoi, ciot găunos cu pori de zgură,
amintirile zdrenţe putrezite flutură
sub un ciob de cer albastru,
păcat că nu le pot spăla şi întinde la soare
să ia miros de proaspăt din aerul acestei primăveri.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fără tine...

O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torţă fără foc;

O noapte fără stele,
Dimineaţă fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;

Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuş fără vioară,
Mierlă fără cânt;

Un tren fără şine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Şi mare fără valuri.

Un cuib fără păsări
Drumeţ fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.

poezie de Sergiu Mănuş (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua cade din belşug; până înainte cu vreo trei zile a fost vreme ploioasă, acum s-a înseninat,
peste zi sunt călduri mari, dar nopţile sunt răcoroase.
Merg cosaşi singuratici, ori câte doi, câte patru, sau în pâlcuri, şi uliţa răsună de vorbele lor pline
de sănătate, limpezi şi tari, care trec uşor prin aerul proaspăt. Uneori dintr- un pâlc izvorăsc râsete, şi
câte unul se izbeşte cu palma peste iţarii de pânză albă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, primăvara

Mă trezeşti în zori
ca să aduni cu mine
roua de pe iarbă
Îmi mângâi pe pleoape
mugurii de vise
Îmi aduci în palmă
aripi de izvor
Mă răstorni apoi
peste albastrul cast de cer
Iar eu mă daruiesc de tot
fără regrete
fără ezitări...
Uşoară
În fiecare primăvară.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ştiut

Din cer senin, nu cade ploaie.
Fără vânt, pomi nu se-îndoaie.
Fără soare, nu-i lumină.
Fără flori, nu faci grădină.
Fără aripi, nu se zboară.
Fără apă, nu ai moară.

poezie de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înger m-a îndemnat în primăvara asta...

Vine o zi când nu poţi refuza aerul
fără soarele meu
care s-a strecurat în odaia ta.
Vine o clipă în care reflexia lui va străluci
în ochii tăi prea plini de mine.

În partea asta a lor am rămas
la prima mângâiere.
Aerul pe care nu-l mai aveam atingea inima ta
cum parfumul crud şi dulce al primăverii
atinge inima iasomiei.
Ce înger m-a îndemnat în primăvara asta
când un zbor fără tine m-ar ucide?

poezie de Camelia Opriţa din Recurs pentru Infinit
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De apoi

Pe cărarea de zile bătută cu cizma
am simţit spre mirare un semn curios
într-atât, ca să-mi intre în talpă carisma
mi-a şoptit doar că drumul nu e de prisos

Îmi lăsasem auzul să-l umple izvorul –
personaj îndrăgit dintr-un cântec mai vechi
reveniră deodată o ploaie cu norul
unduiri ajungeau până peste urechi

Nu mai am nici obraz şi nici umăr, fireşte
urmăresc acest flux al trezirii divin
parcurgând printre vieţi pân’la faza de peşte
după care o algă cuminte devin

Şi hrănesc vietatea supremă cu mine
va rămâne celula primară şi voi
să transmiteţi pământului ziua ce vine
este prima din ciclul de până “apoi”

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece

Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost!
Vreau o primăvară frumoasă,
Dacă decide să renască.

Privesc cum vremea trece
Cu veri toride, iarna rece,
Grăbită înspre alte timpuri
În cele patru anotimpuri.

Vorbe scrise fără noimă
Poate-am să compun o doină.
Anotimpuri schimbătoare
Zile scurse fără soare.

Se revarsă iară norii,
Se intorc din nou cocorii,
Timp ce pare cam hilar
Sterg o zi din calendar..

Mi-e dor de tine viaţă,
De câmpul cu verdeaţă,
De primăvara mea,
Când soarele ardea.

poezie de Eugenia Calancea (16 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritism

... insinuat, fără vreun expeditor palpabil şi fără vreun traseu anume
şi totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume,
brusc schimbă plan, făcut cu atât de mult detaliu, după lungi, profunde explicaţii
şi pur empiric, părut fără noimă, rupe film, totul se prăvale în aberaţii...
doar firul de păianjen, nevăzut, lipeşte-n funie şi creier minte, suflet, corp,
rostogolind cu totul bulgărele fără adresă, sau nu, e lecuire, un anticorp
să împiedice o geometrică multiplicare de rău antepropus, crezut un inefabil,
ce e-o scânteie oarbă, o întâmplare din întâmplător destin, ce mâna dă thrillerul amabil
şi întâlneşte apoi un bine, atâta de nebănuit şi din cu totul alte şi alte sfere,
uitate, sau doar în imuabil părăsite, până la propria pieire, dorită ca pe-o avere,
ce nu va fi vreodată, s-a verificat, nu-i rezervată, nu a fost prevăzută-n portbagaj,
sau locu-i lipsă, aşa cum şi-umbra-n plină zi e, cea de schimbă sens... de o secundă-i gaj,
de unde vine tot, că nu-i cum după o noapte, un sfetnic bun, este instantanee
ca o răscoală ce se iscă, la început dintr-o prostie, tot aşa cum curcubee
nasc culori din transparent şi le duc arc la cer, ca apoi să le coboare ca-ntr-un hipnotism
al boarei, arsă-n tonuri, rânduite dintr-un haos, fără loc a şti, mereu un altul şi altul... spiritism...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farsa

Şi toate vechi şi nouă câte-au fost
din iar în iar cu vervă se repetă
şi întâlnirile acestea fără rost
şi despărţirile în vuiet de trompetă

nimic sub soare nou - Ecleziast
nimic sub soare vechi - mereu uitatul
şi zâmbetul meu trist şi fără fast
şi şoapta ta asemeni cu veleatul

din cea fost dat să fie n-a mai fost
din ce n-a fost să fie s-a împlinit
întotdeauna căutăm un adăpost
întotdeauna afirmai că m-ai iubit

şi iată-ne ajunşi întâmplător
la jumătatea răului de vreme
şi barcă mea e o gaură de dor
şi luntrea ta o umbră ce se teme

de plinătatea unei ultimi judecaţi
de hăul ce mereu transformă goluri
în sentimente rupte în bucăţi
pe scena unui teatru fără roluri

din cea fost dat să fie s-a împlinit
doar ceia ce mereu se împlineşte
din sentimentul meu de neclintit
o farsă a ieşit. Voiam poveste...

poezie de Iurie Osoianu (16 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie înainte de răsăritul zorilor

Monoton ţârâit difuz, în ore încercănate,
Se-abate peste somnul meu şi-mi burniţează-n păr;
Aerul jilav mă-apasă, nu pot să mă apăr.
Sufletu-mi trudit se micşorează, ca în vechi palate,
Pustii, însinguratele regine alunecând spre moarte.
Orbit de neodihnă, devin conştient de-un adevăr:
Că aerul, împins de-aripi largi, m-apasă cumva-n răspăr
Şi parcă de-un miros greu de flori celulele mi-s saturate.
Zac în propria inimă. Asemeni unor mâini, ochii
Se-agaţă de perna udă. Zorii zilei de-acum
Sfâşie în bucăţi de pe pieptu-i umed bluza nopţii,
Cu-ochi de plumb, ei se lăţesc peste pajişte şi peste drum,
Privind încruntaţi printre perdele – în urma-le stropii
Şiroiesc ca de pe un înotător. Moartea-şi culege morţii!

poezie clasică de F. Scott Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm de vânturi măturat

O, ştiu că ne-am iubit cu-nverşunare,
fără s-avem vreo teamă că ar fi păcat!
A fost un zbor de păsări călătoare
spre un tărâm străin, de vânturi măturat.
O noapte cât un veac de nebunie,
aşa a fost atunci, să ne iubim din plin,
nici nu ştiam că totul va să fie
doar vraja oazelor, umplute cu venin.

Un scurt popas, o clipă trecătoare,
în haosul uitării, care ne-a furat,
eu vraci de dulci speranţe-nşelătoare,
tu muză ludică a marelui păcat.
Şi ce-a rămas apoi în urma noastră? –
doar lungile regrete dintr-un jurământ,
pe malul râului cu apă-albastră,
unde credeam că le-am găsit mormânt.

Au dispărut de-acolo într-o seară,
pândind-ne acum din umbre de trădări,
când oazele turbează-n plină vară
şi-n visul meu târziu te-aduce uneori.

poezie de Corneliu Neagu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara inimii, zglobie...

Mi-au înflorit neuronii în cuvinte sfinte,
Ca florile Primăverii scăldate în raze aurii de soare,
Când iubirea mi-a curtat viaţa,
Adormită în straie vechi şi gânduri pieritoare,
Timp pierdut fără parfum de floare.

Păsările cerului au înviat în cântec vioi,
Florile îşi flutură în vânt petalele parfumate şi moi,
Harfele iubirii cântă vesele armonii,
Pe dealuri şi câmpii curg mări de culori vii,
În vesele nunţi de păsări, gâze şi fluturi,
sfinte gingăşii.

Bucuria e în floare, răsfăţ de ciripitoare,
Glasuri fericite de oameni, copii şi necuvântătoare,
Primăvară iubitoare la gleznă de izvoare,
Râvna mieilor timpurii,
Viaţa mi-ai inundat cu odele bucuriei în floare,
Cum nu mi-a fost dat să trăiesc niciodată.

Primăvara inimii zglobie,
Imn adorat, veşnică sărbătoare,
Pentru spiritul omenesc, frumos şi curat
Iubire, miracol fără termen de comparat,
M-ai înălţat!

poezie de Valeria Mahok (9 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

Cine m-ajută
să ies din abstract
de-o minte mută
în amintiri d-impact
de-ndrăgostiri
fără niciun contract?...
Să îmi reînviu
iubiri;
real de altădată,
un crochiu
din viaţă întâmplată
act cu act.

Am plin d-imagini
răscolite-n simţuri
şi-ntorc pagini
de album
pe jilţuri
c-un parfum de fum...
se reînnoadă vis
de-amor dezlănţuit
când este interzis;
un incartiruit
sau doar un nedorit
de fost iubit.

Şi-s agonind
căci nu am vreo şansă
să mă reprind,
să pic din nou în transă
palpând
ce n-am uitat,
văzând ce nu-i văzând,
doar exersat...
şi-aş cere
nu ştiu cui,
de este vreo putere,
să fiu iar, iar hai-hui.

Cum pot acum să-ntorc
în braţe ce le am la fel,
să las New York,
să mă culc la motel
pe drumul spre Buzău...
să reîntâlnesc
ce-aveam, încă flăcău,
să mă-nvinovăţesc
din adulter în adulter;
să le găsesc pe rând
în dulcele mister...
să trăiesc trepidând.

Nu mai am cum;
n-am telefonul,
nu mai cunosc nici drum
şi-acum sunt doar un prost, eu "domnul",
fără tupeu
să mă pitesc la colţ
sau în antreu,
s-aştept ieşirea din servici
-de-ar fi norocul
să lucreze tot aici-
cu aerul de hoţ...
S-a sfârşit... jocul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N~am plâns,n-am râs,n-am dansat

Eu n-am mai plâns de ani de zile,
Sunt sigur că n-avea niciun rost
Din calendar am rupt multe file,
Şi nici indrăgostit nu am fost!

N-am râs o dată de ani de zile,
Probabil că am fost un prost
Ieşeam adesea cu diverse copile,
Dar îndrăgostit eu n~am fost!

N-am mai dansat de ani de zile,
Chiar mi se părea un lucru anost
Trăiam poveşti de-o noapte, inutile
Dar îndrăgostit eu n-am fost!

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi virusu

A-nceput să-nmugurească
Pomii iarăşi prin grădină
Unii chiar să înflorească
Căci e soare şi lumină

S-a-ncălzit şi pe afară
Primăvara a venit
Să ne mângâie acum iară
Domnul cum a hotărât

Înverzesc şi se albesc
Multe locuri azi în jur
Din pomi mulţi azi înfloresc
Aerul — e tot mai pur

Primăvara ne topeşte
Ochii astăzi şi privirea
Chiar pădurea înverzeşte
Clătinându-ne amintirea

Dar cu primăvara iată
Un virus a apărut
Răsturnând planeta toată
Cu chipu lui nevăzut

Şi la moarte pe atâţia
De oriunde i-a trimis
Le-a luat l-atâţi viaţa
Şi ochii aici le-a-nchis

Geme-ntrega omenire
Nimeni capu nu-l ridică
Căci la moarte şi pieire
Iată cât de mulţi azi pică

A pierit acum mândria
Nu mai e ca altădată
Când omu-şi vede pieirea
La uşă aşteptând să-i bată

Toţi suntem iată smeriţi
Şi atâţi spre Dumnezeu
Strigăm să fim izbăviţi
Din necazu acesta greu

Domne îndură-te acum
Şi ne oferă Tu salvarea
Al vieţii noastre drum
Să capete-nviorarea

Fă-ne dar copiii Tăi
Să umblăm doar în lumină
Nu pe calea celor răi
Ci în dragostea-ţi Divină
08-aprilie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit primăvara

Mi-am injectat intravenos
iubire,
speranţă
şi uitare.
Doză dublă.
Cu efecte secundare necunoscute.
La început
a apărut dorul,
apoi visurile
şi nopţile albe.
Iar în locul rănilor
a înflorit primăvara.

poezie de Eugenia C. Creţu (9 martie 2020)
Adăugat de Eugenia C. Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!