Vară la Auschwitz

Îmi amintesc perfect pâcla, cerul verii-înnegurat spre soare-apune;
despărţirea era-n mintea mea... şi gânduri pe care nu le pot spune
îşi băteau adânc clopotele-n mine – şi nu vă pot împărtăşi nicicum
dacă ceea ce se-întâmpla era bun sau rău, sau unde se află-acum.
Rememorez şi azi zilele lungi, încărcate de ceaţă-ale acelei veri, acel fum;
apoi, am aflat: cerul a-încremenit, în vreme ce vara se pierdea pe drum.

poezie de Michael R. Burch, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce unii oameni câteodată sunt supăraţi pe mine

ei îmi cer să rememorez
dar ei doresc să rememorez
amintirile lor
în vreme ce eu mă încăpăţânez să le rememorez pe ale mele

poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui copil palestinian

Am trăit atât de bine cât s-a putut, apoi am murit.
Fii atent unde calci: groapa-i mai largă decât ţi-ai fi închipuit.

distih de Michael R. Burch, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra arsă

Se scurge-n noapte -o altă zi
pierdută-n paşi lăsaţi pe drum
de nerăbdarea lui de-a fi
în casa ce-i, demult, doar scrum.

E vie, încă, -n mintea lui
şi îi vorbeşte tot mai des,
dar el nu spune nimănui
ce, numai el, a înţeles.

Şi merge, merge unde-a fost
o casă-n care a iubit,
iar viaţa lui avea un rost:
era atât de fericit.

Păşeşte, zilnic, pe un drum
cu ochii goi, privirea ştearsă,
şi nu ar renunţa nicicum
la clipele pe-o piatră arsă.

Acolo doar, privind senin,
spre Soarele ce dă-n apus
se simte, iar, de viaţă plin
în amintiri de nerăpus.

E-acolo el, e-acolo ea,
cu ochii înspre depărtare,
spre cerul care ar putea
să le aştearnă iar cărare

Pe care-n amintiri, în vis,
o vede şi o vrea întoarsă
aici, la el, în Paradis,
pe-un ciot de lângă piatra arsă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Peste câte o catedrală ochii îţi alunecă, o învăluie toată şi apoi se ridică spre cer.
La o bisericuţă pictată, în schimb, privirea ţi se opreşte pe un detaliu,
fie că e peştele ce duce la Judecata de Apoi bucata de om ce sfâşiase,
fie că sunt pătimirile Sfântului Nichita.
Apoi privirea îţi fuge de pe pictura exterioară spre iarba din jurul bisericii,
spre câţiva arbori, şi se opreşte acolo. Unde ne e cerul? Unde ne e îndrăznirea?
Transcendentul a coborât aci, cum spunea poetul; ne e greu să mai săltăm cerul la loc,
în tării şi atunci îl lăsăm aşa, prăbuşit în amestecul nostru de necredinţă şi credinţă.
...

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu spune
unde se termină ziua
unde începe noaptea
nu folosi cuvinte vane
cuvinte lumeşti
nu spune
unde începe pământul
unde se termină cerul
nu spune până unde eşti tu
nu spune de unde începe Dumnezeu
nu rosti vorbe deşarte
eliberează-te
de vanitatea goală a vorbirii
cugetă în linişte profundă
desăvârşită
până când atingi gloria de a fi
tăcut – fără gânduri.

poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţa profundă inspiră tonul dogmatic; acel care nu ştie nimic crede că poate învăţa pe alţii ceea ce abia a aflat el însuşi; acel care ştie multe nu-şi închipuie că ceea ce spune ar putea fi necunoscut şi se exprimă mai cu indiferenţă.

citat clasic din La Bruyere
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de orb

Iubesc să te privesc acum,
Căci mâine poate orb voi fi,
Iar talpa ta mică pe drum,
Lânga a mea va sta şi nu voi ştii.

Cerul o să mi-l amintesc,
Precum şi marea totodată,
Albastru la tine-n ochi privesc,
Şi firea ta puţin cam agitată.

O să-mi amintesc de ploi,
De cum arată o stradă udă,
Şi de privirea ta ca un şiroi,
Cum mintea mereu îmi inundă.

Dacă m-ar ajuta norocul,
Să-mi amintesc tare aş vrea,
De buzele roşu ca focul,
Pe care le purta doar ea.

Sper să îmi aduc bine aminte,
De toată sticla de prin casă,
Să nu o sparg când stă cuminte,
Cioburi ce sufletul ştie să descoasă.

La stele sunt nevoit să mă gândesc,
Şi la cum arată atunci când mor,
Ca zâmbetul tău să îl amintesc,
Atunci când o să-mi fie dor.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vara si inca una

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine ca-ntr-o gara.
Mai stii peronul de-odinioara
din vara fara de sfarsit?

Si ploua des, marunt si rece
prin mintea mea fiorul trece
si lasa sant adanc, profund.
M-ascult gemand,
ma vad plangand
cum trec.

In paru-mi ploaia-si face drum
si lasa-n urma mari regrete.
Stau pe peronul unde atunci
noi ne dictam porunci
cu sete:

- tu sa m-astepti ca am sa vin,
cand vara va lasa in urma
seninul si-o sa-ncepi sa-ngani
al nostru cant, o doina.

Ajung spre seara, sa m-astepti,
cobor din mers si-o sa te iau
in brate si-o sa-ti spun glumet:
prostuto, credeai ca te las?

Eu iti spuneam cu glas de jar
c-am sa te-astept iara si iar.
Ma voi uita in zare fredonand
al nostru cant, o doina

Trecut-au doua veri sau trei,
poate sunt zece de atunci,
cand vara lasa-n urma tei
si doine dulci, si urme adanci

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine cantr-o gara.
Sunt cantece ce nu se-aud,
in zare trenul suierand
ma cheama.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia supraomului contemporan

Cu cât mă uit mai adânc în cer

cu atât se uită cerul mai adânc în mine

eu îmi amintesc de pilă de Nietzsche

însă Nietzsche nu-şi aminteşte deloc

rănile mă fac mai puternic

continuaţi

aşa grăit-a Zarathustra

aşa tăcut-a Costel Zăgan

derutat de slogismele urii politice

eul liric face întoarceri dezordonate

la stânga

şi

la dreapta

deşi i-ar condamna pe toţi

la dreapta-mprejur

intertext

dacă nu mă sinucid azi

mâine se va naşte si(n)gur

primul supraom

vai de mama mea

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul

A fost o zi, nu ştiu în ce zi,
Nu-mi amintesc la ce oră
Dar îmi amintesc că te-ai întâlnit,
Te-ai auzit, ai strigat, ai trăit.
Îmi amintesc evadarea ta...
Ai ieşit dintr-o gaură de viaţă
Şi te-ai născut cuvânt fără voce.

Acum că te-am citit,
Nu-mi amintesc de ce...

În acea zi, în acel moment
Te-ai găsit căutând în mine,
Pe mine sau pe lângă mine.
Ai fost în aşteptare
Sau mai eşti încă,
În acel moment, în locul acela
Mi-amintesc...
Era plin de absenţa mea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci şi memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viaţă
şi atât de mult îşi doreşte el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări şi flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite şi pe el.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...şi te-am aflat!

Te-am căutat tot cerul, nor cu nor şi stea cu stea
Am răscolit pământul, cu munţi, păduri şi mare
Te-am căutat în râuri, în stâncă şi-n fulg de nea
Din uşă-n uşă, am întrebat pe fiecare...

Unde n-am putut răzbate, am cerut ajutor:
Am trimis şoimul cu ochi ager în adânc abis
Şi-un pinguin a străbătut al zăpezii covor,
Delfinul jucăuş a-nvins oceanul necuprins.

Într-un târziu, am obosit: şi tainic, mi-ai şoptit:
Divinul glas era ecoul inimii mele:
"Nu cauţi unde trebuie, eşti pe un drum greşit!"
Sunt aici, nu eu te-am pus pe drumuri lungi şi grele!

Şi te-am aflat... în râs zglobiu şi ochi puri de copil,
În grija fără margini a iubirii de mamă,
În liniştea ce mi-o picuri, în inimă, tiptil,
Ori de câte ori mă rog, mi-e greu sau îmi e teamă!

Eşti în verdele de brad şi în lumina caldă,
În aroma de cozonac şi-n suflet de român,
În răsăritul auriu ce zilnic ne scaldă,
Căci pe tot ce-i bun şi frumos, Tu, Doamne, eşti stăpân!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scrie-mi şi tu ceva...

Mai scrie-mi şi tu ceva,
că eu stau şi mă uit la stele
şi uneori îmi vin gânduri rele.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
că eu văd zăpada cum curge de pe brazi
şi cerul înnorat în zorii dimineţii.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
care să mă încânte uşor
şi să-mi liniştească sufletul amar.
Mai scrie-mi si tu ceva,
că te gândeşti la mine
noaptea, când cerul e plin de stele.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
că cerul cu stele ne priveşte
şi în noapte zăpada sclipeşte,
noi privim uimiţi amândoi
cum razele stelelor vin spre noi,
ne dau încredere şi speranţă,
în viaţa ce urmează...

poezie de Eugenia Calancea (27 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de albastru

Ţi-e dor de albastru, de soare, de noi,
de primul sărut şi de altele-apoi,
de nopţile-n care sub lună-am dansat,
de tot ce-mpreună, un timp, am visat.

Ai vrea, uneori, să întorci din trecut
chiar zilele reci dintr-un timp ce-a durut,
dar care n-a fost niciodată urât,
sub cerul mai trist, uneori mohorât.

Întoarce-ţi privirea spre cerul senin
şi-alege din gânduri cuvinte de-alin
sau, dacă-i furtună şi totu'-i un val,
întinde-ţi, deasupra, albastrul tău voal

Şi fă ca, de dragul a tot ce a fost,
să-ţi fie seninul etern adăpost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele par mereu mai lungi pentru copilul care aşteaptă - Crăciunul, vara următoare, sa devină adult: şi la fel de lungi când îşi lasă sufletul să se bucure de fiecare moment al unei zile frumoase.

citat din Dag Hammarskjold
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica îngerilor - vindecarea sufletelor umane
care s-au înălţat pe cerul lunii.
Voinţa Lui este pacea şi liniştea noastră.
El e marea şi cerul spre care totul se îndreaptă.
Ceea ce El creează, natura îngrijeşte.

Camelia Opriţa în Părinţilor noştri – între esenţial şi etern, ( din cartea - Cuvântul deschide gândul omului – Editura Sfântul Ierarh Nicolae – 2019 ) (mai 2019)
Adăugat de Filip Liviu Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri neesenţiale

Ce rememorează pisicile din zile?

Ele îşi amintesc unde pot să se adăpostească de frig,
cotloanul cel mai călduros, locurile unde se află mâncarea.
Îşi amintesc inamicii, locurile unde au cunoscut durerea,
cârâitul iritat ale păsărilor, aburii calzi ai pământului,
utilitatea prafului.
Îşi amintesc scârţâitul unui pat, sunetul
făcut de paşii stăpânului,
gustul peştelui, dulceaţa smântânii.
Pisicile îşi amintesc ceea ce este esenţial,
lăsând toate celelalte amintiri să se evapore ca lipsite de valoare;
ele dorm mai adânc, mai odihnitor decât noi,
ale căror inimi se frâng rememorând atât de multe
lucruri neesenţiale.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea care încearcă să îi mintă pe alţii începe întotdeauna cu tine. Dacă un om are între 50 de mii şi 70 de mii de gânduri pe zi oare cum vei controla un astfel de vacarm de infern si la ce bun? Cu excepţia lui Pantanjali şi a altor rătăciţi yoghini toţi mari realizaţi spirituali îţi vor spune să recunoşti mai întâi Sinele şi mintea se va resorbi aici instantaneu. Cu cât încerci să controlezi mintea cu atât ego-ul este mai puternic pentru că de fapt e mintea cea care încearcă să controleze mintea. Asta am încercat şi eu şi Iisus, şi Buddha şi Nisargadatta, etc şi fără excepţie am eşuat. Aşadar, recunoaşte doar Sinele şi "eu"-l psihologic sau ceea ce fals numeşti "mintea mea" se va evapora instantaneu. Adevărul sau Sinele nu se ocupă cu scamatorii referitoare la pornirea sau oprirea minţii, ci cu simpla prezenţă în care toţi aceşti scamatori sau mincinoşi vor veni şi vor pleca. Spun mincinoşi pentru că cel care spune că el controlează mintea minte. Sri Ramana Maharshi, Sri Mooji şi implicit şi eu ţi-o spun din experienţă directă. Tu recunoaşte mai întâi Sinele şi apoi el va fi cel care va face totul şi nu ego-ul tău.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!