Noi ne jucăm foarte gravi, gândindu-ne că pământul e făcut pentru zugravi. Iată, un munte de var ne-a ajuns pentru toţi câmpii. Au mai rămas fără păsări, cai şi stele: gardurile şi, pe alocuri, stâlpii. Mâine dimineaţă la ora şase trecem şi la case.

Marin Sorescu în Unde fugim de-acasă?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolidarea stâlpilor la case

Timpul presează stâlpii la case
Şi oasele noastre scârţie-avan,
Florile ferestrele miroase
Din temelie până în tavan.

Mirosim şi noi a ceară şi-a tămâie
Dar nu lăsăm din cer visul să cadă,
Plătim flăcăi să pună mânzu-n frâie
Să ne ascundă dorul de zăpadă.

Dărâmă şi ridică noi ferestre,
Tencuiesc şi cerul de pe scară,
Pun soarele pe coamele ecvestre,
Tot ei amână moartea pentr-o seară.

S-anunţă coduri galbene de ploi
Şi timpul putrezeşte pân' la oase,
Întoarcem visele cu rădăcina-n noi
Şi ne zidim în stâlpii de la case!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai prins o primăvară

Cerului îi mulţumim
c-am mai prins o primăvară.
Că soarele ei îl primim
pentru a şaizecea oară.
Tot păşind din an în an
am ajuns octogenari.
Am adunat ban cu ban,
fără ca să fim avari.
Ne-am îngrijit sănătatea,
priveam zori în dimineaţă,
Ne-am păstrat şi demnitatea,
astfel am răzbit în viaţă.
Deşi timpul ne-a albit
destinele au rămas unite.
Dumnezeu ne-a ocrotit
şi-avem dorinţe-împlinite.

poezie de Dumitru Delcă (28 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sărbătoare pe munte

Pentru a ne spăla şi limpezi sufletul de regretele unei întregi vieţi,
Am golit vinul din o sută de pahare.
A fost o noapte de neuitat....
Sub clarul de luna întârziam să mergem la culcare,
Dar în cele din urmă vinul ne-a doborât;
Ne-am culcat acolo sus, pe munte,
Cu pământul drept pernă – iar pătură, cerul spuzit de stele.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva prin şoapte

Undeva departe s-a născut iubirea
Într-o revărsare fără de egal,
Undeva anume simt cum fericirea
Se înalţă-n mine precum deal cu deal,

Poate chiar în gara unde-a nins în noapte
Sau în vârf de munte la izvor de timp,
Cărarea tresare la a noastre şoapte
Când seara se lasă peste-un vechi Olimp,

Tremură pădurea când păşesc timid
Printre frunze moarte către luminiş,
Într-un cânt de păsări drumuri noi deschid
Şi zidesc cetate peste lăstăriş,

Am găsit izvorul care ne-a robit
Ciutele s-adapă la ceasuri târzii,
Timpul prins în scoarţă nu se dă scobit
Şi revarsă clipe peste vechi câmpii,

Undeva iubirea şi-a făcut sălaş
Leac să fie urii care ne-a cuprins,
Pentru o vecie m-a făcut părtaş
Să-nfloresc câmpia unde-acum a nins.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia e o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în şase zile, el s-a simţit atât de epuizat încât n-a mai putut mişca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină.

citat celebru din piesa de teatru Iona, Prefaţă de Marin Sorescu (1968)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne jucăm în dor de amintire

Sincer am jurat că te iubesc
Până-n străfund de ultimă suflare,
Când te-am cunoscut eram copii:
Eu, muguraş, tu, dulce floare.

Ne-am strecurat în ochi de stele
Printre sălcii sau pe vârf de munţi,
Ruginind în gânduri şi iubire
Am ajuns într-un târziu cărunţi.

Eu am jurat şi tu te-ai plictisit,
N-ai suportat să vezi cum pleacă
Păsări peste orizont de poezii,
Lacrima adâncului ne-neacă.

Cad în vraja amintirii noastre,
Mă încânt cu vechi refrenul tău,
Am jurat că ne-om iubi o viaţă
Dar floarea ei se scutură mereu

Şi cum va fi acea promisiune,
Să devenim, ca la-nceput, copii,
Să ne jucăm în dor de amintire
Ascunsă, la păstrat, în poezii?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajuns bogat, cu şase case, unele dovedit a fi furate, asta într-o ţară săracă, "ghinion", nu înseamnă, ci o ofensă pentru o naţiune întreagă.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei, norule!

aici suntem toţi prinşi
unii mai aproape de alţii chiar şi de departe veniţi
înalţii scunzii toţi sunt aici
fără gen şi pete de culoare prinşi
azi de pământ prinşi
azi de carne prinşi
azi minunându-ne toţi
minunându-ne pentru încă o dimineaţă cu dumnezeu şi lucruri neîntâmplate
şi pentru mâine murindu-ne-ar moartea toţi suntem prinşi aici
şi tu de mâini
de inimă cu noi toţi jucându-ne
minunându-ne

... şi cerul!

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcina grâului

Maica zicea:
"Lasă, fată, faceţi-vă, fată, copii
Să aibă şi ei unde se duce, cu cine să vorbească,
Să se joace.
Că eu am fost singură şi nu-mi deschidea nimeni uşa,
Să-i spun şi eu o durere.
Şase fraţi am avut şi mi-au murit toţi,
De câte-o boală, aşa.
Se numeau: Enache, Nicolae, Constandin, Constandina, Ioana, Dina...
Să le faceţi colac, că le stăpâniţi moşia colea.
(Acum să facă ăştia de le-au luat pământul.
Cercelaru şi cu Ciupag şi cu Balamuc, ăi de mi-au măsurat moşia.)

Maica a avut moşie multă.
- Ei, zice mama, care seamănă acum
C-o poză de-a maicăi, de e pe perete,

Le-am făcut colac.
Acum nu mai pot să-mi frământ nici mie,
Că nu mai am nici pentru mine putere.
Şi baba de la vale (bunica dinspre tată) îi spunea mamei:
- Fată, când aţi pune de colaci, Să vă gândiţi şi la cumnaţii mei,
O fată Stanca şi-un băiat Nicolae. Erau nişte copii graşi şi frumoşi Şi-au murit pe la 10-12 ani. Erau fraţi vitregi cu Ion Bălan.

Şi mama pe toţi i-a ţinut minte
Şi la toţi le-a făcut colac, cât a putut.
Morţii noştri mănâncă şi ei, odată cu ăi vii,
Şi dacă nu le dai colaci de pomană, e ca şi când ai
Lăsa nişte copii fără pâine.
Se uită şi ei cum mănâncă ceilalţi
Şi aşteaptă acolo în grâu, la rădăcina grâului.
Să-ţi aduci aminte şi de ei,
Că ei au ţinut mai 'nainte pământul şi rostul vieţii.

Marin Sorescu în La Lilieci (Cartea a treia-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a ajuns vremea

Lumea-n jur e ca o oază de-ncercare:
Răutate, dispreţ şi dezbinare.
Ne-a ajuns vremea prorocită de Ioan,
Ce-a prins contur, iar conturul e în van...

Rugăciunea noastră încet a dispărut
Ca un Iuda, noi pe cruce L-am vândut.
Ne-a ajuns vremea când păcatu-i lăudat,
Şi-al Lui popor nu mai ştie de Sabat.

Am rămas doar singuri, împotriva tuturor...
Veghind tăcuţi lângă-al nostru Creator.
Ne-a ajuns vremea sfârşitului prezis,
Prin Cuvântul Sfânt, ce nouă ne-a fost scris.

poezie de Rareş Faragău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excursia-lecţie de geografie

În excursia din vară,
Organizată la munte,
Am descoperit o carte rară,
NATURA cu taine multe.
Am văzut soarele în zare
Arătându-şi faţa,
Până unde ni se pare
Că sfârşeşte viaţa.
Acolo unde pământul
Se-mbrăţişează cu cerul,
Unde nu ajunge gândul
Ca să dezlege misterul.
Am văzut gâze mărunte
Printre firele de iarbă,
Am văzut vârfuri de munte
Şi ape coborând în grabă.
Într-o pajişte cu flori
M-am culcat cu faţa-n sus.
Priveam cerul fără nori
Şi soarele către apus.
Prin păduri am colindat,
Păsări multe am văzut,
Cântul lor am ascultat,
Doamne, ce mult mi-a plăcut!
În poiana cu flori multe,
Căprioare gingaşe zburdau,
Găini şi cocoşi de munte
Pe deasupra mea zburau.
În lumea de arbori şi păsări
Adieri de vânt m-au răcorit.
Pe piscuri nu poţi să te caţări
Oricât de mult ţi-ai fi dorit.
În limpezi ape-am oglindit
Chipul meu plin de sudoare.
Vedeam şi-un soare obosit
Care mergea la culcare.
Natura-ntreagă este mamă
La toate câte-n ea trăiesc.
Găsesc adăpost şi hrană
Pe plaiul nostru românesc.
La noi, cu dărnicie ploaia cade
Şi pentru gâze şi pentru urs.
Pentru peştii din cascade,
Pentru prighetoare şi râs.
Iarna se-aşterne zăpadă
Pentru grâul ce dă pâine.
Nimenea nu stă la sfadă
Cu grija zilei de mâine.
O carte frumoasă este
Natura ce ne-nconjoară.
De la şes până pe creste,
Ţara noastră-i o comoară.
Din cartea naturii am aflat
Despre lumea vie a plantelor.
Să cunosc am învăţat,
Viaţa animalelor.
Natura-i o lume fascinantă.
O lume vie, mişcătoare.
Omul, fiinţă dominantă
O ocroteşte sub soare.
Natura e şi mama noastră.
Ne hrăneşte şi ne-adapă.
Cu gândirea lui măiastră
Omul de rele o scapă.
Pâinea albă din câmpii,
Merele-n livezi, pe dealuri,
Muntele cu bogăţii,
Ape clipocind în maluri,
Faună, floră... Pe toate
Natura le găzduieşte.
Fără ele nu se poate.
Nici pământul nu trăieşte.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai rămas

ai rămas în scrierea mea târzie.
în cuvântul ce respiră tăcere.
scris cu litere ce ard sau se fac apă.
eşti mult prea departe
pentru paranteza fiecărei duminici.

drumurile noastre dispar singure.
cioburile din linişte nu ne salvează.
fereastra adună clipele ce fug fără noi.
doar clipa rebelă sfâşie prezentul ce încape într-o sacoşă.
pe verticală urcă lumina,
pământul nu se naşte din nou.

ţi-ai luat ziua bună cu tine.
mi-ai lăsat senzaţia că orizontul e fără linie,
agonia aşteptărilor nu există,
toţi sfinţii sunt la locul lor
şi mâine vom închega o altă respiraţie
în timpul fără zăpadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La înfiinţarea căminului de studente "Carpaţi", din Iaşi

Mor prin munţi, la vânătoare
Zeci de mii de căprioare.
Bine c-au făcut, din milă
Şi un loc pentru... prăsilă.

epigramă de Marin Sorescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul pe toţi ne-a cuprins

Pe toţi zeii din Olimp!
Oamenii rău au ajuns.
Să ne-îndreptăm nu e timp.
Răul pe toţi ne-a cuprins.

Ne mâncăm unii pe alţii.
Dăm în tată, dăm în mamă.
Ne omorâm verii, fraţii.
De nimic nu ţinem seamă.

Arde pământul sub noi.
E pârjolită câmpia.
În răsărit e război.
Ameninţă România.

Ucraina e scânteia.
Europa se aprinde.
NATO nu deţine cheia
Răului care se-întinde.

Scutul nostru, siguranţa,
De peste ocean ne vine.
America e speranţa
Pentru ţările române.

Doar cu restricţii impuse
Nu dobândim alinare.
Împotriva hidrei ruse,
Hai să ne unim popoare!

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fără tine...

O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torţă fără foc;

O noapte fără stele,
Dimineaţă fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;

Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuş fără vioară,
Mierlă fără cânt;

Un tren fără şine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Şi mare fără valuri.

Un cuib fără păsări
Drumeţ fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.

poezie de Sergiu Mănuş (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorescu

Genial Sorescu ăsta!

Eu cred că fiecare sat,
a avut câte un genial,
generaţie de generaţie,
câte un ţăran de-ăsta, şugubăţ şi profund,
de se uita lumea în gura lui,
aşa, după uluci,
ca la Petrache Lupu,
că erau sfinţiţi toţi,
aveau gură de aur.
Şi toţi erau ai cuiva,
a lui cutare sau cutare,
cu, sau fără, poreclă,
da' la noi fără poreclă eşti nimeni.

I-aş spune aşa,
dacă l-aş vedea în faţa ochilor,
Să trăieşti neică Sorescu!
tu nu ştii,
dar noi oltenii ăştia, mai răsariţi,
de fusărăm pe la Craiova, la şcoli,
de-i de ne jucăm cu vorbele, aşa,
că de altele nu ne pricepurăm
şi încă vreo doi-trei de-i ştiu numai eu,
am constatat, ne-am consultat o ţâră,
că eşti cel mai de seamă de pe-aci,
că te-om asculta
şi din vorba dumitale, n-om ieşi!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de hău

Ne-au rămas satele pustii şi reci
Şi-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.

Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.

Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...

Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conştiinţă!
Mai greu să scapi de neputinţă,
Când legile i-au transformat în zei...

Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Şi-au reuşit: le-a mers ca uns.

Ce "bravo" sunt aceşti mişei
Şi ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pământul are viaţă

Cât pământul se-învârteşte
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrăneşte
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viaţă.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeaţă.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găseşti în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ţinând-şi cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!