Să ancorăm în noi lumina

- O taină a inimii mele eşti,
misterioasa mea poveste de iubire!
O adiere a gândului meu eşti,
fără chip, nume, loc, timp,
cu soarele în priviri,
pe cerul tău îmi scriu zborul fiinţei.
Oricât ai vrea să te descoperi,
descoperindu-te,
în mijlocul timpului
ceva îţi va lipsi, persoana.
Acolo unde inimile se deschid
totul se transpune,
iubirea nu poate fi oprită,
uimiţi asistăm
la simfonia creaţiei născute,
dacă i-am cunoaşte rădăcinile
am zâmbi, mai mult de dragul nostru.
Să ancorăm în noi lumina!
- Simte-mi trupul gol,
înfăşurat pe deplin în al tău,
unirea arzândă a regăsirii,
ia-mă de mână şi arată-mi drumul!
În contopirea realităţilor,
sub cortina ploii, o nebunie a simţurilor,
o inimă gata să explodeze.
Adânciţi în esenţa noastră,
noi şi noi faţete ale aceleiaşi realităţi!
- Spune-mi, iubito, unde
se-opreşte lumea în inima ta?
Îngemănarea universurilor,
cel ce iubeşte va opri lumea,
acolo, în adâncurile fiinţei!
- Îmi regăsesc locul în coloana infinitului
ce-mi reaşează trăirile unei lumi
ce parcă dispăruse,
simţeam că o să mi le dăruieşti,
îţi simt sângele proaspăt
cum curge în mine. - i-ai spus.
Să nu mai respiri singur, să te naşti
în fiecare respiraţie a celuilalt,
el, ea, îşi pierd identitatea unul în altul,
lumea ta dispare în a mea,
trăieşti, dar nu mai trăieşti,
emoţii nestăvilite,
ecouri nemaiîntâlnite în inimă,
o adâncă şi negrăită dorinţă de noi.

poezie de Irina Lucia Mihalca (12 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre tine

Se poate încheia ceva vreodată?
Nici când renunţi nu are cum
pentru că altul se-nalţă
şi cade la fel, uitând cine eşti.
- Nec plus ultra -
Câtă iubire purtăm în noi!
Cu ea am scris pe cer, pe ape,
pe stânci, pe trepte,
în slove, în trupuri şi-n inimi.

Acum şi aici suntem
doar noi şi cerul albastru!
Vocea ta a rămas ascunsă undeva
în cele mai adânci cute
ale sufletului meu.
- Zborul tău pe buzele mele!
Simţi sărutul meu cum se plimbă
peste tot trupul, îl cuprind,
m-ameţeşte şi mă smulge,
aşezându-mă-n tine pentru totdeauna?

Păstrează un singur adevăr:
prin mine-ai găsit calea spre tine!
Acolo, o stea îţi spunea:
fiecare clipă
trebuie trăită cu intensitatea ei.
O altă voce îţi şoptea:
se naşte un schimb delicat, limpede,
ce-adie peste tot trupul
cu fiecare atingere de matase,
cu fiecare vibraţie, respiraţie şi freamăt,
cu fiecare revărsare de har,
aşa vom fi mereu:
mai fascinaţi de tot ce suntem,
contopiţi cu absolutul.

Ne-am cunoscut
în acea atingere a infinitului,
ne căutam de atâtea vieţi,
prin noi
curge zborul vieţii
acolo unde universul s-a aprins.

Irina Lucia Mihalca

poezie de Irina Lucia Mihalca (18 decembrie 2014)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Tu eşti? Spune-mi, inimă! Picură smirnă, tresare izvorul însetat de mir.
Te ridici coloana infinitului, te răspândeşti în mine, suflare de viaţă.
altar al iubirii, cu braţele plutind în aer în căutarea luminii.
Mă îmbată trupul tău de lapte şi miere,
Îl simt cum îşi deschide floarea vieţii, îşi dăruieşte roua stelelor.
Îşi desface petalele sărutând în priviri soarele, ploaia, fulgerul verii.
Hai să ne întoarcem în copilărie, să mă prinzi de mână
şi să alergăm pe coclauri râzând!
Hai să fluierăm a fericire, să cântăm copacilor,
să ne căţărăm pe vârful trăirii, gata de culesul fructelor!
Tu eşti preaiubitul sculptor de timp,
potirul ce-mi fură şi răsuflare, şi geamăt şi surâs?
Suflete, templu, unul în altul dăltuim urme adânci.

poezie de Iulia Dragomir (29 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să trăieşti, iubeşte

Dacă vrei să realizezi ceva pe lumea asta,
iubeşte familia -copiii şi nevasta.
Iubeşte oamenii care te înconjoară,
iubeşte meseria, adevărată comoară.
Iubeşte soarele, iubeşte marea,
iubeşte pomul, iubeşte floarea.
Iubeşte cinstea, adevărul şi dreptatea,
iubeşte izvorul, muntele şi piatra.
Iubeşte grădina, casa şi locul,
într-un cuvânt, iubeşte totul.
Iubeşte glia, iubeşte ţara,
iubeşte liniştea, alungă ocara.
...............................
Nu te plânge că n-ai timp de iubire!
În lumea şi istoria antică aruncă privire!
Poţi vedea că anticii gândeau, iubeau şi construiau.
Dacă vrei să trăieşti şi pentru azi şi pentru mâine,
iubeşte, zâmbeşte şi fericirea va fi cu tine!
Iubind îndulceşti sufletul celui amărât
şi înfrumuseţezi chipul celui ce se crede urât.
Chiar dacă iubirea este un lucru prea scump,
dăruieşte-o, fă-o cadou, pe altul bucurând.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în inimă...

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.
Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare,
un călător, spre zările albastre, a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu,
nemăsurată revelaţie, descoperire divină,
miracol frenetic şi posesiv,
acum te-nţeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.

Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colţ al vieţii,
te simţi atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti,
uimirea aceea a copilului care
nu-şi mai găseşte cuvintele,
doar zâmbetul îl poartă-n simţire,
mereu absorbit în albul seninului
şi totul e-un nou început.

Îţi simt inima vibrând în nuanţe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute şi note joase, o nouă partitură
pe care acum învăţăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nţeleg?
Afecţiune, graţie, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
şirul cuvintelor se-opreşte, uneori,
pentru-a cuprinde emoţia copleşitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea şi bucuria de a fi.

Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănţuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
şi-acum desface lumina într-o paletă de culori.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în inimă...

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului
răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.
Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare,
un călător spre zările albastre
a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu,
nemăsurată revelaţie, descoperire divină,
miracol frenetic şi posesiv,
acum te-nţeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.

Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colţ al vieţii,
te simţi atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti,
uimirea aceea a copilului care
nu-şi mai găseşte cuvintele,
doar zâmbetul îl poartă-n simţire,
mereu absorbit în albul seninului
şi totul e-un nou început.

Îţi simt inima vibrând în nuanţe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute şi note joase, o nouă partitură
pe care acum învăţăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nţeleg?
Afecţiune, graţie, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
şirul cuvintelor se-opreşte, uneori,
pentru-a cuprinde emoţia copleşitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea şi bucuria de a fi.

Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănţuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
şi-acum desface lumina într-o paletă de culori.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul adevărului

era undeva între cer şi pământ
acolo se topeşte soarele
în mâinile îngerilor
femeile poartă rochii albastre
din zâmbetul lor se nasc stelele
la ele ne uităm noaptea
între cer şi pământ se cuibăreşte
fericirea noastră când iubim
acolo zburăm când reuşim
să evadăm din lumea asta
te întrebi unde eşti dacă nu-i cerul?
poţi să înoţi şi să zbori
să mergi încet
sau
sau
să fugi fără să simţi nimic
locul ăsta nu e raiul
nici iadul nu poate fi
aici se pliază spaţiul
şi dacă păşeşti dincolo de linie
eşti un copil sau
un adolescent îndrăgostit
de femeia cu rochie albastră
sau
sau roz
eşti vrăjit de această vrăjitoare
care te poate distruge
te întrebi ce-i locul ăsta
unde te simţi cu adevărat fericit
unde levitezi în jurul trupului
şi pluteşti deasupra ta?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur/ă împotriva lumii?

Singur/ă împotriva lumii? Ce-ar fi dacă ţi-aş spune că lumea eşti chiar tu? Împotriva cui ai fi atunci, şi ce definiţie ar mai avea singurătatea?

Fară o idee despre ea, cum arată libertatea?

Stai, nu te grăbi să îmi răspunzi.

Relaxează-te, respiră, fă o plimbare în natură, sau stai exact acolo unde eşti. Observă totul, observă-ţi respiraţia şi bătăile inimii, observă agitaţia minţii. Observă toate acele gânduri care îţi trec prin cap, iubeşte toată harababura. Deschide-ţi inima larg şi îmbrăţişează momentul, cu tot ce vine el. Doar aşa libertatea şi pacea se redescoperă pe sine ca fiind deja prezente, deja acolo, cu tine, în fiecare moment al fiecărei zile.

Fă cum ţi-am zis şi îţi promit, că tot ceea ce îţi doreşti ţi se va întinde la picioare. Nu te preocupa, căci viaţa nu e altceva, decât o oglindire a fiinţei tale. Iar dacă-năuntru laşi să fie soare, totul în jur va afla de-acea schimbare şi se va transforma în sărbătoare.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul iernii

Draga mea, în mijlocul urii, am aflat că există acolo, în mine,
o iubire invincibilă.
În mijlocul lacrimilor, am am aflat că există acolo, în mine,
un zâmbet invincibil.
În mijlocul haosului, am am aflat că există acolo, în mine,
un calm invincibil.
Am realizat, cu toate acestea, că....

În mijlocul iernii am aflat că există acolo, în mine,
o vară invincibilă.
Şi asta mă face fericit.
Îmi spune că oricât de mult încearcă lumea
să mă îngenuncheze, există acolo, în mine,
ceva mai puternic –
ceva mai bun, care se împotriveşte.

poezie clasică de Albert Camus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii acolo

Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poţi rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrăţişează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poţi să admiri imensitatea,
acolo unde
poţi învinge moartea.
Doar acolo
poţi îmbina
viaţa spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poţi primi
lumina credinţei
sevă a fiinţei.
Doar acolo poţi avea
împliniri spectaculoase
şi schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tangou de vis

În tangoul privirii tu ai fost ca un vis,
Te-am privit în adâncuri... M-ai privit, m-ai atins...
Am simţit ca o umbră braţul timpului tău,
Coborând pe corsetul plâns al gândului meu.

Dansu-acesta mirific, ireal, m-a captat...
Alte timpuri m-au prins, din alt timp am plecat,
Cerul buzelor mele sângerii, ţi-a şoptit
Must de taină amară, un poem învechit.

Eşti atât de departe... Ce aproape îmi eşti!
Lumea mea cu iubire o-ncununi... Unde eşti?
Tu, quasar, fericire, tu, lumină şi cânt...
Eşti o clipă?! Eşti vrajă?! Eşti poem?! Eşti cuvânt?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia picăturilor noastre

Ai intrat abrupt în poveste, simţi taina
şi pulsul ei care te dezarmează,
legi visele tale la inima mea,
le ţeşi prin ea şi-i binecuvântezi pacea.

O piatră arunci în liniştea apei, sunetul ei
te poate conduce undeva sau altundeva,
departe şi prea aproape, niciodată aici sau acolo,
pretutindeni şi nicăieri. Un ambitus de nepătruns!

Fugi şi rămâi, un cerc tonic al cvintelor,
mergi şi străbaţi amplitudinile lumilor,
mereu aşezat între ele, în permanentă mişcare,
te-arunci printre astre,
- o fugă cu totul tulburătoare -
adierile cerului plutesc între noi, pierduţi în
dezmierdări de cuvinte,
păşim ameţiţi de furtuna dorinţelor.

Secera lui Ceres ţi-a tăiat
întreg câmpul de spice ale temerilor.
Nu aveai unde, nu aveai cum să te-ascunzi,
de tine nu te poţi ascunde!

Te fascinează libertatea pătrunderii,
convenţia noastră ar fi una improbabilă,
parcă una şi-aceeaşi, chiar dacă
se schimbă la fiecare clipă,
- lumea din noi şi lumea din vis -
ştii doar că de undeva am plecat,
însă dacă ajungem, cum şi pe unde, te-ntrebi.

Surprinzi stări neaşteptate, noi forme,
nefiltrate încă, octave intime în claviatură.
Nu crezi că mai eşti sau dacă eşti,
şi-atunci nu mai ştii cine eşti,
ai rămas în cântecul meu, identifici ritmul,
mă priveşti şi mori, în fiecare clipă,
la gândul depărtării.

Respiraţia ta şi-a mea împreună,
parte din această lume ameţitoare,
un paradis cantabil în acest tempo vivace!

Poţi auzi strigătul râului umflat
şi florile scuturate care gem
în briza şi umezeala pământului,
miresmele noastre ne-aruncă în viaţă,
acorduri noi construim
pe orice treaptă a întregii tonalităţi.

Pornim uşor în această simfonie, fiecare coardă-i atinsă,
învăluiţi în arpegiul inimilor, notă de notă, plonjăm în abis,
la marginea visului, inspirăm flacăra şi torţa ei arde
lacrima melodiei cu durerea inimii, dar sufletul
rămâne acolo, dezvăluie armonios cuvântul rotund
al uitării de sine, ne descoperă infinitul, dizolvându-ne.

Tumult, reacţii senzuale, clocotitoare instincte,
celule vii, acelaşi ritm, un abandon, tăcere,
eliberare, întregire, ochii spun totul.
Care dintre noi transpune aceste acorduri?

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Unde nu-i libertate
tu eşti libertatea
Unde nu-i cinste
tu eşti cinstea
Unde nu-i căldură
apropiere de la om la om
tu eşti apropierea şi căldura
inimă a lumii fără inimă

Buzele tale şi limba ta
sunt întrebare şi răspuns
în braţele tale şi-n poala ta
e ceva ca liniştea
fiecare plecare de lângă tine
se-ndreaptă spre revenire
Tu eşti un început de viitor
inimă a lumii fără inimă

Nu eşti articol al credinţei
şi nici filosofie
nu eşti regulă şi nici posesie
de care să mă ţin
Tu eşti om viu
tu eşti o femeie
şi poţi să greşeşti să te îndoieşti şi să fii bună
inimă a lumii fără inimă

poezie de Erich Fried
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În balon

Am un balon cu aer cald şi cred că aş putea zbura
Pe faţa nevăzută a lunii, să mă ascund de lumea rea;
Dar înainte să m-avânt în cerul ăsta ca un fum
Aş vrea cu mine să te iau, să-mi fii tovarăşă de drum.

Vom zbura dincolo de nori şi de acolo vom privi
Şi-n curcubeu înfăşuraţi, iubirea vom împărtăşi;
La miezul nopţii ca o ploaie de stele-aprinse vei cădea
Te voi usca cu o cometă şi chipul ţi-l voi săruta.

Şi peisajele se schimbă, căci suntem ca într-o odisee
Iar râsul tău noapte de noapte va fi a mea Cale Lactee
Treptat şi luna va descreşte plutind pe bolta înstelată
Fiindcă nimic nu poate umbri iubirea noastră minunată.

Uite cum Venus licăreşte privind acest devotament
Când noi flirtăm pe cerul nopţii duşi de al dragostei torent
Şi muza mea tu o să fii, să-ţi scriu poeme de iubire,
Iar Orion şi Andromeda ne vor veghea fără oprire.

Pe nori dormi-vom ca pe perne, aripi de înger vom fura
Ca nişte păsări fermecate către Saturn ne-om avânta
Iar de vom obosi plutind şi făcând iar salt după salt
Pe un meteorit vom sta să colindăm cerul înalt.

Eşti de acord să vii cu mine pe nava asta spaţială?
Eu gata sunt şi port în suflet a mea iubire colosală
Ia-mă de mână, hai la bord, fiindcă spre soare vom zbura
Şi inimile noastre-aprinse acolo sus vor fuziona.

poezie de Graeme King, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele noastre

O inimă plânge în cuvinte,
o amară constatare sau un dulce avertisment
ameţitor ca şi un lucru amânat de teama riscului
de a te risipi, din prea multă plăcere.
Ai grijă de visele tale
şi nu uita de frumuseţea nopţii!

Pe unde treci îţi laşi amprenta,
un timp trăit împreună, perle sub valuri,
un semn, nufărul deschis în palme,
un talisman ascuns în suflet,
o hoya albă care-mi vorbeşte în locul tău,
roua de pe flori înşirată pe lanţul de la gât
şi dulcele emoţiei rodiului înflorit.
O lume de poveste risipită în ochi cu mare dăruire!
Ce mult contează să rămâi cu un semn,
vibraţia dispare abia atunci când se vindecă
locul marcat de emoţie!

Chiar dacă nu eşti aici, poţi schimba ceva în bine,
cu siguranţă vei purta şi un nume,
ca un copac în anotimp de toamnă,
multe frunze, multe crengi,
fără un nume,
fără o destinaţie, fără cuvinte,
doar trunchiul rămâne bine înfipt în pământ.
Îi dai un nume trunchiului şi-aştepţi iar primavara...
Chiar dacă peste toate vine toamna,
vântul va scoate la lumină urmele noastre!

Doar trecerea timpului şi noi,
noi fără vârstă, sărutul cerului şi-al pământului...
Dragostea mea pentru tine nu se va stinge,
înconjurată de-această strălucitoare lumină.
Dacă întinzi mâna mă vei atinge,
după lumina ta te voi găsi!
Rezonezi în mine, în sufletul meu,
în paşii mei, în trecut, prezent şi viitor!
Sunt aici, îţi ating sufletul,
îţi sărut inima înainte de a ma topi toată în tine,
mii de voaluri se desprind,
unul câte unul, în timp ce totul se ridică.

Există şase râuri care separă
tărâmul lui Hades de lumea viilor,
dacă ne trezim, suntem vii,
dacă ne căutăm, mereu, suntem vii,
iar când ne pierdem tot vii suntem,
firul care ne leagă este subţire,
visul care ne uneşte este străveziu.
Există frânturi de vis
şi existăm noi, cei care încercăm
să unim piesele de puzzle,
există o singură lacrimă şi aceea este
Hinc illae lacrimae...

Nu ştii cât sânge, câte lacrimi, cât pustiu
şi câtă suferinţă însoţesc o călătorie.
Să urci sau să cobori după ce ai urcat,
este, oare, aspra enigmă a vieţii?

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele iubirii

Atâţia oameni care-s singuri, pierduţi în încleştarea lor,
Ce doar visează o iubire de care mult le este dor,
Atâtea inimi abătute care oftează la apus,
Cu ochii trişti, pierduţi în zare, nemaiavând nimic de spus

Furtuni iscate sufleteşte peste oceane de trăiri,
Care îneacă sentimente şi sting lumina din priviri,
O încruntare le ia locul şi parcă scrâşnete de dinţi,
Degeaba te ascunzi în tine, tu tot le vezi şi tot le simţi

Din când în când, câte-o minune... apar şi doi îndrăgostiţi,
În jurul lor lumea dispare, ei sunt cumva blagosloviţi,
Pe unde trec, ninge petale, ţâşneşte-o rază dintre nori
Şi tot ce-i gri parcă renaşte în miliarde de culori

Eu le tot caut pe jos paşii, să fur din timpul lor secunde,
Să le adun, să storc din ele, iubirea care îi pătrunde
Să mă stropesc cu ea pe faţă, în lumea lor să mă retrag,
Acolo să-mi găsesc cuvântul şi să îl scriu iubind cu drag

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde cred că eşti

Acolo unde cred că eşti

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci

Adăugat la rest mereu

Şi nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum

Şi alb respiră-ntregul timp

Nici nu te-aş recunoaşte-acum

Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc

Dar nici să uit nu mă îndur

Câtă părere-i în destin

Câtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun

Ca sub un şal înzăpezind

Sufletul nostru încă bun

Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Şi fi-vor brazii îngrădiţi

Acolo unde cred că eşti

Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept

Să ningă, să te pot vedea

Dacă priveşti, dacă asculţi

Dacă mai înţelegi ceva

poezie de Istrati ion din poezii.ro (3 martie 1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea flăcării

În pieptul meu e-o flacără ce arde
Şi-mprăştie lumină şi căldură
Iar, uneori, din tainicele coarde,
chiar cânturi ce te-nalţă şi te fură,

Te duc în lumi ferice, de poveste,
Acolo unde îngerii, doar, cântă,
În lumi de vis în care totul este
Supus Luminii care te încântă.

Lumina mea, continuă,-nfierbântă,
În lumea inimilor îngheţate,
Iubirea ce părea demult înfrântă
Şi îi arată calea spre "Se poate".

Eu mă consum de-acum, încet, spre tine,
Şi îţi ofer, din flacăra-mi arzândă,
Căldura din iubirea ce-o conţine,
Iar tu... primeşte-i mângâierea blândă!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!