Speranță
Tu ești? Spune-mi, inimă! Picură smirnă, tresare izvorul însetat de mir.
Te ridici coloana infinitului, te răspândești în mine, suflare de viață.
altar al iubirii, cu brațele plutind în aer în căutarea luminii.
Mă îmbată trupul tău de lapte și miere,
Îl simt cum își deschide floarea vieții, își dăruiește roua stelelor.
Își desface petalele sărutând în priviri soarele, ploaia, fulgerul verii.
Hai să ne întoarcem în copilărie, să mă prinzi de mână
și să alergăm pe coclauri râzând!
Hai să fluierăm a fericire, să cântăm copacilor,
să ne cățărăm pe vârful trăirii, gata de culesul fructelor!
Tu ești preaiubitul sculptor de timp,
potirul ce-mi fură și răsuflare, și geamăt și surâs?
Suflete, templu, unul în altul dăltuim urme adânci.
poezie de Iulia Dragomir (29 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre vară
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre sculptură
- poezii despre rouă
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.