În somn

Mi-au arat gândurile
Tulburătoare şi mistice întrebări.
Povara de îngeri se deşertase
În zori.
Pe buzele mele,
Cu scame de sânger pătate,
Alergau cete de stele
Pierdute în noapte.
Era apusul ascuns în tăcerea din mine,
În moarte...
Visurile arse în cuptorul
Atâtor trecute uitări
Renăşteau uneori.
Se scutura în adâncul meu
Cenuşa clepsidrei ce devenise nisip
Strălucind pe legendarul Olimp.
Am adormit şi m-am înălţat
Dincolo de ceruri,
Devenind infinit.
Am acoperit câmpul de vise cu stele,
Câmpul cel proaspăt arat
Şi nou ochi mi-am format,
Uitând de-ntrebări şi durere.
Apoi... am plecat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de primăvară

Mi-am pus în gând să-ţi scriu de primăvară...
De părul meu în vânturi risipit,
Când rătăceam în fiecare seară
Cărări necunoscute-n infinit.

Plângând, m-am înălţat vulcan arzând.
Tu din cenuşa nopţilor de ceară,
Te-ai avântat spre mine, aruncând
În vis, atâtea flori de primăvară.

Şi s-a umplut aleea de istorii
Şi fiecare pas era un veac...
Trăiam în noi, din vise iluzorii,
Miros pierdut de flori de liliac.

Înmugurise caisul... De candoare,
Dansam pe albele alei... Mai ştii?!
Dar n-am uitat că stele căzătoare,
În părul meu, cândva, vor răsări...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja nopţii

Străluceau pe ceruri stele
Cum nicicând n-au strălucit,
Nici prin gândurile mele,
Nici aievea ori în vis,
Când petale de cais
Se adapă-n răsărit.

Câmpul spicelor de vară
Se-nvelea-n lumina lor
Şi-n culori ce iar şi iară
Îşi luau din curcubeu
Straie noi, ca gândul meu
Când străbate nopţi de dor.

Noapte, muză-nşelătoare
Cu atâţia ochi de strajă,
Lasă-a câmpului culoare
Să ne fie loc ascuns
În iubirea ce-a răspuns
La a inimilor vrajă!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu stele, iubito

Ninge cu flori de cais, ninge cu stele,
Ninge cu fluturi, îngeri de dantele...
Am strâns în pumn, iubita mea, lumină.
Eşti ruptă din materia divină!

În noaptea asa, vers de-aş fi, în ceară
Aş încrusta iubirea mea solară.
Vreau s culeg săruturile toate,
Apoi să rătăcesc prin văi de şoapte,

Să-ţi pun apusul nopţii la fereastră.
Să treacă îngeri pe desupra noastră
Şi să ne coase stelele pe pleoape,
Să fim mereu, mereu, tot mai aproape.

M-aş face sculptor. Dalta, fie-mi versul...
Aş răscoli în timpuri universul...
Sub sânii tăi – un câmp de flori în soare,
Să pot zidi iubirii osanale.

Mausoleu de vise şi de stele,
Spre-a te-nălţa în cânturile mele,
Mireasă albă şi atât de pură...
Vreau să pornim spre-nalturi împreună.

Dar eşti stihie... înger al luminii,
Te-au exilat sub stele pelerinii
Şi crini şi roze-ţi odihnesc sub pleoape.
Tu întregeşti pământ şi cer şi ape.

Femeie, lumea-i goală fără tine!
Când treci, să-mi laşi o lacrimă-n privire!
Mă pierd străin, tăcut, în triste zări...
Femeie, tu eşti câmpul meu cu flori!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbări prin Welsh

M-ajunge-un aer cunoscut, îl simt până în vintre,
Dinspre ţara de care puhoi de ape mă desparte –
Văd dealuri verzi sub cer senin sau doar mi-aduc aminte?
Ce-i cu-acele ferme, cu acele hornuri de departe?

Mi-au ieşit caii la arat în lungul văii
Şi-i plugul meu în brazdă de cu zori?
Răsună iar în aer proaspăt zurgălăii
Pe care, viu, i-am auzit de atâtea ori?

Îmi creşte în suflet lemn câinesc când spuze
De trecut ajung la mine jos, prin calde ploi;
Revăd fetele din sat cu roşii buze
Şi gaşca mea desculţă prin câmpul de trifoi.

poezie de A.E. Housman din Un flăcău din Shropshire, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solemn

Toate hârtiile mele
Le-am cărat cu braţul
Pe un câmp mare,
Le-am semănat solemn
Şi le-am arat adânc
Cu plugul.

Să văd ce-o să răsară
Din gândurile acestea,
Din bucurii, din tristeţe, din fericire,
Iarna, primăvara, vara şi toamna.

Acum mă plimb
Pe câmpul negru
Cu mâinile la spate,
Mai neliniştit cu fiecare zi.

Nu se poate totuşi
Nici o literă să nu fi fost bună!

Precis într-o zi
Câmpul acesta se va umple de flăcări
Şi eu voi trece printre ele, solemn,
Încununat ca Neron.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinucidere

nu am reuşit să ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine să zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ţi-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îţi ardea aşteptarea.
am alergat disperat sperând să ajung lângă ţine înainte de a pleca lumina,
mi-am simţit picioarele de plumb iar paşii răsunau ca limba unui clopot ce anunţa moartea cu indiferenţă.

părinţii tăi mi-au cerut să îţi ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproşat că din cauza mea ai plecat să cauţi binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuţilor ce te doreau înapoi.

după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furişat să îţi sărut umbra însângerată de atâta aşteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îţi crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuţi.
pe faţa ta crescuse iederă şi floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.

poezie de Eduard Dorneanu (14 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina s-a strâns în buchet de culori,
Aleargă spre mâine, din fragedul zori,
Cu braţe deschise, pe braţe de stele,
Aleargă mireasa prin râuri de miere.

Pe tălpile-amiezii presară cu jar...
E-n taină, în ceruri, al clipei amnar...
În falduri se-aşaza pe umerii goi...
Îşi plânge pământul cu petale de ploi.

Vin îngeri, pe ceruri, aripile moi
În crema lăptoasă să-şi moaie apoi...
E-atâta iubire, mister, peste toate!
Dar iată! Lumina se-ascunde în noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În penitenciarul devenirii

În penitenciarul devenirii
S-a-nchis tăcut fiinţa mea abstractă
Şi convergentă, mi-a căzut privirea
Pe nesfârşita-ntindere de piatră.

Ecoul, ca un albatros rănit, în spaţii,
Pornit să-nfrunte moartea fiinţei mele
Se înălţa pe plaja de lumină,
Iar marea,-n ceruri, picura sub stele...

Era durere, lacrimă sau pace?!
Ce plângeri false-mi biciuiau tăcerea?!
În moarte, ca un clopot evadase,
Flămând şi grav, înflămânzindu-mi vrerea.

Şi s-au ascuns şi zări şi nemurire...
Un arhitect le-a risipit pe cer...
În penitenciarul devenirii,
Tăcut şi grav, ca pasărea-am să pier...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alergând

Suflet alergând spre stele,
Mânios pe nemurire,
Ei plâng moartea fiinţei tale,
Dumnezeu a ta menire.

Tu alergi hoinar prin lume
Căutându-ţi loc, dar jale,
Laşi în urma ta, Stăpâne,
Plecând unde nu se moare.

Ploi de îngeri trec în cete,
Tâmplele-ţi cu jar sunt ninse,
Altă lume se succede...
Drum de lumânări aprinse...

Treci doar tu spre nemurire -
Gând ce-n zboruri se avântă,
Treci, un îngeri printre stele,
Când cei de aici te uită.

Dar povară eşti în noapte...
Plânge trupul lui Iisus,
Căci plăteşti a tale fapte
Când spre dincolo te-ai dus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa mea

Mireasa mea de albe catifele,
Cu stele şi mătăsuri la picioare,
De-acum sunt martor al iubirii tele
Şi sufletul îmi este sărbătoare.

Mi-am pus altar şi fiinţa şi destinul
Am evadat în lumea cu poveşti,
Eu sunt paharul spart, iar tu eşti vinul
Din care dacă bei, ai să trăieşti.

Eu sunt altar, tu flamură de stele
Şi universul meu de diamante,
Vlăstar, nădejde a iubirii mele
Lumina cea de dincolo de moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat

Te-am visat!
Înger întizându-ţi aripile
Peste întreaga mea lume.
Mă supravegheai ca pe un mormânt
În care mi-am ascuns sufletul
Pe timp de noapte
Să-l adăpostesc şi să-l apăr
De fiarele existenţei.
Mi-am scos inima şi am pus-o
În palma ta.
Ai ceruit-o cu praf de stele
Şi cu iubire divină.
Mi-ai vegheat decăderea,
M-ai înălţat şi m-ai vindecat
Şi m-ai plâns
Ca un clopot un vers eminescian.
Bacovia mi-a vindecat versul
Şi Labiş a pus suflet în el...
La braţ cu Jebeleannu-am plecat
În pustiul cunoaşterii
Şi m-am întors în Coşbuc
Să mă botez în sângele lui.
Când aproape mă ucisesem
Cu pumnalul sentimentelor deznădăjduite,
Tu ai închis poarta suicidului
Şi m-ai împins în prăpastia vieţii.
Voiai să trăiesc...
Acum ai fuzionat cu fiinţa mea însăşi,
Te-ai aruncat în sângele meu
Şi trăieşti odată cu mine
Şi vei muri
Când toţi vor uita că exist.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă "Cărţii Glosselor"

A fost odată... va rămâne-n gând,
Prin literă şi glosse jurământ,
Ca o lumină strălucind în noapte,
Quasar printre poeţi, această carte.
M-am logodit cu litera şi sînt
Mireasă re-zidită în cuvânt.
Mi-am judecat fiinţa cu asprime
Şi mi-am ales perfecţiunea mire.

A fost odată... va rămâne-n gând,
O lege-n suflet, de la Duhul Sfânt,
Un drum sortit... Şi literei o cale
Dată i-a fost a străluci sub soare,
De-a modela simţire şi speranţă
În dragoste, în lume şi în viaţă.
Am scris şi eu în suflete, strigând...
De-atunci mă simt un cânt, mă simt plângând...

Prin literă şi glosse jurământ
Cu lumea şi cu viaţa am făcut
Şi-n ochi izvor de lacrimi am ascuns,
Pe plaja mea de vis adesea-am plâns...
M-am înălţat în zmee de ninsori
Şi răsărit m-am regăsit în zori.
O strângere în braţe ne-a unit
Pe drumul glossei greu de şlefuit.

Ca o lumină strălucind în noapte
Alerg spre alte timpuri, mai departe,
Alerg în timpuri către înapoi
Îmbrăţişând copiii lumii goi.
În pieptul meu un roi de fluturi vin...
Ca mine-s mulţi şi-adesea ne-ntâlnim.
La porţi de vis apare Eminescu,
Labiş ori Macedonski, Minulescu...

Quasar printre poeţi, această carte,
Îmi va rămâne dincolo de moarte.
Din lumea mea vă voi lăsa însemne,
La glezne, strălucind, brăţări de stele
Şi lege zilei care va veni...
Ca un Luceafăr, iar, voi străluci...
Să nu lăsaţi în candela uitării
Să ardă iar secunda disperării!

M-am logodit cu litera şi sunt
În zodiac, semn sigur de pământ,
Plămada dintre apă, foc şi fier,
Sunt fluxul şi refluxul... Un echer
Răsfrânt, cu colţul îndreptat spre soare,
Pierind în patru puncte cardinale.
Vulcan ce se înalţă şi quasar...
Sunt vis şi plajă, univers, ocean.

Mireasă re-zidită în cuvânt,
Un voal de stele, în iubire, sunt,
Taina iubirii care vă răzbună,
Clipa dintâi şi lacrima din urmă.
Sunt viaţă, fericire şi mister...
Să fiţi poem, cuvânt şi cânt vă-ndemn,
Spre-a mă zidi prin voi tăciuni şi jar
Să ard pe-al lumii nesfârşit altar.

Mi-am judecat fiinţa cu asprime
Şi încrustată iar în re-zidire,
Purificată-n ardere totală,
Păşesc pe treapta vieţii către seară.
Mă prinde mitologică chemare,
A versului eternă re-ncarnare...
Popas şi vis la cumpăna fântânii,
Să-mpart în Yn şi Yang arcada lumii.

Şi mi-am ales perfecţiunea mire...
Cuvântul şi iubirea-mi aparţine.
Un nesfârşit poem să ne cunune,
De-acum să plouă fericire-n lume!
Să plouă flori de tei, dans de lumină
Şi roi de fluturi... Dragoste divină
În râuri moi de stele să coboare...
Catifelată, fragedă ninsoare...

Şi mi-am ales perfecţiunea mire...
Mi-am judecat fiinţa cu asprime...
Mireasă re-zidită în cuvânt,
M-am logodit cu litera. Şi sunt
Quasar printre poeţi, această carte,
Ca o lumină strălucind în noapte.
Prin literă şi lege, jurământ,
A fost odată... va rămâne-n gând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de viaţă, cioburi de moarte

Mi-am împărţit viaţa în cioburi
Şi fiecare ciob l-am transformat
Într-o altă viaţă,
Spre a muri în mine, treptat.
Cu fiecare picătură de timp,
În uitatul Olimp...
Mi-a sângerat ochiul
Când soarele şi-a împărţit suferinţa
Cu mine.
Vulcani de sângeri erupeau
Sub fiecare pas
În urmă rămas.
Orb de stele şi de recunoştinţă,
Am mers mai departe,
Până la marginea prăpastiei
În care clocoteau
Cioburi de moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus

praf de stele într-un plic
o să-l savurez târziu
în noaptea noastră
de iubit la infinit
o să fim fierbinţi
şi o să ne dăm cu praf
să sclipim în întuneric

mi-am pus praf de stele
în ochi să vezi că strălucesc
când te arunci în braţele mele
o să fiu luceafărul coborât
pentru tandra îmbrăţişare

mi-am pus praf de stele pisat
în gura care visează săruturi
când limba se plimbă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa primăverilor capricioase

Capricii moi, de primăvară,
Vise, copaci înmuguriţi,
Vii stele pe tapet de seară...
Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Aleile sub flori de măr
Se lasă-n râuri de peneluri,
Precum argintul prins în păr.

Capricii moi de primăvră
Şi muguri moi de catifea,
Poveşti de vis în fapt de seară,
Zâmbet, copilăria mea...
Cu toate-s strânse în clepsidră
Şi-n scurgerea luminii-n care
Şi jad şi umbre de jăratic
Se-ascund în scânteiri de soare.

Vise, copaci înmuguriţi
Şi ape limpezi, cristaline,
Tineri şi vârstnici fericiţi
Deodată le aducui cu tine.
Izvor din ceruri se prelinge
Şi soarele, sub ploi, s-a stins
Precum o candelă. Ne plânge
În noapte, fiecare vis...

Vii stele pe tapet de seară
Adorm în leagăn de argint.
Eşti tu, oh, dulce primăvară!
Îmi picuri tâmplele cu mirt...
Îmi creşte primăvara-n suflet
Altar de fluturi şi de stele,
Pământul tot e numai cântec –
Un semn al purităţii tele.

Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
V-aştept pe bancă, în grădină,
Unde copii îndrăgostiţi
Se-ascund, râzând, de-a ta lumină.
Mi-e dor de sărutarea ta!
De plânsul tău de ploi, de stele...
În amintiri te voi păstra,
Oh, primăvara vieţii mele!

Ne scutur flori de măr din ceruri...
Pe braţe s-a-mprimăvărat.
Mustind, se-nalţă-n mii de feluri
Şi flori şi fluturi deodat.
Ce falnic vis se-nalţă-n mine!
Mă simt de-acum un răsărit.
În mine cresc păduri virgine,
Deşi la tâmple am albit.

Aleile, sub flori de măr
În necuvânt mi se arată.
Eu, fluture, din adevăr
Îmi iau iubirea-adevărată.
Liane albe de lumină,
Azi gleznele mi le cuprind
Şi sunt o stea diamantină,
Pulsând şi repetat murind.

Ne lasă-n râuri de peneluri,
Cuvinte moi... Şi s-a-noptat.
Stau risipite în creneluri
Pe stâncile de diamant,
Lumini şi stele pentru care
Nu mai există un sfârşit.
Lucesc, lumesc lucesc în zare...

Precum argintul prin în păr,
Viu legănându-se la tâmple,
În vânt şi-n nouri adevăr,
Eu mă ivesc în val de umbre.
În nopţi cu lună m-am ascuns
Şi m-am pierdut – ultima stea.
Povara ce o am de dus,
Voi, pământeni, n-o veţi avea...

Precum argintul prins în păr
Se lasă-n râuri de peneluri
Aleile. Sub flori de măr,
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
Vii stele pe tapet de seară,
Vise, copaci înmuguriţi,
Capricii moi de primăvară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chihlimbarul ochilor

În păienjeniş de ramuri, încerzite,
Ţes păienjeni, printre stele arginţii
Gânduri nerostite încă, vise încă ne-mplinite
Şi la margine de lume, te aştept, din nou, să vii

Valuri trec ducând spre mâine, de la mal, secunde stranii
Rubiniu nisipul este şi apusul s-a sfârşit
Risipiţi în ceaţa, unde s-au pierdut de-acuma anii
Pe aripi de vânt se lasă umbra ta în infinit.

Catifea din chihlimbarul ochilor mi-au smuls trăirea
Şi in pletele-ţi de aur, rătăcită-i fericirea
Unde esti? De ce în noapte mă aştepţi şi te ascunzi
Râu de lacrimi curg din ochi-mi şi de lacrimi ochi-ţi-s uzi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu o umbră... Singurătăţii mele
Să-i dau întâietatea de antevorbitor,
Să îi croiesc cu gândul, cărare printre stele
Şi cu tăcerea-i crudă, să pot să mă măsor.

Aş vrea să-mi caut paşii sub veştede fecioare,
Vremelnic tânguindu-şi exilul către moarte,
Să nu mai simt durerea, să mă înalţ spre soare,
Vântul să-mi împrumute din fragedele-i şoapte.

Aş vrea să fiu senuda ce rătăceşte-n vidul
Clepsidrei minione din vise zămisllită...
Să fiu orchestra ploii, călcându-mi jurământul
De-a fi mereu aeeaşi, mereu nefericită.

Din ochi de lacrimi încă nedefinit, desene,
De clipe fericite, o clipă, să desfac...
Sculptez în voi săruturi de toamnă şi poeme
Şi suferinţa-n clipe de vise, o îmbrac.

Mă-ntorc la nemurire, tacit, prin legea firii...
Sunt îngerul-nimicul cu aripi de cristal,
Sunt limita tăcerii şi visul omenirii
De-a se-nălţa spre stele cu fiecare val.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii

Au bătut la poarta sufletului meu
Mesageri ai fericirii eterne...
Le-am deschis şi i-am întrebat ce vor
Iar ei mi-au zâmbit...
Acum... mă poartă îngeri pe pletele cerului
Şi brăţări de lumini
Îmi alunecă la tâmplele însorite
De iluzii, pe pleaopa moale
Ca aşternutul de nea al tăcerii.
Îmbrobodită cu taina Duhului Sfânt,
Sorb din fântâna cunoaşterii,
Pentru a zidi în mine,
Dincolo de cărămida uitării,
Altar pentru sufletul meu.
Alungă durerea şi întunecarea
Spre a-ţi putea da braţul
Să ne zidim împreună
În marea iubire,
Cu un cortegiu de îngeri!
Să învăţăm să fim
Cuptorul încins
Nu doar în viaţă, ci şi dincolo de ea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!