Era după-amiaza devreme, în ziua de 10 mai 1996. Nu mai dormisem de 57 de ore. Singurele lucruri pe care m-am forţat să le mănânc în ultimele trei zile fuseseră un bol de supă cu tăiţei şi nişte arahide glazurate. Timp de mai multe săptămâni suferisem de o tuse convulsivă de pe urma căreia m-am ales cu două coaste fracturate. Prin urmare, aveam dureri groaznice şi respiram cu mare greutate. La 8.848 de metri creierul primea aşa de puţin oxigen, încât capacitatea mea mintală era ca a unui copil înapoiat. În aceste condiţii, nu prea puteam simţi mare lucru în afară de frig şi oboseală.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă metri mai jos, la baza Panelului, mai mult de doisprezece oameni aşteptau la rând. Trei alpinişti se căţărau deja pe coarda pe care mă pregătisem să cobor. Nu aveam de ales: m-am desprins de coarda comună şi m-am dat la o parte.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzusem deja lumea, cu frumuseţea şi suferinţa şi minunile ei mai bine mai bine decât sperau sau se temeau ei că o vor percepe. Dar mai ştiam ceva. Că toţi cei care nu recunoşteau cine erau sau unde fuseseră se aflau în cel mai mare pericol. Erau nişte somnambuli orbi pe frânghie, care tăiau cu degetele aerul subţire. Aşa că i-am lăsat să plece, m-am ridicat şi m-am îndepărtat, ştiind că renunţasem la ceva ce nu aveam să mai capăt vreodată (...), la o iluzie pe care mi-o făcusem, că puteam să fiu salvată şi să o iau de la capăt.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Dana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimele dorinţe

"Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte..."

El, scos din tranşee mai mult mort decât viu,
Surd, ameţit şi şchiop, c-un picior rupt de la jumătate,
Murmura absent aceleaşi propoziţii dezlânate:

"Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte...

Părinţii aşteaptă-ncrezători în viitorul fiilor, rozaliu –
Aşteaptă-un cuvânt într-o tăcere răbdătoare, zi şi noapte,
Dar ce mi-au spus ei sau cine-s părinţii lor, din păcate,

Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte..."

poezie de Wilfrid Wilson Gibson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să-mi închidă oxigenul, Harris, afectat de hipoxie, deschisese la maximum valva, golind butelia. Tocmai irosisem puţinele resurse pe care le mai aveam. Mai era o butelie la Vârful Sudic, 80 de metri mai jos, dar ca să ajung acolo trebuia să cobor porţiunea cea mai expusă din întregul traseu fără oxigen suplimentar. Dar în primul rând trebuia să aştept ca mulţimea de alpinişti să se împrăştie. Mi-am scos masca de-acum inutilă, mi-am înfipt pioletul în muntele îngheţat şi m-am aşezat pe creastă.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haz de necaz (tare-i rău să fii singur, când eşti bolnav!)

M-a pălit o gripă dură
Cu dureri de cap şi gât
Şi o tuse de-anvergură
La pământ m-a doborât.
Nu mi-a trebuit mâncare,
Nici ţigare, nici cafea
Şi aveam şi febră mare
Şi spinarea mă durea.
Singură, ca vai de mine
Mi-am dorit să mor subit.
Mi-ar fi fost cu mult mai bine
Moartea dac-ar fi venit.
Dar, mi-era de poezie
Şi de Cookie, că le las
Şi mi-am tras una-n chelie
Şi azi am făcut un pas.
Mai târâş, în patru labe
M-am urnit şi-am scos-o-afar'
Cum oi fi ajuns în casă,
Nu prea ştiu şi n-am habar.
Am mîncat şi o lămâie,
Că nu pot să mânc nimic
Şi din cap până-n călcâie
Mă zgâlţâie-un drac de frig.
Sper să nu mă duc de-acuma
La loc cu verdeaţă, zic.
Pentru lume e totuna,
De mai sunt sau nu-s nimic.
Da' mai vreau s-apuc o vară,
Să mă mut lângă copil.
Şi să mai trag o ţigară
Şi s-ajung şi la azil...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales să iubesc un vis ce nu are sfârşit, doar început... Am ales să iubesc oamenii dincolo de greşeli şi vulnerabilităţi, sau poate că, tocmai aceste lucruri m-au învăţat cuvântul sfânt "iubire". Poate că mi-ar fi mai uşor să fiu indiferentă, dar cu siguranţă aş înţelege mai puţin taina de "a fi", aş fi frunză purtată de al zădărniciei vânt spre zări care nu dăruiesc culorile luminii. Preţul ar fi prea mare, dacă nu aş iubi. Aş simţi că mă las de bunăvoie prizonieră ego-ului, că iubesc puţin şi trăiesc exilul amarelor gânduri.

Lavinia Elena Niculicea în Ploaie de gânduri, Am ales să iubesc (martie 2012)
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harris, care coborâse de pe vârf la scurt timp după mine, m-a ajuns din urmă. Voiam să economisesc puţinul oxigen care-mi mai rămăsese, aşa că l-am rugat să închidă valva de la regulatorul care se afla în rucsac, ceea ce a şi făcut. În următoarele zece minute m-am simţit surprinzător de bine. Mintea mi s-a limpezit. Chiar eram mai puţin obosit decât atunci când aveam oxigenul pornit. Apoi, dintr-odată, am simţit că mă sufoc. Vederea mi s-a înceţoşat şi capul a început să mi se învârtă. Eram pe punctul de a-mi pierde cunoştinţa.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invidiosului. Lui Zoil

M-aş vrea bogat şi mare, trei zile cel puţin...
Nu să trăiesc mai bine, să scap de un vecin.
În două zile vede, anume, că nu-i vis
Şi-n ziua următoare, se spânzură, precis.

epigramă de Marţial din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-ale insomniei

De vreo două săptămâni
Am uitat somnul de noapte.
Mintea-mi cugetări ascute
Când în pat, sub umbra nopţii
Mă foiesc cuprins de şoapte.

Îmi e foame, îmi e sete,
Mi-e prea cald sau mi-e prea frig,
Perna nu vrea să m-asculte,
Cearşaful se vălureşte, pătura îmi face cute
Şi din liniştea odăii pe moş Ene-n gând îl strig.

Iar îmi stric ziua de mâine,
Aveam treburi de făcut
Şi deja s-au strâns cam multe
De când fac ochi la amiază
Hâd, nervos şi abătut.

Mi-am şi pus ceasul să sune
La o oră mai normală
Să stau treaz vrute nevrute
Ca să adorm mai devreme
Să mă lecuiesc de boală.

Ceasul sună, îl aud,
Mă ridic în două coate
Dar somnul e mult prea dulce
Şi amân planul pe mâine
Că sunt liber şi se poate.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o mie de pesos, obţinu ca un gardian mai tânăr să arunce o privire într-un registru. Mulţi cu numele de Garcia fuseseră reţinuţi în anchetă şi soldatul n-avu timp să-i citească toată lista, ceea ce-i lăsa lui Ines oarecare speranţă. Cheltuindu-şi toate economiile rămase - două mii de pesos - obţinu colaborarea unui sergent. Soldatul aflat la ordinul acestuia petrecu de astă dată trei ore ca să parcurgă toate registrele în căutarea dispăruţilor, care erau doar trei din cei 365 de Garcia arestaţi în cursul ultimei luni. Dar, conform datelor din acest catalog de nume ("Registrele noastre sunt infailibile", îi spusese soldatul în mai multe rânduri), cei trei fuseseră eliberaţi de două săptămâni. Şi Ines trebui să îndure o ultimă umilinţă: aceea de a fi copios ironizată de soldat, care înclina către ipoteza că bărbaţii profitaseră de ocazie ca să-şi ia tălpăşiţa de la ea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce dormi, timpul mănâncă pe ascuns

am văzut cândva un om
c-un pas mai mare
decât el.
de pe geam,
îi puteam măsura
viaţa
între degetul mare şi cel arătător.

o ţinea-ntr-o pungă
la sub braţ,
strânsă,
ca pe-un rest.

şi se ducea-nainte, fără oprire,
ca pe nişte şine vechi pe care calci indiferent.

am văzut cândva un om
ce se ducea spre moarte,
cu-n pas mai mare decât el;

şi m-am trezit,

cu paşi timizi.

poezie de Alexandru-Daniel Cenuşă (28 mai 2013)
Adăugat de Alexandru-Daniel Cenuşă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tuse cu subînţeles

după ce m-am gândit
mi-a venit chiar să plâng:
cine sunt eu? m-am gândit
iar în gât
râdeau prosteşte nişte bomboane expectorante
(?!)
nu am o viaţă de invidiat
m-am gândit
şi după ce m-am gândit
parcă am supt la bomboanele alea
şi am tuşit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum nu mai vreau să fiu nici în New York, nici în Londra, nici în Moscova! Nu mai vreau să-mi petrec şapte ore pe zi pe drum într-un oraş mare, oriunde aş avea nevoie să mă duc. Pe când, din Bucureşti, munţii sunt la două ore, marea la trei ore. În plus, cum călătoresc mult la concerte, întotdeauna îmi ia foarte puţin să ajung la aeroport, în 15 minute sunt acolo. Din punctul ăsta de vedere aveţi unul dintre cele mai bune aeroporturi pe care le-am văzut vreodată. Am stat şi m-am gândit: în ce ţară mai găseşti toate aceste lucruri laolaltă? Hmm, Moscova nici măcar nu are mare. Iar când locuiam în Anglia, îmi lua trei ore să ajung la aeroportul Heathrow. Aşa că Bucureştiul mă eliberează. Şi dacă aş putea, aş vrea să locuiesc într-un sătuc din România.

Eduard Kunz în Jurnalul Naţional (10 februarie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două zile şi două nopţi au avut privilegiul de a rămâne afară pe pistă, căci erau nişte ţărani lipsiţi de importanţă. Se aflau acolo mii de inşi sub paza câtorva soldaţi înarmaţi cu pistoale-mitralieră. Oamenii nu protestau. Din adâncurile tribunelor se auzeau urlete atroce, semn că reprezentanţii autorităţilor nu erau plătiţi degeaba. Din timp în timp, un sergent urmat de trei soldaţi venea să rostească nişte nume la difuzor. Cei chemaţi se ridicau şi se îndreptau către intrarea situată sub tribuna oficială, dispărând în întuneric. Pe urmă nu-i mai vedea nimeni. La intervale neregulate, noi sosiţi erau aruncaţi în arenă. Nu trebuia să le pui întrebări soldaţilor: îţi răspundeau cu o lovitură de cizmă în stomac sau în piept. Le era de asemenea interzis oamenilor să vorbească între ei, dar mulţi schimbau informaţii pe şoptite, lucru pe care cei trei Garcia nu-l găseau deloc rezonabil. Era mai bine să-ţi ţii gura şi cei trei au servit drept exemplu: două zile şi două nopţi n-au scos niciun sunet.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un volum de Eminescu

Aseară, fix la ora 9,
Trecând aşa pe strada Nouă
Sau poate Amzei — nu importă!
M-am pomenit cu o escortă
De oameni beţi ca nişte bestii
Vorbind — pe lângă alte chestii —
Că monoplanul n-are cârmă,
Dar totuşi dacă tragi de-o sârmă
Virează scurt — şi prin urmare
Aici e lucru foarte mare!

poezie celebră de George Topîrceanu din Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harap cald

după ce ne-au răpit cu eleganţă, ne-au de
capitat într-o ţară harapă, într-un califat
minunat însorit din derizoriul deşertului –
timp
de trei ani trei luni trei săptămâni şi trei zile
ne-am purtat obligat căpăţânile-n raniţe, cu
ochii închişi la murdare igienizări, la jurnalul
cifrat
în limba stranie a nisipului, atât de fierbinte
încât sângele muezinului lor înarmat (?!)
până în dinţi începuse să clocotească
timp
de mai multe secunde, ca o ciorbiţă de ruptă
oaie îndopată cu ochii deschişi printre grele
perdele, oh, de grăsime: un miraj cu străinii
ucişi
în urma răscumpărărilor care n-au mai venit
decât să destrame mai mult şi mai mult
gulerul nostru în lumea de aici şi de dincolo

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape totul cade pradă uitării. Şi acest mare război, şi morţii care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparţină unui trecut îndepărtat. Viaţa de zi cu zi pune stăpânire pe noi şi multe lucruri importante sunt împinse înafara minţii noastre ca nişte stele vechi şi îngheţate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învăţat. Deprinderi noi, cunoştinţe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Şi totuşi, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.

Haruki Murakami în Kafka pe malul mării
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâmpinat dificultăţi în munca de documentare, deoarece creierul nu mai funcţionează cum trebuie la mare altitudine. Ca să nu mă bazez prea mult pe cum am văzut eu lucrurile, i-am intervievat pe majoritatea protagoniştilor amănunţit şi de mai multe ori. Când a fost posibil, am coroborat detaliile cu înregistrările din jurnalul de la tabăra de bază, unde oamenii încă mai gândeau limpede. Cei care au citit articolul din Outside pot observa discrepanţe între anumite detalii (legate de timp, în mare parte) din revistă şi cele din carte; modificările sunt urmarea informaţiilor nou apărute de la data publicării articolului.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!