Porumbiţa xenofobă

Un porumbel frumos, cu guşă mare,
S-a nimerit, fatidică-ntâmplare,
Pe-un vechi acoperiş, la ceas de seară,
Să dea pe o antenă de o cioară,
Ca smoala pe obraji, dar curăţică
Şi chiar, cu-ngăduinţă, frumuşică.
Consoarta lui era acum plecată,
Fiindcă se lăsase-nduplecată
Să ducă nu ştiu unde o scrisoare,
Departe, mai încolo de hotare.
Aflat porumbul, oarecum, la rut,
Cu apetitul sexual crescut,
Iar cioara cam dispusă şi nurlie,
S-a-nfiripat un fel de simpatie
Şi, după giugiuleli şi tandre şoapte,
Înaripatele-au trecut la fapte.
Dar când erau în culmea fericirii,
Când peste pene adiau zefirii
Şi cioara sta să urle de plăcere,
Iar el se-apropia de încheiere,
Urmând să sară jos de pe pipiţă,
Ateriză frumoasa porumbiţă!

La început, perplexă, siderată,
Rămase mută şi paralizată,
Apoi goni "otreapa!" c-un scuipat,
Se-apropie, înfiptă, de bărbat
Şi începu blesteme şi ocară,
Cu vorbe auzite într-o seară
La tanti de la patru, pe terasă,
Când a venit inopinat acasă:

"Mă, Ginghis Han, mă, Casanova, câine,
Eu zbor în lume să câştig o pâine,
Iar tu, destrăbălat şi jeg uman,
Te dai la prima curvă din maidan!
Neruşinat, scursoare ordinară,
Mă faci în gura lumii de ocară!
Mai pot să ies cu capul sus în lume?
O, parcă văd de-acuma câte glume
Şi ironii pe seama faptei tale!
Să nu-mi mai ieşi de azi-nainte-n cale,
Că te omor cu mâna mea, să ştii!
Să crezi bărbaţii, ah ce porcării
În stare sunt în lipsa ta să facă,
Un troglodit infam, un neam de troacă!"

Se descărcă, săraca, înc-o vreme,
Pe urmă, parcă prinse a se teme
Că insul va pleca definitiv
Şi adoptă un ton mai concesiv...

"Tu ştii că nu-s, de felul meu, geloasă,
Dar spune, cum să nu fiu furioasă
Când te găsesc pe japiţă călare?
Mă doare, porumbelul meu, mă doare!
Eu ştiu că-s altfel construiţi bărbaţii,
Că sunt sensibili şi atenţi la graţii,
Că nu se pot abţine multă vreme,
Că altfel au dureri de... gât, probleme...
Că eşti şi tu bărbat dotat, vânjos,
C-ai fost tentat şi, poate, curios,
Că mă înşeli – să cred? - întâia oară,

Dar bine, mă, Gigele... cu o cioară?"

fabulă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi porumbelul

Pe cumpăna de la fântână
S-a oprit un porumbel.
A vrut o clipă să rămână,
Să mai răsufle niţel.

Când am vrut să-i dau din mână
Mâncare la porumbel,
A poposit la fântână
Şi o cioară lângă el.

Era neagră şi urâtă.
Porumbelul, alb, frumos.
Am zvârlit cu o ciosvârtă
Ca să dărâm cioara jos.

Şi cioara şi porumbelul
De mine s-au speriat.
Şi, după cum le este felul,
În zbor lin s-au avântat.

Cioara s-a dus spre pădure,
Porumbelul către sat.
N-au putut ca să îndure
Legea ce le-am aplicat.

După păsări m-am uitat
Cum flutură aripile.
Aşa de iute au zburat,
Precum zboară clipele.

Porumbelul s-a-ndreptat
Spre un nor mare, pufos.
Eu după el am oftat
Şi m-am tăvălit pe jos.

Aş fi vrut să zbor cu el
În înaltul cerului,
Dar nu sunt un porumbel.
Sunt fiul pivnicerului.

poezie de Dumitru Delcă (29 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Azi realizez întâia oară:
- Decât Măgar, mai bine Cioară,
Că amândoi sunt de ocară,
Dar Cioara... zboară!

epigramă de Arcadie Chirşbaum din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşirea ciorii

" Ei, bine," a zis Cioara, " Cu ce începem?"
Dumnezeu, obosit după crearea lumii, sforăia.
" Care e calea?" a zis Cioara, "Încotro o apucăm prima oară?
Umărul lui Dumnezeu era muntele pe care stătea Cioara.
"Hai," a zis Cioara, " Haide să discutăm această situaţie."
Dumnezeu zăcea, cu gura căscată, o carcasă uriaşă.

Cioara a smuls o bucată mare şi a înghiţit-o.

" Oare acest cifru se va releva prin digestie pe el însuşi
Auzului, detaşat de înţelegere?"

(Asta a fost prima glumă.)

Însă, deodată, s-a simţit mult mai puternică.

Cioara, hierofantul, înfoiată, impenetrabilă.

Pe jumătate iluminată. Mută.

( Îngrozită.)

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi vânătorul

- Gar, gar, gar
Şi lasă-mă în pace!
Ai venit la mine iar,
Acasă, nu ai ce face?

Mâncai boabe de la tine
Acum vii să mă împuşti.
Nu ţi-e milă, nici ruşine
Pentru ce tu mai trăieşti?

Acasă mănânci friptură
Şi vii să mă necăjeşti.
Cu curcani în bătătură,
De ce, omule, mă goneşti?

Porumbul este al meu,
Să pui la el tot anul,
Vezi-ţi de iepurele tău
Şi nu face pe duşmanul.

- Ce spui, cioară blestemată?
Ieşi afară din tufiş!
Să vorbim şi noi odată,
Nu hoţeşte, pe furiş.

Am lucrat câteva zile
La arat şi semănat,
Acum te văd pe tine
C-ai venit la recoltat!

Buum... s-a auzit odată,
Urmată de o dâră de fum,
Cioara a zburat îndată,
Văzându-şi de drum.

Supărat foc îşi zice
Lasă, că ţi-o fac eu...
Dă la cai câteva bice
Şi se tânguie mereu.

Când a ajuns acasă
De soaţă era aşteptat,
Cu friptură şi vin pe masă,
El însă mereu supărat.

I-a vorbit despre porumb;
De ciori fiind mâncat,
Să-l împene cât mai curând,
Să fie un lucru descurcat.

Să ia cu ea şi nişte sare
S-o presare la fiecare cuib
Una câte una moare
De nu se mai văd prin crâng.

- Am înţeles, vânătorule dibaci
Că au râs ciorile de tine,
Ştiam eu că eşti cârpaci
Aruncă ţăcala mai bine.

Ori ţi-o atârn eu în cui,
Şi-ţi pun ţoiul la vezeală
Să bei, dar să nu spui
Că te-a păcălit o cioară.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mov

Am citit într-un hrisov,
Toate ciorile că-s mov,
Căci au fost cândva hrănite,
Cu iluzii şi ispite,

De-o bunică ce-a vorbit,
La un smartfon ruginit,
Răspândind în lume ştirea,
Mov că-i cioara şi iubirea,

Căci culoarea când e dulce,
Îl îmbie să se culce,
Pe-orice tăntălău vânjos,
El pe sus şi ea pe jos...

Bine-i Doamne prin copaci,
Dacă trunchiul are craci,
Căci prin minte-adeseori,
Zboară stoluri mari de ciori,

Ce se-aşează la hodină...
Viaţa asta că-i divină,
Cuib când îşi găseşta cioara,
Unde-i tandră inimioara,

Iar din niscai tăvăleală,
O să iasă la iveală,
Ba o cioară, ba un cuc,
Zău că-mi vine să mă duc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.
Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!

Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:
— Pe unde-ai fost?
— La ce ospăţ?
— Am fost şi eu peste coline...
— Dar cu ce gând?
— După ce pradă?
— Aşa... ca mă mai uit de coadă...
— Ei, şi-ai uitat?
— Şi-a fost mai bine?
— Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine...

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru-i dor atunci când doare

Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde ştii că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!

Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziţi
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiţi!

Du-mă, dorule, şi-mi poartă
Paşii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!

Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub paşi a mea cărare!

Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!

Du-mă şi pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec şi-apoi să-l plâng
Printre hohotul din şoapte!

Şi cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.

Du-mă, dor, pe unde ştii,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simţit-am
Doru-i dor atunci când doare.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Mă doare pieptul când inspir
Din floarea mea mucigăită
În mine-s ghimpi de trandafir
Şi ghimpi îmi cresc ca o ispită

Mă doare capul de nebun
Înnebunit mult prea devreme
Mă dor nebunii din prejur
Mă dor şi ale lor blesteme

Mă dor picioarele de mers
Spre locul plecat mai departe
Mă doare luna şi-al ei stres
Când noaptea ei o strâng în braţe

Mă doare totul şi nimic
Mă dor cuvinte-ncrucişate
Mă doare când primesc un plic
De îl deschid, ce mă mai paşte

Mă doare piatra când o calc
Mă doare urcând povârnişul
Mă dor tăcerile cu tâlc
Mă doare însuşi infinitul

Mă doare şi acum când scriu
Pe-o foaie ce-i mototolită
Prin ridurile ei mă ştiu
O poezie scrijelită

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consecvenţă

Sta cioara cocoţată într-un par,
C-un aer blazat reflectând amar:
''De-ar fi fost să mă nasc într-o zodie bună,
Cât de sus aş fi azi, dar soarta cea păgână
M-a aşezat alături de astfel de pigmei''...
Şi plină de silă privi în jurul ei:
''Ce monotonie, cât'- adunătură,
Cum aleargă toţi pentr-o biată gură!''
Sturzul cum o vede, curios s-arată:
-Ce-i cu tine, soro, ori eşti supărată?
-Nu sunt, dar nu-mi place să mă bag în gloată.
Am nişte pretenţii şi este firesc,
Toată ziulica doar mă instruiesc
Şi sunt consecventă, de trei ani mă zbat
Iaca, îţi spun ţie, nimeni n-a aflat,
De-o fi să vrea Domnu, am un mare dor,
Să intru în toamnă la Conservator!...
Sturzul, mai să râdă, da-n sfârşit s'abţine:
-Spune-mi, totuşi, cioară, cine te-ntreţine?!
-Eşti nedelicat, ca să nu zic mojic,
Din tot ce ţi-am spus, n-ai priceput nimic,
Să nu mai lungim vorba, du-te şi mă lasă,
De altfel e timpul să mă gat de masă.

Abia se depărtase sturzul în zboru-i lin
Când sosi cioara-mamă cu panerul plin.

fabulă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teologia ciorii

Cioara a realizat că Dumnezeu o iubeşte –
Altfel, ea ar fi fost materie anorganică;
Deci chestia asta era deja dovedită.
Uimită, Cioara s-a regăsit în ritmul propriei inimi.

Ea a înţeles că Dumnezeu a spus "Cioară" –
Existenţa ei a fost revelaţia Lui.

Dar oare cine a spus "pietre"?
Ele par de asemenea să existe.
Şi ce spune această tăcere stranie,
După ce pasiunea pentru bovine s-a stins?

Şi cine a iubit ghemele de pene murdare
Care cădeau din cuiburile ciorilor mumificate pe crengi?
Ce spune tăcerea plumbului?

Cioara a realizat că există doi Dumnezei –

Unul dintre ei fiind mult mai mare decât celălalt,
Iubindu-şi duşmanii
Şi deţinând toate armele

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepuraşul şi cioara

Un iepuraş parca maşina chiar lângă un înalt stejar,
Dar unde îşi făcuse cioara, sus pe o cracă, un cuibar,
Şi când voia deplin să tragă în piept al zorilor nesaţ,
Găsea, cu scârbă, pe capotă, grămezi întregi de găinaţ.
La început strigă la cioară cerându-i să îşi ceară scuze,
În timp ce cu un smoc de frunze, ştergea şi da mărunt din buze,
Apoi văzând că treaba merge la fel de prost şi-n-continuare,
A început s-arate pumnii şi să înjure-n gura mare.
Cum nu avea câştig de cauză cu nesimţiţii de croncani,
A prins intens să-i bombardeze cu uscături şi bolovani,
Dar cuibul fi'nd la înălţime, cu constituţie plăpândă,
N-avea se pare iepuraşul vreo mică şansă de izbândă.
În timp ce cumpăra legume la piaţă,( l-a trimis soţia,)
O revelaţie divină schimbă pe dată strategia:
Mută maşina-n altă parte, trecând cu râvnă la săpat,
Făcând sub pomul cu pricina, grădina sa de zarzavat.
Punând seminţele în brazda săpată proaspăt în pământ
Şi zilnic, gratis, de la cioară, grămezile de-ngrăşământ,
Creşteau legumele-n prostie, mulţi morcovi, varză şi bostani,
Că în decurs de-un an de zile se strânse un purcoi de bani.

Morala 1
De soartă când eşti încercat,
Poţi face bani şi din rahat.

Morala 2
Când cu rahat aruncă-n tine,
Mulţi vor, de fapt, să-ţi facă bine!

Morala 3
Averile şi şapte case,
Se fac din treburi căcăcioase!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se sculară ei şi plecară după vânat, apoi se întoarseră acasă. Ţugulea acum se culca afară în toate nopţile, şi tot plănuia cum să facă să-şi ia vinele. El se ducea mereu pe la zmeoaică, fără să ştie cineva, şi pândea vreme cu prilej când să-i vie bine să-şi ia vinele. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coş în cămara unde era cutia cu vinele, pe când zmeoaica nu era acasă; aci daca intră se făcu om, luă vinele din cutie şi le puse la picioarele lui. Cum le puse, se lipi, parcă fusese acolo de când lumea. Se făcu iară muscă şi plecă acasă. A doua zi, noaptea, trebuia să meargă zmeii la vânat pentru nuntă. Ţugulea se duse mai întâi în calea zmeului celui mai mare. Când se apropie de el, calul zmeului începu a sforăi...

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcanele timpului

Eram altfel cândva, cu toţii...
Nu ne plângeam pe atunci morţii;
Şi chiar şi noi eram mai vii...
Mă-ntreb dacă mai ştii?!

Mai ştii de unde vii, hai spune:
De ce ţii astăzi cont de lume
Şi uiţi de tot ce ţi-ai promis...
Mai ştii c-aveai un vis?

De ce pretinzi că nu mai eşti,
Astăzi, tu - cel ce-ai fost?
Împreună, am scris poveşti...
Îţi ştiu povestea pe de rost!

Nu poţi nega că ai uitat,
De vremea când îţi permiteai,
Să fii TU: cel adevărat...
De vremea când trăiam în Rai!

Mă-ntreb ce oare te-a făcut,
Astăzi, să fii absent,
S-ajungi de nerecunoscut,
Atât de neglijent?

Atât de mic în ochii mei!
Mă doare să te ştiu,
Astăzi, atâta de pustiu,
De parcă nu mai vrei,

Să simţi ce-nseamnă să trăieşti
Cu-adevărat, să faci -
Parte din acele poveşti,
Ce azi te fac să taci...

Spune-mi, încotro ai de gând,
Să te îndrepţi acum?
Oare-ai putea să fii mai blând,
Cu tine-n primul rând?

De tot ce am trăit cândva,
Observ că ai uitat!
Astăzi, aspiri spre altceva...
Cine-o fi vinovat?

Viaţa? Deşi nu sunt convins
Că ea mi te-a furat...
Mă-ntreb cine oare te-a-nvins?!
Şi de ce mi te-a luat?
....................................

Credeam că scopu-i altul;
Al tău, al meu, al nostru...
N-aş fi crezut că timpul
Este, de fapt, un monstru...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara la prima lecţie

Dumnezeu a încercat să-înveţe Cioara cum să vorbească.
"Iubire', a zis Dumnezeu. "Spune, Iubire".
Cioara a căscat, mută, pliscul şi Marele Rechin Alb a ţâşnit din mare,
Recăzând apoi, tăcut, în valuri, descoperind astfel propriul abis.
"Nu, nu", a zis Dumnezeu. "Spune Iubire. Incearcă iarăşi. Iubire."
Cioara a căscat, mută, pliscul şi o muscă albastră, una ţeţe, un ţânţar,
S-au ivit din găuri negre, bâzâind,
Agitându-se încoace şi încolo.

"O ultimă încercare", a zis Dumnezeu." Deci, IUBIRE".
Cioara s-a opintit, a căscat pliscul şi a vomat;
Un cap de om, încă fără corp,
Tumefiat, a apărut pe pământ, cu ochi bulbucaţi,
Bolborosind indignat tot felul de proteste –

Apoi, Cioara, înainte ca Dumnezeu să poată interveni, a vomat din nou.
O vulvă de femeie a căzut, înfăşurându-se, strângând gâtul unui om.
Cei doi au căzut în iarbă, încleştaţi, într-o luptă atroce.
Dumnezeu, blestemând printre lacrimi, se străduia să-i despartă.

Cioara, simţindu-şi vina, şi-a luat zborul.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor străin

Sunt singur pe stânca bătută de vânt,
Pe-o coastă abruptă de munte,
Şi nu ştiu ce caut aici, pe Pământ,
Cu simţuri ciudate, din pene veşmânt,
Şi pofte sălbatice, crunte.

Sunt rege, sunt vultur, dar nu mi-am dorit
Un corp muritor să mă cheme;
Eram printre stele, o clipă-am murit,
Şi poate vreun zeu m-a cules şi-a dorit
Să zbor în înalturi o vreme.

Trec vagi amintiri ca prin ochiuri de nor,
Ceva pentru-o clipă-mi apare,
Şi parcă aş şti ce-am să fiu de-am să mor,
Mi-e frică, dar cred că mai mult îmi e dor
De vechea, eterna mea stare.

Nu ştiu cine-am fost şi de unde-am venit,
Pot numai să-ncerc să-mi închipui
O lume ciudată şi-un zbor nesfârşit
Prin spaţiul imens şi de stele ticsit,
Ocean ce-şi agită nisipu-i.

Acum sunt aici şi privesc împrejur
Spre lumea ce-alegeri nu-mi lasă
Sunt mare, sunt rege, sunt falnic, sunt dur,
Dar totuşi străin, într-un simplu sejur,
Cu dor nesfârşit de acasă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!