Consecvenţă

Sta cioara cocoţată într-un par,
C-un aer blazat reflectând amar:
''De-ar fi fost să mă nasc într-o zodie bună,
Cât de sus aş fi azi, dar soarta cea păgână
M-a aşezat alături de astfel de pigmei''...
Şi plină de silă privi în jurul ei:
''Ce monotonie, cât'- adunătură,
Cum aleargă toţi pentr-o biată gură!''
Sturzul cum o vede, curios s-arată:
-Ce-i cu tine, soro, ori eşti supărată?
-Nu sunt, dar nu-mi place să mă bag în gloată.
Am nişte pretenţii şi este firesc,
Toată ziulica doar mă instruiesc
Şi sunt consecventă, de trei ani mă zbat
Iaca, îţi spun ţie, nimeni n-a aflat,
De-o fi să vrea Domnu, am un mare dor,
Să intru în toamnă la Conservator!...
Sturzul, mai să râdă, da-n sfârşit s'abţine:
-Spune-mi, totuşi, cioară, cine te-ntreţine?!
-Eşti nedelicat, ca să nu zic mojic,
Din tot ce ţi-am spus, n-ai priceput nimic,
Să nu mai lungim vorba, du-te şi mă lasă,
De altfel e timpul să mă gat de masă.

Abia se depărtase sturzul în zboru-i lin
Când sosi cioara-mamă cu panerul plin.

fabulă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aţi aflat deja cine face parte din Comisia Disciplinară?
Traian: Nu pe toţi, dar i-am aflat. Şi ţine-te bine, preşedintele Comisiei este o veche cunoştinţă de-a ta. Se numeşte Doru Dragoste.
Lucian: Cum?! Ah, dacă-i vorba despre dânsul, e clar: Sunt deja mort şi îngropat; caz clasat, fără drept de recurs... Sunt condamnat!
Traian: De ce crezi că ar fi astfel?
Lucian: Păi, e vorba despre fostul meu profesor de istorie. Şi câte a îndurat dânsul din cauza mea, a lui Alex şi a lui Nis; cine ştie mai bine decât mine?! Acum are ocazia să se răzbune...
Traian: Deh, eu v-am spus mereu să fiţi cuminţi, dar voi trei nu binevoiaţi să-mi daţi niciodată ascultare.
Lucian: Din cauză că totuşi, mereu eraţi de partea noastră.
Traian: Ah, acum tot eu sunt vinovat... Mersi, eşti tare drăguţ!
Lucian: Dom' director, n-am vrut să spun că ar fi fost vina dumneavoastră. Nu v-am acuzat.
Traian: Lasă, nu contează. Să ştii totuşi că domnul Dragoste te aprecia mereu, în ciuda nebuniilor tale copilăreşti. Şi nu cred că ar avea în gând posibilitatea răzbunării acum. Deci, nu eşti deloc condamnat, nici mort, nici îngropat.
Lucian: Sper să aveţi dreptate. De altfel, se va vedea mâine.
Traian: Nu, mâine nu te vei confrunta cu fostul tău profesor de istorie; acesta se va prezenta doar în ultima zi, la pronunţarea deciziei finale a Comisiei, pe care dânsul o va expune. Bineînţeles, între timp, va fi bine pus în temă în legătură cu cazul tău.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie; mai repede i-ar pune dânsul în temă pe ceilalţi membrii ai Comisiei, în legătură cu cazul meu.
Traian: Nu, Luci, dânsul nu ştie încă nimic despre cele întâmplate recent.
Lucian: Fiind vorba despre mine, nu-i va fi foarte greu să-şi imagineze; cu siguranţă, nimic bun...
Traian: Crezi că ar avea o impresie atât de proastă despre tine?
Lucian: Mai mult ca sigur.
Traian: Oh, nu-mi place deloc scepticismul ăsta de care dai dovadă; nu-ţi este de nici un folos! Ai face mai bine să nu te mai gândeşti astfel. Încearcă să te aduni!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Original mod de a o linişti ai mai găsit şi tu, de altfel, specific ţie, evident...
Lucian: Cum altfel ai fi vrut să procedez?
Lia: Nu ştiu, poate prin cuvinte potrivite.
Lucian: Posibil... Numai că eu nu-mi găseam cuvintele potrivite în acel moment. Eu nu sunt tu. Nu sunt psiholog, să am mereu cuvintele potrivite, dinainte pregătite!
Lia: Sigur, tu nu puteai găsi o altă cale de rezolvare a situaţiei.
Lucian: Ce încerci să spui?! Nu mă acuza, pentru că greşeşti! Am fost foarte corect cu blondina, însă nu mi-a trecut prin cap o altă modalitate de a o scoate din starea aceea! Tu n-ai fost acolo, ca să înţelegi... De altfel, repet, nu-ţi datorez explicaţii şi doar ce am spus că nu vreau să intrăm în detalii! Ţi-am spus adevărul doar ca să vezi că sunt totuşi sincer şi n-am nimic de ascuns, deşi nu e în avantajul meu. Nu eram însă obligat! Pricepi?
Lia: Şi chiar n-ai sărutat-o?
Lucian: Nu, sigur că nu. Dacă nu mă crezi, poţi verifica! O poţi întreba şi pe ea sau chiar pe Nick, n-am nimic împotrivă! Doar că nu-mi vine să cred că-mi pui astfel de întrebări!
Lia: Bine, nu te supăra! Ştiu doar că-ţi place să săruţi fetele frumoase, deci, de ce să fi scăpat ocazia de a o săruta şi pe ea, doar e frumoasă, chiar foarte frumoasă...
Lucian: Lia, te rog!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, costumele astea ciudate vă protejează fonic... Totuşi, când eşti afară, îmbrăcată cu acel costum şi vorbeşti cu mine, mă auzi.
Sonya: Evident că te aud. Costumele nu ne protejează de sunete ce nu ne-ar dăuna cu nimic, doar de cele mult prea ample, pe care le elimină în totalitate, astfel încât să nu le auzim. Dar pe tine, dacă nu ţipi la mine, am să te aud, chiar şi când port acel costum de protecţie.
Lucian: Să ţip?! De ce-aş face aşa ceva? Nu-mi stă în caracter! Nu ţip la nimeni, deci, nici la tine, evident. Sau mai ales la tine.
Sonya: Luci, dădeam doar un exemplu; nu înseamnă că tu procedezi astfel.
Lucian: Aşa, deci... Păi, cu prima ocazie, poate o să ţip totuşi la tine!
Sonya: Poftim?!
Lucian: Doar ca să verific eficienţa costumelor voastre.
Sonya: N-ai încredere în ceea ce ţi-am spus? Vrei să mă verifici?
Lucian: Nu... Sonya, te rog! Doar nu m-ai şi crezut! Ce-s nebun, să ţip la tine?! Să fim serioşi!
Sonya: Ah... Eşti ciudat.
Lucian: Ştiu... Mi s-a mai spus.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenului de pe Facebook

Nu ţi-am spus
La primul tău like
Încântat de cunoştinţă,
Nici mulţumesc nu ţi-am spus,
Nici că am fost mângâiat
De o rază
Izvodită de aura ta.

Nu ţi-am spus cât de mult
Mă distrezi cu glumele tale,
Nici cât de tare mă încălzeşte
Lumina gândului tău.

Nu ţi-am spus,
Nu ţi-am spus...

Doar mă bucuram că eşti,

Mă bucuram că sunt,

Mă bucuram că suntem...

Şi plâng acum
Şi sunt trist
Ca acest sfârşit de noiembrie
Când văd
În locul pozei tale de profil
O panglică neagră...

poezie de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ştii că la început îmi spuneai "domnule"?! Ţi-aminteşti? Dintre toţi, ai fost singurul care mi-a spus vreodată astfel.
Mihai: Cine, eu?! Ah, da, Luci... Sigur; însă doar atunci, la început, când de abia te-am cunoscut; tu, cu Alex şi cu Nis... Ce să-ţi spun?! Eram timid, emoţionat... Şi-mi păreai; nu ştiu cum... Deosebit? Oricum, o singură dată ţi-am spus astfel; după aceea, nu mai; gata!
Lucian: Da; o singură dată...
Mihai: Şi?! Ce-i cu asta, comandante? Ai vrea să-ţi spun din nou astfel? Să ştii, aş putea, nu mi-ar fi greu...
Lucian: Cum?! Nu! În nici un caz, Mihai! O singură dată a fost mai mult decât suficient.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Adevărat?! Chiar te-ai bătut?! Când? Cu cine? Şi de ce?
Lucian: Campionule, repet, tocmai ţi-am spus că nu-mi place să vorbesc despre asta!
Mihai: Haide, te rog, spune-mi! De ce te-ai bătut?! Cu cine?! Te-au enervat? Ţi-au vorbit urât? Probabil că te-au înjurat...
Lucian: Nu, eu nu răspundeam la asemenea provocări, cel puţin nu astfel, doar sunt un tip civilizat, nu mă pretez la asemenea manifestări. Am standardele mele; le aveam şi atunci, deci, nu mă coboram la un asemenea nivel, să răspund cu pumnii sau în alt fel, la înjurături.
Mihai: Şi atunci? Cum s-a întâmplat totuşi?
Lucian: M-am bătut cu nişte tipi răi, pe stradă.
Mihai: Ah, o încăierare de stradă... Ceva de genul încăierărilor între bande?!
Lucian: Nu, nici vorbă de aşa ceva! Nu mă amestecam unde nu-mi fierbea oala... Ce să caut eu între bandele stradale şi încăierările lor?! De fapt, am intervenit în favoarea unei alte persoane, în apărarea ei.
Mihai: Asta înseamnă că te-ai bătut cu nişte tipi răi pentru altcineva?
Lucian: Da, exact.
Mihai: Păi, asta-i o faptă bună, Luci!
Lucian: Poate... Halal faptă bună... Nici măcar nu ştiu pe cine am ajutat şi de fapt, nici nu-mi dau seama dacă am ajutat-o totuşi, cu adevărat. N-am aflat nici până acum...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Crăciun

A sosit din nou Crăciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul,
La covrigi şi la nuci multe;
Printre fulgi din cer coboară,
Bucuros cu nasu' roşu'
Şi cu cerbi la sănioară,
Plin de daruri vine Moşu';
Bradul e împodobit,
Iar copii toţi aşteaptă,
"Iată-mă că am sosit!"...
Nu se-aude nicio şoaptă;
Ho! ho! ho! băieţi şi fete,
De un an nu ne-am văzut,
Sunt la uşă multe ghete,
Chiar şi ele au crescut!
Am în sacul meu cel mare
Pentru toţi, cuminţi de-aţi fost,
Daruri pentru fiecare,
Lista o ştiu pe de rost:
Tu, Ileană, eşti mai mică,
Pentru tine am bomboane
Şi-o frumoasă păpuşică
În rochiţă cu volane;
Lui Gigel, nişte patine,
(M-a cam bâzâit puţin!)
Da' la şcoală-nvaţă bine
(Iaca musafirii vin!)
Lui drăguţu' de Ionel,
O maşină cu pedale,
Ai fost tare cuminţel...
(Ce mireasmă de... sarmale!)
Nicuşor, ca o fetiţă
Ruşinos, nu vii în faţă?!
Ţi-am adus o puşculiţă...
Nu mă lua mă de mustaţă!
Lui Getuţa, că mi-ai scris,
Ţi-am adus, precum se ştie,
Tot ce mă-ta ţi-a promis...
(Ah! Miroase a... piftie!)
Vasilică, nu mă minte,
D-aia nici nu-l iau la rost:
Ai fost tu băiat cuminte?!
Cum? Ce spui? Că nu ai fost?!...
Lasă, lasă că ai fost!
Ia de-aicea de la Moşu'!
(Că după atâta post,
Mă ucide... caltaboşu'!)
Ţi-am adus mănuşi, şosete
Şi aici o jucărică,
O pereche de noi ghete...
(Mamăăă, ce-aş mai trage-o ţuică!)
Măi Lenuţo, vin-aproape,
Dacă-mi spui o poezie
Scurtă (Că sunt plin de ape)
Uite ce-ţi dă Moşu' ţie:
Şi creioane colorate,
Jucării şi ciocolată...
(Masa-i plină cu de toate
Musafirii mă aşteaptă!)
Sacul s-a cam uşurat,
(Chiar şi eu... însă de bani!)
Mai am trei daruri de dat...
(Şi-am un vin de Drăgăşani!)
... Papucei pentru bunica,
Nu este o soacră rea,
Umbleeee, toată ziulica...
(Poate-aşa mai scap de ea!)
Iară ţie, măi Mărie,
(Care mă faci fericit)
O cravată, pălărie,
Pentru... soţul tău iubit,
Iar apoi, să nu tresari (!)
O surpriză am aici,
Darurile cele mari,
Vin în pacheţele mici!
Şi-ţi mai dau şi un sărut...
Pentru toată omenirea,
Noaptea asta s-a născut,
Cel ce a adus iubirea!
.........
Plecă Moşu' din poveste
Ce-a venit cu bucurii,
Fără să prindă de veste
Zarva mare de copii...
Nimeni nu a observat,
Doar Gigel nedumerit
Şi chiar puţintel mirat
La ureche mi-a şoptit:
Moş Clăciun când a plecat...
Pe mama... a sălutat!

poezie de Valeriu Cercel din Durere românească
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece timpul

Cu tine timpul trece mult prea repede,
Dar n-am putere-n loc ca să-l opresc,
El scrie-n inimi ca pe-o lespede
O taină despre care nu-ţi vorbesc.

Când sunt cu tine timpul nu-mi ajunge
Să-ţi spun ce-aş vrea, de-aş îndrăzni să-ţi spun,
Că alte clipe vin ca să-mi alunge
Acele gânduri ce mereu le-adun.

Amân mărturisirea, timpul aleargă,
Nu-i pasă lui de mine sau de noi,
Trăind cu el în lumea noastră largă,
Ne lasă şi ne uită pe-amândoi.

Dar dacă mâine va veni împlinirea,
În toată viaţa-atât de mult înseamnă,
În vorba mea va fi destăinuirea,
Tu să m-asculţi, zâmbeşte-mi şi mă-ndeamnă.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Crăciun

A sosit din nou Crăciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul
La covrigi şi la nuci multe;

Printre fulgi ce se coboară,
Bucuros, cu nasu' roşu'
Şi cu cerbi la sănioară,
Plin de daruri vine Moşu';

Bradul e împodobit,
Iar copiii toţi aşteaptă,
"Iată-mă că am sosit!"...
Nu se-aude nici o şoaptă;

Ho! ho! ho! băieţi şi fete,
De un an nu ne-am văzut,
Sunt la uşă-atâtea ghete,
Numai ele n-au crescut!

Am în sacul meu cel mare
Pentru toţi, cuminţi de-aţi fost,
Daruri pentru fiecare,
Lista o ştiu pe de rost:

Tu Ileană, eşti mai mică,
Pentru tine am bomboane
Şi-o frumoasă păpuşică
În rochiţă cu volane;

Lui Gigel, nişte patine,
(M-a cam bâzâit puţin!)
Da' la şcoală-nvaţă bine
(Iaca musafirii vin!)

Lui drăguţu' de Ionel,
O maşină cu pedale,
Ai fost tare cuminţel...
(Ce mireasmă de sarmale!)

Nicuşor, ca o fetiţă,
Ruşinos, nu vii în faţă?!
Ţi-am adus o puşculiţă...
Nu mă lua mă de mustaţă!

Lui Getuţa, că mi-ai scris,
Ţi-am adus, precum se ştie,
Tot ce mă-ta ţi-a promis...
(Ah! Miroase a... piftie!)

Vasilică, nu mă minte,
D-aia nici nu-l iau la rost:
Ai fost tu băiat cuminte?!
Cum? Ce spui? Că nu ai fost?!...

Lasă, lasă că ai fost!
Ia de-aicea de la moşu'
(Că după atâta post,
Mă ucide... caltaboşu'!)

Ţi-am adus mănuşi, şosete
Şi aici o jucărică,
O pereche de noi ghete...
(Mamăăă, ce-aş mai trage-o ţuică!)

Măi Lenuţo, vin-aproape,
Dacă-mi spui o poezie
Scurtă, că sunt plin de ape,
Uite ce-ţi dă moşu' ţie:

Şi creioane colorate,
Jucării şi ciocolată...
(Masa-i plină cu de toate
Musafirii mă aşteaptă (!)

Sacul s-a cam uşurat,
(Chiar şi eu... însă de bani)
Mai am trei daruri de dat...
(Şi-am un vin de Drăgăşani!)

... Papucei pentru bunica,
Nu este o soacră rea,
Umbleeee, toată ziulica...
(Poate-aşa mai scap de ea!)

Iară ţie, măi Mărie,
(Care mă faci fericit)
O cravată, pălărie,
Pentru... soţul tău iubit,

Iar apoi, să nu tresari (!)
O surpriză am aici,
Darurile cele mari,
Vin în pacheţele mici!

Şi-ţi mai dau şi un sărut...
Pentru toată omenirea,
Noaptea asta s-a născut
Cel ce a adus iubirea!

...........................

Plecă moşu' din poveste
Ce-a venit cu bucurii,
Fără să prindă de veste
Zarva mare de copii...

Nimeni nu a observat,
Doar Gigel nedumerit
Şi chiar puţintel mirat
La ureche mi-a şoptit:

Moş Clăciun când a plecat...
Pe mama... a sărutat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost blestemată de zei

Am fost blestemată de zei,
Să mă nasc pe Muntele Olimp.
Mamă îmi este marea, tată cerul sfânt!
Ţi-am auzit glasul, o biet nemuritor
Şi sufletul mi-e sfâşiat de durere şi dor.
Am fost blestemată de zei,
Să mă nasc pe Muntele Olimp
Aş vrea să fiu nemuritoare,
Dar nu pot, nu sunt!
Aş vrea să fiu o femeie cu chip urât,
Dar să am inima plină de iubire şi suflet fericit.
Aş vrea să fiu alături de tine mereu!
Să te iubesc şi să te venerezi ca pe un zeu.
Dar am fost blestemată să fiu cea mai frumoasă din Olimp!
Şi port această cruce, cum pot şi oricând.

poezie de Vladimir Potlog (16 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt ca nişte florării

moto: Domnu' doctor pune-i stetoscopul
Zi-i să nu mai dea cu stângu-n dreptul
Dacă prostul face pe deşteptul,
Nu-ş atinge niciodată scopul
---------

Mă' inchizitorule, ruleta
Joacă destine şi averi
Aceasta e doar amuleta
Unei pierdute primăveri

Şi n-am nici bani şi, n-am nici timp
Să-ţi spun cum o să-ţi spargi tu capul;
Cine vrea să intre în olimp,
Îşi lasă la intrare ţapul

N-o să baţi tu lumea peste gură
Nu eşti măscărici, nici ventriloc
Asta-i cea din urmă aventură
Care mai poate avea loc

Nu te mai hrăni cu vise
Clopotele se trag doar de funii
Morţii când ajung în paraclise
Şi iese luna, râd numai nebunii

Nu mai plânge de melancolie
Arde-ţi toate cărţile de şcoală
Averea ta e doar o colivie
Şi când plouă, îţi rămâne goală

Lasă fluturii în pace
Ne-am umplut vederea de culori
Cupola e o carapace
Dincolo de care, n-ai să zbori

Puţine pene, multe pălării
Orice avion e o fofează
Poeţii sunt ca nişte florării,
De care nimeni nu se mai interesează!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninotchka: Tu eşti ceva ce noi nu avem în Rusia.
Leon: Mulţumesc.
Ninotchka: De aceea cred în viitorul ţării mele.
Leon: Da. Am început şi eu să cred asta de când te-am cunoscut. Încă nu-mi dau seama despre ce e vorba, de fapt, sunt confuz, speriat. Fascinat. Ninotchka, mă placi măcar un pic?
Ninotchka: În mare, aşa, nu arăţi chiar rău.
Leon: Mulţumesc.
Ninotchka: Pupilele tale sunt suficient de albe. Corneea e într-o stare excelentă.
Leon: Corneea ta e de-a dreptul remarcabilă. Ninotchka, dacă tot eşti aşa expertă, spune-mi, e posibil să mă îndrăgostesc de tine?
Ninotchka: De ce trebuie mereu să aduci vorba de false valori? Dragostea e o denumire romantică pentru cel mai simplu proces biologic, sau mai bine zis chimic. Se vorbeşte şi se scrie foarte mult aiurea despre asta.
Leon: Ah, înţeleg. Şi cum ai spune altfel?
Ninotchka: Sunt conştientă de existenţa unui impuls natural valabil pentru toată lumea.
Leon: Şi ce aş putea eu să fac pentru a încuraja un astfel de impuls dinspre tine?
Ninotchka: Nu trebuie să faci absolut nimic. Din punct de vedere chimic suntem deja compatibili.
Leon: Eşti incredibilă! Ninotchka. Ninotchka.
Ninotchka: Vezi că te repeţi.
Leon: Da, aş vrea s-o spun de mii de ori. Te rog să mă ierţi dacă sunt un pic demodat. În esenţă, rămân totuşi un biet burghez.
Ninotchka: Nu e niciodată prea târziu să te schimbi. Şi eu am aparţinut odată micii burghezii.

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

Când neguri calea îi aţin,
Îşi poartă codru' pasu'-i lin
În greu suspin.

Se duce vara-n treaba ei,
Purtând stindard parfum de tei
Prin anii mei.

Ca dus e sturzul! Şi el... dus!
Dar câte-au mai rămas de spus
Pe boltă, sus!

Albastru n-o să mai visez,
A vremii barcă ancorez
Şi-am să valsez...

poezie de Valeria Merca (septembrie 2015)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breşă în securitate

luminiţele se aprind
luminiţele se aprind
se sting şi alarmele sonore
dau înştiinţarea în tot complexul
fug prin uşile care se deschid
se închid alandala
şi gardienii noii ordini
trag cu glock 19
sunt delicvent
sunt delicvent
gândesc altfel decât marea masă
n-am fost resetat
şi mănânc carne de porc
îmi place carnea de porc
friptă în ulei
citesc kant şi cioran
luminiţele se aprind
luminiţele se aprind
nu-mi iubesc conducătorul
scanerul a identificat ostilitatea mea
trebuie
trebuie
trebuie
să fug din cub
breşă în securitate
breşă în securitate
şi încerc să mă salvez
ecranele dau urmărirea mea în direct
sunt peste tot
au început pariurile
se fac jocurile
fug
fug
uşile se deschid
ajung într-o hală plină cu homari
plină cu scoici
plină
mănânc repede un homar
care încă mai dă din picioare
dinţii mei muşcă din carapace
trag gardienii destinului
folosesc beretta
soldaţii în uniforme verzi
au încercuit clădirea
mă zbat
mă zbat
fug de ici-colo
cercul se strânge în jurul meu
laţul se strânge
uşa care dă în exterior
este larg deschisă
în jurul clădirii e haosul
sunt un monstru
sunt un monstru
sunt un mutant
minidronele trag cu pistoalele
au muniţie suficientă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teologia ciorii

Cioara a realizat că Dumnezeu o iubeşte –
Altfel, ea ar fi fost materie anorganică;
Deci chestia asta era deja dovedită.
Uimită, Cioara s-a regăsit în ritmul propriei inimi.

Ea a înţeles că Dumnezeu a spus "Cioară" –
Existenţa ei a fost revelaţia Lui.

Dar oare cine a spus "pietre"?
Ele par de asemenea să existe.
Şi ce spune această tăcere stranie,
După ce pasiunea pentru bovine s-a stins?

Şi cine a iubit ghemele de pene murdare
Care cădeau din cuiburile ciorilor mumificate pe crengi?
Ce spune tăcerea plumbului?

Cioara a realizat că există doi Dumnezei –

Unul dintre ei fiind mult mai mare decât celălalt,
Iubindu-şi duşmanii
Şi deţinând toate armele

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aş fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Ţi-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuinţă!
Să-nveţi din asta, nu ai trebuinţă?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocinţă!
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuşi Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă eşti, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înţelept putere,
Şi zodii, şi planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credinţa-mi cere.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Vrei să trăieşti? - Domnul să-mi dea putinţă!
- Îţi trebui... - Ce? - Mustrări de conştiinţă,
Lectură multă. - Ce? - Cărţi de ştiinţă.
Lasă smintiţii! - Oi mai vedea eu, lasă...
- O să ţii minte? - Dacă-mi dau silinţă.
- Nu sta până când dai de suferinţă.
Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu înţeleg; până acum, în ceilalţi ani n-ai reacţionat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Aşa crezi tu?! Ţi-am mai spus, Lia, cât de puţin mă cunoşti; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun? Da, tot aşa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar că, desigur, nu de faţă cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înţeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ţi-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar ştii bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prosteşte, iar cuvintele rămân, nu pot fi şterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred că exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cum aş putea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu şi acum.
Lia: Dacă-mi povesteşti, poate te vei simţi mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă eşti dispusă să mă asculţi...
Lia: Te ascult, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ca să vezi, cine-mi dă mie sfaturi?! Tocmai tu, Don Juan?! Tu ce-ai făcut cu sora lui? Cum a fost? Îţi aminteşti?
Lucian: Ştiu foarte bine cum a fost! Şi recunosc: Am greşit! Tocmai de aceea îţi spun, ca să nu repeţi şi tu aceeaşi greşeală! Evită neplăcerile! N-ai rezolva nimic astfel. Lui nu i-ai aduce decât suferinţă, iar ţie mustrări de conştiinţă.
Lia: Nu, zău?! Nu-mi spune că aşa ţi s-a întâmplat ţie.
Lucian: Ba da, exact aşa; chiar dacă-ţi vine greu să mă crezi... Însă nu-mi place să mă "distrez" cu fetele, să mă joc cu sentimentele lor! Nu sunt chiar atât de... Ştiu şi eu cum altfel mă consideri, cu excepţia faptului că sunt un mare Don Juan, unul indisciplinat?! Aşa că, ai mare grijă! Eu te-aş sfătui să renunţi la acele lecţii, înainte de a fi prea târziu!
Lia: Nu cred că e nevoie. Nu există riscul ca Sid să... Ah, nu! E absurd!
Lucian: Absurd?! Hmm... Rămâne de văzut! Eu te-am avertizat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!