Copilul Câmpinei

Planez întinderi în montgolfier cu haloul din pupilă, în timp trecut,
pe iazul Morii, a lui Mitu, în luncă, pe-un cristal, Doftana,
ce curge rece ca de gheaţă în plină vară, limpede s-o bei cu cana
şi mă înalţ cu alţi ştrengari pe Ciobu, 'n cărări strâmte de abrupt.

Stau sus, să culeg fragi ce i-am şi acum pe limbă
şi privesc valea ce se ascunde sub un nor, o fină pâclă,
mândru că soarele doar mie îmi dogoare păr pe frunte, în buclă...
acum că e vacanţă şi nu-s tuns chilug, când anotimp se schimbă.

De jos, din podul vechi, pe unde Şandru pedalase odată,
mă îndrept spre podul nou, unde turnau Birlic, Darie, Saizescu
şi, apoi -pe unde rece râu-n Prahova, se varsă- în pedestru
în gârla caldă, în volbură de cafeniu mă scald... în mintea-mi, iată!

Trec puntea în scânduri rupte înspre Bobolia, urc pe Piţigaia,
ce-mi dă fior mereu, că-i rece, deasă, toată o pădure
şi mă las iar la râu, cu praştia în mâna-n vineţiu de mure,
ca să fac foc în prund, în seară... simt şi-acum văpaia.

Sunt blond de grâu, bronzat, în şort şi cu sandale roase
de atât umblat, trec printre sonde să urc mal 'nspre noua seră,
sau mai în sus, spre Gura Leului, la Bulevard... retrăiesc atmosferă
de vechi castani la marginea de oraş... o Câmpina de vile, case...

Mă văd, dar nu mai sunt acelaşi, poate înăuntru, suflet, oase...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburător trimis

Am înotat astăzi pe-un cer,
Era albastru cu aisberguri...
Nu era nimeni, eu stingher;
Era şi alb, erau şi neguri.

Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini, sau lin planam,
Simţeam miros de creozot
Când pasăre, în metal, treceam.

Şi era frig, de-un aer rece,
Văzduh sub braţe îl simţeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam;
Sunt vis, un vis, ce nu mai trece.

Şi mă înălţam în sus, ce-i jos,
Abis de negru se zărea...
Dar unde vreau, e sus, în jos
Şi-acolo e "Planeta mea".

Şi înot şi tot mă-afund mereu
Şi-i oxigen, respir mai bine...
E mai mult aer, sunt mai greu
Şi-încă plutesc, azur mă ţine.

Privesc din umăr, capu-ntors,
Văd verde, cafeniu şi plumb
Şi parcă-s obosit, sunt stors...
Îmi caut loc să stau... pe fund.

Şi văd cutii mobile, fixe,
Zăresc şi amoebe... mii
Se-ntrepătrund ca să existe
Ieşind, intrând printre cutii.

Planez încet şi simt străfund
Văd totul la orizontală
Am terminat, revin în gând...
Găsesc sfârşit... în plictiseală!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de gheaţă

Am sufletul abur suflat pe o sticlă
De geam, oglindind inima-ţi de-odăi
Strângându-se-n şoc, explodând ca o aplică
Când becul o arde-n scântei calde, moi.

Mă uit fără şir; nu-i cârlig să m-agaţe
Din spaţiul fundal, am doar chipu-ţi hublou
Ce străpung, curg fluid, mă preling palme, braţe
Şi trup mă transfigur, sunt eu-mi ecou.

E cald înăuntru; mă-mbăt somnambulic
De picurii ploii din frigul de-afară
Cruciş stând pe coate ivron melancolic
Visând pe-un pervaz se umbrind înspre seară.

Tresar încordat că e rece; nu-i foc
Ce s-a stins aşteptând să-l reînviu până moare
Şi sticla e-o coajă de-alb praf doar c-un loc
Din buzele-mi calde, c-o gheaţă de floare.

M-agăţ cu retina prin lupa pupilă
Privind absorbit pata fină de pâclă
Cu-n zâmbet cleştar; capul drag de copilă
Topindu-se-n suflu... cum viaţa se-ntâmplă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi azi mai trec
pe unde ai trecut şi tu,
iar pietrele-mi zâmbesc
în felul lor mai rece,
privesc spre cer,
fereastra e deschisă
şi simt cum toată-s ramuri-
din lacrimi înfloresc!

Şi azi mai scriu
cu mâna ta de iarbă,
cuvintele au chip de înger:
nu mai dor,
nu mai plâng,
nu mai fulgeră...
Totul e atât de viu!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântată necunoaştere

Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine,
Să ştim cât mai puţine ascunse unul de-altul,
Că-i vorbă din bătrâni –"nu ştii ce-o şti tot satul"-
Şi locul schimbă timp şi doar gând timp deţine.

Aşa-mi trec existenţe din nevrute ştiute
Şi-mi ţin culoar de fugă ca pe-un intim traseu;
Să nu mă lovesc suflet, rănindu-mi pedigreu,
La nesfârşit aleg alei de-abis abrupte.

Stau doar între coperţi închis într-un roman
Şi mă trec roase file, felii de scene, act,
Actor, ce mă întretai cu-ai mei ca într-un impact,
Lăsând poate o culoare, pe-un raft, scris... "Pământean".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în stare

să înot în apa teribil de rece
sub luna plină de regrete
înaintez încet şi abia respir
privesc cum se măreşte distanţa
de ţărm de nisip
în largul mării
în adâncul ei
unde razele soarelui nu pătrund
înot cât pot
şi până când mai pot
durerea mea e ascunsă în fundul mării
stă acolo
e departe de mine
mă cuprinde o sete ne
bună de înghiţit toată apa
înot cât mai pot
osteneala vine din durerea
lepădată în larg
continui să înot până mă eliberez
apoi simt cum durerea
mă trage în adânc
unde nu pătrund razele soarelui
unde apa e rece şi paralizantă
voi sta acolo cu durerea mea re
găsită pe nisipul rece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debut primăvăratic

Loveşte raza caldă în solul primitor
Şi uşurează trupuri, într-o evaporare,
Ce înalţă gând pedestru în zborul spre visare,
Iar braţe, face aripi... pe suflet, blândul sor.

Pas, decolează parcă în salt la nesfârşit
Şi pieptul se lărgeşte tânjind înspre eter,
Plin de vibraţii, în unde, spre neştiut mister
De amoruri amorţite... trezite la iubit.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire din mişcare... de revoluţie

Mă-nebuneşte gândul fugii pe elipsă;
Să nu scap ca-n prăpastii, în exterior de pistă,
Că nu-s tribune, e negrul cel absolut şi rece,
Acolo unde nu mai ştii... Nimic, nu se petrece!

E-un straniu ce m-apasă-n septembrie mereu,
La prima noapte "freeze" de-un rece alizeu...
Şi cad din mine frunze, ce-or putrezi orfane
De pom cald, ce-am dat fructe din cupe diafane.

Mă duc spre-un alt cules de trudă zămislită
Mereu, neîncetat, înscursă în stoc ispită
De trecere-n spre frig, ce-ngheaţă poate veşnic...
Şi nu se-ntoarce!? Astrul, e meteorul... sfeşnic?!?

Şi nici rotiri nu-s multe; noroc de-s cam optzeci,
Ce poţi în alergare să numeri, să petreci...
Şi chiar de nu laşi timp elipsei reci să cearnă,
Tot rişti să nu te-ntorci la cald... Din rece iarnă!...

Oare ce-i ce-au sfârşit cursă... pat o să ne aştearnă?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul prin pădure

Au închis drumeagul prin pădure
Acum şaptezeci de ani şi mai bine.
Vremea şi ploile l-au măcinat
Azi nu mai poţi, printre hârtoape şi rovine,
Ghici unde-a fost drumeagul prin pădure
Înainte ca ei să fi replantat copacii.

E-ascuns sub lăstăriş, sub muşchiul moale,
Sub covor de păştiţe şi de coada vacii.
Numai păstrătorii tainelor pot desluşi c-acolo
Unde-şi fac cuibar guguştiuci cu pene sure
Şi-unde bursucii se simt la ei acasă
A fost odată drumeagul prin pădure.

Totuşi, dacă pătrunzi în codru mai adânc
Într-o seară de vară târzie când cerul
E-aproape de pământ şi aerul e rece peste iezer,
La ora când fiecare suflet îşi strigă partenerul,

( Nu le e teamă de oameni în pădure,
Căci prin acele locuri au trecut puţini)

Vei auzi bătaia copitelor de cai
Şi foşnetul făcut de fuste-n roua de sub pini
Apropiindu-se din ce în ce mai mult de tine
Prin oglinda ceţii străvezii, prin rugi de mure,
Ca şi cum ar şti foarte, foarte bine
Drumeagul cel vechi, de demult, prin pădure.
Drumeagul care nu mai trece prin pădure.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natal

Exult; câştig din timpu-mi zbor, m-ajung când am plecat
Uitând de griji, de lucrul zilnic; sunt peste nori, am aţipit
La "end" de western şi tresar la vocea trează din cockpit...
E iar pe "screen" pasărea-mi cuib pe-o linie 'n salt sacadat...
Mă duc acasă şi-i aştept pe toţi, cei ce nu m-au uitat!

Privesc prin praful în rafalele ce-mi fâşâie parbrizul cald
În câmp pe-o arie de drum, pierdut c-o linişte eternă
Şi-mi zboară gând la eu ce-am fost şi mulţi ce-aveam pe lângă fermă
La Fotin; dar sunt singur numai, totu-i pustiu şi-un cer smarald
Ce-l priveam; vară-n zgomot surd, culcat pe-o şiră... Mintea-mi scald!

Şi acum este-un maron de fier în ape-n val la Costineşti
Acolo unde-i mal în pietre, mai sus de locul de nudişti
Unde timizi într-o vacanţă de practică stăteam întinşi
Pe burtă şi-nţepam nisip înruşinaţi... Hm, ce poveşti
Ce se derulă, că-i pustiu de ce ştiam... Cum timpu' opreşti?

Doar am ieşit de la examen, păşesc pe aleile spre cursuri
Şi cât de mici îmi par acum şi-un pic străine clase, săli,
Iar la cantina de la drept, cum nici la "Tosca", n-aud boli
De care tot ne zgândăream; ne puneam "frâne" de parcursuri
Aşa-n sfârşit de sesiune şi-s iară singur... Triste apusuri!

Cum simt căldura mâinii tatei ce numai el sta doar s-asculte!
Nici glasul mamei, tot fantomă, ce râde, cipul rândunicii
În curtea casei unde-i gol, nu mai sunt cămăruţele bunicii
Şi prispa galbenă ca ceara de-atât spălat, nici vorba-i iute...
Nu mai e cuib la streaşina de mâl şi pai... Că-s case multe!

Hm, arar trece o căruţă în valea de pe prund, la gârlă,
Dar nu-şi mai slobozeşte calul să intre-n apă la scăldat;
S-a pus să-ncarce nisip, piatră, că-i mult acum de reparat
Şi-n luncă-s mari grămezi, bascule, nu vreun cioban adăpând târlă...
Doar apa curge tot la fel... Tresar, nu-i joacă! E-o şopârlă!

Astăzi sunt trist că las tristeţe şi aşa mă-ntorc în timp pierdut
Că nici orele câştigate nu mai îmi rămân, le predau toate!
Sunt plumb de greu; plutesc oceanul, doar amintirile-s salvate
Şi le tot port chiar tot mai roase şi n-am nici cui să le-mprumut,
Că nu vrea nimeni vechituri... Rămân cu ele, le fac lut!

Cred mult, din tot ce am văzut, că numai apa-i la fel; val
Ce tot se întoarce, fir se-adună, norii îi sunt lacrimi... E natal!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itinerar natal

Ascult buletin meteo ades
şi tot mă uit, mă uit pe hartă
unde recunosc locuri trăite;
la Râmnicul Sărat ales,
lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă
şi-unde zăpezile-s vârtejuri troienite.

Mă leagă peste totul amintiri
de locuri şi mi-e dor mai mult de oameni
ce-i caut fie-n gând sau merg să-i văd
şi-i regăsesc futile amăgiri...
şi-mi dă senzaţie de rescapat de un prăpăd.

Mă plimb pe străzile de la Focşani
şi dorm pe la moteluri,
petrec în crâng cu amici la Căprioara
-că nu ştiu cum n-aveam lipsă de bani-
şi-ntotdeauna, printre "ELE" ţeluri,
savoarea mi-o-ncântam când cădea seara.

Mă văd în Câmpina natală cu florari
-frumoasa mea de altădată-
cu centrul vechi cu şarm cochet
şi simt cum ninge cu fulgi mari,
mă scald în Prahova, lângă armată...
Am mintea liceanului de la banchet.

Am cursuri pe un Splai d-Independenţă
şi-s zilnic prin tramvai în Bucureşti
pe 25 de bani... mănânc la Drept,
învăţ pe rupte să n-am corijenţă
ca vara s-o petrec la Costineşti
şi pe părinţi să-i bucur că-s un înţelept.

Cobor c-o bicicletă veche din Sinaia,
-fugit pe-ascuns, o vară, de acasă-
am praştia în mână şi iau ţinta...
mă bag în scorbură la nuc când ploaia
caldă a verii pică şi-s chemat la masă...
Îmi pare rău c-am fost aşa cuminte.

Ce de imagini defilez de la armata
-făcută ca să scap de ea, în Bacău-
şi-am şi uitat de azimut, de mască...
alături de prieteni ce-am mai căştigat odată
îmi amintesc ca nişte poze de flăcău...
fără s-am nume s-ataşez... Un gură cască.

N-am timp de-ajuns, e-o mică parte
despre spaţii ce locuiesc arar şi-acum
şi-am dor nebun să le revăd,
dar tot la fel cu mine-n altă parte
călătorind prin viscol sau ninsori de drum
şi-ncerc să fac orice, real... şi nu-ntrevăd!

Ce se întâmplă oare-n lume,
-că nu ne mai vedem 'n sfârşit de săptămână,
nici cu mătuşi, cu veri sau cu prieteni-...
stăm singuri meditând fără vreun nume;
aşa cum fac şi eu acum scriind de mână
şi nu-i nimic palpabil!... Cum miroşi răşina-n loc de ceteni???!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng cocorii

m-am născut aici
pe malul unui râu
unde zburdau în zbor nebun cocorii
şi soarele săruta în zori de zi lin norii
azi trăiesc departe de mine, de voi
de ce să merg mereu tot înapoi
de ce să mă întorc la voi
aci e jale şi e frig
şi morţii au ieşit din ţintirim
trăiesc în răsuflarea vântului
şi sărutul crud al pământului
e frig aici şi lespedea e rece
doar rătăcesc agonic printre umbre
afară, odată cântau cocorii
acum doar plâng în cor norii
lacrimi curg in zori, în zorii de apoi
mi-e sufletul pustiu si rece
de ce să mă trezesc
din somnul lung şi rece
să mor din nou, văzând ce se petrece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul... plecării

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-ngheţe sufletu-mi-n zbor
S-am lume puhoi stând afară
Ce-mi plânge plecatul, de dor.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu simt pământ că mi-e rece,
S-am inima caldă, uşoară,
Ce-mi ţine de frig, pân' se trece.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău după soare;
S-am pielea mai laie, nu ceară,
Ce-mi dă o aliură de mare.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău că n-am cântec,
S-am dreptul la glas de vioară
Ce-mi dă ciocârlia, din pântec.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi treacă timpul mai iute,
S-am ziua, mai lungă, să pară...
Că-mi dă un câştig, de minute.

Aş vrea să mor într-o doară
Să nu-mi stric petrecerea scurtă,
S-am timp, ca nimic să nu pară...
C-un aer de charm de amurtă.

Aş vrea-n fond să trec vară-n vară,
Să fiu pentru timp un voiaj,
Să-mi schimb aţa-n corzi de chitară,
Să-ncânt lumea în pelerinaj...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri

Depinde de alerg neîncetat 'nspre apus
Să stau doar în zi treaz, în lumină expus,
Ori fuga înspre est să mi-ndrept, spre întuneric
Perpetuu, în noapte ascuns în spatele de-un... sferic.

Acelaşi loc mi-e leagăn, de creştin ori mormon
Şi, sex sunt doar o doză de-un pic peste hormon,
Că oricum sunt la fel, de altfel o copertă,
Ce se schimbă cum cart, pe aceleaşi punţi... covertă.

E totul diferit dar de-acelaşi tipar,
Doar pusul rând în pagini e moftul de-un zeţar
Şi este, e, că sunt, eu cel ales să fie
Ce piere... Un fost câştig, pierdut pe veşnicie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul zilelor de-o vară

Când timpul vara şi-o sfârşeşte
Şi rece începe să devină,
Parcă te uită, se perimă...
De zile lungi ore îţi scuteşte.

Şi florile înspre fruct promise
În obraji şi părul ce-ţi mlădie,
Se pierd cum puf de păpădie
Şi-şi cern din nuanţele deschise.

Iar visul, lung de la început,
Aşa cum vara nesfârşită,
Tot o vacanţă-i, pierde aripă,
De zborul de atât trecut.

Iar de-s şi eu întreg, natură,
De ce nu pot să fiu iar vară,
Cum pomi de vârstă milenară...
Mobilă nu-s!... Nu-mi dau căldură?

Mă cer să fiu un vis de-o vară,
Mă fredonând cânt, ciocârlii,
Întins cum rodul de câmpii...
Să mă culeg mereu, iar, iară.

Oricum, voi fi cenuşă în holde
Rostogolit în pic de râuri,
Pegas, fără călări, nici frâuri...
Un gând... eternelor Isolde.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retorica glumei

Descopăr viaţa,
Mă descopăr constant
Şi ca vechi militant
Subţiez, zilnic, aţa.

Adun vechi cutume,
Retrăiesc zboruri lent
Şi ca vechi insurgent,
Mă dezic de-astă lume.

Mituri vechi le dezbat
Cu aplomb de şcolar
Şi ca orice fugar,
Vă las clipa pe-un pat.

Nu te caut, acum,
Mă găseşti unde vrei
Şi cu simple idei,
Veşnic, eu recompun.

Roşu... 20 februarie 2020

poezie de Liviu Reti (20 februarie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Mă trec pe zi ce trece cu oră sau minut,
Stingând dintr-un menit de vis crepuscul
Şi numai eu mă văd încă de la un prim sărut;
Mă trec pe lâng-oglinzi şi trag cu ochiul
Şi m-amăgesc că sunt mereu acelaşi, retuşat minuscul
Zicând; "Sunt mult mai bine c-alţii!"... Mi-e deochiul!

Mă trec o genă în urme de urmaşi
-Ce-ar fi ai mei- m-aseamăn, omenire
Dar tot eu nu-s de-al lor, nu-i am chezaşi...
Mă trec cu un profund, adânc, regret
Că nu rezist când ştiinţa va cunoaşte nemurire...
Mă păcălesc că vreau... C-o să mă mai repet.

Mă trec, nevrând s-o fac cu obstinenţă
Crezându-mă deasupra celor ce-au trecut şi s-au uitat,
Dar n-am alţi aliaţi, nu-i nicio penitenţă;
Mă trece gândul c-au fost toţi la fel,
Gândul; "Ce unici suntem, pierderea-i un prematur păcat!"...
Şi am ascuns răspuns, verificat... Nimic nu-i eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece

Şi rece in jurul meu
Şi aerul e rece.
Eu plâng de dorul tău,
E rece şi nu-mi trece.

Dar tu îngheţi
Şi-ai sufletul rece.
Inima mea e caldă,
Dar căldura trece.

Şi e gheaţă in jurul meu
Şi e rece mâna ta.
Ingheaţă si mai tare
Atingându-ţi inima.

poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de Cristina Vâlcu
Comentează! | Votează! | Copiază!