Cei mai bogaţi...

Lăuntrul lor e plin de pace
Chiar dacă-n bancă nu au cont
Să meargă spre Canaan le place
Ştiu ce-a făcut Pilat din Pont.
Belşugul harului pătrunde
În tot lăuntrul transformat
În Domnul lor se pot ascunde
Căci El i-a binecuvântat.

Pe masă pâinea nu lipseşte
Dovadă că Hambaru-i plin,
Că El, Stăpânul se-ngrijeşte
Să-mbrace veşnicul destin
Trăiesc un fel de bogăţie
Ce n-au trăit-o în trecut
Când nu credeau în profeţie
Şi nu-L aveau pe El ca scut.

Lumina ce-a cuprins fiinţa
Le-aduce, zilnic, bucurii
E cucerită neştiinţa
Ei sunt bogaţi şi-n mărturii
Spunând la alţii de-o speranţă
Ce penetrează-ntregul Cer
Accentuează o nuanţă
Cu legături în caracter.

Pe drum repere sunt o mie
Să nu păşească spre abis
Sunt tari când vine-o tragedie
Prmesc, cu drag, ce-a fost trimis
Când melodii trimit spre Slavă
Pe faţa lor lumini răsar
N-amestecă argint cu pleavă,
Din lacrimi fac mărgăritar.

Nu sunt bogaţi în milioane,
N-au moşteniri de la strămoşi
Dar îi aşteaptă-n Cer coroane
C-au fost din întuneric scoşi
Viaţa lor e-o împlinire
De au puţin, sau au mai mult
Vor din Scripturi să se inspire
Să-nvingă valuri şi tumult.

În slăbiciuni primesc putere
Nu din substanţe pământeşti
Ci din sublima Înviere,
Din stările dumnezeieşti
Şi-n lipsuri şi-n belşug şi-n toate
Recunoştinţa le e far
Către edenica Cetate
Din cel mai strălucit Hotar.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (11 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O părtăşie-n rugăciune

O părtăşie-n rugăciune
Cu Tine, Domn glorificat
Înlătură o presiune
Alină sufletu-ntristat
E-un timp de dulce-nviorare
Când, parcă, ne aflăm în Rai,
Când nu mai e îngrijorare
Şi-i un miros din luna Mai.

Spunându-Ţi tot ce ne apasă
Ne-asculţi, atât de răbdător
E o dovadă că Îţi pasă
Să fie jugul mai uşor
Şi-o hotărâre ne pătrunde
Să fim, mereu, însufleţiţi
Să vrem iubirea să inunde
Pe foarte mulţi nemântuiţi.

Lumina care ne-nconjoară
Când stăm ‘naintea Ta plecaţi
Simţim c-aduce primăvară
Să fim, spre Cer, mai ataşaţi
Prezenţa Ta ne copleşeşte
Îţi mulţumim că ne-ai primit
Tu ne tratezi dumnezeieşte,
Tu vindeci sufletul zdrobit.

E-o tainică eliberare
De tot ce azi ne-a frământat
Sublima înfrumuseţare
Lăuntrul ne-a înmiresmat
N-am vrea-ntâlnirea să sfârşească
E-atât de bine când priveşti
Spre starea noastră omenească
Spunându-ne că ne-nsoţeşti.

Îţi spunem de-un necaz, de-o rană
Şi e miracol: au trecut
Ai şters o lacrimă din geană,
Ai uşurat ce ne-a durut
Învăluiţi în revelaţii
Gustăm din suflu-Ţi penetrant
Şi gândul merge-n constelaţii
Căci nu vrea zgură, nici neant.

Din strălucirea feţei Tale
Luăm încredere şi-avânt
Şi-apoi în aşternutul moale
Ne va-nsoţi al Tău Cuvânt
Şi-n cupa inimii-l vom pune
Să fie pavăză şi far
Să ne-amintim c-am fost cu Tine
Şi-n veşnicul, sublim Hotar.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (27 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşim cu Tine-n Noul An

Păşim cu Tine-n Noul An
Căci ştii cărarea bine
S-avem privirea spre Liman
Prin văi şi pe coline.

Păşim cu Tine-ncrezători
O, Domn al vieţii noastre
C-aşa vom fi învingători
Şi-n lupte şi-n dezastre.

Tu-n orice clipă ne vei da
Puteri să-nvingem greul
Şi crucea s-o putem purta
Să nu domnească "eul"

Prezenţa Ta ne va spori
Avântul spre Cetate
Şi vom putea călători
Cu multă demnitate.

În lumea plină de nevoi
Nu mergem fără Tine
Chiar fără aşternuturi moi
Dulcea odihnă vine.

Vom însemna în calendar
De fiecare dată
Mesajul Tău atât de clar,
Povaţa-nmiresmată.

Vor trece zile, săptămâni
Şi lunile s-or duce
Dar nu vom fi lipsiţi de pâini
Şi n-om cădea sub cruce.

Cum pân-aci ne-ai ocrotit
În anii cei din urmă
La fel, în anul ce-a sosit
Vei îngriji de turmă.

Dezamăgiri nicicând n-au fost
De-a Ta călăuzire
Ai fost şi fi-vei adăpost
În drum spre Nemurire.

Nu avem teamă de furtuni
(Venit-au şi-or să vină)
Iar când veni-vor legiuni
Fugi-vor de Lumină.

Lângă Cuvânt vom sta mereu
Fiinţa s-o hrănească
De-o fi uşor, sau de-o fi greu
Credinţa o să crească.

Păşim cu Tine-n Noul An
S-ajungem la răsplată
Eşti dătător de sfânt elan
Pe marea-nvolburată.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se poate dezvinovăţi spunând că el nu-L poate vedea şi că nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu, când lucrările Sale grăiesc aşa de puternic despre Domnul, când sunt atâtea mărturii atât din afara noastră, cât şi din lăuntrul nostru. Şi când gândurile noastre care între ele se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc, ele însele sunt o mărturie puternică din lăuntrul nostru. Care dintre noi se poate dezvinovăţi că nu L-a putut vedea şi simţi atât în afară, cât şi în lăuntrul său pe Dumnezeu?

Traian Dorz în Cununile slăvite (2006)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţind iubirea Ta...

Simţind iubirea Ta imensă
Avem motive să cântăm
Spre a-nfrunta orice ofensă,
Lucrarea Ta s-o promovăm.

Simţind cum ne conduci pe cale
Spre ţărmul dorului nestins
Visăm în aşternutul moale
Şi ştim că viaţa ne-ai atins.

Simţind prezenţa Ta constantă
Şi-n vreme bună şi-n necaz
Uităm de lumea aberantă,
Răsar surâsuri pe obraz.

Simţind plăpânda Ta privire
Putem privi spre Canaan
Unde ne-aşteapt-o fericire
Cât un nemărginit ocean.

Simţind, Isuse, suflu-Ţi dulce
Ne adâncim în al Tău har
Putem uşor purta o cruce
Spre cel mai sfânt mărgăritar.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (11 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Şi-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeţii îşi fac veacul fără muze
Şi muzele-şi iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă şi-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocenţele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost şi ele stele,
Lumini de foc şi focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Şi din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Îşi pune foc şi arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toţi oamenii din noi se trag din stele
Şi ard cum arde focul lor din soare
Şi nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori şi ghilimele.

Dar toate ştiu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ţinea de şase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Şi-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delectările primăverii

Se-aude ciripitul în surdină
la ora când creştinii se închină.

Şi-n depărtare se văd pomi în floare
învăluiţi în taină şi culoare.

Procesul înverzirii iar ne poartă
gândirea, la edenica Poartă.

Ma mult ridicăm privirea spre Slavă
văzând îmbrăcămintea albă, suavă.

Miresmele vorbesc de-o altă viaţă
fără cutreierări prin foc şi ceaţă.

La tril de ciocârlie întristarea
nu-şi poate înfăptui lucrarea.

Privind cum zboară buburuze
băieţi au început să se amuze.

Ninsori de petale în luna Mai
sunt încântări pe calea spre Rai.

Preţuind tot ce ne dă Creatorul
ne delectăm admirând decorul.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (19 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântat e-acela

Binecuvântat e-acela care-ascultă de chemare
E-nţelege când e vremea şi prilejul de-ascultare.
Binecuvântat e-acela care nu se ruşinează
Ci-ngenunche şi se roagă orişicine ar fi să-l vadă

Binecuvântat e-acela ce are-o inimă umilă
Care pentru cei ce sufăr, simte dragoste, nu silă.

Binecuvântat e-acela ce dă-n veci şi-n veac nu cere
Care pentru-a lumii slavă simte scârbă nu plăcere

Binecuvântat e-acela care ştie să aline
În tăcere şi-n răbdare nestrigatele suspine

Binecuvântat e-acea care umblă-n părtăşie
Şi e fraţilor, lumină, dragoste şi bucurie

Binecuvântat e-acela care zilnic face bine
Şi-n răbdare îşi adună cel de mâine pentru sine

Binecuvântat e-acela care ştie a-L pătrunde
Pe Hristos, sub orice feţe şi-n cuvinte S-ar ascunde

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul spre Slavă

Suntem în drumul spre Slavă
(Nu spre himere sau lut)
Separăm grâul de pleavă
Avem în Fiul un scut.

Suntem drumeţi spre odihna
Neconturbată de-un val
Ne place s-atingem Lumina
Spre-a şti ce-i un sfânt ideal.

Imbold de-a învige-ncercarea
Primim din cerescul Izvor
Vrem să-ntreţinem umblarea
Dorind un edenic decor.

Nu vrem răsplată umană
Nici valori fără iz divin
Ştim că ne-aşteaptă coroană
Şi Cel ce ne-a dat un destin.

Crezul format lângă Dânsul
(Păstorul supremei iubiri)
Pătrunde, cu farmec, întinsul
Celor mai sfinte simţiri.

A Lui bunătate se-arată
Oricând, oriunde am fi
Păşim spre-o Cetate bogată
Unde-ai Lui, toţi, vor sosi.

Avea-va final pribegia
Când glasu-I duios va rosti:
"N-aţi părăsit părtăşia,
În veci cu Mine veţi fi."

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (31 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu c-au fost puţine

Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine
Acele vorbe-alese... şi-aş vrea şi-acum să-ţi spun...
Că visu-mi este-acelaşi... acelaşi vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi eşti trezire!
Nu pot fără de ochii-ţi, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre şi-un ţărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăţi de vieţi,
Un rug născut spre-a arde... şi-o singură vestală.
Au fost prin noi... şi frunze... şi toamne şi nămeţi,
Ne-au mai rămas memorii... şi-o ultimă petală...
Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbete

Zâmbeşti cu mulţumire când toate îţi merg bine,
Zâmbeşti cu încântare norocul când revine,
Zâmbeşti cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbeşti simţind plăcere de gluma bine spusă.

Zâmbeşti cu resemnare când totu-i doar trecut,
Zâmbeşti plin de visare spre drumul început,
Zâmbeşti cu supărare când nu ai de ales,
Zâmbeşti cu indulgenţă când nu eşti înţeles.

Zâmbeşti plin de speranţă, luând viaţa în piept,
Zâmbeşti satisfăcut spre omul înţelept,
Zâmbeşti plin de iubire spre omul ce ţi-e drag,
Cu dragoste zâmbeşti copilului din prag.

Zâmbeşti cu nostalgie spre ziua cea de mâine,
Zâmbeşti cu grea tristeţe când nu ai bani de pâine,
Zâmbeşti cu ironie când unii mari se cred,
Zâmbeşti cu răutate când şi bogaţii pierd.

Zâmbeşti dulce şi tandru când visul te dezmiardă,
Zâmbeşti cu înţeles când alţii ştiu să piardă,
Zâmbeşti cu simpatie spre un copil deştept,
Zâmbeşti plin de acreală când omul nu e drept.

Zâmbeşti cu mare spaimă când răul l-ai făcut,
Zâmbeşti cu întristare găsind alt început,
Zâmbeşti plin de uimire surprizei neaşteptate,
Zâmbeşti surprinzător când inima mai bate.

Zâmbeşti făcând cu ochiul, cu înţeles complice,
Când şeful bine înfipt nu vrea să mai abdice,
Zâmbeşti cu oboseală la un sfârşit de drum,
Zâmbeşti şi după moarte, dar nu ştii cui şi cum.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini...

Pătrund în noi atât de lin
Şi nasc speranţă şi alin.

Străbat şi căile lactee
Şi relatări din epopee.

Ne înfăşoară mai duios
Ca puful dintr-o pernă scos.

Dezleagă taine şi mistere
Căci au trecut prin Înviere.

Ne dau imbold spre infinit
Ne-au modelat când au venit.

Oricine uşa le-a deschis
Simte un dor de Paradis.

Mesajul lor atât de clar
Deschide ochii către har.

Spre Adevăr ne-orientează
Doar puritate promovează.

În jurul lor e claritate
Ne dau imbold către Cetate.

Ating un ram cu gingăşie
Creează duh de părtăşie.

Le-mbrăţişăm şi noi cu drag
De câte ori sosesc în prag.

poezie de George Cornici (14 februarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu ...

În noaptea grea, când ceasul răsună în cetate,
Eu ştiu că-mi plâng iluzii pierdute în neant,
Că mi-am hrănit orgoliul cu sterpe surogate,
Vândute la grămadă de câte-un traficant.

Când clopotele sună pe limba lor de moarte,
Eu ştiu că-n van se scurge fărâma ce-a rămas
Din drumul meu pe Terra, trecut în paşapoarte
Şi-n timpul care muşcă din ultimul popas.

Când o ciuvică sparge tăcerea întronată,
Eu ştiu că mă aşteaptă strămoşii mei la sfat,
Să le dau socoteală, cu vorba strâmtorată,
Ce am făcut în viaţă şi-n lume ce-am schimbat?!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj

Toamna blândă îţi trimit mesager la uşa ta
Şi soarele la zenit să te mângâie aş vrea!
Frunzele să-ţi spună mut despre dragostea ce-ţi port
Când aduse sunt de vânt în al vieţii tale port.

Cu el, inima-mi aprinsă vine iarăşi să topească
Flori de gheaţă-răvăşite care vor să înflorească.
Tu, primeşte darul meu, fiinţa ce sunt şi-am fost,
Ce-a avut un rost mereu şi-acum parcă, n-are rost!

Blândă toamnă, dulce doamnă te trimit cu mere coapte
Către dorul meu, dorit şi în zi şi-n miez de noapte!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul celor neprihăniţi

Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Şi lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit

Ce începe-n viaţa lui
El duce la bun sfârşit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit

Bun e a lui început
Şi viaţa lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză şi avut
În Hristos — Emanuel

Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare

Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viaţa trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l ţină

Oamenii neprihăniţi
Meşter îl au pe Hristos
Şi pe calea celor sfinţi
Înfloresc a lor dorinţi
În Mielul cel glorios

De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat şi omul
Şi i-a dat a Lui Cuvânt

În viaţa de credinţă
Începutu-i diferit
Şi prin har şi-n biruinţă
Pentru a omului fiinţă
Domnul a fost răstignit

Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Şi atâtea-s fără pată
În viaţa ce-a fost dată
Prin sfinţenie şi rugăciune

Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Şi el iată s-a smerit

Aşa mic el s-a văzut
Şi pe Domnu aşa mare
Şi era necunoscut
Deşi Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare

Însă iată că sfârşitul
I-a fost rău şi nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Şi Saul s-a prăpădit

Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos

Petru dar cel credincios
A căzut şi el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit — şi serios
Suferit-a pe Calvar

Şi el Petru s-a întors
La credinţa sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi

Rămâi Petru-n faţa turmei
Tu dar să o păstoreşti
Implicat în greul gijei
Să-ntăreşti darul credinţei
Căci apostol Petru eşti

Şi sfârşitul i-a fost bun
Pe braţele Lui Hristos
Al vieţii sfinte drum
I-a fost soare şi parfum
Pentru Mielul glorios

Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veşnicia
Ce-şi păstrează armonia
Uniform pân" la sfârşit
01 sept. 2019 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Legea Ta...

În Legea Ta găsim plăcere
Ne poartă gândul nostru-n Rai
Din ea cunoaştem ce se cere
Să Îţi predăm terestrul trai...

Din ea cunoaştem cum Mesia
S-a coborât s-aducă har
Să se-mplinească profeţia
Pân' la edenicul hotar.

În Legea Ta găsim odihnă
Căci lumea nu o poate da
Ne-ndrumă, zilnic, spre Lumină,
Ne-ajută jugul a-l purta.

Din Legea Ta răsar poveţe,
Repere în pelerinaj
Să nu vrem lut, ci frumuseţe,
Realitate, nu miraj.

Că Legea Ta-i dumnezeiască
E-un adevăr atât de clar
E-n stare să ne-nveselească
Atunci când traiul e amar.

Neacceptând o alianţă
Cu stări sterile, pământeşti
Deschide căi spre cutezanţă,
Spre bucurii duhovniceşti.

Au îndrăgit-o şi profeţii
Şi toţi acei ce s-au predat
Şi-au fost puternici când nămeţii
Spre spaţiul lor s-au îndreptat.

În Legea Ta găsim soluţii
La orice-n viaţă s-ar ivi
Să stăm în sferele virtuţii
Spre Tine să putem privi.

O, dătător al Legii sfinte
Vrem să păstrăm ce ne-ai adus
Eşti cel mai minunat părinte
A Ta prezenţă n-are-apus.

poezie de George Cornici (12 octombrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergem optimişti

Mergem optimişti pe-a vieţii cărare
Chiar dacă traseul e întortocheat,
Chiar dacă în faţă e înceţoşare
Ştim că e cu noi Mirele-mpărat.

Nu există teamă în călătorie
Tătăl ne e scut când duşmanii vin
El nu ne îndrumă spre periferie
Ci spre spaţiul unde totul e divin.

O, ce exaltări şi ce fericire!
Inimile-s pline de încredinţări
Că-n această sfântă, caldă însoţire
Vrem doar Paradisul nu străine ţări.

Nu abandonăm când vine-ncercarea
În vâltoarea luptei sreagu-i ridicat
Ploaia suferinţei nu ucide starea
În care fiinţa s-a înveşmântat.

Mergem otimişti chiar prin câmp cu mine
Paşii sunt păziţi de Blândul Păstor
Să sosim la Mal, să sosim cu bine
Unde nu ajunge valul stricător.

Aţintim privirea nu spre lutul rece
Ci spre Cel ce-a fost pentru noi străpuns
Şi-astfel când va fi ceasul doisprezece
Vom primi de gratis marele RĂSPUNS.

poezie de George Cornici (9 iulie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o zi

Te-ai săturat demult şi nu mai poţi
atâta răutate să înduri,
în mlaştina morală să înoţi
servind şi-n viitor, lepădături.

Stăpânii tăi, vulgari, neruşinaţi,
sunt dintre proşti-aceia plini de bani,
cu ifose, pretenţii de bogaţi
ce nu-şi dau seama cât sunt de sărmani.

Averea lor e marele nimic
cu care nu pot cumpăra un strop
din dragostea ce ultimul calic
se poate bucura, căci nu-i de shop.

Cei care au, mai vor, mai mult, mai mult,
sunt nesătui, iar viaţa lor e-un chin,
căci pofta lor de bani e un tumult,
iar pentru boala lor, nu-i un vaccin.

Tu îi suporţi demult, te-ai săturat,
deşi ei vor, tu nu-i mai poţi servi:
ai devenit de neînduplecat.
În toamna ce-a venit, mai ai o zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii
Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă
Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă
Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea bucurii

Atâtea bucurii în suflet s-au depus
De când călătorim spre Ţara făr-apus
Privim nu la noroiul din marginea cărării
Ci la Acel ce-alină o stare a-ntristării.

Atâtea satisfacţii cules-am pe parcurs
Asimilând povaţa cerescului discurs
Problemele ivite au fost încredinţate
Sublimei Trinităţi să fie rezolvate.

Atâtea fericiri ne-au animat suflarea
Să nu uităm, nicicând, c-am acceptat chemarea
La fiecare pas simţim acea-nsoţire
Ce ştim că-şi are sursa în veşnica Iubire.

Sublima părtăşie cu Sfânta Trinitate
Ne dă acces la Slava din veşnica Cetate
Parc-auzim acorduri din mii de instrumente
Şi-n fiinţă se adună sublime sentimente.

Atâtea încercări şi-atâta frământare!
Şi totuşi n-am căzut sub greutatea mare
Ci jugu-a fost uşor c-a tras cu noi Mesia
Să mergem mai departe, să împlinim solia.

Nespuse bucurii în fiinţă s-au depus
De când Mântuitorul la Turmă ne-a condus
Cântând spre slava Lui ne împlinim menirea
Şi aşteptăm cu drag să vină Întâlnirea.

poezie de George Cornici din Aripi cutezătoare (3 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!