Guguştiucii

La colţul casei într-un nuc
Femela şi c-un guguştiuc
Au strâns câteva surcele
Făcându-şi cuibar din ele.

După... atingeri uşoare
Au depus trei ouşoare
Şi cu grijă le-au clocit
Pe soare, în ploi şi vânt.

Mai aveau câte-o surpriză,
Când o coţofană-n criză
De hrană pentru odrasle
Ataca lovind sub coaste.

Ei, săracii, guguştiucii
Se luptau ca mamelucii...
Ca ostaşi în apărare
Pentru copii şi... mâncare.

Ceva... ce nu face omul
Şi nici roade cum dă pomul;
Animale, păsări, gâze,
Se luptă şi... ard în spuze.

Noi, oameni, avem pretenţii
Să trăim doar din subvenţii,
Iar ei, nişte guguştiuci
Ne dau "liber" în... papuci.

Cum au dat la puii lor
Pe deasupra nucilor
Drumul către înălţimi,
Unde toţi am vrea să fim!

Păsări, fiinţe-ndrăgostite,
Spaţiul, ritualuri sfinte,
Le păstrează neam din neam
Până-n vârful crud de ram.

... Avem atâtea poveţi,
Că în viaţă tot să-nveţi!
De-şi are rost vreo-ntrebare,
În cap sfredele-o mirare.

poezie de Ion Pârâianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta nu-i pentru câştig! Nunta, căsătoria se face pentru înmulţirea unui neam, pentru că ai responsabilitatea unui copil pe care-l naşti! Acum vine băiatul cu buzunarele pline de pastile, după ce se droghează cinci, şase ani, şi vrea să se însoare! Când el este bolnav!?! Noi avem nevoie de o societate bolnavă? Avem nevoie de o societate sănătoasă, de copii sănătoşi! Ce te faci tu cu o fată care face câte şapte, opt avorturi, că la un moment dat nici nu le mai ştie numărul, ce mai poate face? Că parcă-i o libelulă, nicio găleată de apă nu poate duce! Îi gata, o pui în sicriu! Păi unde mai vezi tu femeia de la ţară, care ţinea un copil în mână, unul în burtă şi unul la subsoară şi ducea de mâncare pe câmp la bărbat?!

citat din Justin Pârvu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva de suflet

Bate gongu-n depărtare,
Pentru omul cu candoare,
Pentru viata trecatoarea,
Pentru luminata cale.
Bate clopotu' mai rar,
Pentru pomul dat cu var,
Pentru omul cel avar,
Pentru drumul ideal.

La o zi după acestea,
Pentru vii se-mparte zestrea.
Se face o masă mare,
Pentru toţi e de mâncare.
După altă zi pe seară,
A început sa dispară,
Orice gând şi amintire
Despre ăl din şerpărie.

Se făcea acum un an,
De când eu nu mai eram.
Cică azi era sa fie,
O zi despre mântuire.

poezie de Bucur Ionuţ
Adăugat de Bucur Ionuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber la cuvânt

Am crezut că de intrarăm în liga celor bogaţi
O să stăm cu ei la masă şi-o să ne avem ca fraţi
Suntem toţi în jurul mesei cum ar trebui să fim,
Însă nu gustăm mâncarea, stăm doar ca să le-o servim!

Dac-aţi vrut egalitate între câine şi căţel,
V-aţi lovit de prag cu capul: "nu-i bai, pot şi fără el!
Ce-mi mai trebuie cap când alţii pentru mine pot gândi
Şi-mi setează de pe-un laptop modul meu de a trăi?"

Ne vor lua identitatea, tot ce suntem şi ce-am fost
Şi trecutul ni-l vor şterge ca pe-un zvon ce n-are rost
Căci ce poate fi pe lume mai uşor ca să dezbini?
Omul fără de tradiţii, pomul fără rădăcini!

Eu iubesc doar România, altă patrie nu am
Pentru mine Europa e-un distrugător de neam,
Seamănă-ntre noi doar vrajbă, ne tratează ca pe sclavi
Pe noi neam de Ştefan Vodă, pe noi neam de oameni bravi!

Când stăteam cu arma-n mână apărându-l pe Hristos,
Credeţi voi că occidentul ne-a fost de-un real folos?
Şi azi cu-ale noastre pene vestul se împodobeşte
Fără noi, azi Europa toată-ar fi vorbit turceşte!

După-atâtea circumstanţe în care le-am fost utili,
Tot noi să ne plecăm capul şi tot noi sa fim umili?
Nu mai e, români, de glumă! Ţara-i stârv servit la corbi,
Uniunea e o ciumă, cei care-o susţin sunt orbi!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vând ţară

Atâtea lacrimi pe hârtie, atâta ţipăt cenzurat,
ne poezim prin poezie, prin versuri false am lătrat
ba despre tine, Românie, ba despre noi, poeţi de soi.
Ce poţi să-mi dai acum, tu, mie, când eşti în lada de gunoi?

Atâta zbucium şi prostie, atâta vaiet ne-ntrerupt,
de zici că-ntreaga Românie e doar amestecul corupt
din care toţi se-nfruptă bine să aibă ce lăsa, de vor,
copiilor ce vor petrece o zi pe an în ţara lor.

Atâtea vile cu piscină, atâta hrană la gunoi,
de suntem ţara cea divină unde trecutul e strigoi,
ne pasă mult de-orfelinate, dar de faţadă, nu real
ne-am implicat cu toţi în toate, dar nu în faptă, doar verbal.

Ne acontăm vacanţe scumpe, avem la poartă trei maşini,
ipocrizia-n noi erupe când ne dăm mari printre străini,
ne înjurăm direct în faţă că suntem neam de şarlatani,
filozofăm concis de viaţă. însă privim doar către bani.

Ne doare-n cot de ţara noastră, un şut bătrânilor le dăm,
ne spală Dunărea albastră, pe la Viena când furăm,
întorşi apoi cu limuzine ne etalăm pe la săraci,
furăm şi de la ei, de-o pâine, şi din păduri câţiva copaci.

Atâtea furturi importate, atâta crimă şi viol,
ni-s rădăcinile uitate de parcă suntem dracul gol,
istoria e doar în carte, abject ne comportăm ca neam;
Să vindem azi ce se mai poate din ţara care ieri eram!

poezie de Adina Velcea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o ţară

Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.

Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.

Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că, ortodoxia ai iubit.

Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân' la noi:
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

purificat în vechi ritualuri
am dat foc drumului
ca să ştii pe unde să-mi vii
şi ca să nu ne urmărească
umbrele unde-am trăit
rătăciţi în vechiul oraş
te-aştept iubito
la ultima răscruce
pe vechiul drum
să ne ţinem de mână
fraţi siamezi în roua dimineţii
până-n ultima clipă
şi dincolo de timp...
ne-aşteaptă castelul
clădit din cuvinte,
din poemele magice
de sub salcia veche
unde ne-am sărutat mai întîi
poemele scrise într-o viaţă de om
pentru tine...
ai grijă iubito când vii
să cânţi cântecul de iubire
care face pomii să-nflorească
şi iarba să crească
pentru ca drumul pustiit de mine
să arate ca o mireasă...
ai grijă să se regenereze pădurea...

poezie de Mihai Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
aşternutul pe care mă aşezi
tot ce ating şi vrei să rămână neatins
când vorbele nu-şi pierd valoarea
se întorc în noi ca nişte cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaştem şi
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultură - e pretenţios cuvântul. În ce fel de cultură trăim noi? Avem o cultură mare? Nu! Avem o civilizaţie, dar avem o cultură mare, avem valori? Eu zic că suntem într-o cultură medie. În ziua de azi, eu văd că trăiesc într-un neam mai mare, nu trăiesc zonal. Eu trebuie să mă raportez şi la ceilalţi, trebuie să fiu cel mai bun în cântat şi trebuie să fiu valorizat. Altfel, degeaba horesc.

citat din Grigore Leşe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie

De la păsări care zboară
În înalturi către soare
Omul nostru ia aminte
De la ele până moare.

De la floarea ce se-ndreaptă
Totdeauna către sori
Ia modelul soldăţelul
Care face raportări...

De la păsări, de la flori!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excursia-lecţie de geografie

În excursia din vară,
Organizată la munte,
Am descoperit o carte rară,
NATURA cu taine multe.
Am văzut soarele în zare
Arătându-şi faţa,
Până unde ni se pare
Că sfârşeşte viaţa.
Acolo unde pământul
Se-mbrăţişează cu cerul,
Unde nu ajunge gândul
Ca să dezlege misterul.
Am văzut gâze mărunte
Printre firele de iarbă,
Am văzut vârfuri de munte
Şi ape coborând în grabă.
Într-o pajişte cu flori
M-am culcat cu faţa-n sus.
Priveam cerul fără nori
Şi soarele către apus.
Prin păduri am colindat,
Păsări multe am văzut,
Cântul lor am ascultat,
Doamne, ce mult mi-a plăcut!
În poiana cu flori multe,
Căprioare gingaşe zburdau,
Găini şi cocoşi de munte
Pe deasupra mea zburau.
În lumea de arbori şi păsări
Adieri de vânt m-au răcorit.
Pe piscuri nu poţi să te caţări
Oricât de mult ţi-ai fi dorit.
În limpezi ape-am oglindit
Chipul meu plin de sudoare.
Vedeam şi-un soare obosit
Care mergea la culcare.
Natura-ntreagă este mamă
La toate câte-n ea trăiesc.
Găsesc adăpost şi hrană
Pe plaiul nostru românesc.
La noi, cu dărnicie ploaia cade
Şi pentru gâze şi pentru urs.
Pentru peştii din cascade,
Pentru prighetoare şi râs.
Iarna se-aşterne zăpadă
Pentru grâul ce dă pâine.
Nimenea nu stă la sfadă
Cu grija zilei de mâine.
O carte frumoasă este
Natura ce ne-nconjoară.
De la şes până pe creste,
Ţara noastră-i o comoară.
Din cartea naturii am aflat
Despre lumea vie a plantelor.
Să cunosc am învăţat,
Viaţa animalelor.
Natura-i o lume fascinantă.
O lume vie, mişcătoare.
Omul, fiinţă dominantă
O ocroteşte sub soare.
Natura e şi mama noastră.
Ne hrăneşte şi ne-adapă.
Cu gândirea lui măiastră
Omul de rele o scapă.
Pâinea albă din câmpii,
Merele-n livezi, pe dealuri,
Muntele cu bogăţii,
Ape clipocind în maluri,
Faună, floră... Pe toate
Natura le găzduieşte.
Fără ele nu se poate.
Nici pământul nu trăieşte.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţia are într-adevăr un rost numai dacă devine un factor creator, altfel e doar o cârjă pentru atâtea şi atâtea slăbiciuni ale unui neam.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Motto:
Femeia frumoasă place ochiului,
femeia blândă place inimii.
Prima este o adevărată bijuterie,
dar a doua este o comoară.
Napoleon Bonaparte

Genial-a fost ideea!
Din Adam să faci femeia;
Bunica, mama şi sora
Şi soţia tuturora.

Ea de n-ar fi fost pe lume,
Nu aveam noi astăzi nume.
Reţineţi: După Potop,
Primul oraş al lui Nimrod!

Toţi vorbeau numai o limbă;
Dar, când Domnul vrea le-o schimbă.
Din prostia omenească
Au vrut Turn să construiască.

Domnul le-a venit de hac
Şi pe toţi i-a-mprăştiat:
Credincioşi, cinstiţi, mişei,
Dar, cu femeia lângă ei.

Ea pe-ntregul Mapamod
Chiar pe secetă dă rod;
Ţi-aş da bani cât nici nu crezi,
Dac-am fi neam de chinezi.

Înţeleg că vrem, nu vrem,
Legi mai proaste noi avem,
Că una e România,
Unde gâlgâie prostia.

O s-ajungem un deşert
Cu-n legiuitor deştept
Alături de toţi aceia
Care ignoră femeia.

Toate trudesc mai avan,
Să-şi găsească un liman,
Hărăzite de Cel Sfânt,
Să dea viaţă pe Pământ!

Singur, în durerea mea,
Mă-nclin, pios, în faţa Ta
Şi ochii-n lacrimi îmi scânteie
Pentru ideea de... FEMEIE.

poezie de Ion Pârâianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avem timp

N-avem timp să ne gândim la viaţă
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.

N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.

N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulţumiţi de viaţă aşa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viaţa e grea.

Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Şi pentru o clipă să ne întrebăm
De ce n-avem timp pentru concluzii,
Timp pentru concluzii întotdeauna trebuie să avem!

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii frumoşi (acrostih)

Ca noi mlădiţe i-a crescut
O mamă scumpă, ţara lor,
Primind iubire ca şi scut
Ivit în prag de sărbători.
Iubesc pădurile de brad
Foşnind în adieri de vânt,
Rotindu-şi conuri care cad
Uşoare, pe fertil pământ.
Maturi se vor vedea apoi,
Ostaşi ai patriei, sublimi,
Stând pavăză pe ger şi ploi
Isteţi urcând spre înălţimi.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (21 decembrie 2019)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei pun problemele lor în seama societăţii. Nu există altceva decât societatea. Sunt indivizi - bărbaţi şi femei - şi familiile lor. Şi niciun guvern nu poate face ceva decât prin oameni, iar aceştia trebuie să îşi poarte de grijă lor înşişi, în primul rând. Este datoria noastră să avem grijă de noi înşine şi abia după aceea să avem grijă şi de vecinii noştri.

Margaret Thatcher în revista "Women's Own", interviu (1987)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi 2018

Te-ai dus, cum s-au mai dus în zare,
Şi mulţi alţi ani, ‘naintea ta,
Mi-ai dat o casă, şi mâncare,
Şi am avut ce îmbrăca...

Mai mult eu nu cer de la tine,
Nici de la anul ce-o veni,
Cu cât mi-ai dat, îmi este bine,
Şi pot, ferice, a trăi...

Aş vrea copiii doar, să fie,
În viaţa lor, tot mai voioşi,
Să ştiu că-s oameni de-omenie,
Şi că-s nepoţii sănătoşi,

Aş vrea să aibă şi sărmanii,
Un blid pe masă, zi de zi,
Bătrânii să-şi trăiască anii,
Alături de ai lor copii,

Aş vrea să fie-n lume pace,
Căci este loc pe-acest pământ,
Şi neam cu neam să se împace,
Respectul să ne fie sfânt...

În faţa ta-mi scot pălăria,
Căci fost-a pâinea bună-rea,
Demn înfruntat-am veşnicia:
Ai fost un an din viaţa mea!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii săi strălucea reflexia celei mai frumoase planete din Univers - o planetă care nu este nici prea caldă, nici prea rece; care are apă în stare lichidă pe suprafaţa sa şi unde gravitaţia este tocmai potrivită pentru fiinţele umane, iar atmosfera este perfectă pentru ca ei să poată să respire, unde există munţi şi deşerturi şi oceane şi insule şi păduri şi copaci şi păsări şi plante şi animale şi insecte şi oameni - o mulţime de oameni. Unde există viaţă. O mică parte din ea, probabil, inteligentă.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii ­-
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii ­-
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.
Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!