Coloană glorioasă, ce susţine...

Coloană glorioasă, ce susţine
Speranţa noastră şi latinul nume,
Pe care-n drumu-i n-a fost a-l supune
Iupiter cu furtuni de groază pline;

Aici palate nu-s, ci-aici mi-i bine,
Că am alături pinii şi stejarii,
Şi iarba verde, şi-ncă munţii, marii, -
Şi muza triumfând aicea vine.

Gândirea clară către cer s-avântă
Şi-n dulcea umbră-a nopţii se aude
Privighetoarea, cântul trist ce-şi cântă;

Din inimă Amorul îi răspunde,
Ci plină nu-i plăcerea asta încă,
Căci tu, Seniore, eşti pe nu ştiu unde.

sonet de Petrarca din Antologia de poezie universală (2004), traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino s-asculţi privighetoarea

Vino, iubito, vino-n zăvoi
În vad ne-aşteaptă vâltoarea
Plete de sălcii curg peste noi
Şi cântă privighetoarea.

Vino, privighetoarea cântă
Din piculină şi din nai
Şi trilurile ei ne-ncântă
Ca-n vraja unei nopţi de mai.

Vino, privighetoarea cântă
Sublim asemenea lui Orfeu
Cu toate că ne înspăimântă
Soarta acestui semizeu.

Vino, privighetoarea cântă
Ea ştie ce şi pentru cine
Dar cântecul ei mă avântă
Seară de seară către tine.

Vino, privighetoarea cântă
Poveşti duioase de amor
Şi melodia ei se-mplântă
În inima plină de dor.

Vino, privighetoarea cântă
Cu-atâta dor, cu-atâta foc
S-avem, atâta ne frământă
O picătură de noroc.

Vino, privighetoarea cântă
Cu pasiune şi talent
Iubirea noastră pură, sfântă
În timp ce te alint decent.

Vino, privighetoarea cântă
Să cazi în vraja lui Morfeu
Iar inimile îşi cuvântă
Când tu visezi la pieptul meu.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti poet

Eu vreau cântări de veselie.
Că tu eşti trist, ce-mi pasă mie?
Nici vreu să ştiu de ce te doare,
De grijile ce te frământă,
De inima ta care moare...
Tu eşti poet, deci cântă.

De te urăsc, de te sfâşie
Vrăjmaşii tăi, ce-mi pasă mie?
Zâmbind, tu rănile-ţi ascunde,
Şi-n stele sufletu-ţi avântă,
Cui te loveşte, nu-i răspunde...
Tu eşti poet, deci cântă.

De-ţi plâng ai tăi, în sărăcie,
Şi-i vezi murind, ce-mi pasă mie?
Tu du-mă-n alte lumi, senine,
Căci singura-ţi chemare sfântă
E să mă-nveseleşti pe mine;
Tu eşti poet, deci cântă.

Iar dac-un vânt de nebunie
Peste viaţa ta pustie
S-abate pentru totdeauna,
În noaptea care te-nspăimântă
Priveşte stelele şi luna
Surâzător, şi cântă.

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

CXXXII

De nu-i iubirea ce eu simt, ce-i oare?
Iar dacă-i ea, mă-ntreb ce e iubirea?
E-un lucru rău? De ce-i râvnesc rănirea?
E-un lucru bun? Atunci de ce mă doare?

Cum plâng când cer plăcerea arzătoare?
De n-o doresc, la ce-ar servi jelirea?
Cum poţi atât când nu-ţi dau consimţirea,
o, rău plăcut, o, moarte-nvietoare?!

Iar de consimt, eu plâng pe nedreptate.
În barca fără cârmă stau cu plânsu-mi;
furtuni pe mare vin să se aştearnă.

Uşor de-nvăţături, greu de păcate,
aşa încât nu ştiu ce vreau eu însumi,
mi-i vara frig şi ard în plină iarnă.

sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de Tine...

Alături de Tine păşesc către mâine
Şi masa mi-e plină... am apă şi pâine...
Cu Tine alături furtuni biruiesc
Căci Tu mă înveţi să iert... să iubesc...

Alături de Tine păşesc prin credinţă
Căci Tu laşi putere în slaba-mi fiinţă...
Alături de Tine mai fac încă-un pas
Spre ţara eternă, pe drumul rămas...

Cu Tine alături mi-e plânsetul cânt
Născut din izvorul ascuns în Cuvânt...
Altarul e-n clocot.... veşmântul curat...
Alături de Tine sunt fiu de-Mpărat!

poezie de Maria Luca din Clocot de cuvinte (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând în noapte...

Nu pot să dorm, am pe balcon un greier,
ce cântă, toată noaptea, la vioară,
cu cântul lui eu viaţa o cutreier
şi gândurile-mi zburdă pe afară...

Strâng gândurile, vreau să le ţin bine,
dar unul scapă şi-n trecut se duce,
nu vrea să stea alăturea de mine
şi nicidecum nu vrea ca să se culce...

Ies pe balcon în noaptea asta clară,
o Lună plină sus pe cer tronează
şi-n briza răcoroasă de sfârşit de vară,
fără să vreau, picioarele dansează...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Unde nu-i libertate
tu eşti libertatea
Unde nu-i cinste
tu eşti cinstea
Unde nu-i căldură
apropiere de la om la om
tu eşti apropierea şi căldura
inimă a lumii fără inimă

Buzele tale şi limba ta
sunt întrebare şi răspuns
în braţele tale şi-n poala ta
e ceva ca liniştea
fiecare plecare de lângă tine
se-ndreaptă spre revenire
Tu eşti un început de viitor
inimă a lumii fără inimă

Nu eşti articol al credinţei
şi nici filosofie
nu eşti regulă şi nici posesie
de care să mă ţin
Tu eşti om viu
tu eşti o femeie
şi poţi să greşeşti să te îndoieşti şi să fii bună
inimă a lumii fără inimă

poezie de Erich Fried
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul către cartea sa

Hai, cartea mea, la drum, deschide poarta, hai,
Cu frâul liber treci prin teama din răscruci
Şi mergi cu fruntea sus, şi faima ta s-o duci,
Făcând şi praf cu mersu-ţi în calea care-o ai.

Porneşte, deci, că-aud cum vin din urmă, vai,
Ai mei urmăritori neistoviţi în munci
Şi gata să-mi întreacă şi-ardoarea mea de-atunci,
Când ai la prima cursă înaripaţii cai.

Ba nu, oprim aicea, ca să rămâi ce eşti.
Deşi am foc în sânge, şi-ncă tărie am
În piept şi în picioare, ca să mai pot să-alerg,

Oprim aicea, carte, că-avutul din poveşti
Nu-l vreau, nici supărare la inimă nu am
Când vin şi cântă alţii şi laurii-şi culeg.

sonet de Pierre de Ronsard, traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea mea copilărie

Dulcea mea copilărie,
Nu te voi uita nicicând,
Tu eşti ca o floare pe câmpii,
Eu te voi purta mereu în gând.

Dulcea mea copilărie,
Ce frumoasă tu ai fost,
Eu te chem din nou la mine,
Dar nu are niciun rost.

Căci vremea trece, vremea vine.
Viaţa e scurtă cum e ea
Şi tu te duci de la mine,
Ramâi cu bine, copilăria mea.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

......Şi nu mai ajung

Pădurea îmi plânge cu frunze de-aramă
Şi tot ce-a fost verde în vânt se destramă
E toamnă târzie şi încă m-aştepţi
Mi-e gândul pierdut şi paşii incerţi

Mă-ndrept către tine, fac paşi înapoi
Şi nici nu mai ştiu cum e să fim doi
Mă-nvălui în temeri şi mari îndoieli
Şi văd doar iubiri ce-mbracă spoieli

Sau pofte ce lasă în urmă uitare
Mă-ndrept către tine c-un semn de-ntrebare...
Mă-ndrept către tine şi nu mai ajung
Eşti tu prea,, departe''.... ori drumu-i prea lung?!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza

M-ascund în timpuri
de mult uitate
şi frământate
iluzii strâng,
îmi pierd privirea
în zări pătate
şi minunate
aripe frâng.

Cu şevaletul
îmi plimb amorul,
pictându-mi dorul
plutind hoinar,
aprind speranţa
găsind izvorul
în visătorul
poetic dar.

Apare muza
şi călăuza
îmi ia penelul
din loc uitat,
tu eşti modelul
eu menestrelul
şi-n albul pânzei
dorul visat.

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea are un nume

Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu
Şi-n nopţile când dorm târziu
Îl tot repet în rugăciune.

Adorm şi-n inimă-mi rămâne,
E oaza mea într-un pustiu,
Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu.

Deopotrivă se supune,
Cum eu supusă vreau să-i fiu,
Toţi laurii să îi adune
În urma celor ce îi scriu.

Iubirea mea are un nume.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muze

Toamna când frunzele îmi cântă serenade
Eu te strig, bărbatul meu fără un nume
Şi te conduc spre tainice misterele
Nu mă pierde în albastrele muzicii condeie

De vei pleca cu muza către stele
Nu uita să mă inviţi printre ele
Să dansăm ca nişte iele,
Aprinse de ale dragostei văpăi

Şi-atunci când nu mai eşti cu mine
Întreabă-te de eu sunt bine
Eu cânt cu veşnica lumină
Tu ai lumina ca perdea-bună

De mă vei trezi cu-acele crizanteme
Eu voi răspunde în plai cu ele
Şi voi încerca să nu fac crize
Dacă tu nu vei mă mai vrea printre muze.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni de vară

De-a fost iubirea noastră pătimaşă
Nu înţeleg de ce dureri am împărţit,
Dacă în noi s-au descompus din faşă
Cum ne-am dorit, ne-am şi-amăgit!

Dansam cu tine cu ochii-n lacrimi,
Când mă strângeai simţeam că s-a sfârşit,
S-au risipit fiorii plin de patimi,
Să reaprindem focul n-avem chibrit...

De-a fost iubirea plină de otravă,
I-am dat ca antidot stropi de cerneală,
Cu inima albastră şi bolnavă
Între noi s-a întins o plajă goală...

De ce în ochii mei tristeţea se ascunde,
Când sunt aici, iar tu pe unde eşti?
Nirvana noastră nu răspunde
Şi împăcarea ţine de poveşti...

Te-ai dus lăsându-mi cântecul povară
Să-alergi cu beduinii prin pustiu,
Adunai nisipul pentru o zi de vară,
Dacă erai nebun, nici eu nu ştiu!...

Când glasul inimii o să te cheme
Te-aştept să întorci albatroşi din drum,
Vom ducem nopţile de vară în extreme
Şi vom renaşte pe nisipul verii...
ca pasărea din scrum!...

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-aş fi trist?

De ce-aş fi trist, că toamna târzie mi-e frumoasă?
Pridvoarele-mi sunt coşuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi împletite cu vine de glicină.
Beteala şi-o desface la mine şi mi-o lasă,
Când soarele rămâne să-l găzduiesc în casă.
O prospeţime nouă surâde şi învie
Ca de botez, de nuntă şi ca de feciorie.

De ce-aş fi trist? Că pacea duioasă şi blajină
Mă duce ca o luntre prin linişti de lumină?
E un surâs şi-n vraful de cărţi, să mă alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri câte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grânguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.

Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.
Singurătatea-mi doarme, culcată-n somn alături,
De-a lungul, între paturi.
Mă-ntreba câteodată, trezită dintr-un vis:
- "Eşti tot aici cu mine şi tot cu mine-nchis?"
Nu mă sfiiesc de dânsa, nici ei nu-i e ruşine
Că fuge să se-ascundă de lume lângă mine.

De ce-aş fi trist? Că nu ştiu mai bine să frământ
Cu sunet de vioară urciorul de pământ?
Nu mi-e clădită casa de sită peste Trotuş,
În pajiştea cu crânguri? De ce-aş fi trist? Şi totuş...

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna de la etaj

Se aud paşi rari în noapte
Pe strada din faţa blocului
Sunetele nopţii sunt deşarte
Zărindu-se lumina geamului

Şi ca-n fiecare seară
Femeia priveşte cerul
Aprinzând o ţigară
Resimte misterul...

Iar luna veghează
Doamna de la etaj
Şi gândirea ei luminează
O inima plină de curaj

O idee, o scânteie îşi face loc
În mintea doamnei unde sunt
Secretele faimei şi ca un joc
Mai creează un veşmânt:

" Ştiu că mii de gandiri
Pline de speranţă
Atrag aprecieri, priviri,
Când lucrurilor le dau viaţă

Jocuri relaxante şi plăcute
Au fost de Dumnezeu făcute
Ani întregi să dureze
Prin cel ce ştie să viseze

Astăzi puţini sunt oamenii
Ce ştiu să pătrundă visele
Iar frica de a evolua
Le îngheaţă puterile
Căci spaima dispare
Când crezi în tine
Doar să ai încredere
În forţele divine. "

Aşa doamna gândise
Şi pe foaie se născuse
Un tandru şi modern veşmânt
Al femeiei cu sâni ce sunt
Acoperiţi de materialul
Transparentei bluze
Lăsând imaginaţia şi gândul
Să te poarte către ale ei buze.

Diva doamnă priveşte ceasul
Lăsând oboseala să-i închidă pleoapele
Şi aude glasul
Îngerilor din oglindă, ce porţi, aurii, au să deschidă.

poezie de Cristian Harhătă (2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triptic pentru România

I.
Vii din adânc de veacuri şi din adânc de fire,
Prin foşnetul seminţei ce-şi suie seva-n grâuri.
Pe fruntea ta, şi cerul se-opreşte să-ţi respire
Mireasma migratoare de arbori şi de râuri...

Şi nu ştim alte locuri mai pline de visare,
Şi nici nu vrem pe alţii pe-aici să mai cuteze,
Când infinitul nostru e-un petec sfânt de zare,
Sub care,-n loc de tunuri, ard crini pe metereze...

Un neam întreg aicea şi-a pus pecetea sfântă
Şi-a înălţat pridvoare, cu gândul să rămână,
Cât codrul încă-i verde şi mierlele mai cântă
O doină tânjitoare în Patria română,

Cât, din adânc de veacuri şi din adânc de fire,
Străbunii ne mai cheamă să le-ascultăm cuvântul,
Cât mai tresar de veghe martirii-n cimitire,
Iar lecţia lor aspră ne-o spune-ncet pământul...

II.
O, ninge peste lume şi doar aici e bine,
Mireasmă-i veşnicia cu numele de Ţară...
Cât sunt părinţi pe dealuri şi rouă pe coline,
Avem aici o rană care să ne mai doară...

Cât munţii leagă lutul de tremurul ceresc
Şi-n tulnice coboară sămânţa de lumină,
Cât pruncii, preacuraţii, la sânul mamei cresc
Şi-un schit adună mirii sub aură senină...

O, ninge peste lume şi-i o ninsoare sfântă,
Şi-o linişte se lasă din turla ei fierbinte...
Cât sunt stejari în codri şi mierle care cântă,
Avem aici o casă, un frate, un părinte...

III.
N-ai cum să ştii, străine, lumina ce ne doare
Şi ca un glonţ de aur ne caută şi ne scurmă,
Ori sacrele amurguri căzând peste izvoare,
Să ne rănească pleoapa cu ţipătul din urmă...

N-ai cum să vezi la praguri, în strai de rouă, pruncii
De mână duşi spre crânguri de-o cosmică visare,
Ori aripile mierlei lăsând în somnul luncii
Melancolii celeste de ploi izbăvitoare...

N-ai cum s-auzi cum cântă minunile sub pietre,
Căci toate-ţi par nimicuri în veac petrecătoare...
Doar noi simţim cum bate eternitatea-n vetre,
Precum în luturi pure o inimă de floare...

poezie de Geo Galetaru
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Limba Română

În limba română a sculptat Brâncuşi,
Şi şi-a vărsat tot dorul Eminescu,
A plans pe corzile viorii, a lui Enescu arcuş,
În limba română a pus viaţă-n pânze, Grigorescu.

În limba română cântă aşa duios privighetoarea,
Şi tot în limba noastră toţi stejarii povestesc,
În limba română străluceşte-n razele de soare marea,
În limba română toate florile iubesc.

În limba română lumea este mai frumoasă,
Şi tot în limba noastră rugile se înalţă către stele,
Limba română pentru mine e "Acasă"
Limba română, limba visurilor mele.

poezie de Marius Alexandru (9 august 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea a început să cânte şi împăratului i-au dat lacrimile; lacrimile îi curgeau pe obraz şi privighetoarea cânta tot mai frumos; cântecul ei îţi mergea drept la inimă. Împăratul a fost foarte mulţumit şi a spus ca privighetoarea să poarte un papuc de aur la gât. Dar privighetoarea i-a mulţumit şi i-a răspuns că a fost răsplătită îndeajuns.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!