De ce-aş fi trist?

De ce-aş fi trist, că toamna târzie mi-e frumoasă?
Pridvoarele-mi sunt coşuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi împletite cu vine de glicină.
Beteala şi-o desface la mine şi mi-o lasă,
Când soarele rămâne să-l găzduiesc în casă.
O prospeţime nouă surâde şi învie
Ca de botez, de nuntă şi ca de feciorie.

De ce-aş fi trist? Că pacea duioasă şi blajină
Mă duce ca o luntre prin linişti de lumină?
E un surâs şi-n vraful de cărţi, să mă alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri câte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grânguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.

Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.
Singurătatea-mi doarme, culcată-n somn alături,
De-a lungul, între paturi.
Mă-ntreba câteodată, trezită dintr-un vis:
- "Eşti tot aici cu mine şi tot cu mine-nchis?"
Nu mă sfiiesc de dânsa, nici ei nu-i e ruşine
Că fuge să se-ascundă de lume lângă mine.

De ce-aş fi trist? Că nu ştiu mai bine să frământ
Cu sunet de vioară urciorul de pământ?
Nu mi-e clădită casa de sită peste Trotuş,
În pajiştea cu crânguri? De ce-aş fi trist? Şi totuş...

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gipsy love

Când mă vezi nu mai ai aer să respiri
Că-s frumoasă şi miros a trandafiri,
Mi-ai da haina şi cămaşa de pe tine,
Şi aş fugi da' ce-aş fugi cu tine-n lume.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

Trupul tău şi ochii tăi rău m-au vrăjit,
Mi-au luat minţile, ce rău m-au zăpăcit,
Şi din mintea mea nu pot să te mai scot
Cânt mereu de dorul tău şi nu mai pot.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

Hey
I can't take, can't take it anymore
I'd give it all
There's no change for love
Let's escape far beyond this shore
I'd give it all
You're my Gipsy Love.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul din vis

Eu te aştept s-apari şi-n astă seară,
Din nou, la geamul casei mele
Să te arăţi ca şi-altădată,
Frumoasa, gândurilor mele.

Nu pot s-adorm fără să văd,
Sub clar de lună chipul tău
Încununat cu mii de stele,
Eşti îngerul zilelor mele.

Ce trist stăteam pe prispa casei,
Când prima oară te-am văzut
Şi-ai apărut tu înger bun,
Sufletul să mi-l mângâi.

Când ai şopti, am tresărit,
Credeam că luna mi-a vorbit,
Să-ntorc privirea către stele
Să-mi văd surioarele mele.

Cu ele timpu-mi petreceam,
În fiecare seară.
Cu drag şi dulce le vorbeam,
Ce triste sunt zilele mele.

Nu ştiam atunci ce imi lipseşte
În sufletul meu trist,
Era privirea ce-mi sclipeşte
În fiecare vis.

Acum sunt fericit să stiu,
Că tu eşti pentru mine,
Un înger drag cu chip bălai
Ce-n suflet va ramâne.

Aştept cu nerăbdare seara,
Lumina să se-aprindă.
Pe cer din stele sclipitoare,
Şi să te-astept în tindă.

Mereu tresar când reapari,
Tot timpul mai frumoasă
Şi mă intreb cât va dura
Să fi a mea mireasă.

Aş vrea ca tu să nu mai pleci,
În zori de dimineaţă
Şă poţi să stai mereu aici,
Iubirea mea frumoasă.

Dar ştiu că asta nu se poate,
Nici când să se-mplinească
Sunt om de rând, sunt muritor,
Iar tu eşti o crăiasă.

Aş vrea să te răpesc acum,
Dar luna nu mă lasă
E sora ta cu suflet bun
Ce te-a adus în casă

De ce nici astăzi nu apari?
Oare ce-o fi cu tine?
De zile-ntregi eu nu am somn,
Ci mă gândesc la tine

Ce sa-ntâmplat? Ce ti-am făcut?
De nu mai vi la mine?
Nici azi, nici ieri n-ai apărut,
Şi sufletu-mi suspină

Mi-e dor de serile cu noi,
Ce dulce ne priveam
Şi sora lună dănţuia
Ce fericiti eram

Acum nici stele nu sclipesc,
Nici luna nu apare
Şi ceru-i trist bietul de el
Că ingerul n-apare.

În bezna noptii te aştept,
Eu nu imi pierd speranţa
Că într-o zi să te-ntâlnesc
Din nou în faţa porţii.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-aş fi tristă?

De ce-aş fi tristă,
când tu m-ai învăţat libertatea!?
Am gustat-o împreună, picătură cu picătură.

De ce-aş fi tristă, când ştiu că vei veni
cu cerul în priviri şi zâmbetul deschis
spre alte orizonturi...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă V

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Ce-aş mai putea să-ţi ofer...
ce-aş mai da din mine pentru tine întotdeauna;
uite îţi ofer sufletul meu în palmă;
mă iartă mai mult decât atât ce să-ţi spun?!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Mă iartă! şi îngerii coboară din cer...
ţi-aş dărui viaţa mea, sufletul, inima, sângele meu..
Mă iartă nu ţi-am dăruit nimic atunci
când tu aveai nevoi doar de lacrima mea; mă iartă!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou

de ce-aş zdrobi sub tălpi
un fir de iarbă?

de ce-aş ucide-n zborul ei
o gâză?

de ce-aş opri un cântec
din gâtul unei ciocârlii?

de ce n-aş auzi
pădurea sub cetini?

un zvon ca vuietul de corb
întors, îndepărtat şi rece
mai straniu decât raza lunii
se-aude aici

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-aş putea...?

Nu plânge, mamă, şi nici nu mă chema,
Îmi faci mult rău chemându-mă acasă,
Tu ştii la fel de bine că în ţara mea,
Dacă nu fur, nu pot să-mi construiesc o casă.
Ştiu că ţi-e greu că sunt acum printre străini
Şi că ai vrea să fiu în sat alăturea de tine,
Că bătătura astăzi ţi-e plină de ciulini
Şi cât mai suferi, dar gândeşte-te la mine.
Cu ce-aş putea să te ajut stând lângă tine,
Poate-aş cosi în curte şi ţi-aş sparge lemne?
Dar oare-n ţara asta pentru mine
E de ajuns ca să cosesc şi să crap lemne?
Mă doare sufletul că-ţi sunt atât de departe,
Că nu mai pot să te ridic când cazi,
Dar, mamă dragă, să nu uiţi că sărăcia ne desparte
Şi că mi-e dor în fiecare zi de ochii-ţi calzi.
Şi aş veni târându-mă-n genunchi acasă,
Să-ţi fiu aproape, să te mângâi pe faţă,
Dar ştiu că n-ai avea ce să îmi pui pe masă
Şi m-aş trezi plângând în fiecare dimineaţă.
Cum să mă-mpart în două, scumpă mamă,
Să fiu şi-aici, să fiu şi lângă voi?
Ce să-i răspundă copilul mamei care-l cheamă
Şi îşi doreşte fiul, rătăcit prin lume, înapoi?
Nu plânge, mamă, eu te rog, rezistă,
Nu mă chemă să văd că mori săracă,
M-ai învăţat că DUMNEZEU există,
Şi roagă-te la EL, pe fiul rătăcit să ţi-l întoarcă!

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul

REFUGIU

Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânţa mea de copil, în tine!
Ce-aş fi?.. Că nu aş mai şti, de atâta dor, de foşnesc
Brazi... Prinşi în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.

Nici o umbră de ceaţă nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte şi aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.

Şi atât cât voi fi, veştile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste suliţe, toţi anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă aş ţese zi şi noapte la iţar,
Numai tu să vii la mine, gânduri peste tine să-ţi tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...

Aici eu trăiesc, dar pentru voi pot iubi, de dor să contenesc,
Ochiul, care plânge să-l închid, să-l las să mi-l vezi, cum e-
Aşa umezit, vei şti, cum am avut curajul să te-ndulcesc
Cu un cânt de- al meu, de mamă, când frunza pare uneori pustie,
Eu, muma ta, când voi să fiu vie, când voi să fiu vie...

poezie de Lilia Manole din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

De astăzi sufletul mi-e trist

De astăzi sufletul mi-e trist
Şi răzvrătit de câte vede,
Că face neamu-mi de bipede,
Ce nu-i ca mine, altruist.

Îl văd şi nu îmi vine-a crede,
Pe funcţii mari, un arivist.
Rămân de parcă-s la dentist,
Când îşi dă aer de erede.

Şi mă gândesc cum de norodul
Mai pune geană peste geană,
Alegând jugul, ori exodul,

În timp ce clica cea vicleană,
Adună-n curtea ei tot rodul
Cu-nşelăciunea-i de satană.

sonet de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Doamne, când mi-e greu, eu nu mă ruşinez
mă ruşinez numai atunci când mi-e bine
între aceste stări - atâta crez
mocneşte permanent în rugul stins de mine

Doamne, când afară plouă, nu sunt trist
ci doar atunci sunt trist când e senin şi soare
între aceste stări - mereu exist
ca un simbol de permanentă ezitare

Doamne, uite, ştiu că am să mor şi eu
dar unde, când şi cum - nu-mi dai să ştiu
între aceste stări - exist mereu
ca un cuant - când semimort, când semiviu....

poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist rămâne

dor de ieri, ce va fi mâine,
nu gândesc, nu vreau să ştiu,
ce în urma mea rămâne,
ştiu, e totul străveziu

şi când nimeni nu mă ştie,
nici un bun şi nici un rău,
tot ce-a fost nimicnicie,
îmi voi lua cu mine-n hău

ştiu, e trist şi trist rămâne,
pe-a cei ochii ce m-au iubit,
mult au plâns ei pentru mine,
şi-ai mei ochii s-au chinuit

au fost ochi furaţi de noapte,
cum să vadă pe-ntuneric,
lacrimi, ce au fost spălate,
de un gând ce-a fost himeric

prea-i târziu, bate la uşă,
furişându-se încet,
moartea care-i jucăuşă,
o să vrea să fim duet

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greşit şi ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranţă-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viaţă-ntreagă...
Iubire veşnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atât de trist, încât toate aspectele acestei lumi nu mai pot avea pentru mine nici o valoare. Cum să mai pot vorbi de frumuseţe, cum să mai pot face consideraţii estetice, când sunt trist, trist de moarte.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii care au fost care sunt şi vor fi

azi fac 59 mâine voi face 60
de ani căţăraţi pe un soclu
copilul meu 35 - şi el dintr-o daltă -
mama avea 82
şi câteva zile când s-a
retras cu blândeţi patinate din viaţa de bust (?!)
ce nu-i ajungea uite nici
până la îmbrăţişarea cu dragoste a
fiului - pe aici
trist artist trist artist trist artist
risipitor câteodată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te cer...

De ce te-aş iubi, de ce te-aş iubi,
de ce-aş suferi, de ce-aş suferi,
în mileniul în care secunda e vis
iar boala dorinţei e de nedescris?

De ce-aş mângâia din priviri, faţa ta,
când mâna nu pot să-mi întind către ea,
când clovni de rând nu mă lasă s-ating
omul drag, nici la piept să mi-l strâng?

De ce ţi-aş ieşi în cale mereu
cu ochii-nlăcrimaţi, cu sufletul greu,
de ce agonia mi-aş perpetua
când nicio chemare nu e-n mâna ta...

Ştiu că ai suflet bun şi poarta deschisă,
nu-ţi pun întrebări dar oftezi mereu
după iubirea stelară, promisă
şi implorată lui Dumnezeu!

De ce să mai rabd chinu-acesta comun,
Să nu vin şi să-ţi spun: fii al meu de acum!
Să te cer de la soare, să te cer de la vis
să te cer de la lună, să te dai cu înscris!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec a la Prevert

Acum parcă îmi mai amintesc
De acest cântecel ciudat
Mult prea tomnatic şi uitat
Ca poezia lui Prevert.
Şi mi-era toamnă adâncă-n suflet,
Trist visam lângă felinar.
Tu erai moartă-n faţa uşii
Şi îngropată sub frunzar.

M-aş mai putea oare întoarce
Cu acest cântec de plictis
Morbid nu îmi mai este-n suflet
Şi-am devenit mai optimist.
Dar dacă întinde iarăşi toamna
Trena-i de frunze, arămie,
Încep să plâng şi să mă tângui
Şi să mă mor din nou în mine.

Azi nu mai pot, ce-aş mai începe,
Viaţa mea a fost cândva,
Prevert mi-nchide ultima uşă
Din toamna şi din iarna sa.
Dar acest cântec mă mai poartă
Prin vara ca un labirint,
Sunt mort deja, pierdut de lume
Şi-n focul verii sunt doar frig.

cântec interpretat de Serge Gainsbourg, muzica de Serge Gainsbourg, versuri de Serge Gainsbourg, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta-i mai frumoasă

Şi toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor şi cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aş fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca nişte braţe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit şi nu-i uşor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.

Miroase-a nuci şi-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n ţestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometaţi, în serile târzii.

Şi parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina şi se ruga mereu
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu,
Albit la tâmple şi vorbind peltic...

Mi-a nins în gând şi ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viaţă... Şi sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n fiinţă şi cu toamna plâng.

Se scutură cenuşa peste cer...
Peste pământ, cenuşa creşte-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii şi noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald şi auster,
Copii trudind între pământ şi cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de Eminescu

Cum să mă despart de tine
e-atât de trist în lume
scriu tăceri şi mi-e ruşine
dacă ele-mi zic pe nume

E aşa de trist în lume
frunză verde zău de toamnă
lumea asta-i doar pronume
verbele nimic nu-nseamnă

Frunză verde zău de toamnă
scriu tăceri şi mi-e ruşine
căci tristeţea e o doamnă
cum să o despart de tine

Totul este trist în lume
d(o)ar Poetul e-o minune

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (24 septembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

totul are un sens
până la urmă
de ce-aş cosi iarba
acum când ştiu că
mâine va creşte la fel
de ce-aş mai aştepta
un ultim tren în gara
peste care ninge obidit
lumina albastră
la răscruce
pâlpâie intermitent
semafoarele

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit şi-a fost odată,
De cum ieşeai adesea în pridvor,
Şi îmi vorbeai frumoasă şi-nţeleaptă.

Mi-e dor de bunătatea-ţi nesfârşită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze şi prin flori tu ai plecat.

Ai luat cu tine viaţă şi lumină,
Şi sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost şi vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.

Mi-e dor de tine şi-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar ştiu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.

Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Şi îţi doresc să te mândreşti cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ţi va fi nicicând ruşine!

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!