nu e contemplare

plângi, norul tău preferat s-a dus
să plouă departelui…
plângi, basmul a fost scurt în seara aceasta
şi inima ta flămândă mai crede…
te zgâieşti la rotundul lunii şi
nu chemi actul contemplare
este aceeaşi lună pe care o rugai
lipindu-ţi nasul de geam să nu plece
până te faci mare

arunci apoi
aceste rânduri mâzgălite ţinând
foaia pe genunchi
vântul va şti unde să le ducă
adormi, fără vise
în ziua următoare vei primi
o telegramă, un semn – undeva
a înflorit caisul pentru tine
«să nu vii după ziua culesului»
acolo unde norul tău preferat…
unde basmul face la dreapta apoi
de două ori la stânga, sus
câteva muriri… luna, iată-i rotundul
nu-i nici de data aceasta contemplare
îţi trezeşte atenţia
o hârtie mototolită, a reuşit
ţi-a desenat pe chip ultimul surâs
singurul dealtfel
întreg

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

Dumnezeu e pretutindeni (punct)
chip şi asemănare (noi), dar
unde ascundem propria
pretutindenietate?
Cât de largi, cuprinzători ni se îngăduie…
liberul arbitru, ei bine
această condiţie
ne face puternici… şi singuri
sau umili şi în comuniune, unitate.
Cu toate acestea
am tot mai mult senzaţia
că sunt doar o traiectorie
nu am nici măcar
consistenţa unui bob de nisip

limitele sunt înăuntru şi
acest înăuntru este reflexia bogată
a lui afară…
din ce în ce mai greu îmi pare
să-mi asum destinul de om –
menirea mea dincolo de contemplare
cu motivul venirii sau plecării mă frământă
nu mijloacele
ci faptele în sine, rotundul în care
muchii acestui pretutindeni parcurgându-mă
«cine pe cine» sau «cine-cui»
lasă semn!
Oglinda aceasta arată un străin.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă eşti tăciune

de ziua înălţării Mele tu te scalzi
în apele adâncului
vino să ne judecăm dacă eşti tăciune te
pot face rouă pe crini
nu căuta înţelepciunea şi puterea pe
înălţimile închinate
universurilor
înguste
sunt cărările Mele mergi pe mijloc
fără să deviezi nici la dreapta unde
dacă vrei să fi (SĂ FII) prea bun
ai putea crede că eşti ca Mine
pe acolo au trecut paşii celui căzut dintre
luceferi nici
la stânga unde o lume colorată cu opusul
poruncilor Mele
îşi deschide fălcile să te înghită

în centru e calea împăraţilor acolo
Sunt
tu doar crede în Mine
aceasta e lucrarea ta

poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

…norului meu preferat

plouă –
şireturi
sus, norul s-a descheiat la tenişi
«umblă cu grijă, să nu te-mpiedici…
mai încolo, vei da de un ghem auriu
şi nu se ştie…»

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încheiere

Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.
Dar cel ce ţi-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe.

Cu foaia această închid porţile şi trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ţi lumânarea şi-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus?

Ţi-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ţi sufletul către perete
şi lacrima către apus.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robinetul cu vise

Robinetul cu vise a rămas deschis;
Mă asaltează-acum, vis după vis,
Încerc să deschid ochii: e târziu,
În mine urlă sufletu-a pustiu!

Şi tu ai devenit doar o nălucă,
Nu văd în tine decât dor de ducă,
Ce s-a ales de basmul nostru, azi?
Un mit uitat în care urci şi... cazi!

Pe noi, cine ne-a plăsmuit astfel?
Să ne rotim în absurd carusel,
Să ne căutăm şi să ne iubim,
Dar nu ne-ajungem şi nu ne găsim!

Mâna ta n-o atinge pe a mea,
Distanţa-i mică, adâncă şi grea;
Cine-ntre noi, a ridicat un zid?
În locul inimii eu simt acum un vid!

Vise mai mici, mai mari, mai împreună,
Continuă să curgă... nu-i a bună!
Tu ce visezi acum şi unde eşti?
Hai pe tărâmul unde mă iubeşti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

trec…

dansând pe sârma aceasta
violet-aurie
am tânjit la aplauze, la nume
nu ştiam
că fiecare clipă este un capăt
– şi că nu sunt egale…
ţărâna oarbă mă poartă
aşa de puţin cântăresc, încât
firul mi-a dat iluzia rădăcinii!
Confesiunea aceasta
despre fiindul meu, nu vă tulbure:
nici pietate… şi nici să vă încânte
păstraţi numai mirarea lină, gest
ca un ridicat scurt de sprâncene…
trec
sperând tainic la un apoi
unde să fiu eu sârma
violet-aurie… măcar
viţei din via altui mâine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sake

Eşti micuţă şi frumoasă
Asemenea unui bibelou,
Toată ziua stai în casă
Şi aştepţi stăpânul tău.

El îţi este preferatul
Iubindu-te cu ardoare,
El, stăpânul şi nu altul,
Care ţi-aduce mâncare.

Când mergeţi la plimbare
Prin parcuri şi grădini,
Bucuria îţi este mare
Când te apără de câini.

Dar... şi tu îi cerţi
Când se reped la tine,
Tu, micuţă, nu poţi,
Nu ai cum a te opune.

În casă ai de toate
Jucării, păpuşerii,
Castronaşe cu bucate,
De nu le mai ştii.

Când auzi vreo lătrătură
Pe ulisele vecine
Repede le dai gură
Să nu vină la tine.

Mai cu joaca şi culcare
Ai căpătat un obicei,
Fie ziua cât de mare
Îi uiţi pe stăpânii tăi.

Când vin, alergi la uşă
Ca semn de bun venit
Sari pe ei, ca o jucăuşă,
Veselă c-au poposit.

Plecaţi apoi la Euroveea
Locul tău cel preferat,
Unde începi epopeea,
Luând iarba la călcat.

Pentru ei eşti o copilă
Crescută în căminul lor
Cu dragoste şi cu milă
Şi îţi vin în ajutor.

În schimb, eşti recunoscătoare
Şi vii tiptil la ei în pat
Îi pupi din cap până la picioare
Tu, copilul răsfăţat!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde locuiesc sfinţii

Unde locuiesc
iluminatele creaturi nocturne, care s-au prădat şi de
ultimul pătrar de lună din colţul lor de cer, să poată face toiage de lumină
pentru cei care şchiopătau în întuneric
unde locuiesc
frumoasele vieţuitoare acvatice, care au coborât din Arca lui Noe
pentru a face loc şi celor fără adăpost
unde locuiesc
aceşti oameni-fluviu care, cu limbă de moarte, au lăsat apă vie
pentru cei însetaţi de Cuvânt
unde
locuiesc aceste fiinţe înaripate şi cum de şi-au făcut
cuiburile acestea mari
în inimile acestea mici
ale noastre?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indicaţii curbate

Curbă la dreapta
apoi o altă curbă la dreapta
apoi o alta... până ajungi să te naşti!
apoi faci prima curbă la stânga
şi tot la stânga... până mori!
atunci mergi tot înainte
până dai de mine
să îţi spun asta...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te acolo unde aşteptările sunt mari, unde presiunea de a face ceva este mare. Şi aceasta face parte din strategia ta generală pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sunt mai puternice, şi mai vizibile.

Leonard Bernstein în Cum să înţelegem muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea unei lacrimi – (experimente)

tăvălită-n sare privirea muşcă un colţ
de nor, lumina creşte, se cristalizează…

un fir de praf sau fum
ori ceapă crudă şi gata
roua pe obraji!

aseară am adormit stând la pândă
o stea ca o gaură în cortina dintre soare
şi aici-ul meu vremelnic părea că
se apropie vertiginos – n-avea colţuri
rotundul ei, inele rotund ameţitor, mă absorbi
la trezire aveam bruma pe pleoape
de aici a pornit totul, am vrut
să îmbunătăţesc ceva, am repetat experimentul
norul, privirea… detalii aparent în plus, inutile
cortina săpată în sare… am înţeles
de mi-aş pierde văzul, pipăind o lacrimă aş şti că
naşterea ei nu contează
iubire, neîmplinirea ei, bucurie neaşteptată, compasiune
fie şi de paradă sau iritaţie nici acestea
nu mai au însemnătate… în coaja unei lacrime
să nu poposiţi
nu-i faceţi disecţie şi n-o mai bănuiţi c-ar fi
limbă clopoţelului care
trezeşte «speranţa» la ora exactă pentru voi
am găsit
am găsit acolo muzica
aceeaşi ca la naşterea mea!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Klimt

Dacă te face să te simţi mai bine, să ştii că în fiecare seară te urăsc în moduri diferite...
Şi adorm, dimineaţa pe la şase şi-un sfert cu Ura lângă mine citindu-mi din chiştoace sănătoase de insomnie
o poveste ce-ţi poartă numele bolnav...

E ok acum, am adormit şi poate fără să ştii te-am dus şi pe tine la culcare, te-am sărutat pe frunte şi ţi-am promis cea mai îndulcită indiferenţă pentru ziua următoare...
Fă-mi o favoare, te rog!
Ţi-am lăsat pe măsuţa de cafea, un bileţel unde sunt scrise toate numerele de telefon ale timpului,
fixul,
mobilul...
Sună-l într-o pauză de studiu să-ţi spună dacă aştept degeaba ceva e posibil să nu se întâmple...
L-aş suna eu dar mereu îmi închide...

M-am trezit din viaţă pe la patru şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi pun oasele la loc de cinste în vitrină...
După la poştă, să trimit câteva scrisori acasă...
Să vizitez Clujul...
Apoi să zbor de pe acoperişul clădirii unde stau cu aripile mele împrumutate de la Klimt...

Ce zi încărcată, am uitat să te urăsc...
Mi-am dat seama abia când am ajuns seara în cameră şi Ura mă aştepta acolo lângă geam cu o carte de bucate în mână, să-mi prepare şi astă seară cele mai inventive coşmaruri cu tine...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se sculară boierii şi văzură atâtea fiare arse, nu le venea a crede ochilor. Se duseră să-şi ia armele de unde le agăţaseră, dară ia-le de unde nu e. Văzură în cele din urmă că sunt păcăliţi, se cătrăniră de mânie, însă înghiţiră găluşca. Ciobănaşul era gata de plecare, fiindcă tocmai se îngâna ziua cu noaptea, încălecă şi o luă la sănătoasa; vezi că se cam şi temea să nu paţă ceva din mâna boierilor. Boierii iarăşi îl ajunseră de pe urmă şi îl întrecură, bătându-şi joc de dânsul, când erau pân dreptul lui. Seara iarăşi târziu sosi şi ciobănaşul la locul unde se aşezaseră ei să conăcească. Cum ajunse, se trase la o parte ca şi în ziua trecută, îngriji de cal, apoi cină şi se culcă. Locul unde maseră ei noaptea aceasta era aproape de o lăcovişte nomoloasă. Boierii, cum văzură că ciobănaşul a adormit, îi luară calul şi îl înnomoliră în lăcovişte.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-mă, vântule

Ia-mă, vântule, cu tine,
Unde dorul n-a apus,
Pe orbita de la Lună,
Unde ochii ţi-ai ascuns.

Ia-mă, vântule cu tine,
Unde praful de nisip
Ştiu că, de aleargă bine,
Tot te opreşte un pic.

Ia-mă, vântule, cu tine,
Unde sărutul pictează
La inimă câte o cărare,
Apoi se resemnează.

Ia-mă, vântule, cu tine,
Unde roţile de tren
Râd când le convine
Şi, apoi, lacrimi îşi cer.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi nu se luminase bine de ziuă, şi împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite şi să-şi împace nesaţiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieşit din minţi, când, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înfloreşte pomul, cum îi cade florile şi cum roadele se arată iarăşi. Atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoţi. Dară aşi! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creştea şi seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci şi le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele îşi bătea joc şi de împăratul şi de toţi paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăţiei şi să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoţ.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!