Întâmplătoare versuri

1

trecând marea înapoi
c-un pas înainte
răsfirăm norii

pe toiagul de pe umăr
atârnă o pasăre aproape moartă
un grai ascuţit de dezamăgiri
un tril desăvârşit de repetate lovituri
înfiorează depărtările

nod în gât
noe suspină
de parcă ar mai fi o noapte identică cu această

2

închipuiri
oglindite-n geamul azilului

timpul
sluţeşte şoaptele
urcă târâş
prin tuburi de orgă
soarbe sosurile dulci ale pământului
se rostogoleşte
apoi
c-un aer posac
în neant

3

secunda
poate fi adusă înapoi
pedepsită
îmbrăcată în pijamaua cu dungi albastre
i se poate smulge ghimpele din inimă
pusă
la adăpostul unei rugăciuni

4

sus
sub spumegările ultimei clipe
cuvintele devin nefireşti de grele
omul şi gropa lui
o steganografie
pe un ciob de retină

5

întâmplătoare versuri
fulguiri ale unor zboruri
pe-ntinsul mării

fete-n rochii de mătase
de culoarea algelor
aleargă printre valuri
atât de limpede se văd
încât
şi pietrele
par pârguite şi zemoase

fără să clipească
câţiva tineri
sorb stropii dulci
din
strânsoarea privirii

6

căscând a lehamite
proorocirile
cu grenade la capăt
se rotesc
într-un perpetuum mobile

rânduiala ceasurilor
e bulversată
de adultescentul
care se joacă
de-a războiul

7

ospeţe
cu nori fără ploaie
pomi fără roade
cu amăgiri care-ntunecă vederea
nebuni
bufoni
marionete
pun greutăţi să echilibreze plictiseala

lângă braţul de-argint al sfântului Damaschin
un rex convivi
organizează-n tăcere
loterii

poezie de Anişoara Iordache (4 august 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua roşie

Se ciocnesc nebuloase,
Sisteme solare, stelare.
Aştri se sting şi devin materie moartă
Ori învie apoi ca o Supernova.
Atomii murmură,
Sferele cântă,
Şi miliardele de ani-lumină trec,
Ori vin, cine mai ştie!
Undeva pe-o aşchie,
Mărginit în nemărginire,
Stă omul, la Capul Bunei Speranţe.
Numără stelele fără număr,
Măsoară depărtările fără capăt,
Şi fuge cu cugetul
Când înainte, când înapoi,
Clădind adevăr efemer şi marele vis
Pe şi mai mari incertitudini.
Visul este însă departe
Ca stelele roşii uriaşe
Care sunt de-o sută de mii de ori
Mai puternice ca soarele nostru
În lumină şi căldură.
Libertatea e o stea roşie.
Omul o priveşte visător prin telescop.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua roşie

Se ciocnesc nebuloase,
Sisteme solare, stelare.
Aştri se sting şi devin materie moartă
Ori învie apoi ca o Supernova.
Atomii murmură,
Sferele cântă,
Şi miliardele de ani-lumină trec,
Ori vin, cine mai ştie!
Undeva pe-o aşchie,
Mărginit în nemărginire,
Stă omul, la Capul Bunei Speranţe.
Numără stelele fără număr,
Măsoară depărtările fără capăt,
Şi fuge cu cugetul
Când înainte, când înapoi,
Clădind adevăr efemer şi marele vis
Pe şi mai mari incertitudini.
Visul este însă departe
Ca stelele roşii uriaşe
Care sunt de-o sută de mii de ori
Mai puternice ca soarele nostru
În lumină şi căldură.
Libertatea e o stea roşie.
Omul o priveşte visător prin telescop.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seve de lumină

Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foşneşte pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.

Cad meteoriţi peste păduri de argint,
se scaldă lumina în aura dimineţii,
roua fuge înainte de sosirea albinelor
şi surprinse florile privesc în oglindă
cu dragostea iradiind în culori
dragoste vibrând în inimi.
Vara urcă prin spirale de suflet
şi se înfăşoară în cuvinte,
de holdele capătă arome şi se coc
în seve de lumină,
în arşiţa căldurii din cuptorul lui iulie,
fructele devin dulci şi zemoase
din trupul pământului.
Ca într-un sipet de aur
memoria soarbe gândurile şi le mântuie,
de văd cum se înfiripă în vise
ce nu pot fi uitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Aşa cum un om curajos înfruntă duşmanul,
Singur împotriva a sute, şi vede rânjetul Morţii,
Dar, strângând din dinţi, luptă până la sfârşit
Fără crâcnire, fără speranţă, fără ezitare, -
La fel, în tăcere, vaporul se înfige-n mare,
Tăindu-şi implacabil drum prin noapte.

Lumina unei balize-n depărtare
Sclipeşte printre valuri ca o stea!
Dar nu-i nicio stea-n întunericul de sus!
Plescăitul apei la prova – şi, dedesupt, lumina rea
A unor limbi de foc, asemeni unor scântei ucigătoare. Dincolo
Tăcerea şi noaptea.

Stau lângă copastia de la pupa,
Singur în beznă şi-n spulberarea de ceaţă şi de stropi reci,
Simţindu-mă eliminat cu totul, scufundat în noapte şi-n mare,
Făcut una cu năvala aceea fără sunet de paşi,
Lăsându-mă, ca un catarg în derivă, purtat implacabil
De val în noaptea mare.

Fără teamă, fără dorinţe,
Fără-a simţi ceva – mai puţin poate-o durere surdă undeva-n inimă –
Fără- a mă întreba încotro se-îndreaptă vaporul,
Conştient ca-ntr-un vis de umezeală şi-întuneric,
Cum şi de forma abia conturată care, evazivă, se pierde
Pretutindeni dincolo de frontierele nopţii.

O, iubire, cum am ajuns aici?
Trebuie să mă trezesc lângă tine şi să zâmbesc acestui vis?
Vis care mă strânge-atât de puternic, încât nu mă pot mişca, nici trezi!
O, iubire! O, iubirea vieţii mele, găsită doar pentru a te pierde!
Sufletul meu lansează peste ape-un sălbatic strigăt inarticulat,
Asemeni ţipătului unui pescăruş înghiţit de noapte.

Ceaţa se trage mai aproape. Baliza
Dispare-n urmă. Zgomotele monotone-ale mării
Se sting în burniţa sărată cu o abandonatoare, indiferentă cadenţă.
Iar tu, iubire, şi marea zvâcniţi împreună-n creierul meu,
În vreme ce vaporul plonjează înainte,
Continuându-şi drumul prin noapte.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să justific neantul dintre două întrupări

de unde să încep instrucţia sufletului meu
cu alinierea de la stânga spre veşnicie
sau de la dreapta judecată spre dincolo
adică unul lângă niciunul în şir indian
prin gaura aceasta de vierme de mătase
ascuns în bastonul progresului
resortul fin al nesfârşitului fără frecări inutile
perpetuum mobile între două mecanisme inutile şi o speranţă
această universală schimbare spre infinit prin creaţie
................................................................
altfel de unde atâta materie
pentru noi frontiere fără nicio frontieră?
................................................................
poate din iubirea de a fi
sau poate doar din vanitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând prin sânge

Parcă zeci de voci necunoscute,
Înlăuntrul meu suspină des,,
Însă, numai una mi-am ales,
Pe cea ce suspină pe tăcute...

Fără glas, ea vrea să mă salute,
Cu suspinu-i rafinat şi-ales,
C-un mesaj subtil, subînţeles
Şi cu versuri vrea să mă sărute.

Scrisul ei e-o operă de artă,
Ce-mi susură lin, în carnea-mi trează,
Doamne, scrisul ei duios mă poartă

Spre un alt poem, care urmează,
Versuri pe ulcioare fără toartă
Se-ntâlnesc în sânge... Scânteaiază!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge nemurirea lumii

Curge nemurirea lumii şi în ea ne-am prins şi noi,
De demult, din depărtarea ce-i rămasă înapoi,
Într-un neant fără de margini, care s-a crezut divin,
Univers fără pereche, când ascuns şi când senin,
Timpul şi necesitatea, înţelepţi sfătuitori,
Cu răbdare tot alungă, peste vremi, furtuni şi nori,
Aducând speranţă vieţii, vraja noastră de lumină,
Vis străluminând cu nimbul de creaţie divină.

În al gândurilor zbucium noi ne toarcem firul minţii,
Care dă fior iubirii, ca şi farmecul dorinţii,
Taine-ascunse în adâncuri mult prea vechi şi de pripas,
Dovedind o existenţă şi dintr-un anume ceas,
Înfruntare-n orice clipă c-un trecut şi c-un prezent,
Când în fluxul mare-al vieţii se topeşte-un afluent.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii nu-şi mai vor părinţii

feţe crispate, deşertice dungi bătătorite
poartă umeri printre pomi uscaţi
în suflete
o mână prinde marginea lumii, caută vieţii
sprijin
din iubirea plecată a mai rămas doar un număr

nu striga munţilor, versuri fără cântec
păsările nopţii, hulpave, sorb inimi vânate
în ceasuri de noapte
în lăcaşul fără linişte, bat bolovanii pământul facerii
ei scot ţipete ciudate
amintirile tale şi-au bătut paşii până la mine

un cer fără aer ne sufocă gândurile laşe
lumini ciudate se sparg în idei sterile, nefecundate
nu trăim în normalul realităţii
un stârc îşi cară în spate povara existenţei
pe o câmpie fără iarbă

un miez de noapte rătăceşte, între ore, singuratic
nu ştie unde să se oprească
unii duc capătul sfârşitului, drept victorie
la bariera din gara fără peron nu mai opresc trenuri
aştept semnalul întoarcerii timpului înapoi
copii nu-şi mai vor părinţii

poezie de Viorel Muha (iulie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie cu parfum de femeie

Plânge cerul prin pletele tale,
Şuvoaie negre se împletesc furibund.
Stropii se strâng în mari cruciade
Care să fie primul pe sânul rotund.

Gelos pe ei îi sorb fără milă,
Coapsele albe se înfig în pământ.
Mătasa aleasă din trup de copilă
Aleargă prin soare ca un fir de argint.

Furtună am să fiu când se adapă norii
Din vadul cu ploi timpurii
Să înot fermecat de malul mării
Când mareea – ţi sărută nurii zglobii.

Ploaie eşti tu sau parfum de femeie
Dulce beţie cu stropii fierbinţi?
Rămân veşnic îndrăgostitul de tine
Când plângi peste mine şi mă alinţi!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, unde...

Am soarele pe frunte, deşi e marţi întreagă
Şi mă îmbracă august în galbenul din flori,
Întinde braţul tandru, Romeo să culeagă
Pentru-a lui Julietă, mirajul din culori.

Şi eu privesc povestea, cu inima-mpăcată,
Am amintirea vie a toamnelor din noi,
Şi de nu eşti cu mine, rămâne suspendată
Dorinţa unei clipe, cu paşii înapoi,

Când înfloreau poeme în puf de păpădie,
Dansând pe macii tineri ai unei dimineţi.
Erai atât de verde şi eu atât de vie,
Că se plimbau prin sânge atât de multe vieţi!

Azi amurgesc poeme la ţărmul mării mele,
Cu liniştea în braţe m-apropii de sfârşit.
Şi chiar de-mi port amurgul fără sclipiri de stele
Mai am un loc albastru în care te-am iubit.

Voi recita din tine, să te aduc aproape,
Priveşte-mă din locul în care te-ai ascuns!
Şi doar un gând trimite, să ţi-l aşez sub pleoape,
Acolo unde-n lacrimi, doar toamne au pătruns.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad stelele

Le-am privit cu teamă
şi mă rugam să nu cadă
steaua noastră...
Într-un colţ de cer,
atârnată de-o iluzie,
strălucea fără teamă,
dragostea...
"Cad stelele", mi-ai zis,
mângâindu-mi părul...
"E timpul despărţirilor",
ţi-am zis,
fără să privesc înapoi...
Mâinile tale lovesc norii
şi prind, în noapte,
câteva clipe de linişte.
Sufletul meu se stinge
de-atâta singurătate...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire Transatlantică

motto:

"În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăieşte."
(Octavian Paler)

Pe malul Mării Negre într-o seară
doi tineri se plimbau cu pas încet,
ea-n alb ca o mireasă prima oară
iar el de negru în mână c-un buchet.

- Îţi jur iubito dragoste eternă!
E marea-aceasta martor ideal,
că te-oi iubi până la moarte
şi mai departe până la final.

- Nu te jura, căci suntem încă tineri -
răspunse juna - c-un surâs stingher.
Şi mai e drum până la moarte,
iar viaţa noastră-i toată un mister.

Mai am un pic de facultate
şi dacă dă Domnul, într-o zi
voi merge în America, departe
să-mi împlinesc visul - de mi-o fi!

Trecură multe nopţi şi zile
de când eroii noştri nu s-au mai văzut
el aşteptând scrisori de la o fată
iar ea departe c-un dor necunoscut.

De-atunci se sparseră de coaste
mai multe valuri decât umbre,
în tot cuprinsul din visare
pe mări, şi-oceanele lugubre.

Pe-o plajă de la Atlantic într-o seară
doi tineri se plimbau cu pas încet,
ea-n alb ca o mireasă prima oară
iar el de negru în mână c-un buchet.

- O John, ce vis avu-i aseară
mă prefăceam în nimfă peste nori
o stafie mă chema-ntre valuri
în marea asta plină de culori.

Te rog s-aştepţi încă o noapte
şi vei avea ce ţi-ai dorit,
în seara asta mintea mea nu poate
iar gândul meu e-un chin nemărginit.

Şi mai trecu o noapte lungă peste ape
în şoaptele oceanului pribeag
spre dimineaţă au găsit pe plajă
o barcă goală fără de catarg.

Iar lângă ea îmbrăţişaţi cu alge
şi mângâiaţi de briza cea din zori
doi tineri se ţineau de mână
înconjuraţi de apă şi de flori.

Povestea lor este-o poveste tristă
dar de iubire nu se vindecă defel;
ea ne arată că dragostea există
şi-a lor iubire încă mai rezistă,

Erau: Casandra şi cu Daniel!

poezie de Dănuţ Cepoi din Versuri din volumul "Picături de memorie" 2019, 2020, Editura Armonii Culturale, Adjud
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În taina serii

în taina serii vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
şi să privim nebuni de dor
cum cade luna în fereşti,

să-mi cânţi cu vocea ta divină
cu glasul tău fermecător
aria vieţii fără vină
şi cum e totul trecător.

să ne-ngânăm cu glasul serii
într-un decor căzut din rai,
să-ţi sorb pe veci dulceaţa mierii
doar eu, rătăcitorul crai.

să ne iubim ca doi nebuni
uitănd de lume şi de viaţă
sub ale cerului cununi
din seră până-n dimineaţă.

razele dulci de dimineaţă
să ne găsească-mbrăţişaţi
şi nemurindu-ne pe viaţă
să fim apururi ca doi fraţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintr-un gând...

Când dintr-un gând aş face două
Şi curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Şi un suspin e fără frâu,

Înşir cuvintele în noapte
Şi număr clipe fără tine,
Aştept din nou ziua cu soare
Şi vara care numai vine...

Când dintr-un gând aş face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ţi-aş povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu ţin de mine,

M-ai înţelege în tăcere
Şi printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nopţii

E-un tremur printre razele de lună
şi nicio stea pe cer. E-aşa pustiu
încât, în noapte, par că se adună
oştirile trimise din neviu.

Se-agită-n murmur tainic printre ramuri
o adiere stranie de vânt,
iar peste lac, în valuri fără hamuri,
aleargă bidiviii de spăimânt.

E-o noapte neagră, noaptea cea mai noapte,
şi se cufundă în tăceri prea mult.
Mi-e dor de stele, foşnete sau şoapte
pe care-n întuneric să le-ascult.

A-nfăptuit el, dorul, o minune?
Nu ştiu ce-a fost când au plecat, tiptil,
şi umbrele, şi norii, dar pot spune:
privighetoarea a-nceput un tril.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucând singur şah

Atac cetatea de la turnul obscur.
Măscăricilor c-un ochi plâns şi c-un ochi râs
le voi îmblânzi nebunia cu jucării.
La arcuri, ţinte, caii nu vor mai fi,
iubesc puternicul, sărut mândrul lor gât,
şi înhămându-i la patru vânturi în roză
le voi da bici ascuţit şi atât.

O, dar pionii nu vor uita înainte de toate
să lege-ntre cozi maiestatea sa regele -
deşi îl vor face puţin de ruşine, dar numai atât.
Obscur al doilea, regele rece, prinţul urât.

Ce sărbători se vor întinde-apoi pe tabla
de şah, cu miei jertfiţi rablezian
şi mâini cu vin încrucişate...
Cât despre regină, o regină singură,
bătrână-n lume, fără de cetate
în papuci de casă şi cu văzul surd,
spre marea veselie a pionilor,
această doamnă fără munţi şi râuri
va fi un lucru, o, drăguţ şi absurd.

poezie de Ovidiu Genaru din Almanahul "Planeta Şah" (1986)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artizanul aparenţei

Te visez în versuri
dar te simt în proză
iubirea-ţi eresuri
creşte într-o roză

Te visez şi-n proză
noapte fără număr
stele-n supradoză
iar îmi pui pe umăr

Iubire fără număr
tu visezi eresuri
eu abia de-ţi cumpăr
c-un vis două versuri

Să te-adorm în proză
a naibii nevroză

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 ianuarie 2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
şi cald,
care sfarmă asfinţitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici fiinţă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
şi nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi şi înainte,
mângâiate şi cuminţi,
fără fraţi, fără părinţi...

Iar eu cred...
Şi cred în ele...
Şi trăiesc
Fără fiinţă
Din credinţă...

poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!