În taina serii

în taina serii vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
şi să privim nebuni de dor
cum cade luna în fereşti,

să-mi cânţi cu vocea ta divină
cu glasul tău fermecător
aria vieţii fără vină
şi cum e totul trecător.

să ne-ngânăm cu glasul serii
într-un decor căzut din rai,
să-ţi sorb pe veci dulceaţa mierii
doar eu, rătăcitorul crai.

să ne iubim ca doi nebuni
uitănd de lume şi de viaţă
sub ale cerului cununi
din seră până-n dimineaţă.

razele dulci de dimineaţă
să ne găsească-mbrăţişaţi
şi nemurindu-ne pe viaţă
să fim apururi ca doi fraţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

iubito, vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
să ascultăm cântecul toamnei
cum bate vântul în fereşti.

un psalm cântat duios de îngeri
îngână sferele albastre
şi se -mpletesc cu dulci romanţe
din tinereţea vieţii noastre.

când luna –nnebunea pe cer
şi noi într-o iubire sfântă
stăteam la poartă nopţi întregi
ascultând frunzele cum cântă.
astăzi când timpul a trecut
şi zilele ne par mai grele,
nu ne-au rămas decât poveşti
şi-n degete două inele.

când toamna trece peste noi,
ca piaza reaua din poveşti,
aş vrea să dăm ceasu-napoi
şi, Doamne, să ne-ntinereşti!

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino mai aproape

Vino mai aproape...
Pajişti de stele-ntre noi...
Noapte de vară
Împărăţind ancestrală.

Vino mai aproape...
Câmpuri cu maci şi-amintiri
Mângâie clipa,
Timpu-şi întinde aripa.

Vino mai aproape...
Păduri de verde-aburind,
Spre dimineaţă
Îndreaptă a noastră viaţă.

Vino mai aproape...
Stau licuricii covor...
A mea lumină
Să fii mereu, fără tihnă.

poezie de Mugurel Puşcaş
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul morilor

Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanţa
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veşmânt
Năzuinţa şi speranţa.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Şi dezgroapă
De sub piatră-acelaşi Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculţi de dimineaţă, până-n seară,
Ore-ntregi şi zile-ntregi,
Să-l asculţi supus ca-n clipa când vorbeşte inspirarea
Să-l cunoşti,
Să-l înţelegi,
Să-l înveţi pe dinafară
Şi să-l cânţi şi tu cu apa,
Şi să-l cânţi şi tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădeşte-ndestularea!...

Iar când noaptea amuţeşte glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemişcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave,
Şi când piatra morii-ţi pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul iubirii

În numele frumoasei iubiri
Te-aştept în miez de noapte.
Când luna împrăştie sclipiri
Eu te alint cu dulci şoapte.

Eroina mea, doar pentru tine
Am făcut pe viaţă jurământ,
Iar dragostea ce-o port în mine
La harpă aş vrea să ţi-o cânt!

Tu eşti versul cu care rimez
Strofa frumoasă din poezie
Glasul iubirii acum îl urmez
Cu multă emoţie şi bucurie.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (29 octombrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna vieţii

În toamna vieţii sunt frunza ce cade,
Acest ultim poet ce stă pe baricade
Iubind ca un nebun versul şi femeia,
Şi cuţitul ce taie cu nerv orhideea.

Iar totul îmi pare acum un Mordor,
Sunt sufletul trist şi mereu călator
La lăsarea serii neştiută de nimenea,
Sunt frunza ce cade, povara cea grea.

Poveşti apuse de viaţă sau dor,
În mine totul este un imens nor
Orhideea-i pe masă, printre suspine
Eu zac pe jos, şi cuţitul e-n mine!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurii oameni pentru mine sunt cei nebuni, cei care sunt nebuni după viaţă, nebuni după vorbă, nebuni după eliberare, dorind totul în acelaşi timp, cei care nu cască niciodată şi nici nu spun banalităţi, ci ard, ard, ard.

citat din Jack Kerouac
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare printre stele

Ne-am spus poveşti despre stele
În nopţile scurte, până-n zori,
Noi alergam visând printre ele
Văzându-ne viaţa-n dulci culori.

Acum, visez tăcut despre tine
Călcând cu sfială pe pământ
Ochii te văd aproape, lângă mine.
Într-un trandafiriu veşmânt.

Simt urma mâinilor tale lin,
Buzele ard, cratere nestinse,
De ce eşti crud straşnic destin
Nu-mi spui secretul iubirii ascunse?

Mai aşteptăm trandafiri să-nflorească
Mai dă-ne Doamne timp să trăim,
Ca-n viaţa asta omenească
Să fim fericiţi, să ne iubim.

Buzele-mi sunt mai însetate
De dorul tainicului sărut,
De trupurile îmbrăţişate
Iar noi privindu-ne tăcut.

Mă simt cuprins de o divină ameţeală
De aceea te caut şi nu te regăsesc,
Vino de departe, fără nici-o sfială!
Să-ţi mai spun încă o dată "Te iubesc!"

poezie de Mihai Leonte (8 noiembrie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seri de mai

curge pârâul în adieri domoale
şi luna ni se-arată tremurător pe ape,
se lasă seara-n gura nopţii moale
iar ciutele vin cârduri să se-adape.

în vale unde malul se prăvale,
doar ierburile sunt aşa fecunde,
pârâul curge-n adieri domoale
şi noaptea închide geana peste unde.

din cer cad artificii mii de stele,
pădurea pare un tărâm de vis,
cad toate peste gândurile mele
ca un balsam venit din paradis.

aş vrea, ţinându-ne frumos de mână
în seri înmiresmate cu minuni
să-mi fii, iubito, tu pe veci stăpână,
ca doi îndrăgostiţi frumoşi, nebuni...

nuntiri celeste, timp duios şi tern
şi pe deasupra doarme luna rece,
ce bine-ar fi să fie aşa etern,
dar timpul vremuieşte, totul trece...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 mai 2011)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteia de viaţă

Din tot ce-a fost,
A mai rămas lumina serii
Şi glasul disperarii
Lipit pe geam....

Trecut-au multe nopti de-atunci
Si ma trezesc in dimineti
Cu flori de gheata.
Ingenunchiata fiind
Îl rog pe Heraclit
Ca sa-mi aduca focul
Scânteia de viaţă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de boem

Când vin acasă mai devreme,
Îi spun soţiei dulci poeme ;
Când vin cu zorii la fereşti
Îi spun atuncea la poveşti...

epigramă de Ion Diviza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarăşi glasul

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

sonet de Mihai Eminescu (1 octombrie 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemănări

Eu toamnei te aseamăn tot mai mult...
ca şoapta ei, eu glasul ţi-l ascult:
Ai vocea clară ca o dimineaţă;
te-nvălui în mister ca seara-n ceaţă;
ai izbucniri şăgalnice, cochete
şi-n zâmbet - lume-ntreagă de regrete;
ai stropi de rouă ce-i ascunzi sub pleoapă
şi ochii tăi în depărtări se-ngroapă;
ai nostalgii ca în amurguri, seara
şi te-nfiori ca sub arcuş - vioara;
mă ameţeşti ca vinul din podgorii
şi-apoi te duci ca-n vântul serii - norii...
...şi mă întreb mereu: care e doamna
care mă fascinează: tu sau toamna?

poezie de Romeo Morari
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor uşor de umbre, chipul tău, femeie

în mine se-firipă viesparul poftei hâde
când murmură izvorul si soarele-ţi surâde,
şi razele lui dulci încearcă să te plouă,
calcând ca o madonă pe picături de rouă.

îmbălsămezi pământul cu alba ta minune
când muzica naturii se-aude-ncet pe strune
şi-apari aşa deodată cu trupul sibilin,
cu aere suave într-un decor divin.

un zâmbet de femeie din vraja ta născut,
făcând din al meu suflet un ne-ndoielnic scut,
din ura milenară a strâmbelor pisanii,
când se încrucişară doi ochi atăt de stranii

şi-au coborât văzduhul în straie de safir
ca un tăiş de fildeş din ţara lui Ofir,
lumina nevisată în care s-au scăldat
mi-a fost noroc pe viaţă atunci când mi s-au dat.

privesc nemărginirea şi stau mereu la pândă
ca ieri se naşte astăzi din ziua de osândă,
şi te aştept, iubito, în luna lui april
să-ţi dau în dar pe viaţă- un roşu trandafir.

zbor uşor de umbre, chipul tău, femeie,
peste câmp de vise, dor de elizee
se-afundă-n întuneric ca umbra unui mort,
ca vasul ce se rupe de malul unui port.

te-ai stins şi ai rămas lumina fără nume
şi te-ai pierdut haotic în neştiuta lume
pe ceruri de argint degeaba te mai caut
e ca un cântec trist, un îngânat de flaut...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, te rog...

vino, te rog, haide, dă-mi mâna,
ţi-aş ţine-o o clipă ca totdeauna
şi-aş pune pe-o rază o floare culeasă,
cu ea răsăritul să-ţi intre în casă

vino, te rog, haide, dă-mi mâna
şi ochii mai dă-mi, eu să-ţi dau luna
şi zâmbetul tău acela, şăgalnic,
dă-mi-l te rog, să-mi zboare amarnic

vino, te rog, vino, n-ai teamă,
întinde o mână să-mi mângâi o rană,
să mângâi un vis care nu-mi doarme,
mă ţine în noapte şi spune,, of... Doamne"

vino, te rog, încearcă, fă pasul,
mie mi-e teamă şi-mi tremură glasul,
mi-e teamă să spui iar vorba ciută,
,, nu te iubesc, eşti o nălucă"

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept cu trandafiri

Te aştept cu trandafiri
Şi cu sărutări pe sân,
Cu năvalnice iubiri,
Vrând în suflet, să-ti rămân.

Mângâieri şi dulci cuvinte,
Aburi în cristal de rouă
Şi-un amurg care nu minte,
Când afară-i nor şi plouă.

Te aştept cu buze dulci,
Cu atingeri şi cu şoapte
Şi-ai să vezi şi tu atunci,
Aşternut arzând... în noapte.

Câte doruri curg în tine,
Spre adânc alunecând
Şi-nspre clipele puţine,
Agăţându-se de-un gând.

Te aştept în dimineaţă,
Când luceferi se trezesc,
Trupul când îmi prinde viaţă,
Vino... vreau să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu de dimineaţă

Era o după-amiază de dimineaţă
când ne priveam în faţă
ca rufele pe aţă
ce se strângeau de aţe
Ce viaţă!
Câte braţe!
Şi cine ne agaţă?
Ce viaţă
să îţi scriu
cu degetul pe frunte
şi-atât de mort dar viu
să-ţi trec a punţii minte..

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbolul atic

aruncat de neunde în haosul sălbatic,
un firicel de lut, prin viaţă trecător,
mi-i sete de-absolutul frumosului atic,
un ideal măret şi-nălţător.

trăiesc şi fără lună, căci nu mai sunt romantic,
trăiesc şi fără ţară, căci am fost desţărat,
trăiesc fără iubită, căci şi ea m-a trădat,
dar nu pot trăi, frate, fără simbolul atic.

în el e frumuseţea cioplită-armonios,
seninul cer albastru cu coapse diafane,
ieşind din spuma mării, figurile profane,
pictate de doi irişi, nebuni după frumos.

nu căutaţi în mine ceea ce n-am iubit
şi nici un sprijin veşnic cui să mă spovedesc,
eu am doar un părinte, părintele ceresc,
el îmi deschide falnic fereşti spre infinit.

deşi am iubit casa şi locul şi femeia,
pe unde mâna, ochii, alergau inocent,
au fost cenuşă toate, n-am câştigat un cent,
şi am rămas pustiul din Cana-Galileia.

mă-ntorc la visul dulce şi cu clepsidra arsă,
ca timpul să mă ierte şi să devin pios,
trag cumpăna ciuturii stelelor care varsă
haosul universului întors pe dos.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa gândurilor

Tu, mireasă-a gândurilor, vino
Te aştept la geam, cu flori de măr
Leagăn de mătase-ţi stau în cale,
Să putem pluti spre adevăr

Dulci adieri, printre ramuri,
Umbra paşilor aştept să-ţi fur
Fruntea ta s-ncununez cu lauri
Împreaună să plecăm la drum

Sub a cerului umbrelă-n noapte,
Să ne sărutăm, să împletim
Raze dulci, cu fire de păianjen
Şi să-nvăţăm să ne iubim.

Tu şi eu să-nchidem veşnicia
Şi unirea trupurilor noastre
S-aducă-n suflet veşnicia
Prelungindu-se în zările albastre.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună

toamna asta luna s-a suit în zare
şi stă acolo ca o ciutură, ca o căldare,
de-o prind să verse aurul din ea,
domnul, posac, îmi taie mâna mea.

mă plimb pe iazul alb de platină
şi luna-n capul meu se clatină,
eu vreau să-i caut tainic meşteşug,
dar luna stă bătută-ntr-un belciug.

încet-încet se urcă-n cer şireata,
degeaba încerc ca să dau jos găleata,
mă sui semeţ ca prostul pe o glugă
şi cad de-a berbeleacul, buturugă.

ca să te prind, of, lună de-aş putea
te-aş face, zău, pe veci iubita mea
şi te-aş plimba-n trăsuri de catifele,
uitănd pe veci ibovnicele mele.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!