Tablouri/coşmar

Eram în război nu ştiu cu cine,
Eu, un soldat, că aşa îmi stă bine,
Căpităneasa ne-mparte pe paturi,
Mie îmi dă o sută de sfaturi.
Iar colonelul serbează o zi,
Poate de naştere sau de-a muri,
Aveam fiecare puşcă, pistol,
mie-mi lipsea un creion şi un rol,
omul şi patul, sforăie toţi,
simt cum se-apropie duşmani de opt coţi,
sunt o mulţime, ne-or împuşca,
oamenii nu ştiu să tragă o saltea,
iată ne duc în lagăre mici,
toată povestea e cu pitici.
********************
Marmura tace, Venus fără braţe,
Iubirile mor încet şi în pace,
Ce a fost? Fluture - noaptea,
Eu în fluture intru în şoaptă,
Schimb de vorbe, vorbele-s iarbă,
Nu se scriu poeme cu barbă,
Am murit, n-am murit, cui ce-i pasă?
Dar poetul e cel de mătasă.
El doreşte s-ajungă la vise,
Unde trădarea nici nu mai ninse,
Vina e parte din vieţi făr-de legi,
Doamne, de visul acesta-mi dezlegi
Sufletul, lasă-l să zboare-n Nirvana,
Revenim la Copacabana.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a murit Poetul

Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de ţărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârşit,
ex nihilo nihil, poemul
se naşte din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânţa din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate şti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl rog pe Dumnezeu

Îl rog pe Dumnezeu să mă omoare,
Dar El nu omoară pe nimeni,
Am fost de multe ori nedrept
Cu alţii, cu mine însumi,
Am învăţat ceva?
Ştiu, nici o femeie nu poate fi părăsită,
Aşa cum nu poţi părăsi
Mama Natură, ea ne naşte, ne creşte, ne-ngroapă,
"pe unde trec lebedele, noi bem vinul de foc",
Spune Poetul, "durere şi râs purpuriu",
La bătrâneţe, Ionesco se simţea plictisit,
Subzista, se temea de uitarea oamenilor,
El, neuitatul. Picta.
Cine nu pictează în minte?
Cine nu cântă în şoaptă?
Ne temem de propria voce.
A murit un câine din vecini,
Un suflet de cavaler.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În jurul soarelui se roteşte un vers,
O râmă hrăneşte orice peşte,
Eu nu aleg cititorii, ei mă aleg pe sărite,
Când scriu, parcă mă trezesc din somn,
Noaptea se joacă toţi copiii cu mine,
Jalnic este câinele bătrân, dar tace, tace, tace,
Noi nu suntem ca el, ne jelim, ne jelim, ne jelim,
În schimb nu ne ferim de vulcani, ei sunt mai bătrâni,
Mările se vor retrage, noi ne vom ascunde după cochilii uriaşe,
Sunt expert în necunoaştete, dar iubesc savanţii, ei nu ştiu nimic,
Numele meu este încinjurat de refuzuri decente,
De doi cenţi. Eu trag sforile fericirii, e lucru mare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poetul abisal

Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
şi pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar eşti poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceţi-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde şi Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supravieţuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viaţa, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce să-nţelegem şi cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,
Mările, drogul, poem, visul Nirvanei,
bem fără să bem, iubim sfârcul Ioanei.
Se făcea că mările au secat,
Umblam în gigantice cratere,
Mă priveai cu alţi ochi,
Eu mă scufundam în nisipul marin,
Un picior, un braţ, un obraz,
jumătate eram afară,
tu străluceai nemiloasă,
apoi apele s-au aşezat.
Părintele meu, eşti de mult în pământ,
Eu mă mai caut în scris şi în gând,
Eu te aud, noaptea, în vis,
Iar prin uitare nu te-am ucis.
Nu ştiu pe unde ne-om întâlni,
Nu cred în rai sau în iad, suntem vii,
Oamenii urcă, urcă mereu,
O înălţare spre Dumnezeu.
Tot ce-ai greşit, greşit-am şi eu,
Dar mă înalţ la Dumnezeu,
Vin generaţii, mă-ngroapă încet,
Ei vor greşi, cum şi eu mai greşesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Dacă mângâi prea mult o marmură,
Te trezeşti cu silicoză sau poţi muri chiar,
Adică te răstrezeşti, fereşte-te de oamenii călduţi,
Nu sunt nici sfinţi, nici diavoli, mai broscuţi,
Ei cred că viaţa este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un challenge, la mijlocul vieţii omul crede
Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viaţa mea este din piscuri şi orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Aşa cum ai promis, tăcerea-ţi este mult mai grăitoare,
Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viaţă moare.
Tu uiţi că Domnul ne-a dat glas şi inimă şi minte să cunoaştem,
Să învăţăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne naştem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu eşti ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deşi-n atomi este o inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puţin şi tot mai rar,
Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viaţa nu ştiu cui?
Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele ne este totuşi om, mai bine ne năşteam atomi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinceritate absolută

E trist când spui că orice om
Este înlocuibil,
Nici despre stele să nu vorbeşti astfel,
E trist când refuzi mâna unui prieten,
Mai bine îl pui la zid şi-l execuţi,
E trist când te afli în război cu lumea,
Nici câinii comunitari nu cunosc acest război,
Eu scriu aici fără floricele de stil,
Doar desenez o inimă
şi nu aştept nici un transplant.

Înţelepciunea şi laşitatea nu sunt rude,
Diavole, îţi propun un pact,
sufletul meu pentru încă o viaţă,
ştiu, Faust dorea şi el aşa ceva,
dar eu sunt frate cu Prometeu,
cred că am să caut o altă cale.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frig şi azi e ziua mea

E frig şi azi e ziua mea,
Dar ce contează pentru o vecie?
Simt că prietenii-s aproape,
Eu încă pot să cred în prietenie.

Bătrân naiv, sentimental
Am dăruit poeme
Mai limpezi decât un cristal,
mi-aţi fost şi-mi sunteţi gemeni.
Am întâlnit în drum iubiri,
Dar n-am trădat Iubirea,
Unii au fost fraţi, alţii vampiri,
Să-i judec, nu mi-e firea.
Poetul moare nescriind
şi necitit el moare,
ca orice om privesc cu jind
la tot ce mă-nconjoară,
milioane scriu, milioane mor,
din ceruri cad şi stele,
m-am dăruit poemelor,
mă regăsesc în ele.

Un cer fără de margini port în suflet,
Un cerc de foc mi-e timpul martirizat, desculţe
Merg clipele pe drumul înspre moarte,
Eu am crezut, în Tine, Doamne, nimic nu mă desparte,
Durere şi trădare, curg fluviile-n ocean,
Sunt fericit că-mi dărui otravă şi balsam,
Speranţa nemuririi, iubirile trupeşti,
În fiecare clipă îţi mulţumesc că Eşti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu mustaţă de fum

Omul cu mustaţă în dublu exemplar,
Omul cântă din mustaţă imnuri de slavă
Pentru sine, mustaţa lui este din sârmă ghimpată,
În loc de mustaţă poartă un fuior de fum.
Fiecare dă o soluţie, murim fiecare dintr-o soluţie,
O jucărie explozibilă, fum dens violaceu, sârmă electrică,
Bordelurile ambulante pentru bieţii soldaţi se înmulţesc,
Armistiţiul se va încheia într-un bordel,
Se va servi cianură la masa tratativelor,
Cine doreşte poate să aleagă un atac cerebral la o vilă
Bine păzită, dar omul cu mustaţă de fum
Nu va muri niciodată.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum interpretezi visul

Cum interpretezi visul, aşa va fi,
Spuse profesorul-şaman, el care nu visase
Nici o cutie de chibrituri, visezi că ţi-a ars casa,
Înseamnă că vei primi bani, visezi că vei primi bani,
Îţi arde casa, filosoful se visează fluture, asta ştim,
Dar în clipa aceea, un fluture enorm îl apucă,
Îi înfipse trompa în gură ca o sondă,
Profesorul începu să dea moale din coate,
Nu-i nevoie, spuse fluturele, din aripi dau eu.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ehai, Toma Alimoş, fost haiduc şi fost cocoş,
Am să-ţi spun eu o poveste despre care nu mai este,
Te-am văzut, Alexandra, treceai pe sub nor,
Aveai aripi albastre şi policolori,
Sărutam trupul tău ca pe-un dar nevăzut,
Cavalerii de fier tac mărunt,
Alexandra, eram şi spirit şi trup,
Nu de mult ai plecat, ai înn piept carborund,
Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste,
Nu de mult am murit pe căi mai înguste,
Bieţi cavaleri cu inimi cam fruste,
Cum să dăm înapoi visul meu c-am murit?
Parcă lumea devine un globus de vid,,
Zid înalt, cazi mereu înapoi, în abis,
Alexandra, te pierd neîncetat, nu eşti vis,
Rămâne gingaş trupul tău ca de floare,
Cavalerii ce mor atinşi de ninsoare.
Iar lumina cum scade mereu mai încet,
Iar inima-ngheaţă ca o pasăre-n piept.
Cine-o să vină de-acum prin câmpuri?
Alexandra, tu nu eşti femeie, nici sâmbur,
Se dilată şi munţii, ca sigiliul domnesc,
Alexandra, mai ştiu doar că te mai doresc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă de te-am iubit

Sunt rău şi crud, făr-adăpost,
În inimă am un pumnal,
e numai pentru apărare,
el- străjuind orice cărare,
credeai că te iubesc, te înşelai,
n-am milă nici de mine însumi,
pisici şi câini iubesc, de ce?
Pentru că omul se iubeşte singur.
Am încercat şi am murit de mii de ori,
Cu orice floare, când voi muri oficial,
Daţi drumul unui porumbel să zboare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laika

Laika, nume puţin cunoscut, a murit în cosmos,
s-a învârtit fără suflare şase luni,
Diderot s-a înecat cu o cireaşă,
Cook a fost returnat de hawaieni doar
Sun formă de oase lucii,
Nu fiţi cuci.
O beţie cu marx a costat
O sută de milioane de suflete,
Hoţii bagă mâna în buzunare, sub sutien
şi în conturi bancare,
concertul e dirijat de Mefisto,
oamenii mor din cauza aurului,
la autopsie se dovedeşte că oamenii sunt muritori,
am trecut de Europa precum Titanicul,
Doamne, iartă-mă, îngerii ne dau organe false,
Bufonii trebuie eutanasiaţi, spune un nebun adevărat,
Limita ticăloşiei este cinstea,
Barbarii au venit, nimeni nu ştie de ce,
Noi mergem la ei, transhumanţă,
Viermele este la mare cinste, tace şi face,
Botezul se face cu cocaină,
Unde eşti tu, Despot Vodă,
Să pui lanţul pe gâtul pios?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu-i profet

Nimeni nu-i profet în ţara lui,
Chiar de-i în Vaslui, în Covurlui,
m-aţi iubit, apoi iubirile s-au dus,
ca Fugara din romanul lui M. Proust,
nu scriu simplu, nici prea complicat,
nici izvorul nu e nesecat,
sângerez în taină asta ştiu,
cui, ce-i pasă? Moartea nu-ştiu-cui?
Altul vine, înfloreşte ca un pom,
Oameni suntem, unii mor în somn,
Alţii dintr-o vorbă, de cuţit,
mi-e ruşine să vă spun că v-am iubit.

Ai fost suspendat, îmi spune prietenul,
Mă simt ca un aerostat plecat în explorări importante,
Îmi vin semnale de la Pasărea Măiastră,
De la diverse stele căzătoare,
Un cotoi miaună jos cuvinte mieroase,
Cotoiul este Bulgakov în haine de gală,
Plutesc şi nu-mi găsesc pixul, al naibii pix,
Un fix cu bilă.

poezie de Boris Marian Mehr (16 septembrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreabă lumea

Mă-ntreabă lumea de ce scriu şi eu nu ştiu
Să răspund, am câştigat palate de aer,
Aflat la marginea prăpastiei, privesc un balon,
El mă va duce pe Lună, ies dimineaţa din valurile
Mării, ies vremelnic, ce aduc eu semnilor?
Mâine voi muri pentru, să nu mă plângeţi,
Poate dura ceva, detesc inteligenţa filosofilor,
Eseiştilor, esteţilor, isteţilor, nimic nu se compară
Cu sufletul, iar suflet au numai poeţii.
Chiar dacă nu-i citeşte nimeni.
Cunoaştem noi toate păsările pământului?
Cuvintele nu mpor niciodată, indiferent
În ce limbă se scaldă, anii mi-au tăiat trupul în două,
O parte zboară, o parte se scufundă,
Zi după zi vine şi pleacă speranţa, ce este ea?
O monedă de schimb pentru trecerea Styxului.
Ai rămas un timp să contempli imensa tăcere.
Cine eşti tu, poete?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miya şi Hammy. O altă poveste de dragoste

aveam o pisică o botezasem Miya era o distinsă doamnă
mă şi ignora mă simţeam înşelat cu o nobilă indiferenţă
pe atunci mă intriga la culme dar acum e clar
că o meritam din plin pentru că Miya dragii mei
avea un prieten un câine pe nume Hammy

povestea e reală şi vreau să ştiţi că nu dă bine
ca alea fabricate la Visătoria de Unică Folosinţă
vreau să ştiţi că aşa în general am rămas repetenţi
la lecţiile de viaţă oferite de animale
şi dacă un câine cu o pisică sunt văzuţi duşmani pe viaţă
vreau să vă spun că e jale dar vă înşelaţi

ei bine în fiecare zi la aceeaşi oră şi timp de cinci ani
Hammy lătra la poarta mea şi Miya sărea gardul
pe urmă plecau amândoi la plimbare de parcă
asta era tot ce-i mai natural şi nu aveau altceva
mai supra sau mai senzaţional de făcut

mă rog au fost şi săptămâni întregi când Hammy lipsea
mai mult ca sigur era bolnav sau rănit ce să spun
maidanezii ăştia şi-o caută singuri dar totuşi
el revenea la Miya senin îi petreceam pe drum cu privirea
şi mă-ntrebam cum poate o fiinţă să fie ea însăşi tot timpul
acasă sau în lume indiferent ce simte şi orice ar fi

am încercat în câteva rânduri să-i dau de mâncare
amicului Hammy dar nu s-a atins de ea nici din greşeală
singura lui bucurie era să o plimbe pe ea
că plouă că fulgeră avea damblaua asta a lui

şi într-o zi cu soare Miya a murit

nici azi nu ştiu de ce pur şi simplu era ţeapănă în curte
nicio rană nicio maladie doar o mare ciudă
un fel de venin înfipt odios
în toată bucuria care mai subzista pe lume

am îngropat-o sub cireş în grădină seara următoare
Hammy era acolo se tânguia plângea şi lătra la lună
o săptămână şi ceva nici nu s-a atins de apă sau mâncare
dormea pe mormântul ei plângea tot mai stins
pe urmă a murit era acoperit de petale de flori parcă zâmbea

l-am îngropat lângă Miya lui ştiu că era în săptămâna Paştilor
şi oamenii erau nerăbdători
să taie să spargă
miei şi ouă în pace
şi în lumină lină

poezie de George Asztaloş (9 mai 2014)
Adăugat de George Asztaloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapă

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 – 1938
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapa

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune, Doamne

Dacă bătrânii vor muri cu toţi curând,
De unde altul aş putea să-mi cumpăr?
Că Doamne, pâmântul, nu, nu ştiu lucrând
Şi în mormânt nu vor avea astâmpăr.

Nu voi şti ziua semănatului de grâu
Că nu ştiu să citesc noaptea în stele,
Mă pierd, alerg prin vise şi din frâu
Mă smulg, rebel îmi sunt inimii mele.

Rămâne Doamne pânza neţesută
Pentru prosoapele din brazi la nuntă,
Cămaşa mirelui din ce va fi cusută,
Şi pâinea mesei, cine o frământă?

Dar cine ne mai binecuvântează,
Mâinile cui Doamne le mai sărutăm
Şi cine ciorapi ne mai tricotează,
Cine doinele ne-nvaţă să cântăm?

Şi cine pe prispa de lut la ţară
Sau pe băncuţa veche-n faţa porţii,
Aşteaptă fii dragi pe drum s-apară
De mână cu nepoţii, strănepoţii...

Spune-mi Doamne! Tu ştii totul pe pământ,
Atotputernic-Tată, bunul meu stăpân:
De vor pleca spre cer, sau alt aşezămant
Doresc să ştiu, de unde-mi cumpăr un bătrân?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!