Petale în cădere

Plecat este oaspetele din Camera Stărilor,
Iar petalele din grădina mea cad în zigzag,
Derutate, de-a lungul aleii cotite,
Escortând, ca nişte balerine, soarele la asfinţit.
Oh, cum pot oare privi şi-îndura felul în care sunt spulberate?
Pentru ochii trişti ele nu se vor mai întoarce niciodată.
Parfumul inimii se pierde odată cu sfârşitul primăverii
Şi-apoi nu mai rămâne nimic – doar veşmântul pătat de lacrimi.

poezie de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul primăverii

Un buchet de liliac
A adus mama în casă.
Şi eu îl admir cu drag,
Parfumul lui aşa frumos miroase.

E parfumul primăverii,
Care mi-aduce aminte
Că se apropie sărbătoarea Învierii
Şi soarele e tot mai fierbinte.

Inima îmi bate tot mai tare.
Sufletul îmi este plin de bucurie,
Când admir această floare,
Parfumul ei mă îmbie să scriu o nouă poezie.

poezie de Vladimir Potlog (21 aprilie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea

eu sunt o floare
care a crescut pe
pamantul inimii tale
udata de razele dorintei
de a-mi saruta petalele
si de-a te imbata
cu parfumul iubirii.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera cu magnolii

Dacă ar fi să vin la tine
ca o mângâiere ce lipseşte singurătăţii, aş fi stăpână pe constelaţiile desprinse din veşnicia sufletului tău, când vorbeam ca nişte copii, dar cuvintele noastre erau porţi stelare,
iar eu visătooarea cerului întrupat,
te atingeam sub plapumă şi atunci o viaţă nouă se răcorea odată cu lăsarea nopţii. Şi acum o simt, în felul ei dulce, ca un capilar de sânge ce îmi înconjoară trupul din jurul trupului tău,
aşa mă rotesc
ca o planetă rătăcind în jurul unui felinar smuls din cele mai grele vise. Dacă ar fi să mă pierd, aş pune dragostea să ne stea de şase, eu să dorm, tu să-mi vorbeşti, iar ascultarea să cadă într-o lumină subţire, acolo unde viul nu-şi întâlneşte capătul,
aş cânta cu o voce închipuită şi cântecul meu s-ar deschide în camera cu magnolii.
Un efort senin, ca vârful delicat de aripă ce abia atinge moartea, fără să ştie
că sfârşitul i-a fost deja scris.
În adâcul inimii noastre am ajuns să ne privim viaţa ca o certitudine, cu toate că odată paharul acesta se va sparge şi noi poate nu vom şti cum să culegem resturile, cum să ne întoarcem la locul obişnuit. Acolo aş păşi, în grădina unde Dumnezeu şi-a învelit florile, din timp în timp,
iar în locul lor, un tunel de foc s-ar topi într-un glas anonim de femeie.

Noaptea când îngerii s-ar întoarce acasă,
am să-mi închid ochii, am să-mi imaginez o lumină fierbinte iar tu, cerul care arde
în doliu pentru plânsetul lui.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia albă de nuntă

Veşmântul de nuntire cu Mirele Sfânt
Îl ţes din in subţire îngerii, prin Cuvânt.

E un veşmânt eteric, duhovnicesc,
Din aur alb feeric: unicul strai ceresc!

Ştim, soli de aer, din Împărăţie,
Ce migăloasă e o broderie!...

Atâtea nopţi să ţeseţi, să brodaţi
Cu degete trudite, ochii înrouraţi:

Din aur de Ofir, -ce rar filon în noi-
Ţeseţi fire de iubire, în război;

Lacrimi adunaţi, în ruga din zori
Şi perle brodaţi pe straiul uşor:

Floarea patimii, din dorul inimii
După desăvârşirea Treimii...

Şi-apoi, ne-aţi vegheat şi ce ne-aţi mustrat
Că veşmântul alb, ades, l-am pătat

Cu drag de pământ şi vorbe de clacă
Şi Regelui Sfânt, nu o să-I placă.....

Viaţa mea, ca haina, de îmi e sfinţită
De Mirele drag, eu voi fi răpită!

Amin!

poezie de Marinau Daniela
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul, o zi scânteietoare

Vântul, o zi scânteietoare... mi-au intrat
în suflet cu mireasmă de iasomie.

"În schimbul acestui parfum de iasomie,
aş vrea parfumul trandafirilor tăi."

"Nu am trandafiri; toate florile
din grădina mea sunt moarte."

"Bine, atunci voi lua petalele scuturate,
frunzele galbene şi apa din fântână."

Vântul a plecat. Şi-am plâns. Şi mi-am spus:
"Ce-ai făcut cu grădina pe care ţi-am încredinţat-o?"

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de minunat este să-l poţi admira pe cel pe care-l iubeşti! În plină lumină a zilei, cu totală luciditate. Aşa cum priveşti soarele. Aşa că voi veni să te văd dimineaţa şi din felul în care te voi privi vei şti că te iubesc, că sunt tulburată de vocea ta, de ochii tăi, de zâmbetul tău strălucitor şi de sunetul paşilor tăi. Te voi vedea şi sunt fericită, înspăimântător de fericită, pentru că sunt aproape de tine.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă e frică de extincţie pentru că ÎNCĂ nu puteţi vedea că atunci când Absolut nimic nu rămâne, Liniştea şi Pacea eternă a Inimii noastre Infinite este singura care întotdeauna rămâne, pentru că niciodată nu a apărut. Cel care cu adevărat experimentează asta nu cunoaşte nici moartea, dar nici naşterea, este etern dar niciodată tern! Tu eşti Nenăscut!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către tine

Azi m-am oprit să mă uit la drum...
Calea era doar pe partea mea.
Am adunat paşii...
Ultimile tale cuvinte sunt închise în mintea mea
Şi nu-mi mai spun că mi-e dor de tine,
Şi nu-mi pretind zâmbetul a fi adevărat
Pentru acele zile când nu mi-ai spus nimic despre timpul tău.
Gândurile mele sunt gata
pentru altoirea din primăvară.
Mîine, zgomotul vieţii se va întoarce la mine
Şi-ţi voi scrie din nou...
La tine, în lungul drumului... soarele...
Şi umbra nu l-a însoţit niciodată.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a-ţi oferi linişte, este necesar să-ţi tii inamicul ocupat. Acest lucru îl întoarce în defensivă şi odată ce a făcut asta, nu va mai putea ataca de-a lungul întregii campanii.

citat din Frederich cel Mare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât ai clipi de ochi

De-a lungul acelor ani înşelători
am avut asemenea "iluzii":

am crezut cu fermitate,
niciodată întorcând privirea într-o parte,

un curcubeu
care înota într-un havuz,
privind cu blândeţe trecătorii;
am clipit
şi acesta a luat forma unei vipere;

un ceas
încrustat pe turla unei biserici,
care, calm, marca scurgerea orelor;
am clipit
şi acesta a devenit o fântână fără fund;

florile roşii
care îmboboceau pe garduri,
ca o invitaţie la entuziasmele Primăverii;
am clipit
şi acestea s-a transformat în sânge strălucitor.

Acum, pentru a nu-mi pierde încrederea,
Mă strădui să ţin întotdeauna ochii larg deschişi.

poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şi muguri

Gândurile, de obicei
încolţesc în ferestrele
iernii, odată cu iarba
trezită de un soare plăpând
şi timid.
Apoi, gândurile
încet se-nalţă,
încep a le creşte muguri,
odată cu ale pomilor
primăvara...
Mugurii încep a gângăvi
ca nişte copilaşi,
iar gângăvitul se transformă
în chicote de bucurie,
estompând parfumul
dulce al primăverii...
Se scutură petalele...
rămân şi cresc fructele,
s-aşează gândurile...
se pârguiesc în cuptorul
încins verii.
Vine toamna,
culegem fructele şi le
savurăm aromele.
Ne reculegem gândurile...
În cele din urmă, vine iarna
şi totul intră-n amorţire,
odată cu gândurile noastre...

poezie de Ioan Friciu (17 mai 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste printre ruine

1
Mi-o amintesc pe mama în ultimii ei ani de viaţă,
împăturind după cină faţa de masă,
nespus de grijulie,
de parcă
era vorba despre drapelul
unei ţări care încetase să mai existe,
dar care, odată, a guvernat întreaga lume.

2
7 A. M. şi omul desculţ
părăseşte casa iubitei
pentru a se întoarce în camera lui de la subsol,
la capătul aleii; îl salut dând din cap,
continuând să culeg
primele narcise galbene
care abia au înflorit.

3
Un elicopter zboară deasupra capului,
amintindu-mi de acel război prin care am trecut,
în care un prieten şi-a pierdut viaţa,
altul minţile,
iar unul s-a întors fericit
pentru că n-a pierdut decât un deget inutil.

4
Am jurat să scriu cinci poezii astăzi,
privesc în vale şi văd o cioară
ridicându-se din zăpadă pe Bulevardul 5
ca şi cum ar fi fost trasă de nişte corzi invizibile –
şi deodată mai am de scris doar o poezie.

5
Am supravieţuit
încă o iarnă: fesul meu negru,
mănuşile mele desperecheate,
inima mea îngheţată, suspicioasă.

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununi de lacrimi

Cununi de lacrimi
Lumina-n singurătatea noastră
Nu crede în destine!
Crezi doar în iubire, frumuseţe şi misterul lumii şi al naturii!
Crezi în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!
Crezi în fiecare zare, fiecare foc s-a reaprins!
Crezi mai mult ca oricând în altarul inimii tale
Ascultă-ţi bătăile inimii cum ne cântă
Nu mai privi afară, e frig şi gerul mă doare
Nu mai privi în deşert, tu strivita-ţi zâmbetul cu un cent!
Floare de mac, floare de dor...
Eu am plecat
Tu te-ai risipit în neant.
Nu ma mai cauta, versul ţi-l cânt fără ştire
Nu mă mai iubi, în cuvinte,
Căci viaţa mi-a rezervat prea multe
Nu mă mai atinge în noapte,
Luna se retrage şi sparge gheaţa de suprafaţa a lacului
Ochii de vis ai jarului... Plec...
Oh, plec, cu noile litere mă conserv.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ceea ce eşti e dintotdeauna şi pentru totdeauna, are pupile nemişcate sau mişcate, are nas, fund sau păr? Are minte? Are formă? Se poate elibera din formă sau din minte ceva ce nu posedă o formă sau o minte, nu posedă nimic fiind însăşi inima nimicului? Astfel de oameni limitaţi nici măcar nu văd că eliberarea este de corp, nu pentru corp, de minte, nu pentru minte, de Absolut tot ce e Efemer, nu pentru efemer. Astfel de oameni sau guruşi de mâna a doua care pretind că îşi ţin pupilele nemişcate dacă i-ar prinde nazişti şi le-ar scoate ochii ei fireşte şi-ar pierde iluminarea falsă. Deşi posedă ochii, ei sunt orbi şi nu văd că şi atunci când cineva îşi pierde mâinile sau picioarele, când îşi pierde ochii, simţământul sfânt de A-Fi rămâne şi exact EL ESTE SINELE MANIFESTAT CA VIAŢA CA LIBERTATE şi nu o persoană care joacă o astfel de imagine. O scamatorie mai jalnică nici nu se putea. Doar recunoaşte Sinele tău. El nu doar că nu este prizonierul unei forme, dar absolut nici o practică nu poţi face pentru asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a sărutat şi a plecat

Într- o zi ploioasă a venit
O foaie rece îngălbenită
Ani au trecut unde ai rătăcit
Inima rămâne- ncremenită

Ochii -mi izvorul nesecat
Iubire n-am avut nici somn
Unde ai fost ce s-ntîmplat
Am aşteptat măcar un semn

Anii trecură soarele apune
Scrii grăbit la tine am plecat
Nimic nu mai pot spune
Porniţi c-ajung pe înserat

N-ai ajuns eşti oare sus
Masa pregătită pentru cină
Noapte -n care ai fi ajuns
Tisteţe oare cine e de vină

La geam repet m-am dus
O stea de geam s-apropiat
Un suflet ce venea de sus
Lumina ei m-a sărutat

Sterg lacrimile te-am iertat
Scrisoarea a zburat în vânt
Rămâne sufletul însingurat
Ne întâlnim curând e cuvânt

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cui e soarele?

Al cui e soarele de-a pururi
Al cui pământul pentru veac?
- Cine-a venit aici puternic
Şi cine n-a plecat sărac.
Cine-i pe lumea asta veşnic
Şi ce-i aici netrecător?
- Ce oare e mai slab ca viaţa
Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu'-n lume
La trecere şi la dureri?
Ce zi nu poate să ne-aducă
Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată
Vreun timp şi soare pentru el?
- Cine-a putut scăpa pe lume
De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute
Şi-a cui locaş nu s-a mutat?
- A cui tărie n-a fost frântă
şi-a cui putere n-a-ncetat?

... Sărmane călător, ia seama
La câţi au fost şi nu mai sunt,
Aceiaşi soartă te aşteaptă
Nu-ţi crede raiul pe Pământ

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori

Ţi-ai pierdut dragostea pentru ea şi-apoi
Ea este cea pierdută,
Şi-apoi amândoi sunteţi pierduţi,
Şi nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori să fie.

Într-o lumea foarte normală
O suferinţă extraordinară se amestecă mereu printre micile preocupări,
Pierderea pare enormă, dar
Nimic nu poate fi luat de la capăt sau explicat deplin.

Îţi este teamă.
Dacă găseşti dragostea perfectă,
Ea îţi va opări mâinile;
Jupoaie-ţi pielea de-a lungul nervilor,
Provoacă dezastrul cu o inimă computerizată.

Ţi-ai pierdut dragostea pentru ea şi-apoi ea este cea pierdută.
Ai încercat să nu produci suferinţă şi, totuşi,
Orice ai atins a devenit rană.
Ai încercat să îndrepţi ceea ce nu putea fi îndreptat,
Ai încercat, deloc prosteşte sau lipsit de eleganţă,
Să salvezi ceea ce nu putea fi salvat.

Ai eşuat;
Acum ea este altundeva,
Iar noaptea ei şi noaptea ta
Au devenit nişte deşerturi.

Ce uşor ne-ar fi
Dacă dragostea ar putea fi readusă acasă ca un pisoi pierdut
Sau culeasă aşa cum culegi căpşunele,
Ce minunat ar fi;
Dar nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori să fie.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

zambilele roz -
parfumul primăverii
în camera mea

haiku de Mariana Babiuc Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!