Calea Laptelui se arcuia deasupra noastră, vrând probabil să ne arate direcția pe care mărșăluim. Șirul lanternelor era o altă Cale Lactee strălucitoare, care șerpuia în fața și în spatele nostru. Parcă fiecare dintre noi pluteam pe o corabie cu un felinar în vârful catargului care se legăna sub unduirea lină a valurilor. Sus, oceanul nopții își licărea puzderiile de stele. Jos-altele. O mulțime de ceruri dintre care cel mai înstelat era cel de dedesubt...
citat din Aurel Neron
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre stele, citate despre ocean, citate despre noapte, citate despre marină, citate despre lactate sau citate despre Calea Lactee
Citate similare

Trăim pe un bulgăre din piatră și metal care înconjoară o stea banală, care este una dintre cele 400 de miliarde de alte stele care fac parte din Calea Lactee, care este una dintre miliardele de alte galaxii, care alcătuiesc un univers care ar putea fi unul dintre un număr foarte mare, probabil, un număr infinit, de alte universuri.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre viață, citate de Carl Sagan despre viață, citate despre numere, citate de Carl Sagan despre numere, citate despre infinit sau citate de Carl Sagan despre Calea Lactee

Crezul
Crezi
într-un bărbat care duce cu fața la spate
o femeie pe pieptul lui
care duce cu ceafa în față
un copil pe spatele ei
care duce cu un obraz întors
un alt obraz neîntors dintr-o parte
în altă parte a noastră
în altă parte a noastră
în altă parte a noastră
cu noi în spate cu spatele la voi
cu voi în față cu fața la noi
în altă parte
din altă parte
aici!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei și bărbați, poezii despre femei, poezii despre copilărie sau poezii despre bărbați
Înaintam încet sub o mare de stele care pâlpâiau și tăceau. În drepta noastră, o culme crenelată și-a pus coroană firavă de lumină. Deodată, pe neașteptate, fără penumbre, soarele a făcut explozie, toată fața lui regească a izbucnit într-un ocean de lumină...
citat din Aurel Neron
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre coroană sau citate despre Soare

Calea lactee
Din albe lacuri de demult pornit,
Un zbor străvechi de lebede astrale
Pe luciul cerurilor boreale
Odinioară s-a odihnit.
Fiorul zborului străbate încă
Înmărmurita liniște adâncă
Din care ochiul noastru soarbe
Surâsul alb al nopții oarbe,
Deasupra sufletelor noastre-aprins,
O, nimb răcoritor pe suflet nins!
Fior al zborului de-odinioară,
Sărut curat pe fruntea noastră cerne!
Pe frunte albe sărutări coboară,
Fior senin al penelor eterne!
Scară cu trepte albe, prinse-n cuie
De-argint, pe care visul nostru suie!
Punte de puf surâzător și moale
Pentru visurile noastre goale.
Pânză rămasă fără de catarg,
Desfășură-ți aripile mai larg,
Desfă din lanțurile-i ruginite
Bătrânul și hodorogitul vânt,
Îndeamnă-l către mări nemărginite
Cât mai departe de pământ,
Și du-ne sufletele ostenite
De căutarea unui cer mai sfânt!
Și veșnic ca o binecuvântare
A unor albe mâini odihnitoare,
Deasupra noastră fluturând să stee
Calea lactee.
poezie clasică de Alexandru Philippide din Aur sterp (1922)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre suflet
- poezii despre visare
- poezii despre sărut
- poezii despre odihnă
- poezii despre vânt
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre ochi
Cred că cea mai bună cale pe care putem s-o alegem este ca fiecare dintre noi să-și urmeze calea și să le ofere celorlalți un exemplu. Până la urmă, nu e de datoria noastră să convingem pe nimeni. Cei care au ochi să vadă vor vedea, însă toate la timpul lor. Și nu cred că e vorba despre "război" împotriva celorlalți, ci despre propria noastră conștiință.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre război sau citate despre conștiință
Vara și toamna Calea Lactee este bine situată pentru noi. Însă că să o vedeți trebuie să iesiți din orașele poluate luminos. Calea Lactee se observă cel mai bine în constelațiile Sagittarius, Scutum (Scutul), Aquila (Vulturul) și Cygnus (Lebada). Observați în lunile iulie, august și septembrie, seara la zenit, o stea strălucitoare. Este Vega din constelația Lyra. La est și sud de Vega se observă alte două stele strălucitoare: Deneb, la est, și Altair, la sud. Aceste trei stele formează "triunghiul de vară". Triunghiul de vară se află sus pe cer seara dar se apropie de orizontul vestic în timpul nopții.
citat din Adrian Șonka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre constelații, citate despre vulturi, citate despre toamnă, citate despre seară, citate despre poluare sau citate despre oraș
Orice mesaj care îți ia din puteri sau te doboară la pământ vine de la un fals profet, de la o persoană care manipulează, de la o persoană care se răzbună. Întoarce spatele unei astfel de învățături, dar trimite dragostea și compasiunea ta tuturor celor care o propagă, deoarece ei sunt în mare suferință. Condu-i cu blândețe, arătându-le prin propriul tău exemplu că există și o altă cale, calea inimii - o cale a experienței directe și simple.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre suferință, citate despre iubire, citate despre inimă, citate despre existență, citate despre compasiune sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Calea succesului seamănă cu Calea Lactee de pe cer, care este o îngrămădire de numeroase stele mici, nevăzute fiecare în parte, dar luminoase toate laolaltă. Tot așa există numeroase calități mărunte și abia perceptibile, sau mai curând daruri și deprinderi, care aduc izbândă oamenilor.
citat celebru din Francis Bacon
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre succes, citate de Francis Bacon despre existență, citate despre calități sau citate despre cadouri

Cărăbușii de bălegar folosesc, pentru orientare, Calea Lactee. În timp ce 80% dintre pământeni se uită la cerul înstelat, ca vițelul la poartă nouă.
aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului vol. II (2015)
Adăugat de Vasile Ghica

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre timp sau aforisme despre Calea Lactee
Fiecare dintre noi poartă în sine comori pe care nu și-ar imagina vreodată că le are. Dacă am vedea în întunericul nopții lumina smaraldelor și a diamantelor pe care le avem în noi, fără știrea noastră, am orbi, desigur.
Cristian Gava în Drumul spre fericire. Misterul testamentului (2007)
Adăugat de Ana Truta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre știri, citate despre imaginație, citate despre diamante sau citate despre comori
Teatrul sacru presupune să accepți că mai e ceva în planul existenței, dedesubt, în jur și deasupra, o altă zonă care trece dincolo de invizibil, care depășește formele pe care noi le putem decripta sau înregistra și în care se găsesc surse de energie extrem de puternice.
Peter Brook în Fără secrete. Gânduri despre actorie și teatru
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre teatru, citate despre energie sau citate despre depășire
Deși e una dintre cele mai lungi constelațiuni, având prea puține stele strălucitoare, Dragonul e ușor de recunoscut pe cer și de ținut în minte. Cauți întâiu capul Dragonului, care e format din cinci stele, dintre cari două mai luminoase și îl găsești, ducând o linie prin δ și η din Ursa Mică.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate de Victor Anestin despre superlative sau citate de Victor Anestin despre lumină
Fa-ma sa fiu
Mi-e dor de dorul tău
de ochii tăi adânci ca marea
când algele infloresc pe dragostea lor...
Mi-e dor de zilele scurte, călduroase
și fierbinți
ca inimile noastre.
Mi-e dor de gura ta peste a mea
de ochii tăi cu priviri verzi
ce-mi învaluie faptura
din creștet pâna în vârful mersului,
de mâinile tale cu catifea pe degete
ce-mi revoltă simțurile
Unde ești...
pe unde-ți merg pașii?
Iți văd urmele pe nisipul fierbinte al zilei
sau răcoros al nopții,
când număram stelele și ne scăldam în calea lactee,
ori când mi-ai așezat la picioare
ploaia de stele
facându-mi cunună deasupra ochilor verzi,
m-ai luat în brațe din valul mării
zburând îmbrățișați pe swit-tuttle
unde ne-a dus în fața lui perseu
cununându-ne cu pecetea iubirii:
stele în cer,
stele sub noi,
un roi de stele cântând iubirii noastre,
luminându-ne calea
pe care ai pavat-o cu patale roz de tranfafir...
Vino degrab',
te aștept cu înfrigurare
în nopțile astea fierbinți
și adu-mi sărutul,
îmbrățișările
fă-mă să fiu o noapte de august,
cu dimineți
pline cu rouă și fluturi aurii.
poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre timp, poezii despre iubire, poezii despre zile, poezii despre verde, poezii despre stele căzătoare sau poezii despre simțuri
Săgetătorul este o frumoasă constelație zodiacală, dar nu se ridică mult de-asupra orizontului nostru. Cu un binoclu veți întâlni numeroase pete albe, nebuloase mărețe, cari văzute cu lunete cât de mici sunt admirabile. În Săgetătorul au apărut câteva stele noi, dar mai toate mici. Fotografiile obținute în această regiune cerească sunt mărețe, căci Calea Laptelui străbate întreaga constelație. E o puzderie de stele de toate mărimile, dar mai ales de nenumărate stele mici, cari te fac uneori să nu mai vezi pe placa fotografică decât intime pete albe, luminoase. Dar Calea Laptelui se prelungește în jos, sub orizont, căci în realitate ea formează un cerc mare, care dă roată cerului întreg. Și nu e numai o ramură, ci mai multe. Când cerul e cu totul senin și nu aveți în apropiere o lumină artificială, Calea Laptelui se arată în toată bogăția ei. Astronomii au întocmit atlase ale Căii Laptelui, așa cum se vede ea cu ochii liberi și au fotografiat-o mai pe toată întinderea ei.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fotografie, citate despre realitate, citate despre ochi, citate despre lunetă sau citate despre libertate
Diferența dintre bolovanii în care te împiedici și pietrele pe care calci este modul în care te folosești de fiecare dintre acestea.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă cineva privește cerul într-o noapte senină, fără Lună, obiectele cele mai strălucitoare care se văd sunt probabil planetele Venus, Marte, Jupiter și Saturn. Vor mai fi și un număr mare de stele exact la fel ca Soarele nostru, dar mult mai departe de noi. De fapt, unele dintre aceste stele fixe par a-și schmba foarte lent pozițiile una față de cealaltă atunci când pământul se mișcă pe orbită în jurul Soarelui; în realitate ele nu sunt deloc fixe! Aceasta deoarece ele sunt relativ aproape de noi. Pe măsură ce Pământul se mișcă în jurul Soarelui, le vedem din diferite poziții pe fondul stelelor mult mai îndepărtate. Din fericire, aceasta ne permite să măsurăm direct distanța dintre stele și noi: cu cât sunt ma aproape, cu atât par că se deplasează mai mult.
Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre relativitate, citate despre planete sau citate despre fericire
Tânguire
O, ce departe-s toate
și trecute de mult.
Eu cred că steaua de la care
primesc lumină, în singurătate
de mii de ani a dispărut.
În luntrea care a trecut
mi s-a părut că se rostea
o taină înspăimântătoare.
În casă un ceasornic a bătut...
În care casă oare?...
Aș vrea
să ies din inima mea,
să stau sub cerul liniștit și mare.
Și să mă rog aș vrea.
Și poate una dintre stele
există cu adevărat
și cred c-aș ști pe-aceea dintre ele
care singură a durat,
și-asemeni unui alb oraș îndepărtat
în ceruri stă la capătul razei...
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stele
- poezii despre trecut
- poezii despre spaimă
- poezii despre singurătate
- poezii despre oraș
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre existență
- poezii despre ceas
Prin refuzul de a se inhiba în fața tabuurilor estetice și sociale din epoca în care a trăit, Caragiale s-a dovedit a fi scriitorul clasic care a avansat cel mai mult în direcția înțelegerii mecanismelor de existență ale unui text literar, dar și în direcția descifrării resorturilor profunde ale specificului nostru național.
citat din Florin Manolescu
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre tabu, citate despre scriitori, citate despre literatură, citate despre estetică sau citate despre Ion Luca Caragiale
Tendința femeii este de a se ascunde ea cu secretele ei, dintr-o păpușă în alta..., râvnind bolnave la altă și altă dimensiune, uitând cât de minunate sunt ele în ele însele, cu secrete, ani, experiențe, cu tot bagajul care ar trebui să fie mai frumoas cu fiecare vârstă. Cu anii, unele dintre ele strică noblețea aceea aproape porțelanată a ridurilor firești... cu fond de ten în exces, care se va strânge în colțul ochilor lăsați, uită că în spatele fiecărui rid se ascunde o poveste, care dacă ar fi frumos istorisită ar smulge lacrimi, ar sfâșia suflete..., uită că nu mai este timpul colindării în fuste scurte pe marile bulevarde, ci e ceasul poveștilor minunate cu iz de lapte matern, supt de o guriță hulpavă, poveștilor în care credem până la adânci bătrâneți, care bătrâneți ar trebui să ne prindă bucuroși pentru unicul și cel mai important dintre argumente... că existăm!
Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre secrete, citate despre vârstă, citate despre suflet, citate despre păpuși, citate despre mamă sau citate despre gură

Pe cerul nopților albastre ...
Pe cerul nopților albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Și-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Și cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Și-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopților albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeași stea...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lactate, poezii despre gânduri, poezii despre dor, poezii despre astre sau poezii despre albastru