Căutând sfârşitul în propria uitare

Strada întoarce spatele spre soare,
Tălpile mele îi fac frecţii cu umbre,
Timpul plouă cu priviri nesigure,
Doctorii au sentimentele sumbre.

Strigătele durerii sunt temperate
De fulgerul care inundă pământul,
Pietrele intră în propriul mormânt,
Gâtul mirării pune în laţ cuvântul.

Mila mea urzită e singură-n frică,
Trupuri osoase sunt în vegetare,
Strada întoarce privirea în noi
Căutând sfârşitul în propria uitare.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţile oraşului

Cimitirul e pe strada Învierii.
Închisoarea, pe strada Libertăţii.
Spitalul, pe strada Sănătăţii.
Grădiniţa de copii, pe strada Guliver.
Ospiciul, pe strada Nebunului.
Muzeul Unirii, pe strada Rătăcirii.
Clădirea pompierilor, pe strada Focului.
Judecătoria, pe strada Balanţei.
Biserica, pe strada Sfânta Maria.
Poşta, pe strada Buna Vestire.
Iar şcoala Secundară, pe strada Principală.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare iarnă, când măritul soare îşi întoarce faţa, pământul cade într-o vale a durerii şi posteşte, şi plânge, şi se învăluie în haine negre, lăsându-şi ghirlandele de nuntă să putrezească - apoi face un salt către primăvară şi către sărutările pe care soarele i le întoarce.

citat din Charles Kingsley
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

E o stradă lungă şi tăcută.
Merg prin întuneric şi mă împiedic şi cad
şi mă ridic, şi merg orbeşte, picioarele mele
călcând piatra tăcută şi frunzele uscate.
Cineva pe urmele mele calcă de asemenea, pietre, frunze:
dacă merg mai încet, el merge mai încet;
dacă fug, el fuge;
mă întorc:
nimeni.

Totul e întunecat şi nu există uşi,
numai paşii mei sunt atenţi la mine,
mă învârt şi mă tot învârt printre aceste colţuri
care duc întotdeauna la strada
unde nimeni nu mă aşteaptă, nimeni nu vine după mine,
unde urmăresc un om care se împiedică
şi se ridică şi când se întoarce şi mă vede spune:
nimeni.

poezie de Octavio Paz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Câinele sufletului
Îngroapă strigăte,
Pe osul custodiei
Viermele amintirii
Se lasă pradă.
Strada s-afundă în ceaţă,
Hăul intră în cimitir,
Văzduhul ia o gură de aer
Înainte de înjunghierea
Venelor ce curmă cuvinte.

În otrava
Rotondei iubirii
Salcâmii se leagă cu fundă
Şi plouă cu petale
Peste câinii ce îngroapă
Propriile suflete.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-stingher

Pe strada rasă
de nouri soare
nici un acasă
nici o floare

pe strada stoarsă
de mort şi viu
la nici o casă
nu e târziu

pe strada ştearsă
de blesteme
la nici o casă
nu e devreme

din Miază-Noapte
în Miază-Zi
o viaţă moarte
îl sorbi

din Miază-Zi
la Miază-Noapte
se împleti
cu văi şi ape

pe strada rasă
de trecători
din casă în casă
caută flori

pe strada răcită
de morţi din morţi
o casă rătăcită
strigă din porţi:

grinzile mă dor
şi temelia udă
fereastra fără flori
streaşina hâdă

zidul se crapă
coperişul cade
gheaţă şi apă
asud zi şi noapte

strada cu somn
ce duce sub lume
la noul Edom
se spală de nume

pe strada uscată
de toată suflarea
nu se arată
nici ziua nici seara

pe strada uitată
de toate pietrele
veste neaflată
caută vetrele

pe trecerea-ngropată
de toate stările
veste nechemată
caută uitările.

poezie clasică de Horia Stamatu din Imperiul (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă cu miere

Plouă din Teiul lui Eminescu,
Plouă cu miere din faguri de stele,
Cerul lăcrimează de Luceferi,
Marea se întoarce în valurile grele.

Tu, fragilă ca o căprioară
Păşeşti pe-albastra zare a uitării,
Resemnată că zeii vin din Eminescu
În colbul plin de aur din largurile ţării.

Acum, eu, cerşetorul mai caut o fărâmă
Amintirii amuşind a floare
Şi-ţi şoptesc sub Tei de Eminescu
Că-n tine cântă muza lui veşnică de soare.

Stau ca un copac, vântul să îmi zbicească
Lacrima vărsată pe un pumn de stele,
Ne-adună curcubeul între munţi şi mare,
Murim plouaţi de mierea visurilor mele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt pajiştea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.

Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.

Flori de albăstrele porţi în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.

Sunt ţărmul ce ritmic îţi poartă
Iubirea şi dorul prin propria soartă.

Aş vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.

Să intru des în zborul inimii tale
Să-ţi aduc etern tornade de petale.

Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada poeziei

Acum pe strada poeziei
sar mlaştinile de pe o broască pe alta...
Eu ţi-am zis
ţi-am zis
poetul nu mai locuieşte la subsolul fulgului
şi nici nu mai poartă cămaşa aceea
din mătasea broaştei
pe care o spăla cu trupuri şi umbre
Nu mai vorbeşte cu ceasurile ce reparau
obsesia timpului
şi nici nu le mai cântă crucilor
pe limba mormintelor
E dus poetul
E dus!
E mutat la ţară...
pe undeva pe unde
chiria la inimă e doar o bătaie scurtă
între două lanuri de sânge
Pe aici
mai vine din când în când
să clipească în buzunarele pietrelor
şi să hrănească ulucii cu o spaimă zincată
Eu ţi-am zis
acum pe strada asta
sar mlaştinile şi se înmulţesc
Poetul e la ţară
în braţele unui graur ce stă să moară
iar eu acum
strada orăcăitului mă numesc!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit deschis

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Inima îşi pune inima sub cap,
Doarme profund în clipele grele,
În ea nici visele nu-ncap.

Sfârşitul e-o pecete rece
Pe-un os de viaţă desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.

Şi vântul îşi petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Nu te gândi că-s liniştit,
În nesfârşite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.

Voi pune inima sub capu-mi,
O piatră grea cu iz de vis
Să pot să dorm o veşnicie
Sfârşitu-mi care s-a deschis.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ploii nesfârşite

Plouă torenţial, ca la potop,
Iar strada mea aduce cu-o lagună.
Pe caldarâm un răpăit răsună;
L-aude-un surd, îl vede şi-un miop.

Şi plouă nencetat, de peste-o lună.
Nu văd vreo rază, nici la microscop.
Plouă torenţial, ca la potop,
Iar strada mea aduce cu-o lagună.

Ma uit încrezător înspre prislop,
Desfac, în taină, ţuica mea de prună
Şi parcă n-aş mai vrea să îi pun dop,
Că ameţit, nu-i port ploii ranchiună.
Plouă torenţial, ca la potop,
Iar strada mea aduce cu-o lagună.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o strada in ploaie

afară plouă mă dezgroapă
la vară voi striga şi eu
trăiască ploaia

nevinovat ca o stradă în ploaie
ca strada aceasta pe care acum
o femeie traversează cu pantofii în mână

în uşile străzii toţi bat
cu bocancii cu potcoavele
numai tu necunoscuto
mângâi cu picioarele goale
pietrele

din uşile străzii
la vară voi striga şi eu
traiască ploaia

poezie de Mihai Leoveanu
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kramer (la telefon): Hei, sunt la intersecţia dintre Strada nr.1 cu Strada nr.1. Cum poate o stradă să se intersecteze cu sine? Înseamnă că sunt în centrul universului.

replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe strada mea

Pe strada mea trec visele si inimile frinte,
Pe strada mea trec de multe ori doar soapte mute,
Trec mii de lucruri de nimeni intelese,
Trec zeci si mii de ginduri si imagini vesele...
Strada mea e-o strada lunga
Insa nu multi la ea pot sa ajunga...
*
Pe strada mea treci tu de multe ori
Te zaresc, imi zimbesti, apoi pleci...
*
Pe strada mea trec multe suflete nevinovate
Si frinturi de aripi taiate...
Pe strada mea, cind treci doar tu,
E cu adevarat lumina,
Iar soarele rasare si straluceste iar,
Iar eu uit de-al meu amar...
Pe strada mea trec zimbetele copiilor nevinovati
Si zimbetele oamenilor inarmati
Cu speranta si tarie de-a mai rezista...
Si speranta ca macar inca o zi, de-a mai exista...
Pe strada mea trece praf cosmic si lumina lunii...
Trec ochi inlacrimati cu lacrimi care rid,
Trec nori de ploaie si nori care surid...

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când treci strada

Când treci strada ca o floare
Mlădioasă, colorată,
Zeii îmi pătrund în suflet
Cu ochi dulci de ciocolată.

Tremură în mine clipa,
Îmi rătează-n disperare
Umerii de sânii tăi
Ce dau la îngeri mâncare.

Tai cu sabia privirii
Gestul tău plecat departe
Să adune din trădare
Partea înecată-n şoapte.

Mă întrec a trece strada
Să te opresc o clipită,
Să-ţi arăt cum fierb în sânge,
Torturat de-a ta ispită.

Zeii mi-au pătruns în suflet
Ghicind sensuri în ghioc,
Tu, doar tu poţi cu iubire
Disperării să-i dai foc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

umilinţă

Brutus: Umilinţa e scara tinerei ambiţii,
Spre care cel ce-o urcă îşi întoarce faţa.
Dar, după ce a urcat-o până în vârf,
El scării îi întoarce spatele
Şi se uită în nori, dispreţuind treptele de jos
Pe care le-a suit, ca să ajungă sus.

replică celebră din piesa de teatru Iulius Caesar, Actul II, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşim difuz prin ploile durerii

Păşim difuz prin ploile durerii,
Importăm manifestanţi în strada mare,
Perfuzia cuvintelor e varză:
Coduri refăcute, puse-n sare.

Flămânzim cu stele reci sub nas,
Munca nu-i cu chef în ţara-adevărată,
Rezistăm vioi în sărăcii şi boli,
Cu recomandări şi zarea-i bulversată.

Antagonic împărţim credinţă şi iubire
În noaptea minţilor scăpate
Pe lampa lui Ilici care re-nvie
Peste cei ce rostuiesc gresite fapte.

Casele controversate sunt colivă,
Căinţa este-a doi părinţi orfani
De copii, dar vor, prin moştenire
Să se-mbuibe cu euroi şi bani.

Păşim difuz prin ploile durerii,
Luăm felii din ţara noastră-n spate
Şi o cărăm aiurea să o vindem
Unor făpturi stupide de departe!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatra focului...

În caseta de gândire a luminii mele
Ziua este soare, noaptea-s mii de stele,
Timpul nu-i uitare, e visul din ele.

Inima îmi pune şoapte în cuvinte,
Rimele iubirii de tine-s potrivite
Printre mângâieri din graiurile sfinte.

Zarea stă să nască fluturi pentru zbor,
Din arşiţa voinţei iese un izvor,
Un fulger mă sculptează pe un mic ulcior.

Pe cuvânt îţi spun: în gândirea mea
Cresc mugurii din pajişti, cărărui de stea,
De-a păstra iubirea rotunjită-n ea,

În caseta de gândire a luminii mele
Unde ziua-i soare, noaptea-s mii de stele,
Trupul tău e vatra focului din ele.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul care-mi este scris

Sfârşitul e-o pecete rece
Pe-un os de viaţă desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.

Şi vântul îşi petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Nu te gândi că-s liniştit,
În nesfârşite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.

Voi pune inima sub capu-mi,
O piatră grea cu iz de vis
Să pot să dorm o veşnicie
Sfârşitul care-mi este scris.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi ce-ntârzie zborul

Privirea ta prin lacrimi întârzie zborul,
Ploile traversează clipele şi dorul,
Pasărea ascunsă în roua de lumină
Umezeşte-un strigăt ce fierbe în surdină.

Pregătesc un cântec ce miroase-a vis,
Uşa se cuvine să aibă rost deschis
Spre strada ce îngână paşii ce se-ntorc
La sânul amintirii prin care se mai coc.

Blestemul de inscripţii devine epitaf,
Moartea încolţeşte-n castroane cu pilaf,
Seminţe slăbănoage îşi pun schelet de crengi,
Un trunchi născut din umbre sprijină moşnegi.

A împietrit amarul în ochii care plâng,
Părinţii pun numeric crucile în crâng,
Noi mergem prin sudoare cu gândul monolog,
Mi-i teamă că în ceruri şi Domnul e olog!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!