Am prieteni puţini

Am prieteni puţini, sunt un singuratic, şi ea îmi spune
Că e un semn rău, că trăiesc departe de lume,
În copilărie mi se spunea "Lupul".
Stăteam pe malul râului şi aruncam pietricele,
Citeam enorm, fumam în closetul şcolii,
Noaptea, sub imensul frăgar, ascultam
Fojgăiala insectelor. Câte un tânăr murea
Acoperit de avalanşă, la munte.
Bărbaţii îi puneau brazi la mormânt şi îi cântau
La pomană pălinca făcea în cană mărgele.
Era ca la nuntă, dar eu, în colţul mesei, încrâncenat,
Îi priveam cu ochi sticloşi şi îmi doream
Să nu le mai văd feţele tâmpe.
Apoi la oraş, când beau bere şi râgâiau,
Şi erau fericiţi şi îşi apropiau de faţa mea degetele lor unsuroase,
Privindu-mă ca pe un animal ciudat,
Pe când eu trăiam o stare de scârbă.
Şi azi umblu de unul singur noaptea pe străzi,
Poate că am ceva sălbatic în priviri şi mă apropii cu teamă de oameni.
Am prieteni puţini şi ea îmi aminteşte:
În copilărie ţi se spunea "Lupul".

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Martorul nostru în toate,
Cerul negru-n timp de noapte
Presărat cu stele, mii,
Ce menţin legende vii.

Stele-n care ne-am pierdut,
Şi copii, dar şi adulţi,
Toţi ne pierdem cu neştire,
Aruncându-le o privire.

Stele ce-nconjoară Luna,
Luna-i mama, e doar una,
Stelele, copiii ei,
Au fost prietenii mei.

Le priveam sclipind pe boltă,
Când mintea mi-era-n revoltă,
Ele mă tot linişteau,
Cântec dulce îmi cântau.

Cântec dulce în surdină,
Muzică mută, divină,
Înţeleasă doar de mine
Nu de mutrele străine.

Copiliţa lor eram,
Cred că le şi-aminteam
De-alţi prieteni ce avură,
Dar pe care îi pierdură.

Căci stăteam şi le priveam,
Sufletul mi-l linişteam,
De greşeli, uşor, uitam
Şi nu mă mai ruşinam.

Dar crescui ca dintr-o dată,
Nu e timp ca altă dată,
Când stăteam şi le vorbeam,
Griji, nevoi, eu nu aveam.

Iat-acum că şi muncesc,
Nu am timp să m-odihnesc,
C-am crescut şi am de treabă
Cum spunea mama, în grabă.

Şi mi-e dor de mine mică
Care nu ştiam de frică,
Când stăteam cu orele
Şi vorbeam cu stelele.

poezie de Mara-Elena Untea din Copiii din Ţara Dorului, ediţia a IV-a (8 iunie 2024)
Adăugat de Sebastian Butu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

noaptea dezleagă spiritul
când dreapta coboară braţul
pe linie descărcată de imagini
noaptea câte un oraş cade din cer
noaptea se nasc îngerii şi mor nebunii
prieteni din toate timpurile
vă rog mult înjuraţi-mă frumos
şi am să vă dau trupul meu
pentru totdeauna

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinţi,
Şi adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinţi,
Şi adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar şi acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părinteşti,
Unde stăteam şi priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni şi din Cosmeşti,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor şi-acum de oamenii din sat,
De nunţile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulţi dintre prieteni mi-au plecat,
Şi n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Şi când văd case goale, mă trece un fior,
Ştiind că mulţi dintre aceştia nu mai sunt.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursus locuia într-o baracă amărâtă pe roate, pe care Homo, un animal îndeajuns de civilizat, o trăgea după el ziua şi o păzea noaptea. Lupul fusese dresat să facă divergenţe giumbuşlucuri, care aduceau mulţi bani. "Fii atent mai ales să nu degenerezi în om" îi spunea prietenul său.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul ciudat al verii trecute

Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia felină mă legăna în plasa ei
Şi eu adormeam ca într-un hamac, şi îi visam
Picioarele lungi, mătăsoase.
Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia mă înfăşura
În părul ei care mirosea a rozmarin, a miere,
A dafin şi a scorţişoară. Dacă pot spune
Că am fost fericit e pentru că am trăit această vară,
Urcam drumul în serpentine până la marginea unei păduri
Şi ne aşezam în iarbă. Îmi ţinea capul în poală
Şi îmi cânta un refren pe care îl ştiu din copilărie.
Avea o blândeţe nesfârşită, îmi atingea pleoapele,
Mă muşca de colţul urechii. Îi simţeam picioarele,
Îi simţeam pubisul; auzeam sângele
Cum şuiera în coapsele ei, ca o arteziană în carne.
Simt şi azi farmecul ciudat al verii aceleia,
Femeia mă legăna şi aveam senzaţia că mă nasc din nou,
Că aş putea să încep o viaţă nouă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un singuratic. Am puţini prieteni. Sunt singur aici, între molii şi cărţi. Certitudinile mele sunt ca hainele roase de molii.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezerva aia

de spital erau numai ei doi
îi spunea glume şi bătrânul
nu râdea în noaptea aceea
aştepta să moară şi încă murea
de la cancerul ăla de colon
nu era nici acasă şi asta îl făcea
să plângă cu gura închisă
i-a spus gluma care niciodată
nu dădea greş şi el nu făcea
nici un efort să râdă
a trecut la altă glumă
însă bătrânul continuă să moară
credea că râsul te vindecă de cancer
făcea multe glume prin oraş bătrânul
deşi era slăbit de la citostatice
i-a spus altă glumă cu musca
în ciorbă, însă bătrânul continua
să moară fără să râdă în salonul acela
odată spunea bancuri celorlalţi
el le ştia pe toate şi a început să le zică
însă bătrânul continua să moară
mâncat din interior de cancer
prietenii l-au sunat pe telefonul mobil
nu putea să le mai răspundă
a încercat altă glumă de mare succes
dar bătrânul continua să moară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul pe gheaţa subţire

De ce m-ai părăsit, de ce m-ai părăsit? îi strigam
Îngerului care dansa pe gheaţa subţire,
Dar el nu auzea, era beat de lumină,
Era beat de muzică, era beat de iubire.

Eu al cui sunt, pe mine cine mă apără?
Cine va sta în preajma mea ca un scut?
Întrebam mereu, dar el nu spunea nimic
Şi din când în când se făcea nevăzut.

Valsa nebun cu femeia aceea albastră,
O pământeancă neînchipuit de frumoasă,
Ningea sălbatic peste gheaţa subţire,
Voiam să plec, dar nu mai ştiam drumul spre casă.

Când dintr-odată îngerul m-a privit,
A întrerupt dansul şi a venit aproape de mine,
M-a mângâiat pe faţă şi doar atât mi-a spus:
Ţine tu aripile şi ai grijă de tine.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni puţini şi lume multă...

Dragul meu

Sunt foarte departe de oraşul nostru
Lămâiţa încă înfloreşte,
Dar nu cunosc pe nimeni aici...
Oameni puţini şi lume multă.

poezie de Camelia Opriţa din volumul Labirintul (2002)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis la vânătoare

Şi-am adormit
sub braţul drept înbrăţişând un iepure
Iar
sub braţul stăng înbrăţişându-mă
alt iepure.
Unul murea.
Unul trăia.

Unul îmi spunea o poveste.
Unul îmi mânca zilele.

Unul îmi arăta dinţii.
Unul între dinţi mă ascundea.

Unul făcea cât doi.
Unul în altul se prefăcea!

Unul mă adormea.
Unul mă săruta.

Unul tăcea.
Unul la ureche-mi cânta.

Unul era.
Unul ne împuşca!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era mămuca bolnavă, zise el într-un târziu, eu, care eram cel mezin, stăteam lângă dânsa, ca să-i dau apă, când îi era sete... Avea arşiţă mare. Eram singuri; ceilalţi erau pe-afară, după treburi. Şi ea-mi spunea să fiu cuminte după ce s-a duce ea, şi s-ascult pe tătuca. Şi eu o întrebam aşa: Unde-ai să te duci, mămuţă? Şi ea-mi spunea: Apoi eu am să mor, Niculăeş, şi tu să nu spui la nimeni...

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Copilărie, floare de cais
Îmi locuieşti în suflet, ca un vis
Pe care îl trăiesc din când în când,
Un sens aparte lucrurilor dând.

Copilărie, filă de poveşti,
Izvor de inocenţă azi îmi eşti
Şi-n al fiinţei drum de început,
Cuprinzi prezentul simplu de trecut.

Copilărie, soare 'naripat
Culcă-ţi lumina-n ochiul meu mirat,
Să văd doar frumuseţile lumeşti
Când, fără de putinţă-mbătrâneşti!

Şi cântă-mi la ureche-ncetişor,
De leagăn, de iubire şi de dor,
A vieţii mele sfântă temelie,
Cu glasu-ţi cristalin... Copilărie!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt bine singur, dar nu sunt un singuratic. Îi aleg pe cei de lângă mine nu de teama singurătăţii, ci pentru că îmi sunt necesari. Dar sunt puţini cei cu care rămân, pentru că aşa suntem noi făcuţi: să fim cu puţini...

citat din Agostino Degas
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul la stână

Când un câine urlă,
nu este turbat.
Urlă că în târlă
lupul a intrat.

Măgăruşul rage
ceva din abecedar.
Iar ciobanul trage
vesel din pahar.

Lupului deloc nu-i pasă.
Prinde oaia cea nai grasă,
Şi prin lujerii de mure
o târăşte în pădure.

Prea mult pe gânduri, n-a stat.
După ce s-a înfruptat,
sătul şi bine dispus,
se ia la ceartă c-un urs.

Ursul, mormăind ceva,
parcă-i spune "vino-ncoa"!
Lupul tace ca un peşte
şi-n pădure o tuleşte.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

La bodegi, terase, cârciumi,
Pe căldură sau răcoare,
Unii beau de bucurie,
Alţii beau de supărare.
Unii au rachiu pe masă,
Ţuică, bere şi cu vin,
Alţii whiskey, coniac, vodcă,
Şi, mai rar, câte un gin.
În această bucurie
Şi tristeţe generală
Sunt puţini aceia care
Beau doar apă minerală.
Ei nu sunt nici trişti, nici veseli,
Dar se-amuză câteodată
Când văd că la altă masă
Se bea numai apă plată.

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De zece ani

De zece ani n-am mai auzit privighetoarea,
Eram cu o femeie pe marginea unui râu, în munţi,
Şi roua se aşeza, ca un dar din cer, pe faţa noastră, pe iarbă.
De atunci n-am mai auzit privighetoarea,
Trilul acela care tăia noaptea
Ca un pumnal mătăsos şi-mi dădea
O copleşitoare suferinţă. Las deschisă fereastra,
Aştept sub copacii marelui bulevard
Sau în parc, ca şi cum cineva mi-ar fi dat
O misterioasă întâlnire.
Oraşul respiră ca un plămân uriaş
Şi zgomote felurite vin de la depărtare,
Apoi se sting, ca apa care se scurge printre pietre,
Dar nu aud, nu aud privighetoarea,
De zece ani n-am mai auzit-o şi sunt trist,
Presimt că nici în noaptea asta nu va veni,
Poate niciodată...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă cu fast (à la Borcea)

Nuntă mare, cu de toate,
Să te pleci şi să te-nchini;
Lume multă, cât încape...
Oameni, însă, mai puţini!

epigramă de Aurel Cehan (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la amiază trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeţii treceau şi rămâneau locului, puneau mâinile la ochi, răsfirau nările să înghită mireasma nemaisimţită pâna atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare; iar daca aveau câte ceva în mână, aruncau să ţină floarea mai bine. În locul ei răsărea îndata alt bobocel şi, cât ai clipi, se desfacea. Si alţi drumeţi treceau, şi nu era unul să nu rupă câte o floare.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Trandafirul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!