Pastel de toamnă
A-nceput demult să cadă
Câte-un fir, acum a stat,
Parcă s-a mai luminat
Și în casă și pe stradă
Pe-nnoptat,
Ziua însă, mândru' Soare
Se reflectă cu respect.....
De atâta intelect
Umbrele-mi cresc pe picioare
Și pe piept;
Urâcios, mă tot privește
Când mai ies prin cartier,
Rece ca al iernii ger,
Chelios și el, firește,
Un frizer;
Vântului, mereu de z'gură,
Câte-o-njurătură-i scap....
S-o lipesc aș vrea cu pap,
Băscălia mi-o tot fură
De pe cap,
Singurul care zâmbește
Către mine, cu amar,
E un pieptene-n sertar....
Nici un dinte nu-i lipsește,
Pensionar!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.