
îmbrățișarea
Lasă-mă să-ți preîntâmpin surâsul
ciocolata și florile nu țin
ștrengărește la spate, nu-ți voi spune
urări convenționale, mă voi furișa
umbrele noastre se vor suprapune astfel
încât lumina din orice unghi
le va proiecta pe muchia veșniciei.
Îți voi cânta șoptit versul vântului din sud
scrijelit pe țărmul tirenic al Mediteranei
în 2004 septembrie
îți voi dărui respirația, pulsul, năzuințele mele
atomii bezmetici și umilința care mă va înălța
îmbrățișându-te, dizolvându-mă
în surâsul tău.
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Surâsul tău
La ora 4 mă privești,
Mă pregătesc să prind mulți pești,
Surâsul tău, oceanul planetar...
Când mințile nu mai gândesc,
Orice aș cauta pe tine te găsesc,
E nefiresc?
O mână rece spune adevărul,
Cu mâna caldă vreau să - ți ating părul,
Cu pași mărunți simt că te apropii,
E doar un vis sau e magia
Dimineții?
Nu știu să cred în forța întâmplării,
Cuvinte vin din valurile mării,
Emoțiile dansează pe buzele tale,
Te iau de mână și tu mă urmezi agale.
Unde vom merge, unde am fost?
Nu știu nici eu să dau răspunsul,
Azi florile nu sunt în post,
Așa că vreau să-ți văd din nou
Surâsul!
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 5
mi-a încărunțit surâsul
obrajii îmi par cămile șezând
lângă două oaze nu cine știe ce bogate
mâinile scormonesc uscate vântul
printre norii iuți astăzi ori
peticul de geam o fi cu vina
întredeschiderea lui vremelnică
în noaptea aceasta m-am rugat și
rugăciunea în loc să aducă ușurință
m-a istovit
o fi cu vina înjumătățirea cu frică
a cuvintelor, hei
nu vedeți
cât de hilară
este umbra mea jucând țonțoroiul
în jurul zidurilor o fi cu vina
lumina lunii filtrată de un nor pieziș
rămas în urmă
ca un cocor beteag
bine c-am isprăvit și septembrie că prea
mi-a stat ca un ghiont în coaste
cu via neculeasă, iubita neiubită și surâsul
încărunțit
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aer dragobetian
și vină, deci
primăvara
alunge frigul din cuvinte
nu pretind
dar mi-ar plăcea
ca măcar o secundă
din ziua asta
să te învelești cu surâsul meu timid -
în el se ascunde frica
să nu te rănească
să nu te nimerească
la vremea când
nu-ți pasă de nimic
fiind îndrăgostită în secret
de o himeră
nu pretind dar aș vrea
să fi observat că eu am fost acela care
pe gerul năprasnic
îți făcea pârtie prin zăpada
rătăcirilor -
oarbă căutai primăvara -
și am tras de ea în jug până aici
pentru tine, iat-o!
poate că nici nu ai nevoie
dar mi-ar plăcea
să lași mugurii aceștia
din cuvintele mele nepricepute
ca o certitudine
iminentei înfloriri
puteam să-ți fi scris o poezie de dragoste
sau în secret să te privesc înfofolită
pe trotuarele spre... niciunde
puteam să-ți fi aprins focuri de tabără
din pas în pas
puteam să te fi răpit
și să te fi dus la poluri fiindcă doar așa
ai putea înțelege că
nicăieri nu-i mai frig
ca între un bărbat și o femeie
care se iubesc dar
nu se cunosc
și vină deci, cu orice preț
primăvara
cu riscul ca tu
să îmbraci totuși surâsul meu
pentru un altul
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bolidul
versul meu îl sorb din viitor
din esențe pur universale
când în suflet fibrele mă dor
aidoma coardelor vocale
ce respiră cântec răgușit
strangulat cu funii ancestrale
versul meu șoptit de infinit
scrijelit pe file temporale
versul meu și liber și timid
versul meu ca sarea de pe rană
versul meu senil ca un bolid
dogorind pe sfera mea virană...
poezie de Iurie Osoianu (4 martie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Surâsul verde
Am migrat cer
nomad lăcrimează pleoapa
acoperiș peste coloritul vis
împletesc cu degetul tăcerii
surâsul.
Umede șoapte albastre
strigă ochii ce dorul cară
fruntea arămie în păr
atinge vântul ce-i căpătâi
surâsul.
Lerul gândului fluturi zboară
porțile inimii plâns-a cânt
pe chipul scris taină
născut sidefiu amurg
surâsul.
Spic de iubire ochiul trezește
strecoară sfioasă tâmpla fragilă
rever alunecă ce a rămas
soartă ce-i un dat
surâsul verde.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de rose_angels

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă!
Lasă-mă să-ți "rănesc"
sufletul mister!...
Lasă-mă să-ți clipesc
clipele ce pier!...
Lasă-mă să-ți doinesc
doinele de dor!...
Lasă-mă să-ți șoptesc
șoaptele de-amor!...
Ninge-mă cu ninsori
în pragul serii!...
Prinde-mă cu prinsori
pe malul mării!...
Plimbă-mă printre flori
neadormite!...
Leagă-mă cu fiori
de jurăminte!...
Lasă-mă să visez
doar lângă tine!...
Lasă-mă să-ți urez
doar numai bine!...
Lasă-mă să m-aduc
din raza morții!...
Lasă-mă să mă duc
în voia sorții!...
Lasă-mă!...
Lasă-mă!...
poezie de Tatian Miuță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria
Aș vrea să-ți dăruiesc
Maria
Brățări adânci de chihlimbar
Mătăsuri galbene din China
Statui din lemnul cel mai rar
Aș vrea să-ți dărui calcedonii
În galioane de argint
Iar din Sudan să-ți dau granate
Și smirnă albă din Corint
Aș vrea să-ți dăruiesc
Maria
Toți trandafirii din Shiraz
În așternut să-ți pun lalele
Și mari mușcate în pervaz
Aș vrea să-ți dărui cantilene
Cu rubaiate de Kayyam
Apusul verde și ploi calde
Cu mirodenii din Assam
Aș vrea să te iubesc
Maria
Cum încă nimeni n-a iubit
Să-mi umplu ochii cu surâsul
Tău
tandru
cald și răscolit
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat

Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul
Surâsul tău este comestibil!
Are gust de vanilie, de măr copt în cuptor
Și de scorțișoară...
Părul cu luciri de gutuie
Alunecă, atingând ca aripa unui fluture
Buzele de apus,
Deschise-n zig-zag.
Pictează-mi pe retină renașterea!
Doar astfel voi putea înmuguri în sufletul tău...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă
Trupul tău, tărâm de vise,
Lasă-mă să îl cunosc,
Să-i dedic cuvinte scrise
Ce vor mirosi a mosc
Să îți învelesc sărutul
Și obrajii cu amor,
Cerul fie așternutul
Și ca pernă un izvor
Ne vom rătăci prin stele
Îmbătați printre atingeri,
Tu să fii visele mele
Iar eu mângâieri de îngeri
Amândoi, emoții calde,
Ochii te vor căuta
În dorință să te scalde,
Te-oi iubi, te-oi alinta,
Lasă-mă să-ți fiu alesul,
Să-ți fiu dansul infinit,
Să-ți fiu inima și versul,
Să fiu tot ce ți-ai dorit
poezie de Adi Conțu (7 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie de litere într-o cutie cu metafore
cu
surâsul timpului
îți scriu
pe fiecare filă
a imaginației
și
ți le trimit
pe degetele vântului
sau
vreo ploaie neștiută de litere
într-o cutie cu metafore
înflorită cu silabe artistice și
cu surâsul tău
neverosimil
ochii să-ți ia
atâta doar
și tu să te înscrii pe
degetele timpului
din umbra
dintre un ieri învechit
și-un azi înflorit în roua trecerii
spre un mai bine
mai elocvent
vizând
un salt în infinit
vis
și stea
06-02-2018 cluj
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea ei nu-ți mai aparține, surâsul ei nu-i mai înflorește pe chip când o privești, râde pe neașteptate de ceea ce spune altul și ești stupefiat să descoperi că, deși e aceeași, nu-ți mai aparține.
citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda (1980)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigătul timpului în fiecare palmă a zilei
a venit primăvara
au înflorit corcodușii
și pomii timpurii
îmbracă țara
într-un alb nou
pe aripile vântului
s-au topit
florile timpurii de primăvară
și-n surâsul vântului
noi flori înfloresc
purtând imaginea
vieții acesteia în chip de floare
curând
bureții de spin
își vor spune cuvântul
brăzdând tăcerea
cu chipul lor alb
înveșmântați
în strigătul timpului
din fiecare palmă a zilei
se coc așteptările
înveselind strigătul zilei
până pe degetele norilor
în cuvinte colorate cu spumă de vis
poezie de Ioan Daniel Bălan (4 aprilie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs cu vise șterse
Femeia atrăgătoare este și bună, și deșteaptă,
Cu un surâs sublim în poartă te așteaptă...
Te ia de mână, te duce, îmbrățișându-te, în casă,
Te-mbracă în vise, te-așează la masă...
Îți spune povestea iubirii ce crede în ea,
Te convinge că-n inimă poartă o singură stea...
Că-n cerul din curte ești îngerul ce steaua-i culege
Și surâsul superb cu vise i-l șterge!...
poezie de Marin Moscu
Adăugat de m

Comentează! | Votează! | Copiază!
Arome cu fiori
Mamă, lasă-mă
să mă joc
cu spada ochiului tău.
Să pătrund în miros de esență-
Ca macul să roșesc
Te rog,
lasă-mă să păstrez
surâsul tău
în flori de măr:
să cadă cu fiori
Sărut mâna, Mamă!
poezie de Aida Manuela Baltatescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnavalul zăpezii
Acopăr urechile cu gulerul de la palton,
Să nu aud țipătul vântului sălbatic
Care dansează intr-un vârtej de fulgi,
Să nu aud rugăciunea mieilor la stână
Si urletul lupilor hămesiți....
Si eu care venisem la Carnavalul Zăpezii,
Inșelătoare speranță, la fel ca surâsul tău straniu
Intr-o noapte de făurar, la lumina unui felinar stins
Unde doar luna lumina odaia noastră
Si incerca să innoade un fir rupt de timp.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă
Lasă-mă
inima să închin
sufletului tău.
Lasă-mă să șoptesc nopții
să te încălzească.
Lasă-mă să spun văilor
răcoare să-ți dea.
Lasă-mă
să depun rugăciune
la catedrala vieții tale.
Lasă genunchii mei
să pipăie pașii tăi.
Lasă
genele tale să-mi fie
umbră.
Lasă fulgii de nea
să-ți sărute genele.
Lasă
printre raze de lumină
să vină iubire.
Lasă buzele mele
să sărute suflarea ta.
Lasă
uitarea să plece și
lasă-mă să fiu
Tu.
Te rog
...
lasă-mă!
poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lasă-mă...
Mai lasă-mă să mă mai nasc odată
În anotimpul cu iubiri promise,
Să am un trup, să mă cobor din vise,
Și-n pași de vals la viață să-i dăm roată.
Mai lasă-mă să-ți înfloresc mălinii
În vara când și frunzele doinesc,
Sub poala timpului, cu dor, să te opresc,
Și să te scald în apele luminii!
Mai lasă-mă să fiu ce nu ți-am fost
Când versul l-ai pictat într-o chemare,
Un țipat alb, de pescăruș pe mare,
Ce-a luat deodată zările la rost.
Mai lasă-mă prin timpul tău de-oi trece
Să-mpart cu tine-n zbor o veșnicie,
Să-ți fiu și eu... mai mult de-o poezie,
Ce pe hârtie versul ți-l petrece.
Mai lasă-mă să fiu tot ce-aș fi vrut
Și n-am putut să fiu în astă viață,
Femeia ce cu doruri te răsfață,
Și nu doar muza ce prin vise ți-a trecut...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Muchia zorilor înflorită cu privirile tale
surâsul
ochilor tăi
îmi mângâie
trecerea pașilor mei
prin propria ta umbră ce mă
ține de mână
clipele
nu mi le mai număr
în șuvoiul acesta de cuvinte
ce-mi fascinează încă privirile
scăldate în roua surâsului tău
ține-mă de mână
și-ntr-o șoaptă dulce
șoptește-mi
numele tău
pe muchia zorilor
înflorită cu privirile tale
poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2017)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel pe care surâsul îl înfrumusețează e bun; cel pe care surâsul îl desfigurează e rău.
proverbe ungurești
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel pe care surâsul îl înfrumusețează e bun; cel pe care surâsul îl desfigurează e rău.
proverbe ungurești
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!