Sub frunte

Sub frunte am un continent de vise,
Spumoase valuri bat neîntrerupt,
Pictez tablouri în culori închise,
Sub frunte, azi, iar mâine dedesubt.
Cu inima o ducem greu, se pare,
Cu creierul noi ne luptăm absurd,
Un chip se întrevede, nu e oare
Adevăratul nostru chip de kurd?
Loviţi de neadevăr şi ură,
Dar mângâiaţi de dragoste, eu cred
Că viaţa asta n-are numai zgură,
Şi nu oricare om e patruped.
Pe piept purtăm diverse decoraţii,
Noi fără laude nu putem trăi,
Urechile şi inima în spaţii
Ascultă-ndemnul – fii, orice ar fi.
Un ochi ne urmăreşte, Domnul este,
Cu El vom trece dincolo de creste.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este sursa nefericirii noastre, de aceea luptăm numai cu ea.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maldoror

Maldoror
Spre Lucia pe care noi urcam,
O treaptă fiecare, scara,
Iar zilele, pun preţ, un ban,
Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
Cum timpul curge neostenit,
Din turn se prăbuşeşte ceasul,
Din lamentări în infinit
În dragoste respecţi păcatul.
Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
Un monstru fără noimă, nume,
Când bine redevine rău,
Iar răul nu creează-o lume.

Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
În rest vârcolacii, raci răniţi,
Scoici în valuri, ce rost mai are
Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
Omnia fluunt, omnia mutantur,
Un marş forţat de ani-lumină.
În limba noastră, Dumnezeu este Cel Care Este.
Ce am putea adăuga?
O mie de nume,
Este Cel Care Nu Se schimbă,
El este cel care ne poartă
Ca o mamă pruncul său,
Fără să ştim, în somn adânc.

Privesc asfaltul, firimituri de pâine,
Pete de sânge, pene de corb,
Un cadavru imens s-a dizolvat în smoală,
Exală mirosuri cotropitoare,
Acesta este dragul nostru oraş,
În care se mai râde, se cântă, se dansează,
Deasupra sau în adânc, pe dedesubt.

Aşa cum plouă în inima mea,
Aşa plânge şi câinele-Dumnezeu,
Maldoror umbla pe şapte cărări,
Ca pe cele şapte coline ale Romei,
Circulate de cocote,
Smârcuri pustii în inima lui Maldoror,
Otravă grea, în vinele sale, sângele este verde,
El nu are oase, doar crengi îngălbenite,
Tulpini de brânduşe, sfielnic pătrunde
În Istoria Universală, alături
De Don Quijote Coţcariul,
Am văzut de curând un pui de corb rănit,
Nu zbura, croncănea fără ură, adânc umilit,
Poate-mpăcat cu o înfrângere apoteotică.

Boris Marian Mehr

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este singura sursă a nefericirii noastre, de aceea ne luptăm cu ea.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atracţia sexuală ne urmăreşte toată viaţa, de ce nu am crede că şi istoria omenirii este un capitol de sexologie?

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să demonstrezi un neadevăr îţi trebuie talent.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civilizaţia frunzelor uscate

Vântul poartă din zgură în zgură
Civilizaţia frunzelor uscate
Amestecate-n fum şi-n bătătură
Cu dinţii cerului de lapte.

Luna râde la sânii de mireasă
Unde se răsfaţă pruncii siamezi
Mângâiaţi de fulgii care-ncet se lasă
Stelelor aprinse în ochi şi în livezi.

Civilizaţia frunzelor uscate
Prin zgură-ajunge peste gândul meu,
Domnul ne-a încredinţat până la moarte
Crucea s-o purtăm, şi tu, şi eu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima omului, în primele săptămâni ale vieţii embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor şi de-abia pe urmă coboară mai jos, despărţindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima.

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă, câtă vreme omul acceptă să fie sclavul sistemului, îşi merită soarta. Fiinţele umane se luptă să-şi prelungească viaţa în sclavie Cu orice chip Fără să se întrebe cu ce scop. Numai după recunoaştere omul renunţă la "a şti" şi se abandonează complet în A Fi, ştiind că EU SUNT le face pe toate. Asta e adevăratul vaccin de care au oamenii nevoie. Dar prea puţini sunt pregătiţi să moară pentru a trăi!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există nefericiţi care cred că orice dar este otrăvit.

aforism de Boris Marian Mehr din Sublimele
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre uriaşă (Confratelui Bradoski)

O pasăre uriaşă cu aripi lungi
s-a aşezat pe gândurile mele,
de-o parte şi de alta,
stăm la taifas,
îi simt chiar răsuflarea-ntretăiată,
e pasărea ce zămisleşte viaţă.
ea zămisleşte viaţă,
ea are străluciri albastre,
în timp ce noi
purtăm orice şi locuim oriunde,
ea este visul din copilărie
şi speranţă
de-a lungul unei treceri fără vise.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maldoror

Spre Lucia pe care noi urcam,
O treaptă fiecare, scara,
Iar zilele, pun preţ, un ban,
Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
Cum timpul curge neostenit,
Din turn se prăbuşeşte ceasul,
Din lamentări în infinit
În dragoste respecţi păcatul.
Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
Un monstru fără noimă, nume,
Când bine redevine rău,
Iar răul nu creează-o lume.

Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
În rest vârcolacii, raci răniţi,
Scoici în valuri, ce rost mai are
Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
Omnia fluunt, omnia mutantur,
Un marş forţat de ani-lumină.
În limba noastră, Dumnezeu este Cel Care Este.
Ce am putea adăuga?
O mie de nume,
Este Cel Care Nu Se schimbă,
El este cel care ne poartă
Ca o mamă pruncul său,
Fără să ştim, în somn adânc.

Privesc asfaltul, firimituri de pâine,
Pete de sânge, pene de corb,
Un cadavru imens s-a dizolvat în smoală,
Exală mirosuri cotropitoare,
Acesta este dragul nostru oraş,
În care se mai râde, se cântă, se dansează,
Deasupra sau în adânc, pe dedesubt.

Aşa cum plouă în inima mea,
Aşa plânge şi câinele-Dumnezeu,
Maldoror umbla pe şapte cărări,
Ca pe cele şapte coline ale Romei,
Circulate de cocote,
Smârcuri pustii în inima lui Maldoror,
Otravă grea, în vinele sale, sângele este verde,
El nu are oase, doar crengi îngălbenite,
Tulpini de brânduşe, sfielnic pătrunde
În Istoria Universală, alături
De Don Quijote Coţcariul,
Am văzut de curând un pui de corb rănit,
Nu zbura, croncănea fără ură, adânc umilit,
Poate-mpăcat cu o înfrângere apoteotică.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm o mască [We wear the mask]

Purtăm o mască – minte şi rânjeşte,
Ne-ascunde obrajii, ochii ni-i umbreşte –
E viclenia noastră omenească;
Inima frântă poate să zâmbească
Şi gura multe lucruri bălmăjeşte.

De ce această lume-n care stăm
Să ştie clar cât plângem şi oftăm?
Mai bine s-o lăsăm să ne privească,
Atâta vreme cât purtăm o mască.

Zâmbim, Hristoase, însă al nostru plâns
Din suflet chinuit se înalţă-n sus.
Cântăm, dar sub picior ţărâna-i rea
Şi calea este lungă şi e grea;
Dar lumea s-o lăsăm să se-amăgească,
Pe-al nostru chip s-avem mereu o mască.

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu orice dragoste se transformă în ură, dar ura se naşte şi singură.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un strop de nebunie

Fără un strop de nebunie
Nu poţi iubi,
Fără un strop de poezie
Nu poţi trăi,
Dar ce spun eu acestor muze
Ce pun un preţ pe chip, pe buze,
Care-mi impută că sunt eu
şi nu le pot iubi mereu?
Religia iubirii, drage muze
E mai presus de iertăciuni şi scuze,
Nu poţi umbla peripatetic
Fiind şi înger şi eretic.
De v-am părut cumva umil,
E lecţia marelui Will.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opusă şi valului

Opusă şi valului
Se dedică lui Ion Barbu

Opusă şi valului,
Aleanul aleanului,
Trimite-un texticul( de la text),
Plimbare cu bricul,
Toţi îngâmfaţii
Speriaţi de gealaţii,
De urlă Galaţii,
Ce cheltuie waţii,
Că fecioria
Visa preeria,
Frumosă femeie
Din vremuri ahee,
Capela Sixtină
o ţine-n lumină,
nevinovată
şi dezbrăcată.
Eu o pictez,
Eu o mulez,
Eu o sculptez
Până la miez.
Lumea de-Apoi
Ne prinde tot goi,
Eva, Adam
In-vocaţi în van,
Îndoiţi din spate
De multe păcate,
Vor scrie şi ei,
Acum prichindei,
Mult erau frumoşi,
Ai noi bieţi strămoşi,
Noi v-am îndrăgit,,
Voi ne-aţi amăgit
Că fără iubire
Totu-i pieire.
Versuri –viaţa mea,
Cine cuvânta?
Inima curată,
Mult nevinovată,
Umblu tot desculţ,
Ca Rabi Yeshua
Am să fac Teshuva.
BORIS MARIAN

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi netemători

Cu ochi netemători privesc cerul,
El zâmbeşte, se sprijină pe arbori vechi,
Sunt fraţii mei, străbunii mei,
De mult nu mai fugim prin lume,
Bem doar nectar albastru,
Iar de iubit, cu vântul ne iubim,
Iubiţii se sărută pentru noi,
Copiii râd cu noi fără să ştie,
Că existăm nu-i nicio îndoială,
Auzi cum bate inima în toate
şi în iarbă şi în cărăbuşi de aur.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urechile şi ochii tulbură mintea.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admirăm

Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea, din el ceva se va alege,
Are urechi şi mâini şi ochi, citeşte, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluţii noi, bea vinul doar cu zeii,
Când nu găseşte un leu mort, se joacă şi cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,
s-a sinucis pe drum, de ce? Din drag de doamna Liciu.
I-au scris o biografie, ah, nu amintea de Shakespeare,
Pentru că domnul Lear era un fel de arhitector.
*****************************************
Ziua-i masivă, albă şi rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zăreşte
Într-o oglindă ca ochiul de peşte.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece şi albă,
Numai iubita, subţire, înaltă
Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.
**************************************
Un om fost sac, fost rac, avataruri,
se ruga la altcineva, nimic nemuritor,
dar sâmburul luminii? Pe când eram fiinţă,
am îndrăgit poeme, am dat pe la ştiinţe,
ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,
deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,
greu, şi azi este greu, râde criticul -balon, ca şi cel cocârjat,
iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greşelile ne bântuie,
ne-vântul e, muşchi de argint, suflet aur, pământule,
când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea
nu sunt veşnice, doar sfeşnice, în viaţa mea,
ca într-un super-mall au fost mulţi oameni,
multe surprize şi brânzeturi, zaiafeturi,
dar tangoul morţii nu l-am dansat, nu-l ştiu,
cred că cineva drag mă aşteaptă dincolo,
ştiu.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu ştie că emite raze.
Visez o lume fără pronume posesive.
Nimeni nu-şi pierde drumul în viaţă, doar şi-l schimbă.
Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul, cu Satana, se pare că există o confuzie.
Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.
Urechile şi ochii tulbură mintea.
Nu-mi puneţi o piatră pe mormânt, voi ieşi în curând.
Unele idei nu le mai scoţi decât cu creier cu tot.
Minciuna rodeşte în creierele cele mai reavăne. Mincinoşii "se prind" imediat.
Ambiţia şi fragilitatea te pot duce la sinucidere.
Cea mai banală idee este premoniţia morţii.
Iubim mierea şi nu iubim albinele, numai pentru că înţeapă?
Animalele mari sunt mai puţin periculoase decât viruşii.
Pistolul prietenului nu este prietenul meu.
Gardul cimitirelor nu este pentru morţi, nici florile.
Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munţi.
BORIS MARIAN MEHR

Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste de scrum

Moş Martin, rege-n Carpaţi,
Falnic se plimba pe creste
Printre brazii cei înalţi,
Despre el se duse veste...

Purta stelele în braţe,
Le rotea frumos pe frunte
Şi în urme punea stanţe
Însemnând munte cu munte.

Smulgea fulger din tabloul
Cerului străpuns de nori,
Peste tot era eroul
Celor slabi şi visători.

El avea un duh cu semne
Şi-n faţa lui Dumnezeu,
Îi plăcea să se îndemne
A învinge rău şi greu.

Acum însă-al nostru rege
N-are sânge-n mădulare,
Se simte stingher şi rece,
Nu mai are căutare...

Doar la el, pe munte, sus
Mai priveşte stelele
Şi visează că e urs
Cât îl mai ţin zilele.

Mormăie, umbra îşi tunde,
Vrea să iasă iar pe drum,
De el viaţa se ascunde
Într-o dragoste de scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!