Iubirea este cu atât mai intensă şi mai profundă cu cât distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încântăm cu voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă şi mai pofundă cu cât distanţa de persoana iubită este mai mare.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie pierdută

M-au plictisit plăcerile
În plictiseală, în adâncul plictiselii
O floare,
Descoperire de culoare senină
Adesea.
Însă prea respirată, prea iubită,
Prea asemeni mie, dacă devine
Chin, dacă se face
Amară, necruţătoare, intensă...
Mă-nduplec bucuriei ce plictiseşte.

poezie celebră de Paul Valery din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce face oraşele mari atât de triste este că fiecare om vrea să fie fericit, iar şansele scad pe măsura ce dorinţa creşte. Căutarea fericirii indică distanţa de rai, gradul căderii umane.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia infinitului, fiind prea vagă, ia formă şi contur în dorul de moarte. Căutăm precizie până şi în lâncezeala visătoare sau în sfârşeala poetică. Moartea introduce oricum o anumită ordine în infinit. Nu este ea singura lui direcţie?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cu cât e mai intensă şi mai concentrată, cu atât se limitează mai mult în întindere, cu atât cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întâmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiza de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atât de absurdă, încât ea nu poate fi apreciată decât pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în
consideraţii, ci numai în mirări.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i o ispitire de înec, o tentaţie de adâncime. Prin aceasta seamănă morţii. Aşa se explică de ce sentimentul sfârşitului îl au numai naturile erotice. Iubind, scobori până în rădăcinile vieţii, până în prospeţimea fatală a morţii. Nu sunt fulgere ca să te lovească în îmbrăţişări, iar ferestrele dau spre spaţiu pentru a te putea arunca prin ele. Este prea multă fericire şi prea multă nefericire în suişurile şi scoborâşurile iubirii şi inima e prea îngustă dimensiunilor ei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂND RECUNOŞTI PREZENŢA ATÂT CORPUL CÂT ŞI "eu"-L FALS INTRĂ ÎN ABSENŢĂ. Tu spui că "TRĂIEŞTI DOAR ÎN PREZENT." Mai era unul care zicea că dacă îţi mişti ochii pupilele pierzi prezenţa. Oare vezi contradicţia? Realizezi că e dualitate? Există un tu şi prezentul în care stai, nu cumva e prea mare aglomeraţia acolo? Tu eşti Prezenţa, Prezenţa nu e o acţiune, cum ar fi cea de "a sta în prezent", Prezenţa nu e corpul care face acţiunea de a nu-şi mişca pupila sau orice altă scamatorie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mulţi suntem numai într-un înăuntrul nostru şi prea puţin şi-n a altora... Puţini plâng pentru toţi... şi prea mulţi numai pentru ei... altfel am fi cu toţii în aceiaşi direcţie... sau la un loc... de aceea singurătatea ne pare a fi reală numai în camerele sufletului... Niciodată "rămâne aşa" şi "este" nu-i întregit... cu ce poate fi!

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea defineşte viaţa. Ea devine religia ta, al cărei unic crez este persoana pentru care tu respiri, trăieşti, oferi, mori sau te transformi! Iubirea zeifică persoana iubită, preface timpul în eternitate, dar lasă o întrebare: de ce?!

Cătălin-Stelian Niţoi (27 ianuarie 2009)
Adăugat de Cătălin-Stelian Niţoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hal: Este prea elaborată. Eu nici măcar nu înţeleg cea mai mare parte din ea.
Catherine: Crezi că este prea elaborată?
Hal: Da.
Catherine: Este prea elaborată pentru tine.
Hal: Tu nu ai fi putut face aşa ceva.
Catherine: Şi dacă am putut?
Hal: Ei, şi ce?
Catherine: Ar fi un adevărat dezastru pentru tine. Nu-i aşa? Pentru tine şi ceilalţi tocilari care abia au reuşit să-şi dea doctoratul şi care îşi pierd timpul făcând cercetări jalnice, lăudându-se cu conferinţele la care merg. Uau. Cântând într-o trupă îngrozitoare şi plângându-se că la 26 de ani sunt mult prea inteligenţi pentru a face asta, pentru că aşa este!

replici din filmul artistic Dovada, scenariu de David Auburn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare iubire sfârşeşte în extazul morţii, fiindcă de prea mult extaz, a sfârşit viaţa. Extazul e corosiv şi distrugător, fiindcă afectează centrul a tot ce este; el e suprema indiscreţie din iubire. După el nu mai poate fi nimic, fiindcă el sfârşeşte totul. Extazul sfârşeşte şi nesfârşitul morţii. Iubirea mistică este cel mai zdrobitor exemplu. De ce elanurile mistice le succedă un sentiment penibil de neant, o ariditate a conştiinţei? Indiscreţiile ultime ale extazului, imposibilitatea ca extazului să-i mai succeadă ceva în afară de nebunie.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă iubirea se întâmplă atât de rapid este probabil pentru că dorinţa de a iubi există dinainte de persoana iubită – nevoia şi-a inventat soluţia.

Alain de Botton în Eseuri de îndrăgostit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e prea plină de moarte pentru ca moartea să-i mai poată adăuga ceva.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce respiră, tot ce are culoarea fiinţei dispare în imemorial. Am gustat oare cu adevărat odinioară seva lucrurilor? Ce savoare avea? Acum îmi este inaccesibilă - şi insipidă. Saţietate din prea mare lipsă.

Emil Cioran în Căderea în timp, Să cazi din timp...
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire spirituală între sexe nu există, ci numai o transfigurare organică, prin care persoana iubită se fixează în tine, evoluând în carnea ta până la a-ţi da iluzia spiritualităţii.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul este un cavou prea mic aspiraţiei muzicale spre moarte.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lipsită de farmecul actului sexual este tot atât de nulă ca o femeie fără zâmbet.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu atât din instinct, cât din groaza de plictiseală atârnăm de femeie. Şi se prea poate ca ea să nu fie decât o născocire a acelei groaze.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-ai cufundat nemilos în străfundurile firii şi le-ai despuiat de bogăţii în ochiri subterane, te pomeneşti mândru şi înfumurat în legănările nimicului. Ce te face însă ca în acest dezmăţ metafizic să te opreşti deodată, ca fulgerat de-un este? Rezistenţele ascunse ale sângelui, patimile năvălind cunoaşterea sau instinctele asediind spiritul? E ceva în noi care refuză nimicul, atunci când mintea ne arată că totul e nimic. Acest ceva să fie totul? Se prea poate, de dată ce trăim prin el.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!