O cireașă, un sărut
- Bună-ți fie ziua, nene!
( Doamne, ce n-aș da, o dată
s-o sărut între sprâncene,
frumusețea ei de fată! )
- Unde îți aleargă pasul
Sprinten ca de căprioară?
( Vai... ce minunat i-e glasul! )
- Ia, mă duc și eu la moară.
( Rumenă și dulce gură! )
- Mai stai un minut zăbavă
Că făina nu ți-o fură!
- Știu eu...? ( Taci că-mi e pe tavă! )
- De alergi, se umflă pieptul
Și îți dă din bluză-afară!
- Eiii, voi merge mai pe-ncetul
De mi-ar fi ca să mă doară!
( Să te doară?! Na-ți-o bună!
Stai să vezi de nu ți-a place
Când te-oi săruta o lună
Și-o să stai că n-ai ce face!
Îi mai spun ce gene dese,
Ce păr negru, de mătase,
O pun brațul să-mi apese
Și încet o să se lase... )
- Ia, mănâncă vreo cireașă,
Pică iute după buză ;
Nu slăbește, nu îngrașă!
( Are și ea două-n bluză... )
- Zi, te-ai sărutat vreodată?
( și stau mândru ca un rege )
- Nu vreau mama să mă bată...
Ce cireașă! Mi-o culege!
- De vii la cireșe iară,
Nu pun lacăt la portiță,
Când s-a-ntuneca a seară ;
Sus, în pom, mi-ai da guriță!
Trecu vremea de cireașă
Și de mere și gutui,
Frumușica se... îngrașă
Numai din... sărutul lui.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (5 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărut
- poezii despre timp
- poezii despre gură
- poezii despre cireșe
- poezii despre tăcere
- poezii despre sprâncene
- poezii despre seară
- poezii despre păr negru
- poezii despre negru
Citate similare

La oglindă
Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puișorul,
Și-am închis ușa la tindă
Cu zăvorul.
Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Și ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare.
Asta-s eu! Și sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Și ce fată frumușică
Are mama!
Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Și mama-mi coasă
Șorț cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.
Știi ce-a zis și ieri la vie?
A zis: "Ce-mi tot spun ei mie!
Am și eu numai o fată,
Și n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".
Mai știu eu! Și-așa se poate!
Multe știu, dar nu știu toate.
Mama-mi dă învățătură
Cum se țese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.
N-am să țes doar viața-ntreagă!
Lasí să văd și cum să leagă
Dragostea dar știu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Și pe mine!
Că-s subțire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar așa te place dorul:
Subțirea, cu binișorul
Când te strânge el, să-ți strângă
Tot trupșorul.
Brațul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Și te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Și tu-l cerți, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Și cu stângul.
Iar de-ți cere și-o guriță -
Doamne! Cine-i la portiță?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiță
Sta-mi-ar bine?
O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, și toate!
Și cosițe cumpărate,
Stai, să-nchei și testemelul
Pe la spate.
Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poți, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.
De-ar ști mama! Vai, să știe
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi și nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.
Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una știe
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Și mă mir eu ce-o să fie
Asta una!
Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu șorțu! O să-mi șadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.
Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Și-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă ușa
De la tindă.
Intră-n casă? O, ba bine,
Și-a găsit niște vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre soție
- poezii despre păr
- poezii despre frumusețe
- poezii despre flori
- poezii despre căsătorie
- poezii despre învățătură
- poezii despre vânt
- poezii despre vecini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
De vrei, fată...
Hai, de vrei, fată frumoasă
Mâine, că e zi de luni,
Să cosesc o brazdă groasă,
Iar tu, sprintenă, s-aduni!
Eu îți voi cânta cu naiul
Când la umbră vrei să stai ;
Tu m-ai gâdila cu paiul
Și-apoi gură poate-mi dai.
Ne-om topi lucrând în soare,
Eu tot mai topit de drag,
Vom bea apă, la răcoare,
Colo-n umbra unui fag.
Îțj voi povesti iznoave
Cu iubiri și juruinți,
Ticluite prin hrisoave
Și vom sta un timp cuminți,
Apoi nu-ți dau multă pace
Tolănită printre flori ;
Te iubesc și n-am ce face,
Că pe spate-mi trec fiori.
Înciudat pe a ta bluză
Îți mai vâr vreo floare-n sân
Și mușcându-te de buză
Vom avea bun spor fa fân.
Brazda s-a culca mai lată,
Rușinată de noi doi -
Un flăcău voinic și-o fată
Cu dulceață-n buze moi.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (7 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre viitor, poezii despre rușine, poezii despre pace sau poezii despre muzică

Gurile
Mai stai!
Mai stai!
Nu mă-nopta
cu bine peste ură
nu vezi că tremur ca un lup
flămămând de-o oaie-n rouă
când rupte-n două i se rup
piciorele în două.
Mai stai!
Mai stai!
Nu-mi răsări
cu răul peste ură
căci poate eu te voi iubi
și-o să te am măsură.
Mai stai!
Mai stai!
Să nu mă ai!
Umblat din gură-n gură!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre rouă sau poezii despre bine și rău

Parodie după a XI-a poruncă de Ion Minulescu (Dedicată lui Bezelbecaluci și tuturor acoliților)
Mai fură, mai fură, dar taci!...
Învață corect să vorbești,
Nu ne aburi cu povești.
Tu furi, asta știi tu să faci...
Mai fură, mai fură, dar taci!...
Când simți că pârnaia te paște
Mai fură, puțin, dar mai fură,
Având lăcățelul la gură
Și rugi fă la sfintele moaște -
Când simți că pârnaia te paște!
Când simți că dreptatea te-nvinge,
Smulgându-ți din conturi credința,
Să nu încetezi dăruința,
Încearcă pe proști a-i convinge -
Când simți că dreptatea te-nvinge!
Când buzele-ncep să te doară,
De cât ai ajuns să vorbești,
Să nu te gândești să muncești -
Adoptă o față bizară -
Când buzele-ncep să te doară!...
Iar când stai cu ochii spre cer,
Și-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Mai fură, mai fură... în draci!...
Mai minte-i pe toți, că ai fler,
Apoi du-te cu Luci..!
parodie de Ionuț Caragea, după Ion Minulescu (16 aprilie 2015)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre sfinți, poezii despre prostie, poezii despre ochi, poezii despre muncă sau poezii despre dreptate
De ce să vreau?
De ce să vreau un loc în rai
De tu aproape n-ai să-mi stai
Să-ți aprinzi stele-n ochi senini
Când îngeri ne vor fi lumini?
Nu mă călătoresc la cer
Unde săruturile pier,
Iar dorul cu aripi de ceară
Nu va zbura la tine iară.
Nu vreau nimic acolo sus,
Nici răsărit și nici apus,
Când tu de mână nu mă iei,
În parc, pe-aleile cu tei...
Rămân aici cu tine-n gând
Și trupul de iubit flămând,
Pe drumul presărat cu ani
Și vise de iubiți sărmani.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (21 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre parcuri, poezii despre lumină, poezii despre gânduri sau poezii despre dor

Moarte, tu n-ai nume de om
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
un copil și o nevastă care au lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-ncet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre noapte, poezii despre viață, poezii despre trup și suflet, poezii despre tristețe sau poezii despre trecut

Moarte, tu n-ai nume de Om
(scris pe patul de spital, aprilie 2018)
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
deget de copil -
cireașă cu cireașă
în bolul mamei
haiku de Elisabeta Lușcan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mamă, citate despre degete, citate despre copilărie sau citate despre cireșe
Bine, Doamne, stau...!
O, Doamne, cât de bine stai
În fericirea cea din Rai
Și bine, Doamne, stau și eu
Că Rai e și-n sufletul meu!
Mai chicotește câte-un sfânt
Când deodată-ncep să cânt
Și pizmă-mi poartă-n barba lor
Toți dracii care trist mă vor...
Am fost pe placul lor mereu,
Acum stau să iubesc și eu
Și pe argintul Lunii jur
Ca fericirea mea s-o fur
Că numai ea-i fără cusur.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Morosanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre sfințenie, poezii despre fericire sau poezii despre draci

Anestezie finală
Din mine, când o fi să mori
Te rog frumos să nu mă dori
Și te mai rog, a doua oară
Când mor, nimic să nu mă doară.
Te-aș mai ruga, dacă se poate
Să-mi ierți vreo câteva păcate
Căci vreau să am la judecată
Din două pete, doar o pată.
Și-acum, ți-o spun așa 'ntr-o doară
Mi-e dor să mor, dar să nu doară.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Any Drăgoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, citate de Marius Robu despre moarte, poezii despre iertare, citate de Marius Robu despre frumusețe, poezii despre dorințe sau poezii despre anestezie

A XI-a poruncă
Ascultă, privește și taci!...
Ascultă, să-nveți să vorbești,
Privește, să-nveți să clădești.
Și taci, să-nțelegi ce să faci...
Ascultă, privește și taci!
Când simți că păcatul te paște
Și glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ți lacăt la gură
Și-mploră doar sfintele moaște -
Când simți că păcatul te paște!...
Când simți că dușmanul te-nvinge,
Smulgându-ți din suflet credința,
Așteaptă-ți tăcut biruința
Și candela minții nu-ți stinge -
Când simți că dușmanul te-nvinge!
Când brațele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrânești,
Rămâi tot cel care ești -
Aceeași piatră de moară -
Când brațele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, privește și taci!...
Din brațe fă-ți aripi de fier
Și zboară cu ele spre cer!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică sau poezii despre fier

Iubire cu gust de cireașă
Iubire cu gust de cireașă amară,
Ne-am cunoscut într-o seară...
Eu visul din ochii tăi,
Tu dansul pașilor mei.
Cu rozele buzelor mi-ai mângâiat sânii,
Eu m-am ascuns timidă,
În căușul ochiului tău... și al mâinii.
Mâna ce mi-a atins sufletul
Și m-ai învelit cu lumină, dăruindu-mi
Fericire deplină.
M-am ascuns în inima ta, iar tu mă căutai frenetic
Prin vene.
Brațele tale mă ascundeau în ventriculul drept.
Copil inocent! Editura ochilor tăi
A scris povestea unei noi vieți.
Zâmbește!
Pe buzele tale
Am răsărit eu cuvânt de April.
Surâsul tău e divin!
Iubire cu gust de cireașă amară,
Te-am pierdut... într-o seară.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre zâmbet, poezii despre trandafiri sau poezii despre sâni
Un ultim "te iubesc"
Mai spune-mi înc-o dată "te iubesc"
Să pot lua iar cerul subsuară
Și chiar de mi-o vei zice într-o doară,
O clipă să mă mint că mai trăiesc!
De mână să mă ții, fermecătoare,
Să simt de pulsu-ți e rostogolit ;
Deși-i doar un post-scriptum, negreșit
Și-un ultim răsărit naiv de soare.
O rază se va rupe-atunci din soare
Să-mi fie călăuză-n asfințit
Căci iezerele-n ochi mi s-au topit
Și-n beznă par, încet, să se coboare.
Mai spune-mi înc-o dată "te iubesc"-
Tăcerile din noi mă înfioară ;
O stea era de rând, pe cer, să moară
Și, Doamne, eu cât sunt de pământesc!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naivitate, poezii despre minciună, poezii despre declarații de dragoste, poezii despre Soare sau poezii despre Pământ
Cu... capu-n nori
Senin cu lună și cu stele,
Fără vreo urmă de umbrele;
Tu chiar și-atunci când mai cobori
Stai tot înfipt cu... capu-n nori.
epigramă de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Morosanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre timp, epigrame despre stele sau epigrame despre nori
Râsul îngrașă
Bat-o vina ei s-o bată
De vecină buclucașă,
Ea a râs cu mine-o dată
Și de-atunci se tot îngrașă.
epigramă de Petru Miloș
Adăugat de Petru Miloș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre vinovăție, epigrame despre vecini sau epigrame despre râs
Mai stai?
Mai stai o lună ori o viață, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite și-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândește-mă spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriță de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reușit să te prelev.
Mai stai și nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ți-ar arăta că-ți stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare și un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brățară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.
poezie de Eduard Lupascu (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zambile
Te îndepărtezi
nopțile-au devenit pustii
orașul nu mai are fii
iubirea arde în făclii
copacii pier în bătălii
e prea târziu să înțelegi
cetățile cad fără regi
ce juri nu poți să mai dezlegi
iubirea nu mai are legi
mai stau un veac ca să-ți revii
luna dispare în fâșii
eu mor prin munți, tu să mă-nvii
când lupii mușcă din stafii
ne întristează niște ploi
clepsidrele curg înapoi
stau răsturnate peste noi
nisipul pleacă la război
tu nu poți fi mereu la fel
eu nu mai am vechiul castel
pe cer trec păsări de oțel
iubirea moare în duel
de dragul meu mai stai puțin
stai pe petala unui crin
mai stai cât sângele din vin
stai cât otrava din venin
de dorul meu te rog mai stai
mai stai cât florile de mai
mai stai pe-o aripă de rai
mai stai în goana unor cai
copacii vor să moară verzi
când iarba toarce prin livezi
eu nu te văd, tu nu mă vezi
mă-ndepărtez, te-ndepărtezi
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre verde, poezii despre sânge, poezii despre păsări, poezii despre promisiuni sau poezii despre ploaie
Doamne, Tu ești totul...
Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orișiunde-aș merge Tu ești Domnul meu
Mă-nfior și tremur când Te simt în mine
Unde ești Tu, Doamne, vreau să fiu și eu.
Nu mai pot departe să Te știu, mi-e teamă -
Viața fără Tine-i ca și cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu ești ceru-n care iar le vei zidi.
Ce ești, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri și-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceață, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.
Și mă sui pe-o rază gingașă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aștepți în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e și frică, Doamne, cât îmi ești de drag.
Doamne, Tu ești totul până peste moarte
Ai crescut în mine veșnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin și-o să mă poarte
Și cu Tine-n slavă am să fiu și eu...
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre religie
Astă seară
Iubirea e veselă, tristă,
E miere-n sirop sau e mied,
Ți-o-nșiră pe note-un lied
Și ruga la Maica Precistă.
Ți-o spun de o viață și-o lună,
Dorința ce-o dor de un veac
Și toate-ale tale îmi plac ;
De crezi că-s nebun, tu fii bună!
E lumea de multe bolnavă,
Mimând nevralgii fără leac ;
Ea urlă în draci, dar eu tac
Și tot e mai mare ispravă.
Dar poate ce spun te amuză
Și-ți par gărgăuni... Ce să fac?
Mai mușc din covrigul cu mac
Și-n versuri doar tu îmi ești muză.
Îți scriu despre noi. Vreau să știi...
În lumea ce-o vreau doar a noastră
Avem doar spre cer o fereastră
Și-o casă de îngeri copii.
Iubirea n-adoarme-n vreo gară,
La doctori nu e pacient,
Nu poartă saboți de ciment ;
Ea vine la noi astă seară.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre pacienți sau poezii despre nebunie
Ilenuța și Tetea
-În decorul ăsta ludic,
Ici, în lunca asta verde,
Eu credeam că ești mai pudic
Fiincă soarele te vede!
Rău te-a-nfierbântat iubirea,
Sângele îți clocotește...
Stai, că ne-o vedea pădurea!
Ah, dar vezi de-l potolește!
S-a jenat puțin copacul
Căci la umbra-i m-ai ascuns
Și s-a rușinat și lacul,
Nu mi-a fost mie de-ajuns!
Uite, m-au trecut fiorii
Când m-ai sărutat pe gură,
S-au aprins și obrăjorii,
Parcă-s mac în arătură!
Iară inima din piept
Bate iute, ca nebuna,
Stai nițel, vreau să aștept
Până o s-apară luna!
Noaptea o să mă ascundă
El să nu mă mai găsească
Și-am să fug, să nu mă prindă
Pân-o să se potolească!
Da, de unde! Vezi să nu!
El mă strînge tare-n brață,
Mai tare mă prinde-acu
Să nu fug! Parcă-s o hoață!
-Nu știu ce s-a întâmplat,
C-ai trecut pe lângă mine,
De-atunci zici că mi-ai furat
Toată dragostea din mine!
Eu am plâns și m-am jurat,
-Zău! Nu ți-am luat nimic!
-Stai să văd, acum te cat
Peste tot, câte un pic!
Uite, mi-ai furat privirea,
Că la tine tot privesc,
Dacă vrei, jur pe psaltirea
Și pe ce-i dumnezeiesc!
Ca o hoață mi-ai intrat
Peste tot în măruntaie,
Nopțile mi le-ai furat
Și mă arzi ca o văpaie!
Și gurița asta mică
Mi-a zâmbit cam ștrengărește,
Acum stai nițel, fetică,
Setea de mi-o potolește!
Ce-ai cătat de mi-ai venit
Când mergeam pe drumul meu?
Uite cum m-ai amețit
Și de-atunci nu mai sunt eu!
Parcă-s beat și umblu-n beznă,
Așa tare amețesc,
Dacă ți-am văzut o gleznă
Lasă-mă să o iubesc!
-Cătinel! Mai ai răbdare!
Mergeam și eu undeva!
Vreau să-ți pun o întrebare:
Asta e cărarea ta?
Nu zic nu! Și tu îmi placi,
Dar aș vrea întâi de toate
Să te lepezi tu de draci
Și de mândrele-alea toate!
Poate alta să fi fost
Pe cărare, când treceai!
Vreau să știu, dacă-s doar moft!
Cu aia la fel făceai?
-Te plac mult să știi! Îți jur
Că m-am lepădat de toate!
Uite, sunt bărbat matur!
Tu ești altfel, mai aparte!
Eram tânăr și hoinar,
Zise el, să nu roșești!
Știi, pe-atunci n-aveam habar
Ce frumos e să iubești!
Fetele de dinainte
Eu vream numai să le-ating,
Mă lăsau, că n-aveau minte,
Dar de dragul tau mă sting!
Știu că poate nu mă crezi,
Dar tu m-ai cam potolit!
Uită-te la mine! Vezi?
Ăsta-s eu, îndrăgostit!
Uite, am să fiu cuminte
Și-am să fiu mai înțelept,
Ca să vezi că am și minte,
Am să-ți spun că te aștept!
Lasă-mă doar să visez
Scumpo, nu mă alunga,
Ca apoi eu să cutez
Să te fac nevasta mea.
Când vei fi tu pregătită
M-oi privi cu bucurie,
Dornică și-ndrăgostită,
Vrei să-mi fii atunci soție?
-Auzi vorbă! Să cutezi!
Zise fata înciudată,
Da-nainte, să curtezi
Auzit-ai tu vreodată?
Să vii seara la portiță
Să ne spunem câte-n stele,
Nu întâi în poieniță
Cum făceai cu de-alde ele...
Vreau să te cunosc, băiete,
Să văd eu că te-ai schimbat,
Că nu mai vrei alte fete
Cum ți s-a dus vestea-n sat!
De-oi avea ochi pentru mine,
Chiar de altele te-or vrea,
Jur că mă mărit cu tine
Și-am să fiu nevasta ta!
-Bine, draga mea fetiță,
Haide să pecetluim
Dragostea cu o guriță
Că poate mâine murim!
Nici nu termină de spus
Că așa, pe ne-așteptat,
O luă pe brațe, sus,
Și-o luă la sarutat!
S-a zbătut ea puțintel,
Mai că vrea, mai că nu vrea,
Dar s-a cam lipit de el
El pupa, ea răspundea!
Și-uite-așa, măi oameni buni,
După ceva timp trecut,
Tinerii și-au găsit nuni
Și-apoi nuntă au făcut.
N-au murit, încă trăiesc
Dragostea și-a pus pecetea,
Iară azi își amintesc,
Ileanuța și cu Tetea!
Flori M. Flori (Florentina Mitrică)
19.11.2016
poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe sau poezii despre înțelepciune