O cireaşă, un sărut

- Bună-ţi fie ziua, nene!
( Doamne, ce n-aş da, o dată
s-o sărut între sprâncene,
frumuseţea ei de fată! )

- Unde îţi aleargă pasul
Sprinten ca de căprioară?
( Vai... ce minunat i-e glasul! )
- Ia, mă duc şi eu la moară.

( Rumenă şi dulce gură! )
- Mai stai un minut zăbavă
Că făina nu ţi-o fură!
- Ştiu eu...? ( Taci că-mi e pe tavă! )

- De alergi, se umflă pieptul
Şi îţi dă din bluză-afară!
- Eiii, voi merge mai pe-ncetul
De mi-ar fi ca să mă doară!

( Să te doară?! Na-ţi-o bună!
Stai să vezi de nu ţi-a place
Când te-oi săruta o lună
Şi-o să stai că n-ai ce face!

Îi mai spun ce gene dese,
Ce păr negru, de mătase,
O pun braţul să-mi apese
Şi încet o să se lase... )

- Ia, mănâncă vreo cireaşă,
Pică iute după buză ;
Nu slăbeşte, nu îngraşă!
( Are şi ea două-n bluză... )

- Zi, te-ai sărutat vreodată?
( şi stau mândru ca un rege )
- Nu vreau mama să mă bată...
Ce cireaşă! Mi-o culege!

- De vii la cireşe iară,
Nu pun lacăt la portiţă,
Când s-a-ntuneca a seară ;
Sus, în pom, mi-ai da guriţă!

Trecu vremea de cireaşă
Şi de mere şi gutui,
Frumuşica se... îngraşă
Numai din... sărutul lui.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (5 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La oglindă

Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Şi la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Şi sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Şi ce fată frumuşică
Are mama!

Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Şi mama-mi coasă
Şorţ cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.

Ştii ce-a zis şi ieri la vie?
A zis: – "Ce-mi tot spun ei mie!
Am şi eu numai o fată,
Şi n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".

Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!
Multe ştiu, dar nu ştiu toate.
Mama-mi dă învăţătură
Cum se ţese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.

N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!
Lasí să văd şi cum să leagă
Dragostea – dar ştiu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Şi pe mine!

Că-s subţire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar aşa te place dorul:
Subţirea, cu binişorul
Când te strânge el, să-ţi strângă
Tot trupşorul.

Braţul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul.

Iar de-ţi cere şi-o guriţă -
Doamne! Cine-i la portiţă?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiţă
Sta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, şi toate!
Şi cosiţe cumpărate,
Stai, să-nchei şi testemelul
Pe la spate.

Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poţi, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

De-ar şti mama! Vai, să ştie
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi şi nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.

Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una ştie
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Şi mă mir eu ce-o să fie
Asta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu şorţu! O să-mi şadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Şi-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă uşa
De la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,
Şi-a găsit nişte vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei, fată...

Hai, de vrei, fată frumoasă
Mâine, că e zi de luni,
Să cosesc o brazdă groasă,
Iar tu, sprintenă, s-aduni!

Eu îţi voi cânta cu naiul
Când la umbră vrei să stai ;
Tu m-ai gâdila cu paiul
Şi-apoi gură poate-mi dai.

Ne-om topi lucrând în soare,
Eu tot mai topit de drag,
Vom bea apă, la răcoare,
Colo-n umbra unui fag.

Îţj voi povesti iznoave
Cu iubiri şi juruinţi,
Ticluite prin hrisoave
Şi vom sta un timp cuminţi,

Apoi nu-ţi dau multă pace
Tolănită printre flori ;
Te iubesc şi n-am ce face,
Că pe spate-mi trec fiori.

Înciudat pe a ta bluză
Îţi mai vâr vreo floare-n sân
Şi muşcându-te de buză
Vom avea bun spor fa fân.

Brazda s-a culca mai lată,
Ruşinată de noi doi -
Un flăcău voinic şi-o fată
Cu dulceaţă-n buze moi.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gurile

Mai stai!
Mai stai!
Nu mă-nopta
cu bine peste ură
nu vezi că tremur ca un lup
flămămând de-o oaie-n rouă
când rupte-n două i se rup
piciorele în două.
Mai stai!
Mai stai!
Nu-mi răsări
cu răul peste ură
căci poate eu te voi iubi
şi-o să te am măsură.
Mai stai!
Mai stai!
Să nu mă ai!
Umblat din gură-n gură!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parodie după a XI-a poruncă de Ion Minulescu (Dedicată lui Bezelbecaluci şi tuturor acoliţilor)

Mai fură, mai fură, dar taci!...
Învaţă corect să vorbeşti,
Nu ne aburi cu poveşti.
Tu furi, asta ştii tu să faci...
Mai fură, mai fură, dar taci!...

Când simţi că pârnaia te paşte
Mai fură, puţin, dar mai fură,
Având lăcăţelul la gură
Şi rugi fă la sfintele moaşte -
Când simţi că pârnaia te paşte!

Când simţi că dreptatea te-nvinge,
Smulgându-ţi din conturi credinţa,
Să nu încetezi dăruinţa,
Încearcă pe proşti a-i convinge -
Când simţi că dreptatea te-nvinge!

Când buzele-ncep să te doară,
De cât ai ajuns să vorbeşti,
Să nu te gândeşti să munceşti -
Adoptă o faţă bizară -
Când buzele-ncep să te doară!...

Iar când stai cu ochii spre cer,
Şi-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Mai fură, mai fură... în draci!...
Mai minte-i pe toţi, că ai fler,
Apoi du-te cu Luci..!

parodie de Ionuţ Caragea, după Ion Minulescu (16 aprilie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să vreau?

De ce să vreau un loc în rai
De tu aproape n-ai să-mi stai
Să-ţi aprinzi stele-n ochi senini
Când îngeri ne vor fi lumini?

Nu mă călătoresc la cer
Unde săruturile pier,
Iar dorul cu aripi de ceară
Nu va zbura la tine iară.

Nu vreau nimic acolo sus,
Nici răsărit şi nici apus,
Când tu de mână nu mă iei,
În parc, pe-aleile cu tei...

Rămân aici cu tine-n gând
Şi trupul de iubit flămând,
Pe drumul presărat cu ani
Şi vise de iubiţi sărmani.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

deget de copil -
cireaşă cu cireaşă
în bolul mamei

haiku de Elisabeta Luşcan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine, Doamne, stau...!

O, Doamne, cât de bine stai
În fericirea cea din Rai
Şi bine, Doamne, stau şi eu
Că Rai e şi-n sufletul meu!

Mai chicoteşte câte-un sfânt
Când deodată-ncep să cânt
Şi pizmă-mi poartă-n barba lor
Toţi dracii care trist mă vor...

Am fost pe placul lor mereu,
Acum stau să iubesc şi eu
Şi pe argintul Lunii jur
Ca fericirea mea s-o fur
Că numai ea-i fără cusur.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anestezie finală

Din mine, când o fi să mori
Te rog frumos să nu mă dori
Şi te mai rog, a doua oară
Când mor, nimic să nu mă doară.

Te-aş mai ruga, dacă se poate
Să-mi ierţi vreo câteva păcate
Căci vreau să am la judecată
Din două pete, doar o pată.

Şi-acum, ţi-o spun aşa 'ntr-o doară
Mi-e dor să mor, dar să nu doară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A XI-a poruncă

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cu gust de cireaşă

Iubire cu gust de cireaşă amară,
Ne-am cunoscut într-o seară...
Eu visul din ochii tăi,
Tu dansul paşilor mei.
Cu rozele buzelor mi-ai mângâiat sânii,
Eu m-am ascuns timidă,
În căuşul ochiului tău... şi al mâinii.
Mâna ce mi-a atins sufletul
Şi m-ai învelit cu lumină, dăruindu-mi
Fericire deplină.
M-am ascuns în inima ta, iar tu mă căutai frenetic
Prin vene.
Braţele tale mă ascundeau în ventriculul drept.
Copil inocent! Editura ochilor tăi
A scris povestea unei noi vieţi.
Zâmbeşte!
Pe buzele tale
Am răsărit eu – cuvânt de April.
Surâsul tău e divin!

Iubire cu gust de cireaşă amară,
Te-am pierdut... într-o seară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim "te iubesc"

Mai spune-mi înc-o dată "te iubesc"
Să pot lua iar cerul subsuară
Şi chiar de mi-o vei zice într-o doară,
O clipă să mă mint că mai trăiesc!

De mână să mă ţii, fermecătoare,
Să simt de pulsu-ţi e rostogolit ;
Deşi-i doar un post-scriptum, negreşit
Şi-un ultim răsărit naiv de soare.

O rază se va rupe-atunci din soare
Să-mi fie călăuză-n asfinţit
Căci iezerele-n ochi mi s-au topit
Şi-n beznă par, încet, să se coboare.

Mai spune-mi înc-o dată "te iubesc"-
Tăcerile din noi mă înfioară ;
O stea era de rând, pe cer, să moară
Şi, Doamne, eu cât sunt de pământesc!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu... capu-n nori

Senin cu lună şi cu stele,
Fără vreo urmă de umbrele;
Tu chiar şi-atunci când mai cobori
Stai tot înfipt cu... capu-n nori.

epigramă de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul îngraşă

Bat-o vina ei s-o bată
De vecină buclucaşă,
Ea a râs cu mine-o dată
Şi de-atunci se tot îngraşă.

epigramă de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai?

Mai stai o lună ori o viaţă, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite şi-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândeşte-mă spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriţă de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reuşit să te prelev.
Mai stai şi nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ţi-ar arăta că-ţi stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare şi un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brăţară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.

poezie de Eduard Lupascu (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te îndepărtezi

nopţile-au devenit pustii
oraşul nu mai are fii
iubirea arde în făclii
copacii pier în bătălii

e prea târziu să înţelegi
cetăţile cad fără regi
ce juri nu poţi să mai dezlegi
iubirea nu mai are legi

mai stau un veac ca să-ţi revii
luna dispare în fâşii
eu mor prin munţi, tu să mă-nvii
când lupii muşcă din stafii

ne întristează nişte ploi
clepsidrele curg înapoi
stau răsturnate peste noi
nisipul pleacă la război

tu nu poţi fi mereu la fel
eu nu mai am vechiul castel
pe cer trec păsări de oţel
iubirea moare în duel

de dragul meu mai stai puţin
stai pe petala unui crin
mai stai cât sângele din vin
stai cât otrava din venin

de dorul meu te rog mai stai
mai stai cât florile de mai
mai stai pe-o aripă de rai
mai stai în goana unor cai

copacii vor să moară verzi
când iarba toarce prin livezi
eu nu te văd, tu nu mă vezi
mă-ndepărtez, te-ndepărtezi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Tu eşti totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.
Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astă seară

Iubirea e veselă, tristă,
E miere-n sirop sau e mied,
Ţi-o-nşiră pe note-un lied
Şi ruga la Maica Precistă.

Ţi-o spun de o viaţă şi-o lună,
Dorinţa ce-o dor de un veac
Şi toate-ale tale îmi plac ;
De crezi că-s nebun, tu fii bună!

E lumea de multe bolnavă,
Mimând nevralgii fără leac ;
Ea urlă în draci, dar eu tac
Şi tot e mai mare ispravă.

Dar poate ce spun te amuză
Şi-ţi par gărgăuni... Ce să fac?
Mai muşc din covrigul cu mac
Şi-n versuri doar tu îmi eşti muză.

Îţi scriu despre noi. Vreau să ştii...
În lumea ce-o vreau doar a noastră
Avem doar spre cer o fereastră
Şi-o casă de îngeri copii.

Iubirea n-adoarme-n vreo gară,
La doctori nu e pacient,
Nu poartă saboţi de ciment ;
Ea vine la noi astă seară.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilenuţa şi Tetea

-În decorul ăsta ludic,
Ici, în lunca asta verde,
Eu credeam că eşti mai pudic
Fiincă soarele te vede!

Rău te-a-nfierbântat iubirea,
Sângele îţi clocoteşte...
Stai, că ne-o vedea pădurea!
Ah, dar vezi de-l potoleşte!

S-a jenat puţin copacul
Căci la umbra-i m-ai ascuns
Şi s-a ruşinat şi lacul,
Nu mi-a fost mie de-ajuns!

Uite, m-au trecut fiorii
Când m-ai sărutat pe gură,
S-au aprins şi obrăjorii,
Parcă-s mac în arătură!

Iară inima din piept
Bate iute, ca nebuna,
Stai niţel, vreau să aştept
Până o s-apară luna!

Noaptea o să mă ascundă
El să nu mă mai găsească
Şi-am să fug, să nu mă prindă
Pân-o să se potolească!

Da, de unde! Vezi să nu!
El mă strînge tare-n braţă,
Mai tare mă prinde-acu
Să nu fug! Parcă-s o hoaţă!

-Nu ştiu ce s-a întâmplat,
C-ai trecut pe lângă mine,
De-atunci zici că mi-ai furat
Toată dragostea din mine!

Eu am plâns şi m-am jurat,
-Zău! Nu ţi-am luat nimic!
-Stai să văd, acum te cat
Peste tot, câte un pic!

Uite, mi-ai furat privirea,
Că la tine tot privesc,
Dacă vrei, jur pe psaltirea
Şi pe ce-i dumnezeiesc!

Ca o hoaţă mi-ai intrat
Peste tot în măruntaie,
Nopţile mi le-ai furat
Şi mă arzi ca o văpaie!

Şi guriţa asta mică
Mi-a zâmbit cam ştrengăreşte,
Acum stai niţel, fetică,
Setea de mi-o potoleşte!

Ce-ai cătat de mi-ai venit
Când mergeam pe drumul meu?
Uite cum m-ai ameţit
Şi de-atunci nu mai sunt eu!

Parcă-s beat şi umblu-n beznă,
Aşa tare ameţesc,
Dacă ţi-am văzut o gleznă
Lasă-mă să o iubesc!

-Cătinel! Mai ai răbdare!
Mergeam şi eu undeva!
Vreau să-ţi pun o întrebare:
Asta e cărarea ta?

Nu zic nu! Şi tu îmi placi,
Dar aş vrea întâi de toate
Să te lepezi tu de draci
Şi de mândrele-alea toate!

Poate alta să fi fost
Pe cărare, când treceai!
Vreau să ştiu, dacă-s doar moft!
Cu aia la fel făceai?

-Te plac mult să ştii! Îţi jur
Că m-am lepădat de toate!
Uite, sunt bărbat matur!
Tu eşti altfel, mai aparte!

Eram tânăr şi hoinar,
Zise el, să nu roşeşti!
Ştii, pe-atunci n-aveam habar
Ce frumos e să iubeşti!

Fetele de dinainte
Eu vream numai să le-ating,
Mă lăsau, că n-aveau minte,
Dar de dragul tau mă sting!

Ştiu că poate nu mă crezi,
Dar tu m-ai cam potolit!
Uită-te la mine! Vezi?
Ăsta-s eu, îndrăgostit!

Uite, am să fiu cuminte
Şi-am să fiu mai înţelept,
Ca să vezi că am şi minte,
Am să-ţi spun că te aştept!

Lasă-mă doar să visez
Scumpo, nu mă alunga,
Ca apoi eu să cutez
Să te fac nevasta mea.

Când vei fi tu pregătită
M-oi privi cu bucurie,
Dornică şi-ndrăgostită,
Vrei să-mi fii atunci soţie?

-Auzi vorbă! Să cutezi!
Zise fata înciudată,
Da-nainte, să curtezi
Auzit-ai tu vreodată?

Să vii seara la portiţă
Să ne spunem câte-n stele,
Nu întâi în poieniţă
Cum făceai cu de-alde ele...

Vreau să te cunosc, băiete,
Să văd eu că te-ai schimbat,
Că nu mai vrei alte fete
Cum ţi s-a dus vestea-n sat!

De-oi avea ochi pentru mine,
Chiar de altele te-or vrea,
Jur că mă mărit cu tine
Şi-am să fiu nevasta ta!

-Bine, draga mea fetiţă,
Haide să pecetluim
Dragostea cu o guriţă
Că poate mâine murim!

Nici nu termină de spus
Că aşa, pe ne-aşteptat,
O luă pe braţe, sus,
Şi-o luă la sarutat!

S-a zbătut ea puţintel,
Mai că vrea, mai că nu vrea,
Dar s-a cam lipit de el
El pupa, ea răspundea!

Şi-uite-aşa, măi oameni buni,
După ceva timp trecut,
Tinerii şi-au găsit nuni
Şi-apoi nuntă au făcut.

N-au murit, încă trăiesc
Dragostea şi-a pus pecetea,
Iară azi îşi amintesc,
Ileanuţa şi cu Tetea!

Flori M. Flori (Florentina Mitrică)
19.11.2016

poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!