Au fost odată, într-o margine de sat, un om, pe nume Stan, şi muierea lui. Ea era tristă mereu şi degeaba încerca soţul ei să afle de ce, că ea nu voia să-i spună, căci, zicea ea, avea să fie şi el trist dacă află. Dar Stan nu se lăsă şi până la urmă ea îi spuse că e suparată că nu au copii şi, într-adevăr, omul se întristă şi el. Într-o bună zi, sosiră la ei în casă Domnul Iisus Cristos şi Sfântul Petru.

începutul de la Stan Bolovan de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Având în vedere că domnul Weasley demolase de unul singur cea mai mare parte din sufrageria familiei Dursley cu doi ani în urmă, Harry ar fi fost foarte surprins dacă unchiul Vernon l-ar fi uitat. Într-adevăr, unchiul Vernon arboră o nuanţă mai închisă de mov şi se uită urât la domnul Weasley, însă preferă să nu spună nimic, poate şi pentru că familia Dursley era de două ori mai redusă numeric. Mătuşa Petunia părea deopotrivă speriată şi stânjenită. Se tot uita în jur, de parcă ar fi fost îngrozită de faptul că ar putea fi văzută într-o asemenea companie. Dudley, între timp, încerca să se facă mic şi neînsemnat, dar fără să izbutească.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Ordinul Phoenix
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul şi împărăteasa se afla într-o mare încurcătură. Nu ştia pe care să aleagă din doi. Unii din sfatul împărăţiei zicea să aleagă pe fiul de boier mare, fiindcă el zisese că tocmai aşa era să spuie şi el. Alţii zicea să aleagă pe cioban, fiindcă el ghicise cel întâi semnele fetei. Împăratul lăsă ca să-şi aleagă fata pe cine va voi, mâine de dimineaţă, tot de faţă cu sfatul. Lăsă adecă fetei timpul să se gândească până a doua zi. Până atunci, împăratul porunci să-i omenească pe amândoi ca pe nişte mosafiri mari şi să-i găzduiască în palaturile împărăteşti. Le pregătiră o cămară cu două paturi în care să mâie peste noapte. Până a nu însera, ciobanul se furişe de fiul de boier şi se duse de-şi cumpără nişte floricele-boabe.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine şi toţi se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieşea din voile lui, şi de aceea era linişte la casa lor şi toate le ieşeau bine şi cu spor.

începutul de la Spaima zmeilor de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a revărsat dar îndurarea Domnului asupra celor doi oameni şi a-nceput muierea să aibă copii, – curat ca-n poveste, – pasul şi copilul, încât li s-a umplut deodată casa de copii.

Ioan Slavici în Spaima zmeilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm 127

Şi dacă nu zideşte Domnul casă
Degeaba mai lucrează ziditorii
Şi pe-o cetate mâna de n-o lasă
Degeaba mai veghează veghetorii.

Degeaba va sculaţi de dimineaţă
Şi va culcaţi când noaptea e târzie
Degeaba va trudiţi întreaga viaţă
Să câştigaţi o pâine şi-o simbrie.

Pe cei iubiţi, El, Domnul Îi ajuta
Le pune pâinea ca-ntr-un vis pe masă
Şi să munciţi cât zece sau o sută
Doar Domnul poate să zideasc-o casă...

poezie de Adriana Cristea (15 februarie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar Stan, tocmai când număra galbenii cu nevasta şi copiii, se trezi că vin şi ciobanii cu oile pe care le promiseseră dacă îi scapă de zmeu, că de, când dă, Dumnezeu dă cu amândouă mâinile!

finalul de la Stan Bolovan de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost invitat într-o zi de o familie tânără şi în cursul vizitei, proaspăta căsătorită mi-a povestit râzând că a doua zi după întoarcerea din călătoria de nuntă se dusese să-şi vadă o soră care nu era măritată, ca s-o ia, ca şi altădată, la cumpărături, soţul ei fiind ocupat cu afacerile sale. Deodată ea zări de cealaltă parte a străzii un domn şi puţin surprinsă, îi spuse surorii sale: "Ia uite, domnul L.", fără a-şi fi dat seama că domnul nu era altul decât bărbatul cu care se căsătorise în urmă cu câteva săptămâni. Povestirea mi-a lăsat o impresie penibilă, dar nu voiam să cred în concluzia care mi se părea că rezultă. Istorioara mi-a revenit în minte după scurgerea mai multor ani, când am aflat că, într-adevăr, căsătoria tinerilor mei a avut o încheiere dintre cele mai nefericite.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mergea odată la război un om - Marian Grigore Dobreanu

Cartea asta o fi bună?
N-am citit-o dinadins,
Spună Grig ce-o vrea să spună:
Sunt un pacifist convins.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un biet om sărac. El avea femeie şi trei copilaşi. Lucra bietul om de da pe brânci, zi şi noapte, orice şi pe unde găsea, şi două în tei nu putea lega şi el. Bieţii copilaşi erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineaţă, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră niţel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să ştie ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Îşi lepădă calevrii, îşi scuipă în palme şi se agăţă de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Aşa de frumos era oul şi lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă şi-l băgă în sân. După ce se dete jos, culese câteva uscături, făcu o sarcină mică, luă la spinare şi plecă cu dânsa acasă. Copiii, când văzură oul, săreau de bucurie. Se miră şi femeia lui, căci nici ea nu mai văzuse un astfel de ou. Nu ştiau cum să umble mai binişor cu dânsul, ca să nu-l scape jos să se spargă. Unul zicea ca să-l coacă în spuză şi să mănânce toţi dintr-însul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este asemenea unui pahar. Dacă acesta nu este curăţat pe dinăuntru, degeaba ne ostenim să-l spălăm pe dinafară, că nu va fi niciodată curat. Aşa şi creştinul: degeaba se străduieşte să-şi înfrâneze trupul, căci nu va fi niciodată curat şi neprihănit, dacă nu-şi va curăţa şi sufletul, adică dacă nu va dobândi castitatea şi curăţia inimii.

citat din Sfântul Ioan Casian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratul fiu

Din cîţi copii tot crezi că ai matale
Prea bună maică, spune-mi care-ţi este
Adevăratul fiu a cărui mamă
Te simţi într-adevăr pînă la capăt.

Nu poţi avea copii mai mulţi ca unul,
Mărturiseşte-mi care-ţi aparţine,
Pe care l-ai făcut, murind tu însăţi,
Ca să le dai şi celorlalţi putere.

Căci, dacă fiul are doar o mamă,
Irepetabil este şi copilul,
Dar spune-mi, maică bună, adevărul
Din toţi aceştia, care-ţi este fiul?

Ai mei sînt toţi, răspunse maica tristă,
Dar cel mai mult acel ce n-are mamă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Locuri Comune (1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnind iubirea divină în Isus Cristos, omul nu doar că află ce este într-adevăr iubirea, dar totodată află că el e păcătos şi egoist, că nu are în el adevărata iubire.

citat din Hans Urs von Balthasar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea degetele
pătate de poezie
Timpul
încerca disperat
să spele creierul

gogyohka de Lidia Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău mă doare dorul...

Blagoslovesc şi clipa şi locul de-ntâlnire
Blestem momentu-n care grăbit tu ai plecat,
Mânat de-adânc orgoliu te-ai dus făr' şovăire
Pământul în urmă-ţi sub paşi grei s-a crăpat.

Crăpată-i şi inima-mi de dor şi de jale
Trupul mi-e-nvelit într-o mantie de fier,
Urletu-mi cutremură îndepărtata zare
Gându-mi se-nconvoaie prin minte auster.

Ce rău mă doare dorul şi cea din urmă clipă
Parfumul amintirii mă-nvăluie stingher,
Mi-ai smuls brutal şi cea din urmă aripă
Ciungă mă refugiez în cel mai întunecat ungher.

Cu chipul tău întipărit pe retina ochiului meu
Meditez la tot ce-a fost şi-ar fi putut să fie,
Pătrunde-n negura nopţii unde te-aştept mereu
Păşeşte-n visul meu într-o dulce melancolie.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţintă la vârsta a treia

Atent mereu la cele spuse
De domnul Manea - mare bos! -
Comand la Hofigal produse,
Că vreau să mor mai sănătos!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală şi te scoate în cele din urmă cum eşti, orişicât de mult te-ai sili să-i pari altfel.

Ioan Slavici în Mara
Adăugat de Andreyyshore
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om care se numea Gobborn Înţeleptul şi care avea un fiu pe nume Jack. Într-o zi el şi-a trimis fiul să vândă o piele de oaie: "Vinde-o şi adu-mi înapoi pielea, dar şi cât ai primit pe ea." Jack a plecat să împlinească dorinţa tatălui, dar nu a găsit pe nimeni care să-i lase şi pielea şi să-i ofere şi preţul cerut pe ea. Aşa că s-a întors acasă foarte descurajat.

începutul de la povestea Gobborn Înţeleptul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru şi lupoaica – fata de împărat

A fost odată-o-mpărăteasă
Bună şi nespus de frumoasă.
Ea cârmuia un regat,
Alături de-al său împărat.

Împărăteasa era supărată –
Copii n-a avut niciodată,
Oricât de mult se ruga,
Domnul nu-i îngăduia.

Iată însă, că-ntr-o zi
Regina se-mbolnăvi...
Nimeni leacul nu-i găsea...
Nu se mai putea trata.

După luni de suferinţă,
Cu a regelui voinţă,
Au lăsat-o, vai, să moară,
Să nu mai sufere-o ţară.

După ce-au înmormântat-o
Camera pustie-au lăsat-o,
Dar nimeni nu bănuia
Acolo, ce se petrecea.

Dar iată că într-o zi,
O slujitoare veni
Să măture camera...
Ce minune se-ntâmpla?!

Ce minune, ce mirare,
Se află-n întreaga zare,
Se-auzea din patul ei,
Glas suav de clopoţei.

A dat cearşaful de-o parte,
Căutând izvor de şoapte,
A găsit un copilaş
Mititel şi drăgălaş.

S-a dus fuga la-mpărat
Şi i-a spus ce a aflat,
Însă el nu s-a mirat
Ci tare mult s-a bucurat.

Atunci a spus la tot poporul
Că el ştia viitorul:
Dacă regina se sacrifice
Copilul pe veci trăia.

Cu toţii au sărbătorit
Şi cu urale l-au primit.
De-atunci pruncul s-a numit
Marele Petru cel Voinic.

El cât zece prunci creştea
Şi voinic se înălţa,
Era puternic şi frumos,
Era deştept şi curajos...

Şi într-o zi s-a-ncumetat,
La vânătoare a plecat,
Într-o pădure-a poposit,
Umbră de brad l-a odihnit.

Nu ştia ce îl pândeşte,
Cum un lup îl urmăreşte...
Dar Petru, şiret, l-a ochit
Şi în picior l-a lovit.

Lupul însă, iată, a spus:
"Petre, Petre, eu lup nu-s!
Sunt doar o fată blestemată
Să-mi duc blestemul viaţa toată.

Iar cela ce mă va-ngriji,
Eu cu credinţă-i voi sluji
Şi soţul meu va deveni"
Îi spuse ea... şi adormi.

Atunci Petru-ndurerat,
Lupoaica a ajutat,
Rana pe loc i-a pansat,
Cu ea spre palat a plecat.

A avut grijă de ea,
Căci de soaţă o voia
Şi pentru că o iubea,
Făcea tot ce îi cerea.

Soarta fusese aşa...
Dacă-n picior n-o lovea,
N-ar fi putut s-o cunoască
Pe cea care-i va fi mireasă.

Au trecut mulţi ani la rând,
Prinţul suferea... Plângând,
Prin a sa făgăduinţă
Se legase de-această fiinţă.

Lupoaica însă se ruga,
Petru de soaţă să o ia,
Blestemul să se poată rupe,
Cu doruri cântecul să-i umple.

În altă zi cerul s-a rupt,
Lumea de vrajă s-a umplut,
Şi fata de-mpărat – o stea,
În ochii prinţului lucea.

O, dragul meu, ţi-aş dărui
Palate, spre-a împărăţi,
Ţi-aş da şi soarele şi luna,
Căci tu mi-ai pus pe cap cununa.

Ţi-aş da palate şi averi,
Căci aş fi fost la fel ca ieri,
De nu m-ai fi rănit... De-acum,
Te voi urma pe-al vieţii drum!

Şi nunta lor, în răsărit,
Trei zile s-a sărbătorit...
Şi azi petrec, petrec mereu,
"La nunta lor am fost şi eu!"

Iar mama – un copac cu flori,
Îşi plecă ramurile-n zori!
Iar tatăl, râu, de bucurie,
Mai lasă urme pe hârtie...

Şi-a universului cunună,
În timpuri încă se adună...
Poveşti de dor, poveşti frumoase!
Plutesc pe-ntinderile-albastre...

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii îşi aleg o regină şi cu toate că o adoră, ştiu că şi reginele se află într-o cursă. După doctrina lor, numai zeii sunt, se pare, socotiţi a nu avea curse, dar nimeni n-a mai văzut de mult un zeu.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba. Se ţinea, vezi, norocul după dânşii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuţele de colo până colo, şi ca să se statornicească şi ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânşii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau aceşti oameni o spuză de copii. Din aceşti copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieţii erau mărunţei şi stau lângă dânşii ca ulceluşele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiţi faţă când venea omul de la muncă, că v-aţi fi luat câmpii. Ieşeau toţi afară înaintea lui, jigăriţi şi hărtăniţi, ca nişte netoţi, subţiratici şi piţigăiaţi, mă rog, leşinaţi de foame, şi tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea şi nu ştia către care să se întoarcă mai întâi şi le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.

citat clasic din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!