Era odată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeşie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse şi părăluţe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban. Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta şi alta de-a stânga celei bătrâneşti. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ţinea feciorii şi viitoarele nurori pe lângă sine — în casa bătrânească — şi a nu orândui nimic pentru împărţeală până aproape de moartea sa. Aşa făcu; şi-i râdea inima babei de bucurie când gândea numai cât de fericită are să fie, ajutată de feciori şi mângâiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: "Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni şi nu le-oi lăsa nici pas a ieşi din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră-mea — fie-i ţărna uşoară! — aşa a făcut cu mine. Şi bărbatu-meu — Dumnezeu să mi-l ierte! — nu s-a putut plânge că l-am înşelat sau i-am risipit casa;... deşi câteodată erau bănuiele... şi mă probozea... dar acum s-au trecut toate!"

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tustrei feciorii babei umblau în cărăuşie şi câştigau mulţi bani. Celui mai mare îi venea vremea de însurat, şi baba, simţind asta, umbla valvârtej să-i găsească mireasă; şi în cincişase sate, abia-abia putu nimeri una după placul ei: nu prea tânără, naltă şi uscăţivă, însă robace şi supusă. Feciorul nu ieşi din hotărârea maică-sa, nunta se făcu şi baba îşi luă cămaşa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare şi să tot cârtească de toate cele. După ce s-a sfârşit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora rămase cu soacra. Chiar în acea zi, către seară, baba începu să pună la cale viaţa nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. "De ce mi-am făcut cleşte? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute în pod şi coboară de acolo un ştiubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, nişte chite de cânepă şi vreo două dimerlii de păsat.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bunicii am avut o relaţie foarte bună, ca orice copil normal. Eram o familie obişnuită şi nu am avut o copilărie cu conflicte sau cu mari probleme. Cu toate acestea, este dificil pentru mine să mă refer la casa părintească într-un mod emoţionant, cum fac majoritatea oamenilor care îşi amintesc de locul în care au copilărit. Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie şi ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobişnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea şi casa bătrânească, în care locuiau mai multe generaţii. Dar aşa a fost viaţa mea.

Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar moşneagul a rămas liniştit din partea babei şi avea nenumărate bogăţii: el a măritat pe fiică-sa după un om bun şi harnic. Cucoşii cântau acum pe stâlpii porţilor, în prag şi în toate părţile; iar găinile nu mai cântau cucoşeşte la casa moşneagului, să mai facă a rău; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atâta, că moşneagul a rămas pleşuv şi spetit de mult ce-l netezise baba pe cap şi de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori! Trei feciori în ţară ca trei luceferi pe cer! Florea, cel mai bătrân era de un stânjen de înalt, cu nişte umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciş. Cu totul alta era Costan: mic la statură, îndesat la făptură, cu braţul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea şi cel mai tânăr fecior al împăratului e Petru: înalt, dar subţire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multă vorbă: el râde şi cântă, cântă şi râde de dimineaţă până în seară. Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna pletele în dreapta şi în stânga de pe frunte şi atunci ţi se pare că vezi pe un bătrân din sfatul împăratului.

Ioan Slavici în Zâna Zorilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ş-o belea". Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea şi el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi, greblă şi câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când avea trebuinţă de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său.

Ion Creangă în Dănilă Prepeleac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

aaaaaaaahhh
o vocală şi-o consoană. la atât se reduce spaima tăvălită prin durere
cu cât ţipătul e mai înalt, cu atât mai puţină lume sesizează.
drama zilelor noastre e asurzirea
Saramango vorbea despre orbire, eu de asurzire
şi dacă s-ar sfărâma pământul în bucăţi alături
ne-am programat să nu auzim
ai-ai-aai

când am eşuat cu zidirea Turnului Babel am dat vina pe Dumnezeu
de parcă Dumnezeu ar fi un moş scofâlcit ce se teme să nu-i năpădim grădina
acum când am eşuat în cunoaşterea aproapelui dăm vina pe tehnologie
ea şi numai ea ne-a legat mâinile şi picioarele de catargul ignorării
şi ne-a înfundat urechile cu lauda de sine
pentru că străini fiind, nimeni
nu-şi mai pierde timpul
cu celălalt

zgrgrztrsg
scrâşnetul de măsele acoperă ţipele ce mor în gât
şi odată cu ţipetele alea moare şi speranţa. te goleşte de viaţă. îţi ia tot
şi umbli aşa, formă fără fond, minte fără inimă şi inimă fără minte
cap fără urechi, urechi fără auz... până când...
auzi capacul închizându-se
şi primii bulgări căzând
heeeeeeeeiiiiiiiiiii, oameni buni... aici este un suflet viu

şi multe nu le-oi mai vedea şi multe nu le-oi auzi...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mâine

de mâine
n-oi mai înrăma ninsori

le-oi despuia
de alb cu miezul jilav
în sălcii sidefii
le-oi alunga
şi-n aripi de cocor
cu trupul firav

le-oi scrie-n vifore
şi-n căni cu vin
şi în colinde
lerui-ler
nuntite

le-oi presăra
pe umăr de cais
şi-n florile
în fruct neumilite

dar dacă mâine
nu mai ning domol
spuneţi-mi
ce să pun
pe locul gol

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa bătrânească

Duşi sunt toţi ai noştri, singură-ai rămas,
Casă de demult, cu oblonul tras;
Eşti ca pleoapa-nchisă peste un ochi mort,
Casă bătrânească, navă mută-n port!

Duşi sunt toţi ai noştri, răbdătoare casă!
Roade cariu-n grindă, nimănui nu-i pasă,
Că s-aşterne vremea cum pe fier rugina-
Casă bătrânească, a cui o fi vina?

Duşi sunt toţi ai noştri, de veghe rămase-
Casa de demult... cu obloane trase!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul ştia că le ţine pe toate închise la un loc, într-o cămară din palatul său, încuiate şi zăvorâte cu nouă uşi de fier şi cu nouă lacăte mari. Dară nimeni nu ştia ce fac ele noaptea de li se rup încălţămintele, căci nimeni nu le văzuseră până atunci ieşind din casă, căci nu puteau. Pasămite, lor le era făcut ca aşa să-şi petreacă vremea în toată viaţa lor. Aşa le era orânda. Cum se auzi de această hotărâre a împăratului, începu a curge la peţitori; ba feciori de domni şi de împăraţi, ba feciori de boieri mari, până şi feciori de boieri mai mici. Şi care cum venea se punea de pândă la uşa domniţelor câte o noapte. Împăratul aştepta cu mare nerăbdare în fiecare dimineaţă ca să-i aducă câte vreo veste bună; dară în loc de aceasta, i se spunea că junii ce se puneau de pândă seara nu se mai găsesc dimineaţa. Nu se ştia ce se fac. Nici de urmă măcar nu li se mai dedea. Unsprezece flăcăi o păţise până acum. Ceilalţi cari mai erau, începuseră a se codi; nu mai voiră să stea de pândă. Se lipseau de a lua de neveste nişte fete pentru care se răpune atâţi tineri.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; şi apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se înduplecară şi cele două, intrară cu toatele în casă; luară pe babă de păr ş-o izbiră cu capul de pereţi până i-l dogiră. Apoi cea mai tânără, fiind mai şugubaţă decât cele două, trânteşte baba în mijlocul casei ş-o frământă cu picioarele, ş-o ghigoseşte ca pe dânsa; apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul şi i-o presură cu sare şi cu piper, aşa că limba îndată se umflă, şi biata soacră nu mai putu zice nici cârc! şi, slabă şi stâlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, aşezară baba într-un aşternut curat, ca să-şi mai aducă aminte de când era mireasă; şi după aceasta începură a scoate din lada babei valuri de pânză, a-şi da ghiont una alteia şi a vorbi despre stârlici, toiag, năsălie, poduri, paraua din mâna mortului, despre găinile ori oaia de dat peste groapă, despre strigoi şi câte alte năzdrăvănii înfiorătoare, încât numai aceste erau de ajuns, ba şi de întrecut, s-o vâre în groapă pe biata babă. Iaca fericirea visată de mai înainte cum s-a împlinit! Pe când se petreceau aceste, iaca s-aud scârţâind nişte care: bărbaţii veneau. Nevestele lor le ies întru întâmpinare şi, după sfătuirea celei mai tinere, de la poartă s-aruncă în gâtul bărbaţilor şi încep a-i lua cu vorba şi a-i dezmierda care de care mai măgulitor.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Vezi că ei trăiau bine şi nevasta nu ieşea din cuvântul bărbatului nici cât negru subt unghie. Făcură o azimă, luară şi niţică legumă, le puseră la traistă şi plecară. Aide-aide, mergând povesteau şi râdeau şi cu ochii în toate părţile căutau. Când, iată că dete peste un pisoi, jigărit şi urduros; îl luară şi îl aduseră acasă. Îl îngrijiră şi îl crescură ca pe copilul lor. De ce trecea, d-aia se făcea mai frumos, până ce se făcu un cotoşman numai de drag să priveşti la el. Nu mai putea de bucurie oamenii, căci aveau şi ei şi pe ce pune ochii în casa lor, când se sculau dimineaţa. Mai-nainte casa li se părea pustie. Cotoşmanul era un pisic cuminte. Şoareci nu se mai stăveau prin casa aceea. Când şedeau casnicii la lucru, iarna, în nopţi d-alea lungile şi spuneau la snoave şi la ghicitori, cotoiul sta lângă dânşii şi torcea. Când stăpâna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. Dară nu-l încurca, ferească Dumnezeu. Cum făcea el, cum dregea, se juca aşa de frumuşel, încât ghemul nici nu se desfăşura, nici nu se încurca. Câteodată îl lua în lăbuţele lui de dinainte, ţiindu-l ca un om, şi se trântea cu el pe spate, altă dată îl făcea să se dea d-a rostogolul, lovindu-l cu câte o labă şi se repezea după dânsul ca după şoareci.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau ca tu să devii un egoist absolut. Iubeşte-te pe tine însuţi! Fii tu însuţi! Nu te lăsa distras de nimic, nici de religie, nici de politică, de educaţie, sau de societate. Prima ta responsabilitate este cea pe care o ai faţă de tine, şi nu faţă de Biserică sau de naţiune. Şi vei vedea: dacă fiecare se va iubi pe sine, va avea grijă de sine, atunci va deveni mai inteligent şi mai iubitor faţă de alţii. In ochii mei această filozofie îl va face chiar mai altruist, pentru că va avea ce dărui. A dărui va fi o bucurie pentru el, o eternă sărbătoare. Altruismul este un produs secundar al iubirii de sine.

citat celebru din Osho
Adăugat de Bordea Andreea Anca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţia omului trebuie să meargă înapoi!?! Dacă părinţii n-ar dori ca feciorii lor să fie mai instruiţi, mai înzestraţi şi mai destoinici ca ei, asta ar însemna că eu le-aş fi acestor feciori un tată mai bun şi dacă aceşti părinţi ar recunoaşte numai ceea ce a fost şi este şi ar persevera în această idee fără să accepte nimic nou, atunci pentru mine ar fi o cinstire dacă s-ar ridica împotriva mea. Şi aceeaşi cinstire, ba chiar mai mare, e pentru mine faptul că sunt iubit de feciorii lor. Şi zău, aş prefera să fiu urât de taţi, decât de fiii lor. Şi privind spre viitorul Atenei, sunt ferm încredinţat că în cetatea noastră vor fi oameni din ce în ce mai buni şi pentru acest scop eu unul vreau să-mi consacru toate puterile.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au oprit la o căsuţă care era tare sărăcăcioasă; acoperişul atârna până aproape de pământ şi uşa era aşa de joasă că trebuia să intri şi să ieşi pe brânci. În căsuţă nu era decât o laponă bătrână, care stătea lângă o lampă, ardea cu untură de focă şi pe care fierbea nişte peşte. Renul i-a spus babei tot ce se întâmplase cu Gretchen, dar mai întâi a povestit ce i se întâmplase lui, pentru că asta i se părea lucru mai de seamă, iar Gretchen era aşa de îngheţată că nici nu putea vorbi.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!