Ţipătul

aaaaaaaahhh
o vocală şi-o consoană. la atât se reduce spaima tăvălită prin durere
cu cât ţipătul e mai înalt, cu atât mai puţină lume sesizează.
drama zilelor noastre e asurzirea
Saramango vorbea despre orbire, eu de asurzire
şi dacă s-ar sfărâma pământul în bucăţi alături
ne-am programat să nu auzim
ai-ai-aai

când am eşuat cu zidirea Turnului Babel am dat vina pe Dumnezeu
de parcă Dumnezeu ar fi un moş scofâlcit ce se teme să nu-i năpădim grădina
acum când am eşuat în cunoaşterea aproapelui dăm vina pe tehnologie
ea şi numai ea ne-a legat mâinile şi picioarele de catargul ignorării
şi ne-a înfundat urechile cu lauda de sine
pentru că străini fiind, nimeni
nu-şi mai pierde timpul
cu celălalt

zgrgrztrsg
scrâşnetul de măsele acoperă ţipele ce mor în gât
şi odată cu ţipetele alea moare şi speranţa. te goleşte de viaţă. îţi ia tot
şi umbli aşa, formă fără fond, minte fără inimă şi inimă fără minte
cap fără urechi, urechi fără auz... până când...
auzi capacul închizându-se
şi primii bulgări căzând
heeeeeeeeiiiiiiiiiii, oameni buni... aici este un suflet viu

şi multe nu le-oi mai vedea şi multe nu le-oi auzi...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!