
Elegie
Risipite în derizoriu
Stihurile melancoliei
Plângeau despletite
Cu rime întortocheate
Prin tărâmul dezolării
Cu neprihănire tristă
Și tânguiri în lacrimi
De mâhnire și de apăsare
Transmiteau împrejur
Perspectiva unui neant
Mesaje de bocet cu alean
Dureri de noimă adâncă
Evocând aspirații sacre
Zel de parabole imense
Cu arii în decor nostalgic
Prin orizonturi confuze
Invocând simțiri sublime
Dinspre meleaguri angelice.
poezie de David Boia (22 martie 2016)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Fără titlu
Anonim pe deplin
În țara nimănui
Fără nici o noimă
Pe tărâmul dezolării
Cu idei diforme
Prin haosul necunoașterii
Cu retorica interzisă
Și metafizica zdruncinată
Mai emite în van
Doar interjecții sterpe
Rătăcind în absolut.
poezie de David Boia (5 iunie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieșirea
Și a ieșit omul din neant
Ca dintr-un vârtej de tornadă
Umbră translucidă și difuză
Înfășurat în scutece de haos
Delegat cu sarcini tainice
Ca dintr-un plan providențial
Înzestrat cu suflet și imaginație
Dotat aievea cromozomi și gene
Conștiință infantilă minte puerilă
Începutul multor tentații
Făuritor de obiecțiuni
Purtător de idealuri angelice
Sau aspirații în forme inedite
Subiect subiectiv de existență
Jonglând între supoziții și abțineri
Și s-a contaminat de cutume
În decursul vremurilor incerte
Pe neamuri culori și paliere
Caracter schimbător și sensibil
Îndreptățit să poarte speranțe
Până la noi mesaje mesianice.
poezie de David Boia (17 octombrie 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii
Ne invadară ample nostalgii
Ca un diluviu fluent de emoții
Din imagini sau din amintiri
Cu dedicație de la înaintași
Sau strămoșii plecați dintre noi
În mod haotic dar și insistent
Nostalgii cu barbă și cu plete
Nostalgii cu aripi și petale
Cu zbateri tumultoase prin văpăi
Ne dau ocoluri și ne fac tumbe
În spații proxime sau adiacente
În bătături sau în prim planuri
Stau la sfat apoi încing o horă
Amplă întinsă și duioasă horă
Pe modelul unei galaxii imense
Provoacă evocări sacre și suvenire
Doruri armonice duioșii impozante
Nostalgii terestre nostalgii astrale
Expresii angelice de anvergură.
poezie de David Boia (7 martie 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Este imposibil ca să mai suferim altcum decât cu inutilitate și satanism. Orice poezie din Baudelaire spune omului modern mai mult decât excesele sublime ale sfinților. Abandonându-ne dezolării ca unui dans sau unei beții, cum ne-ar mai interesa o scară a perfecțiunii pin durere? Omul modern nu este la antipodul sfinților prin superficialitate, ci prin incontrolabilul și irezolvabilul condiției sale, prin complacerea într-un dezmăț tragic și prin lunecarea în lumea unor decepții veșnic reînnoite.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângeau viorile-n grădină
Plângeau viorile prin crânguri
Spunând doar lunii-n glas șoptit
Că timpul arde-n ample ruguri
Pătruns de dor la foc mocnit.
Prin faldurile de maramă
Simțeam suflarea lui arzând
Și parcă fără nici o teamă
Pășeam prin el ca într-un gând.
Plângeau viorile-n grădină
Și băncile încă plângeau
Se scuturau în rădăcină
Sau poate-n timpul ce erau.
Iar printre sute de suspine
Ce au rămas în urma mea
O clipă poate aș reține
Să o zidesc lângă o stea.
Plângeau viorile prin gânduri
Precum la moartea unui veac
Iar slove se strângeau în rânduri
Să fie peste timpuri leac.
poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre albastru picură a ploaie
Dinspre tăcere fluturi desenează,
Cu-aripe moi, ascunse orizonturi
Și curcubeie care-mi descifrează
Pinul ascuns... din risipite conturi.
Excentric alb, prin visele rebele
Parfumul răsăritului... persistă,
Amestecat cu pulbere de stele
Și c-o ispită veșnic... fantezistă.
Provocator... te-nvață menuete
Pierdute-nspre amurgul inegal,
Ce-alunecă... în părul unei fete
Și-n așternutul ca un madrigal.
Dinspre albastru... picură a ploaie
Răstălmacind aducerile-aminte
Și așteptând destinu-ntr-o odaie,
Tăcută, drăgăstoasă și fierbinte.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De peste ere
Planeta tot mai tandră
Prestează sincron
Tumbe sacre în decor
În drumul spre infinit
tanka de David Boia (28 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântece
Mesaje vii
Din străbuni
Străfulgerări
Originale
Și mistice
De suflet
Și de iubire
Invocând
Universul
Sacru și divin
Autentice
Și nostime
Antologii
De bun augur
Ecouri subtile
Căi asimptotice
De urmat
Peste veacuri
Și milenii
poezie de David Boia (15 mai 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei
În zorii
acestei ere
am văzut
cum acei
porumbei
albi și curați
în stoluri
să înălțau
în azur
invocând
tangibil
divinitatea
la orizont
ca niște
poeme sacre
cu grație
și cu har
și au ajuns
duios
de aproape
de îngeri.
poezie de David Boia (19 martie 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Repere
Poate e un acord al tainelor
prin ceața adâncă
N-am văzut niciodată un ghid umilit-
spre nord, pe coapsa copacului
Se lăfăie sfidător verdele mușchi,
dinspre sud, încet-încet
broasca țestoasă
sporovăind sub scutul voievodal.
Când împrejur
clipa dănțuiește-n resorturi
gata să scapete.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise cu dedicație
Visele evoluează ascendent
Din aspirații în dorințe
Din gânduri în speranțe
Pe itinerare de lumină
Ca zboruri de păsări albe
În compania unei reînvieri
Cu fler ca pasărea Phoenix
Perpetuă sau interminabilă
Formulă dezinvoltă de succes
Simbol verosimil al renașterii
Motivând idei plauzibile
Invocând scenarii de efect
Tot timpul căutând călăuze
Până departe la cete de îngeri
La porțile unui spațiu divin
Într-un periplu binecuvântat.
poezie de David Boia (31 martie 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Neliniști
Neliniști prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Și păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniștea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În iriși pătați de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ți se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspective
Investind în poeme virtuale
Cu nuanțe charismatice
Accesăm deziderate de viitor
Plus aspirații pentru mâine
Năzuințe tendințe și idealuri
Pentru cei mulți dintre noi
Ori pentru toată specia umană
Dorința de a oferi mesaje
La cei de azi sau la urmași
În configurații agreabile
De preferință forme artistice
Alteori estetice sau plastice
Selectând cele pasibile de valoare
Pe cele susceptibile semnificații
Sau cele purtătoare de calități
Proiecte artistice de anvergură
Resorturi ale fanteziei creatoare
Structuri ideatice de iscusință
Lăsăm după noi dividende idilice
Moșteniri sacre pentru fii
Cu trăire pentru eternitate
În speță pline de charismă.
poezie de David Boia (5 ianuarie 2016)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe surse
Au fost vorbe ancestrale
Dar și vorbe labirint
Unele îmbrăcate-n zale
Dar de existența lor
Se știe numai succint
Mai sunt vorbele confuze
Și cele vorbe ce mint
Iarăși evidența lor
Cine poate să-o refuze
C-a scăpat de sub control
Când vorbele deochiate
Vin cu exaltare-n cor
Astea-s toate complicate
Astea și mai tare dor
Purtând cu sine mesaje
Prin spațiul exoteric
Răscolind clipe haine
Rătăcind peste pasaje
Performează de la sine
În alt univers himeric.
poezie de David Boia (10 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna florilor
Prin sanctuarul păcii
Ieșiri în decor
Sărbători câmpenești
Momente patetice
tanka de David Boia (1 mai 2014)
Adăugat de Anca Petru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Deviza unui trubadur
Faceți măi stânga împrejur.
monostih de David Boia (3 iulie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Inscripții pe păsări
să nu crezi că nebunul care visează
nu are și el o noimă gesticulând
poate compune pe gablonțuri de fum
o simfonie adâncă, înourată
sau străpunge cu spada o zămislire
încețoșată
să nu crezi că visurile desperecheate
nu au și ele o noimă murmurând
poate ascund sub aripi gândul neînțeles
ca frumusețea de a muri în zbor
sau poate un eres
să nu crezi că eu și cu tine nu avem o noimă
rătăcind
prin crepusculii de jar ai unor tei
poate suntem niște inscripții pe somnul ușor
al păsărilor
sau o jertfă la capătul nedeslușit
al unor alei
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Semafor
Actualmente timpul clipește
Periodic în toate nuanțele
Posibile probabile și imposibile
În vremurile de apoi
Timpul se va comprima
Încât va deveni adimensional
Cel mult va deveni punctiform
În vremurile din urmă
Timpul așa zis punctiform
Va ieși accelerat din decor
Va cădea în existentă infimă
Înainte de dispariție totală
Va curba universul
Făurind arcade de lumini
Ca în final să dispară
Prin forța împrejurărilor
Cu vreme cu tot
Sucombând în neant.
poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Fuga este o apăsare peste capetele zdrobite
gândul este o apăsare peste natură,
cum tu, dragostea mea
ești o apăsare.
Ar fi, vă suflu, dragii mei hoți, călăi și criminali,
ar putea fi o salvare!
Când substantivul solemn
nu se potrivește cu verbul bezmetic
ne-am putea salva prin bâlbâire.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului
Printre gânduri răsfirate
Pe o coală de hârtie,
Cu migală adunate,
Prefăcute-n poezie,
Prin idei împrăștiate
În ecoul desuet,
Cu metafore-mbinate
Creează mintea de Poet.
Dând iubire și credință
Drumului ce l-a ales,
Dăruind a sa ființă
Unei rime, unui vers,
Adunându-și în cuvinte
Bucurii, lacrimi, regret,
Trăiri sacre, doruri sfinte
Vibreaz-un suflet de Poet.
Acceptând a sa menire,
Căutându-și al său drum
Într-un strop de nemurire
Cu un învechit parfum,
Visând viață după moarte,
Dar acum trăind discret
Printre filele din carte
E destinul de Poet.
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!