Avatar
Un gnom, luând sublimul prea ușor,
Nepricepând, în mâzga lui, cu cine
Se-ncumetă, a ridicat spre mine
Un braț necugetat, dezgustător.
Surprins de lovitură, am căzut.
Dar, s-a trezit, în chiar fatala clipă,
El, Lupus lupus, și-a venit, în pripă,
Să facă, și acum, ce-a mai făcut.
Priveam, printre crenele, câmpul gri,
Pe care fiara fulgera, în goană,
Spre arătarea tâmpă și vicleană,
Ce-a cutezat, rânjind, a ponegri.
Și-am contemplat, sub cerul mohorât,
Al cruntei înnoptări medievale,
Cum eu, însoțitorul Umbrei tale,
Cum eu și fiara i-am sărit la gât.
Apoi, am stat, pe marginea genunii,
Noi, dublul nepătruns, întunecat,
Lupul și eu, pe câmpul sfârtecat:
Doi colți însângerați, în raza lunii.
poezie de Eugen Dorcescu (11 februarie 2016)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre timp
- citate de Eugen Dorcescu despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre prăpăstii
- citate de Eugen Dorcescu despre prăpăstii
- poezii despre noapte
- citate de Eugen Dorcescu despre noapte
- poezii despre lupi
Citate similare
Dimineață de toamnă
Cocoșii cântă vestind o nouă zi,
E liniștea adâncă și pufoasă,
În care stelele puțin vor mai luci-
Pe bolta zugrăvită cu melasă!
Luna coboară, ușor, spre asfințit,
Ducând cu ea misterul strâns în raze,
Prin care câte-un vis s-a rătăcit-
Cătând un ascunziș, printre miraje!
Peste pământ plutește-un strat de ceață,
Din ploaia ce-a căzut ieri, peste sat,
Care acum, cu mulțumiri se-nalță-
Spre cerul dimineții înseninat!
Spre răsărit și cerul pare-o ceață,
Mai cântă un cocoș ce-a răgușit,
Curând va fi o nouă dimineața-
În care Soarele va râde negreșit!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Lumină târzie
Adăugat de Vasile Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre dimineață
- poezii despre cocoși
- poezii despre trecut
- poezii despre toamnă
- poezii despre stele
- poezii despre ploaie
- poezii despre muzică
Fulgi de nea...
Plutesc ușor prin aer și-n legănatul lor
Își fac loc printre clipe în semn de bun rămas,
Luând cu ei doar albul din cerul norilor
Să-mbrace cu el timpul în ultimul popas!
Se furișează-n vânt să-i poarte-n zări, departe,
Pân' la ghețari rămași în vreme, solitari...
Un vifor le șoptește oftând că nu se poate
Și îi așază-ncet... prea mulți, pe drumuri mari!
Poate c-a lor menire e să ne stea în cale,
Să ne opreasc-o clipă... de ce și cum, nu știm!
Un drum printre zăpezi, mereu e o-ncercare
Și astfel învățăm ce-i bine să iubim!
E câmpul plin de fulgi și albul ne orbește,
Sau doar ne-ncetinește c-o clipă de răgaz,
Luând a lor răcoare și raza ce sclipește
Din orice clip-a vieții vom face un topaz!
poezie de Lili Șipoteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre învățătură, poezii despre zăpadă, poezii despre vânt, poezii despre viscol, poezii despre viață, poezii despre singurătate, poezii despre nori, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Homo lupus
S-a dus naibii omenia,
Azi tot felul de ciraci
Lichidează sărăcia,
Omorându-i pe săraci.
epigramă de Nicolae Ghinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre sărăcie
E iara iarna fiara, dar...
Iara... iarna... fiara... dar...
Inima si sufletul imi sunt de ceara
Acoperisuri plang cu lacrimi cristaline
Reci mi se plimba prin oase suspine
Acum de-amurgul de vara mi-e dor.
Ideile negre din suflet ma dor
Adanc ma scufund in gandurile-mi valuri
Ranite imi sunt sperante, idealuri
Natura ma simte, ma crede, ma iarta
Alb ma priveste in clipa desarta.
Fantastice triluri se-aduna si cresc,
Idile de iarna copacii soptesc
Ah si sperantele mele traiesc!
Razele lunii din somn ma trezesc
Abia de-acum voi sti sa iubesc!
Din nou spre lumina, spre soare, spre zi
Acolo, departe, iubiri voi gasi
Ramaneti in urma voi clipe pustii!
poezie de Anca Alexandra Radoi (29 ianuarie 2005)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre lumină, poezii despre somn, poezii despre plimbare, poezii despre negru, poezii despre natură sau poezii despre inimă

Frica
Eu aș putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
și iarăși
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu
și aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Marius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre ochi, poezii despre naivitate, poezii despre mâini, poezii despre frică sau poezii despre cuvinte

Frica
Eu aș putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
și iarăși
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu
și aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea iertării (2)
A venit spre mine surâzând,
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând,
Fără să zărească mângâierea.
Eu îl priveam cu îndoială:
Cine era?... De ce mă căuta?
E timpul pentru socoteală?
Sau al meu înger care mă certa.
Venise numai pentru mine,
Și cu o voce dulce îmi spunea:
-În suflet ai numai ruine,
Tu singură îți faci inima grea.
M-a dus apoi cu gingășie
Înspre un crâng în curcubeude flori,
În care-un tril de ciocârlie,
Se auzea din cerul fără nori.
Și m-a rugat să uit necazul,
Ce duce sufletul în negru hău,
Întunecând ades obrazul,
Pe care curg părerile de rău.
Mi-a arătat drumul uitării,
Și o grădină-n care Dumnezeu
Lăsase doar floarea iertării,
Ca s-o culeagă cei cu suflet greu.
Am sărutat ușor petala
Și-am înălțat ochii spre cer
Să-i mulțumesc pentru zicala,
Că-n tot și-n toate, stă cuvântul SPER...
poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre îngeri, poezii despre voce, poezii despre uitare, poezii despre sărut, poezii despre religie sau poezii despre proverbe
Șerpii
Copil fiind, de șerpi eu m-am temut
Și de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creștet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toți i-am cunoscut.
Cu ei, eu am crescut și m-am jucat
La sân i-am pus și i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândețe și prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.
Încolăciți pe mine i-am ținut
I-am respectat și sângele le-am dat
Și haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în așternut!
Și-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci și-au arătat limbile-n furcă
Și colții cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...
Și n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Și-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar și asta a avut un rost...
Să crezi în om... în șarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre vin, poezii despre vestimentație, poezii despre miere, poezii despre lactate, poezii despre jocuri sau poezii despre creștere
Sarmis (Avatar)
Dormeam. Se prelingea din trupul meu
Fluidul somn, împrospătând pământul
Ca o difuză negură. Și eu
Spre trupul meu veneam, recunoscându-l.
Înaintam în negură. Eram
Ființa care-mi seamănă. Și care
Se recunoaște-n sine. Cum un ram
Își recunoaște umbra plutitoare.
Și-am tresărit simțindu-mă. În trup
Eram cu mine însumi împreună...
(Când m-am trezit, alăturea un lup
Se oglindea în râul alb și-n lună).
poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri sau poezii despre Pământ

Glossă unei iubiri pierdute
S-au dus și toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
Și lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Și câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să știi, nu vrei să știi.
S-au dus și toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să știi
Și-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Și ai plecat... și ai plecat!
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus și lebede pe lac.
Pe buzele-ți de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!
Și lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aș fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Și-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!
Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc și-am să te iert.
Și amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o țin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.
Și câte lacrimi or fi curs!
Dar ție nu ți-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Și în neant te-ai risipit.
Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Și lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârșit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ți le-ai frânt
Și te-am pierdut! Și te-am pierdut!
Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...
Nu vrei să știi, nu vrei să știi
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns și-am așteptat.
Nu vrei să știi, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
Nu vrei să știi, nu vrei să știi...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
S-au dus și toamnele târzii!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre plâns, poezii despre zbor, poezii despre vulcani, poezii despre vioară sau poezii despre sfârșit
A venit Cel ce-a creat
a venit Isus aici
El iubirea și Lumina
de al morții crude bici
scăpați să fim todeauna
a venit Învățătorul
tot ce-i bun să ne învețe
noi însă doar cu piciorul
i-am călcat a Lui povețe
a venit Hristos iubirea
să ne ia pe palma Lui
omul însă răzvlătirea
oferit-a Domnului
a venit Cel ce-a creat
aici mersul omenirea
însă noi l-am condamnat
deși El ne-a dat iubirea
Cel ce-a plămădit țărâna
și în ea chipul și-a pus
El Viața și Lumina
a venit la noi Isus
și-a vorbit de sfințenie
de pace neprihănire
c-ar vrea omu-n veci să fie
pătruns de a Lui iubire
El ne-a spus că e Lumina
trimisă de Tatăl Său
să ne ofere-ntodeauna
să fim fii de Dumnezeu
a venit Isus din cer
raza sfântă de lumină
pentru oamenii ce pier
străpunși de imensa vină
și de Tatăl ne-a vorbit
de lucrarea Lui cea vie
însă noi l-am huiduit
și pe munți și în pustie
Domnul Cel ce ne-a creat
dându-ne înfățișarea
nouă ni s-a arătat
să ne ofere-n veci salvarea
însă noi toți plini de ură
l-am scuipat l-am ocărât
și i-am dat a Lui făptură
El să fie răstignit
plin de pace și lumină
pe toți Domnul ne-a chemat
să trăim fără de vină
nu în pofte și-n păcat
ne-a-nvățat Isus iubirea
viața în neprihănire
însă noi toți osândirea
i-am adus dându-i pieirea
fără pată fără vină
aici Domnul a trăit
a fost soare și lumină
însă noi l-am osândit
Isus mâna ne-a întins
viața ca să ne ofere
noi cu chipul crud închis
l-am bătut printre unghere
El pe atâți i-a vindecat
și le-a fost de ajutor
pe căzut l-a ridicat
al nostru Mântuitor
a dat orbilor vedere
muților le-a dat Cuvânt
și atâtor mângăiere
le-a dat pe acest pământ
pe ologi El i-a făcut
ca să umble pe picioare
iar Domnul celui căzut
i-a adus a Lui salvare
a trăit fără de vină
fără pată pe pământ
chemănd oamenii să vină
s-asculte de Tatăl Sfânt
de acee-a fost condamnat
El să moară răstignit
pentru că a ajutat
pe cel slab și rătăcit
pentru că a vindecat
pe bolnavi pe cei răniți
orbilor vedere a dat
și acelor rătăciți
Doamne iartă-ne acum vina
spală-ne ne curățește
căci te vrem întodeauna
sufletul nost" te iubește
fă-ne Isus să-ți slujim
și noi ca să fim lumină
căci Isuse te iubim
și ne vrem fără de vină
numai Tu dai mântuire
și poți ca să ne slavezi
umple-ne de-a Ta iubire
căci te vrem Isus Tu vezi
glorie și slavă Ție
peste noi vrem să domnești
o Isus în veșnicie
viață să ne dăruiești
vino dar trăiește-n noi
o Isus în veșnicie
ca în ziua de apoi
să-ți cântăm mărire Ție
poezie de Ioan Daniel Bălan (6 septembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre vinovăție, poezii despre sfinți, poezii despre salvare, poezii despre picioare sau poezii despre mântuire
Trezire
Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă și tristețe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,
În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece și-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă așa curat și drept
Și bun, cinstit și sincer, cu inima din piept
Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
Să spun cu strigăt mare, cu trâmbiță de foc,
Tot ce avem în viață nu ține de noroc,
Ci doar de tine totul, de mine și de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, mă îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar și-n gând doar am vrut ca să-l ridic
La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Așa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părți
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărți
Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeș, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus
Dar am greșit și știu că la mine m-am uitat
Așa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toți prietenește dar, Doamne, ce tâmpit
Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morți aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus și până jos
Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert
Am crezut că o cultiv și că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur mă acresc
De parc-aș fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut
Gol și murdar și vânăt dar totuși fericit,
Așa eram și tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa
Dar nu vedeam c-orbește mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am prețuit
Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului să cadă treptat a mea viață
Și m-am trezit deodată ieșit la suprafață
Și n-am știut, chiar astăzi, să reacționez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur și unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument
Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Și lăsat din porunca Marelui Împărat
Să cadă ca în valuri, ca frunza de ușor
Poate să fiu legendă și pildă tuturor
Să știe să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viața pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină și Cerul luminos!
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre gânduri, poezii despre viziune sau poezii despre viitor

Conversație mondenă
m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând liniștit, sp-i spun "rochia ta"
(dar nu-i priveam fața, nu o vedeam) "abia
acum văd, ai o rochie violetă". (acele dâre
ale alcoolului îmi zgâriau fața, ca atunci
când mergi prin zăpadă, în soare.) "ai o rochie
violetă", îi spuneam surprins. (și e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci
mp târăsc către ea aș fi putut să-i spun,
dar mințeam văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
și mereu îmi spuneam: - dacă-i privesc fața acum,
am să înțeleg am s-o văd pentru întâia dată
cu adevărat. și mi-am ridicat ochii spre fața ei nemișcată.
poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rochii, poezii despre foc, poezii despre curcubeu, poezii despre adevăr sau poezii despre Soare

Picătura de viață
Sunt un crâmpei din visul frânt
al păpădiei, pe Pământ;
Sunt umbra florii ce-a dorit
să înflorească-n asfințit;
Pot fi un curcubeu căzut
din zborul unui gând pierdut,
sau doar amestec de culori
adus de fluturi călători;
Mai sunt suspinul ce-a zburat
spre norul cel întunecat
în noaptea cerului spuzit
cu stele-n timpul infinit.
Iar ce n-aș vrea să fiu, nici pic,
e, numai, stropul de... nimic.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare sau poezii despre infinit
Primăvara
Covorașe înflorate se-aștern pe câmpul odihnit
Păsările călătoare de prin zări au poposit
Iar prin lunci avem concerte, de cu zori și până-n seară
Cum să stai acum în casă când e-așa frumos afară!
Pădurea iarăși înverzește, e moment pentru trezire
După iarna friguroasă, ce-a ținut-o în amorțire
Și de-a fost puțin rărită pentru prea multe nevoi
Ea renaște cu putere, se reface pentru noi!
Apar cârduri de mioare, pe pășune, lângă sat
Mielușeii le-nsoțesc cu mult chef pentru zburdat
Și pe câmpul însămânțat, berzele aterizează
Obosite de la drum, loc de cuib investighează!
Sălciile din zăvoi, se împodobesc de zor
Mâțișorii cei pufoși luând fața frunzelor
În livada de pe deal, pomii înfloresc pe rând
Doamne, ce minunății, ne-ai lăsat Tu pe pământ!
poezie de Ionel Popa (24 aprilie 2015)
Adăugat de Ionel Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre verde, poezii despre seară, poezii despre păsările călătoare, poezii despre păsări, poezii despre păduri, poezii despre primăvară, poezii despre odihnă sau poezii despre iarnă
Semn de întrebare
Oare-nțeleptul care va fi spus
Că totu-n viață tinde spre mai sus,
A cugetat întâi, sau numai după
Ce-a contemplat prelung o minijupă?
epigramă de George Petrone din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață sau epigrame despre minijupe
De 100 de mii de ori în această viață te-ai ridicat și apoi ai căzut de la înălțime. Imaginează-ți fiecare așteptare avută care nu s-a îndeplinit. Te-ai ridicat la înălțimea entuziasmului și ai căzut la loc în prăpastia depresiei și a dezamăgirii. În relații de iubire, cu părinți sau prieteni, în job sau afaceri, legat de sănătate, obiective, visuri și suferințe, de câte ori te-ai ridicat și apoi ai căzut. Apoi te-ai ridicat din nou, apoi ai căzut din nou. Am putea spune că aproape e ca un ritm al vieții. Știi de ce face viața cu noi treaba asta? De ce ne ridică și dă cu noi de pământ? Ca să ne trezim. Încearcă să-ți imaginezi cum va fi viața ta atunci când te vei trezi și imaginează-ți cum e să știi că acum doar dormi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre înălțime, citate despre visare, citate despre sănătate, citate despre suferință, citate despre somn, citate despre ritm, citate despre prăpăstii sau citate despre prietenie

Vouă!
Voi muri fără voi, veți muri fără mine,
Cine știe de-i rău, cine știe de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.
Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Și zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanț în bilanț mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greșit, unde-i Doamne finalul?
Vă salut și vă iert, dar iertați-mi și mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Și aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.
În lumină pe rând și pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieților maluri,
V-am iubit, m-ați iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ține.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre muzee, poezii despre moarte sau poezii despre minciună

Vinovată
Ești un zefir ce-a mângâiat
O clipă părul inundat
De raza lunii ce-a pălit
Când soarele a răsărit
Ești ca un vis ce l-am pierdut
Când ziua-n geam a apărut
Si locul nu mi-l mai găsesc
La gândul tău ușor roșesc
Simt oare că sunt vinovată?
Ti-am dăruit iubirea toată
Este târziu.... e primăvară
Si eu sunt doar trecuta toamnă
Dar pot ca peste ani să sar
Si la chemarea ta tresar
Pot să mă bucur, să iubesc
Nu știi cât pot să dăruiesc
Nu-s vinovată cu nimic
Viața este doar un plic
In care Dumnezeu a pus
Destinul meu pân-la apus
poezie de Doina Bonescu din Nostalgie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri

Într-un loc se afla o potecă îngustă, căptușită cu mușchi, care se împreuna cu drumul, spre a tăia apoi câmpul. Pe dreapta era un dâmb plin de pietre, unde fusese altădată exploatată o carieră de granit. Povârnișul din față era cioplit ca un perete; printre crăpăturile stâncilor creșteau ferigi și mărăcini. În depărtare, o dâră de fum se ridica perpendicular spre cer.
Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stânci