Diseară la amiază
Diseară la amiază
Supermarket-urile vor anunța un preț de 3 pence pentru orice produs
Diseară la amiază
Copiii familiilor fericite vor avea șansa să locuiască într-o casă
Elefanții își vor spune unii altora glume omenești
America va semna tratatul de pace cu Rusia
Pe 11 noiembrie generalii din primul razboi mondial vor vinde maci pe stradă
Vor inflori primele narcise galbene ale acestei toamne
Când frunzele vor cădea în sus din copaci
Diseară la amiază
Porumbeii vor vâna pisici prin grădinile orașului
Hitler ne va îndemna să luptăm pe plaje si pe șesuri
Un tunel plin cu apă se va construi sub Liverpool
Porcii vor fi văzuți zburând în formații deasupra Woolton-ului
Iar Nelson nu numai ca își va recăpata ochiul dar își va recăpăta și brațul
Populația albă din America va demonstra pentru drepturi egale
În fața Case Negre
Iar monstrul va fi creat deja pe Dr. Frankenstein
Fete în bikini fac plajă la lumina lunii
Cântecele populare sunt cântate de țărani autentici
Galeriile de artă deocheată sunt interzise persoanelor de peste 18 ani
Poeziile poeților sunt în Top 20
Există job-uri pentru toată lumea dar nimeni nu le vrea
Pretutindeni pe alei liceeni îndrăgostiți se sărută la lumina zilei
Pretutindeni în cavouri uitate morții vor îngropa liniștiți pe cei vii
și
Tu îmi vei spune că mă iubești
Diseară la amiază
poezie de Adrian Henri, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre plajă
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre țărani
- poezii despre vânătoare
- poezii despre umor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Ce o să spui diseară...
Ce o să spui diseară, biet suflet singuratic,
Tu inimă-ofilită, diseară ce vei spune,
Acelei preafrumoase, preablânde și preabune
Ce cu privirea-i sfântă te-a înflorit tomnatic?
Vom pune orgoliul nostru să-i cânte osanale
Nimic nu prețuiește porunca-i delicată,
Ființa ei de aburi profund e-nmiresmată
Și ochiul ei ne-mbracă-n luminoase-odoare.
Și fie că-s în stradă în plină veselie,
Ori fie că e noapte și neagră sihăstrie,
Parfumul ei în aer dansează ca o boare;
Iar uneori vorbește și spune: "Sunt frumoasă
Și poruncesc de dragu-mi oricine să iubească
Frumosul! Sunt asemeni Preasfintei Născătoare!"
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frumusețe
- poezii despre vorbire
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre orgoliu
- poezii despre ochi
Despărțire după amiază
mă întrebai dacă păsările
vorbesc,
nu, doar cântă de dragoste,
îți răspundeam,
așa cum fredonai tu răzleț
într-o după amiază.
mă întrebai dacă florile
plâng,
nu, îți răspundeam,
doar le mai cad petalele puțin
după o ploaie răzleață
ca aceea care stătea ascunsă în ochii tăi
într-o după amiază,
mă întrebai dacă oamenii
înnebunesc la despărțiri,
nu, ți-am răspuns,
doar sufletul li se ascunde puțin
într-un pustiu,
atunci când sunt părăsiți
într-o după amiază
răzleață.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păsări, poezii despre plâns, poezii despre ploaie sau poezii despre miezul zilei
Sunt în 79
(pentru cine nu știe
e un troleu
între gara de nord
și cartieru-n care stau vitejește)
ți-am luat mărțișor la romană
sper să-ți placă
mie-mi place
(a plăcea
o disensiune aș spune
dacă nu m-aș întinde
către somnul tău asfixiat
în care dansăm
printre părerile orașului
despre cum funcționăm)
ți-aș mai spune ceva
poate diseară
dacă n-am să uit
deocamdtă am să tac
și în mine
poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre troleibuze, poezii despre somn, poezii despre oraș, poezii despre gări, poezii despre dans sau poezii despre Mărțișor

Prilej
Unde sunt plecate
șansele de altădată
când se iveau în zori
acum nici la amiază
nu apar de fel
se pot întrezări
câteva după amiază
ca să se rărească
spre seară rătăcesc
să fie și mai puține
peste noapte
până vor să apară cândva
zic să mergem înainte
că înainte era mai bine.
poezie de David Boia (1 octombrie 2021)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară sau poezii despre noapte

- amiază
- Amiază: dimineața somnorosului.
definiție aforistică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre somn, aforisme despre miezul zilei sau aforisme despre dimineață

Ȋntr-o după-amiază oarecare
istoriile se scriu
lângă sobe de teracotă
și mese goale de lemn
ca un îndemn
care perpetuează
amiază după amiază
se scriu pentru a fi citite
pe ascuns
de cei care n-au nevoie să ceară
dreptul de a cânta la chitară
e de ajuns
pentru a trece mai departe
într-o după-amiază oarecare
când liniștea din jurul tău
devine semn de întrebare
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lemn, poezii despre devenire sau poezii despre chitară

Cânta-voi diseară un trup de femeie
Cânta-voi diseară un trup de femeie
Ce picură-n suflet, sfințite plăceri
Și-aruncă-n abisuri a focului cheie
Păstrând visătoare, iubirea de ieri.
Din boabe de rouă voi face cărare,
Romantice clipe răstorn spre apus,
Speranțele-s toate turnate-n pahare
Și-n brațele vieții, pica-voi răpus.
Cânta-voi diseară un trup de nalucă,
A buzelor șoaptă ce arde-n cuvânt,
O inimă care de dor, se usucă,
Și ochii ce cată, mereu, spre pământ.
Plutirea eternă... îmi fulgeră cerul,
De bat orologii la margini de-amurg,
Când vântură vântul nebun, efemerul,
In pagini nescrise, cu tine mă scurg.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre trupul femeii, poezii despre trup și suflet, poezii despre trecut, poezii despre rouă, poezii despre romantism sau poezii despre prăpăstii

Cânta-voi diseară un trup de femeie
Cânta-voi diseară un trup de femeie,
Ce picură-n suflet... sfințite plăceri
Și-aruncă-n abisuri a focului cheie,
Păstrând visătoare, iubirea de ieri.
Din boabe de rouă voi face cărare,
Romantice clipe răstorn spre apus,
Speranțele-s toate turnate-n pahare
Și-n brațele vieții, pica-voi răpus.
Cânta-voi diseară un trup de nalucă,
A buzelor șoaptă ce arde-n cuvânt,
O inimă care, de dor se usucă
Și ochii ce cată, mereu, spre pământ.
Plutirea eternă, îmi fulgeră cerul,
De bat orologii la margini de-amurg,
Când vântură vântul nebun, efemerul,
În pagini nescrise, cu tine mă scurg.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De Dragobete
Eu azi, în zi de Dragobete,
Am sărutat mai multe fete;
Diseară, cât sunt de bărbat,
Eu cred că o să pic la pat...
epigramă de George Budoi din Dicționarul dragostei (24 februarie 2023)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sărut, epigrame despre bărbați sau epigrame despre Dragobete
De mână
Și în mormânt
Ne vom căuta să ne ținem de mână
Și de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
Ele duc c-un braț alb serile
Ce-au scris pe frunze sărutul ierbilor!
Și ne vom ține de mână
Ca doi copaci visători,
Ce-și adorm frunzele-n rouă
Ca-ntr-un vers,
Unde izvoarele plâng într-un glas
Până când ecoul îngheață-ntr-o lacrimă
Dar mai curg ca prăpastiile-n mare.
Noi ne vom ține de mână
Și când ne-om trezi,
Într-un piept de amiază târzie.
Prin rădăcini de dor
Ne vom bea inimile cu o singură sete
Și cu lumini obosite ne vom îmbrăca
Într-o amiază târzie:
Unde răsăritul de mână se ia cu amurgul,
Unde păsările devin liniști de cristal
Prin care privește iubirea.
Într-o amiază devreme
În care ne vom ține de mână
Și de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
poezie de Crina Popescu din revista Literatura și arta (23 august 2012)
Adăugat de Maria

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre versuri sau poezii despre sărut

Crizanteme
Așteaptă-mă diseară la fereastră
Cu ochii triști, cu fruntea visătoare...
Am să-ți aduc un braț de crizanteme,
Să-mpodobim iubirea care moare...
Am să-ți aduc un braț de crizanteme...
Sunt flori târzii, sunt florile din urmă,
În viața lor e moartea primăverii,
Cu viața lor iubirea ni se curmă...
Așteaptă-mă diseară la fereastră
Cu fruntea-n mâini, cu ochi pierduți în vis
Am să-ți aduc un braț de crizanteme
Și cel din urmă cântec ce ți-am scris...
poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre flori, poezii despre tristețe, poezii despre primăvară, poezii despre mâini sau poezii despre crizanteme

Da, sunt recunoscător că exist și disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiază, nu e firesc la vârsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.
Octavian Paler în interviu în revista "Tango" (2007)
Adăugat de Laura

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre iubire, citate despre existență, citate despre vârstă, citate despre voce, citate despre sfârșit, citate despre recunoștință, citate despre negru sau citate despre miezul zilei

Amiază
Dumnezeu sparge nuci în Rai
să-și plătească ultima chirie.
Pe frunzele de leurdă îngerii
fumează
în hamace "braț la braț"
iarbă cu aromă de după...
amiază. Soarele cu un semn de carte
doarme pe burtă
doarme și împarte căldură.
Doi viermi în craniu
se distrează în loc de cercei.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre viermi, poezii despre religie, poezii despre plată, poezii despre fumat, poezii despre frunze sau poezii despre cărți
Aș vrea să mor în țara mea, America. Sunt american în mentalitate, copiii mei sunt americani, iar centrul meu este pentru toată lumea.
Mikhail Baryshnikov în ziarul Adevărul, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre patrie, citate despre copilărie sau citate despre America

Cât o tarla de porumb
am niște nori grozavi
de noiembrie
expandați
cu bun-simț fac loc pruncului de soare
e amiază și am un gust de mămăligă
tăiată cu ața pentru fiecare
pe o masă cu picioare scurte
nu e nicio minciună
vă jur că soarele meu din ceaun răsturnat
în copilărie
se face timid azi
într-un noiembrie când
cele două mâini nu mai sunt
să împartă egal
fericire gălbuie
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre Soare, poezii despre picioare, poezii despre nori, poezii despre mămăligă, poezii despre minciună sau poezii despre galben

Cine iese ultimul din țară?
Sărăcia noastră ne omoară,
De atâta marș ne doare splina,
Cine iese ultimul din țară
E rugat să stingă și lumina.
Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?
Pluralismul tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atâta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.
Sfântă-i opoziția pe lume
Și organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli și glume,
Nu se mai distinge adevărul?
Mai contează, uneori, și fapta,
Nu se poate construi cu tânga,
Nu există stânga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stânga.
Ne vor întreba copiii, mâine,
Morții vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colț mai bun de pâine,
Ne vom vinde țara noastră, Doamne.
Libertate și democrație,
Pașapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai știe
Și e vraiște la hotare.
Coridor european și-atâta,
Sub o licitație măruntă,
Provocarea, patima si bâta
Și în curți, și-n piețe se înfruntă.
Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Și în zdrențe circulă pe sate.
Fânul necosit se-nvârtoșează,
Putrezește sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morții își aud ei înșiși zisa.
Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta țării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.
N-avem nici o șansă de izbândă,
Vom rămâne bieți orfani pe-aicea,
Dacă, supărați pe cei la pândă,
Am trezit din moarte cicatricea.
C-un refren de muzică ușoară,
Într-un fel, ne recunoaștem vina,
Cine iese ultimul din țară
E rugat să stingă și lumina.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre viitor, poezii despre sărăcie, poezii despre supărare, poezii despre sat sau poezii despre păcăleli
Regele Leonidas: Spartani! Terminați micul dejun și mâncați bine... pentru că diseară cinăm în iad!
replică din filmul artistic 300 - Eroii de la Termopile
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre monarhie

Vine o noapte străină
Mă-ntorc cu fața la bucuriile vieții
mulți se adună pe la colțuri de stradă
să-și povestească întâmplările
care n-au avut ecou.
Orașul ascultă cu ferestrele deschise
și se miră,
nu iartă pe nimeni și-l judecă aspru
pentru ce a făcut sau n-a făcut pentru el,
oamenii se plimbă, văd lucruri noi,
critică autoritățile și pleacă liniștiți,
vine o noapte străină
cu gânduri și planuri pentru ziua de mâine
în fuga de angoasă.
Lumini multicolore se perindă pe la vitrine
e o liniște ca într-o amiază
în care și păsările dorm,
stelele se aprind și se sting pe rând
în candelabrul cerului gânditor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre plimbare

O vreme
mă-nnorez în toamnă
dimineața mă-nsingurez
duc cerul pe marginea apei
adăpându-l odihnă
apoi plec tehui
de găsesc sau de mă găsește un cal
ne potrivim la potcoavă și mai urcăm o amiază
lină cernere de umbre de lumini prin frunzele încărunțite
cărare molcomă prin mirosul uitat al florilor
pietrele nezdruncinate ale aerului clipind a fior și a dor
ploaia a stat aici îi văd urma corpului aburind în iarbă și hățiș
hai murgule mai du o amiază la toamnă
mai limpezește
o vreme
un cer pentru înstelare
nu-mi cere fân sau zăbavă curgi ca un râu somnoros înspre seară
lasă-mă să îți gust
o vreme
copita amară
poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr cărunt sau poezii despre odihnă
Cerasela de la Cambridge Leisure
când iese ea din Tesco, aranjându-și eșarfa
și dresurile cu gesturi intraductibile
o prințesă fără griji, toată numai volănașe,
curele și cârlionți
îmbăiați în moscul zilelor nelucrătoare.
soarbe dintr-un cappuccino și face
botic de iepure: lasă puțin spuma să i se
odihnească pe buza de sus, în fluierăturile
unei găști de veverițe punkiste.
ca din întâmplare, bareta rochiței alunecă
ușor de pe umăr și imediat, cu
gesturi profesioniste, selfie-ul care-i
dă gata pe cei șapte Mr. Patel de la
car wash. pupicii studiați, expresia
lascivă-nvățată cândva la Pleșcoi: încă o capodoperă
halită pe loc de împărăția instagram.
so precious, Cerasela. so fucking special
soarele coboară încetișor, în câteva ore Bella* o să
țopăie tonifiată de la piscină
înspre parcarea din centru
pentru o smotoceală-antreu pe bancheta din spate a
Ferrari-ului fraților Cataldi.
dar asta va fi diseară, iar până diseară
mai sunt atâtea de făcut
până când delfinii, o, delfinii
vor ieși în treninguri impecabile,
zvelți și voluptuoși, de la sală.
cei trei italieni pe care i-a cunoscut la bazin
au găsit că-i singurul nume potrivit pentru ea
poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile libere, poezii despre zile, poezii despre veverițe, poezii despre senzualitate, poezii despre rochii, poezii despre păr sau poezii despre iepuri