Totuşi, mă ridic

Mă poţi denigra până la începuturile istoriei
Cu acidul minciunilor tale brăzdând un cer pitic,
Mă poţi acoperi cu cel mai abject noroi –
Eu, totuşi, precum colbul, voi continua să mă ridic

Te deranjează impertinenţa mea?
De ce umbli învăluit în întunecime?
Pentru că mă mişc ca şi cum mii de izvoare
Îmi pompează lubrefianţi în vine?

Asemeni miilor de luni şi de sori,
Cu precizia mareelor sosind după neîntrerupt tipic,
Asemeni nădejdilor îmbobocind mereu,
Voi continua să mă ridic.

Doreşti să mă vezi căzută-n genunchi,
Cu capul plecat şi cu ochii în jos?
Cu umerii căzuţi ca nişte lacrimi,
Supusă de suspinul unui suflet frumos?

Te simţi copleşit de mândria mea?
Nu o mai lua atât de personal,
Pentru că eu râd ca şi cum aş fi proprietara
A mii de mine de-aur în curtea-mi, de sub deal.

Vorbele tale mă pot împuşca,
Ochii tăi mă pot spinteca zilnic,
Ura ta mă poate ucide,
Dar, totuşi, ca aerul, voi continua să mă ridic.

Te întristeaza feminitatea mea?
Este pentru tine-o surpriză dintre cele mai rele
Că dansez ca şi cum aş avea diamante
La încheietura coapselor mele?

Din cele mai ruşinoase cocioabe ale istoriei
Eu mă ridic
Mai sus de un trecut cu rădăcini în durere
Eu mă ridic
Sunt un ocean întunecat, larg şi plin de talazuri,
În vârtej şi-în tremur, suport flux şi reflux.
Traversând nopţi de groază şi de spaime
Eu mă ridic
Într-o dimineaţă proaspătă şi clară
Eu mă ridic
Aducând toate darurile primite de la strămoşii mei,
Sunt visul şi speranţa celui robit, cu paşii grei.
Eu mă ridic
Eu mă ridic
Eu mă ridic.

poezie clasică de Maya Angelou, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu iarăşi mă ridic

De mine poţi să scrii-n cronologii
Minciuni ce dor; nu zic nimic,
Şi-n tină poţi să calci pe trupul meu,
Dar eu ca praful mă ridic.

Te deranjează îndrăzneala mea?
De ce îţi simţi sufletul gol?
Eu, iată, merg de parcă-n casă am
Sonde şi pompe de petrol.

Ca soarele şi luna de pe cer,
Cum fluxul creşte câte-un pic,
Ca o speranţă care pleacă-n zbor,
Eu iarăşi mă ridic.

Ai vrut să vezi c-am sufletul zdrobit?
Capul plecat şi ochiul plâns?
Că umerii mi s-au lăsat în jos
Şi că tristeţea m-a ajuns?

Te ofensează îngâmfarea mea?
Hai nu lua totul în serios,
Eu râd de parcă aur am găsit
Săpând în curtea mea din dos.

Poţi să mă-mpuşti de vrei cu vorba ta,
Poţi să mă tai cu ochiu-ţi clar,
Dar chiar de mă ucizi scârbit, să ştii,
Ca aerul urc iar.

Te tulbură lascivitatea mea?
Şi crezi cumva că-i nefiresc
Să dănţuiesc de parcă la şold am
Mici diamante ce lucesc?

Din al istoriei bordei
Eu mă ridic
Dintr-un trecut cu ani cam grei
Eu mă ridic
Sunt un ocean întunecat şi larg,
Cobor, mă-nalţ, am valuri ce se sparg.

Lăsând în urmă nopţi de frici şi chin
Eu mă ridic
În zori, când de minuni văzduhu-i plin,
Eu mă ridic
Strămoşii mei mi-au dat un dar grozav,
Sunt visul şi nădejdea unui sclav.
Eu mă ridic
Eu mă ridic
Eu mă ridic.

poezie de Maya Angelou, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur mă lovesc şi mă ridic
Când întâlnesc acelaşi zid
Şi nu am timp să vă mai zic
Căci din nou tre' să mă ridic

catren de Florea Nicolae (3 august 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrick: Şi care este scuza ta?
Kat: Pentru?
Patrick: Pentru felul în care te porţi.
Kat: Nu-mi place să fac lucrurile pe care lumea se aşteaptă să le fac. De ce să mă ridic la nivelul aşteptărilor celorlalţi în loc să mă ridic la nivelul propriilor mele aşteptări?
Patrick: Ca să-i poţi dezamăgi încă de la început şi totuşi să fie în regulă totul, nu?
Kat: Da, cam aşa ceva...
Patrick: Atunci ai dat-o în bară.
Kat: De ce?
Patrick: Pe mine nu m-ai dezamăgit niciodată.

replici din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toast

Ridic acest fir al apei,
În sănătatea voastră.
Ridic acest solz de peşte
Şi-i beau lacrima.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimismul lui Emil Boc

Treisprezece-i ziua cu noroc
Şi,-n fiecare treisprezece, pic.
Pic, dar mă ridic pe loc.
De nu pic... de unde mă ridic?

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată independenţa mea, uneori am senzaţia că nu pot să ridic o pietricică dacă Destinul nu mi-a hărăzit să ridic acea pietricică. Bineînţeles, Destinul lucrând nu cu pietricele, ci cu bolovani. De multe ori, sisifici.

Teodor Burnar (septembrie 2010)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă ridic

Rănită sunt de norii grei
Rănită de raza de soare
Sub aripă ta să mă iei
Sufletul rănit ma doare

Plutesc cu aripa-n derivă
Eu ma ridic si urc din zori
Să nu mă pierzi mi-e frică
Putere am cu mîne să zbori

Si de-oi cădea de nouă ori
Voi deveni iarăsi un pom
Tot mă înalţă până la nori
Vindecă-mi aripa-n somn

Obrazul tu mi-ai sărutat
In urma ta rămân zdrobită
Cu ochii tu m-ai fermecat
Visul din noapte mi-ai luat

Tu m-ai privit si ai plecat
Si pleci in zbor de noapte
Sufletul, aripa, s-au vindecat
Te voi urma cât de departe

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ridic

mă ridic alene dintre perne
şi cartea-mi alunecă jos
cine ştie care gând al tău
îmi bătuse la uşă duios?

unde eşti, ce mai faci, care strop
de melancolie mai încearcă
să adune cioburile risipite
şi pe noi, două umbre, într-o barcă?

n-am ajuns nici unul la liman
golfurile vieţii pline de piraţi
înapoia noastră doar prăpăstii
şi noi, doi străini adevăraţi

închid ochii şi te revăd iarăşi
învăluită de o tăcere adâncă
doi copii căutând un paradis
care, iată, li se refuză încă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp blestemat

Ridic braţul
cu o mişcare lentă
şi privesc la ceas.
Cobor braţul
şi peste puţin timp
îl ridic din nou, fără să obosesc,
cu o mişcare lentă
şi privesc timpul cum se scurge,
orele, minutele, secundele,
iar tic-tacul acestui timp
îmi răsună în urechi întâi încet
şi în timp ce secundarul
îşi strigă timpul
totul se transformă într-un tunet
asurzitor.
Cobor braţul neobosit
şi cu un gest de acum mecanic îl ridic
din nou
şi timpul se scurge inoxerabil.
Şi în toată această forfotă
şi în tot acest proces de gândire
îmi dau seama că nu am avut niciodată
un ceas de mână.

poezie de Gaetano Longo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoza

Eu mă nasc, cresc şi mor.
Pe un bulb de catifea
Îmi deschid aripile şi zâmbesc.
O frunza cade - tristeţea şopteşte.
Zbor - vântul mi se împotriveşte
Mă trage in jos, mă reţine - cad.
La pământ, îmbrăţişat de rădăcini
Printre rămăşiţe şi suflete împrăştiate.
Glasuri line de jos îmi şoptesc - mă cheamă
Mă scufund mai adânc, vreau sa mă ridic.
Vocile mă tin in loc, mă cuprind.
Mă pierd, confuz, mă zbat, tac.
Linişte, doar eu. Bezna. Nimic.
O frântură de lumina - o speranţa
Mă apuc de ea, încep sa mă ridic
Mai multă lumina... am orbit.
Cad din nou- cad fără scăpare
Voci mai profunde, îmbrăţişări de mărăcini.
Şi spini şi durere şi... nu mai simt.
Mă eliberez.
Eu mor, mă nasc şi cresc.

poezie de Xander Ela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

căzută-n omăt
ridic sperietoarea –
deja sunt două

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunde-mă!

Ascunde-mă-n, sufletul tău
Să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău
Şi-ajută-mă, să mă ridic!

Ascunde şi sfântă-amintirea
La care mă-nchin zi de zi
Căci scumpă îmi este iubirea
De tine şi de a trăi!

Şi bucură-ţi inima-n noapte,
Când tandră îţi voi răsări
Şi crede-n săruturi şi şoapte,
Balsam pentru-o nouă zi!

Ascunde-mă-n sufletul tău,
Să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău
Şi-ajută-mă, să mă ridic!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monumentul iubirii

monumentul iubirii îl sculptez în stâncă
ploaia îl scaldă să îi dea strălucire
inima tresaltă iar cu simţirea adâncă
palpez cu mâna dreaptă pulsanta fericire.

sentimente boeme le ridic o columnă
o boltă albastră şi un arc de triumf
fac din timp o artă o creaţie demnă
pe muntele credinţei speranţa e în vârf.

am multe de făcut în toamna vieţii
în memorii să strâng graţie şi splendoare
cântecele vârstei în zorii dimineţii
să le ridic pe raze atinse de ardoare.

smulg din rădăcină buruiana tristeţii
în suflet să vibreze momente de candoare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ridic degetul asemeni crengii de copac
mă reculeg de parcă încolţesc
şi tac...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăiesc pe acest pământ ca să mă ridic la aşteptările tale şi nici tu nu trăieşti ca să le împlineşti pe ale mele.

citat din Bruce Lee
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petala pe ochi

Ochiul verzui al minţii tale
A fost străpuns de o rază de soare.
Şi ochii tăi verzi
Erau dintr- o dată
Roşiatici, ca soarele la apus seara,
În vară.
Pe pleoapă purtai
Petală roşie de la o floare.
Nu ştiu de ce,
Dar credeam că ochiul te doare.

Am vrut mâna ciungă să o întind,
Pleoapa să ţi- o ridic.
Dar cum să o întind?!
Că prin a ei durere nu mai simţeam nimic.

Piciorul, alene, cel şchiop,
Îl târam prin lanul de maci.
Voiam să- nţeleg
A cărui petală
O purtai pe acel ochi verzui- sângeriu.

Îti spun, am ştiut că petala este de mac!
Pentru ca macul, tie, atunci ti- a fost drag.

Mâna o să mi - o cos
Să nu îmi mai fie ciungă.
Pucioru- l ridic
Să pot să alerg
Când rămân doar o umbră.

Îţi deschid ochiul.
Petala ţi l- a vindecat.
Să pui, în lan, înapoi,
Petala din ochiul de drac.

poezie de Simona Moise (aprilie 2018)
Adăugat de MONIQUE
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Astăzi mi-a ieşit în cale,
Cu găleţi de apă goale,
Draga fată de vecin
Ce mă-ntâmpina cu plin.
Şi cum parcă-s blestemat,
M-am mai şi împiedicat.
Când să o salut gentil,
Am căzut ca un copil.
Toate îmi merg azi pe dos...
Mă ridic de jos sfios
Şi mă-ntreb cum aş putea
Să repar purtarea mea.
Dau s-o ajut la fântână,
Dar scap cumpăna din mână
Şi cad de văd doar sticleţi,
Cât ea umple la găleţi.
Pân' de jos să mă ridic,
Mă uit lung şi mă oftic...
Vai de traiul meu amar!
Nu mi-am pus nici sacii-n car...
Dac-o ajutam să care
Apa proaspătă-n căldare,
Poate-mi da o sărutare...
Neghiob, am făcut-o lată!
Rămân cu buza umflată...
Atât ghinion să-ncapă
În două găleţi de apă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ereziei de-a iubi

Pentru tine măi femeie
bat din nou Calea Lactee

Zi şi noapte ce să fac
iar îmi pun pielea de drac

Şi aşa din colţ în colţ
dau cu steaua mea de bolţi

Sar scânteile din tine
numai dacă ţipi că-i bine

Când o fac pe-a răsculatul
şi ridic în slăvi tot satul

Alelei mândruţa mea
te împing din stea în stea

Te ridic cu buzduganul
unde n-a zburat zăganul

Şi sar fulgi şi sar scântei
dacă-n braţe iar mă iei

Arde pielea mea de drac
doamnă fără niciun leac

Colind cerul zău de-a latul
cât zburăm din nou cu patul

Să colind doamnă pe lung
carul mare nu-l ajung

Şi mai am totuşi un pic
ca să trec de carul mic

Să ajung şi eu în fine
doamnă dincolo de mine

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (12 iunie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toast

Ridic acest pahar pentru iubire
Şi-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta strălucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.

Văd mâlul de demult cum se depune
Şi apa limpezindu-se treptat
După ce trece, cu vâltori nebune,
De şapte pietre-n care am sângerat.

A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porţile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Şi presărat cu petece de cer.

De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată
Ridic paharul meu ca să-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
În care-nvăţ din nou ca să iubesc...

Scăpat de rana mea dintodeauna,
Abia acum când matca de nisip
Mi-o desenează argintie luna
Îmi pot privi adevăratul chip.

Abia acum, cuprins de strălucire,
Pot la mâjirea zilei să închin
Pentru prieteni şi pentru iubire
Acest pahar de frumuseţe plin!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!