Strigăt...

Lăsaţi-mi brazii ca să crească-n tihnă
Şi oile pe pajişti la odihnă,
Lăsaţi-mi apele să curgă line
Şi inimile-n dragoste să fie pline,
Lăsaţi-mi munţii să ne ţină veşnic
Şi nu ucideţi flacăra din sfeşnic,
Lăsaţi-mi mintea trează peste ani
Şi n-o minţiţi cu fraze de "doi bani",
Lăsaţi-mi ţara pură, nepătată
Şi n-o însângeraţi cum aţi făcut-o odată,
Lăsaţi-mi neamul liber pe acest pământ
Să-şi poată spune sincer... gândul prin cuvânt.

poezie de Liviu Reti (19 decembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

lăsaţi-mi versul să ajungă la nemurire
limpezit în izvoare de dor şi de cânt
este darul meu ce îl las cu iubire
lumii în care trăiesc şi mă alint.

lăsaţi-mi versul aripi largi să prindă
să zboare spre zenit dincolo de nori
să răsune-n ceruri ca o mândră colindă
să bucure stele, îngeri mângâietori.

lăsaţi-mi versul, mare, vesel să crească
să atingă creste, culmi de fericire
este dorinţa mea cea pământească
să atingă faimă şi strălucire.

sculptez în stâncă versul cu litere de aur
să rămână-n veşnicie sufletescul meu tezaur.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă pentru mai târziu

lăsaţi-mi poezia ruptă din iubire
să şoptească la izvoarele speranţei
flăcări de emoţii şi de fericire
doruri argintate din oglindă creanţei.

nu cer nimănui poeziei trofee
lăsaţi-mi versul să atingă stele
să cerşească lumină din Calea Lactee
iertarea pentru toate păcatele mele.

cu poezia am trecut mai uşor
prin viaţa plină de asperităţi
cu versul în sânge pot să şi mor
căci mi-am lăsat amprente în cetăţi.

lăsăţi-mi poezia torent neânvins
am strîns în ea lumină din necuprins.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mi mie tot ce am în mine misterios, trecător, neînţeles şi de neatins...

citat din Gabriele D'Annunzio
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaziaţi-vă la poarta sărutului şi lăsaţi-mi mie geamlâcul rutului.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum la cer

Daca ar fi sa mor vreodată
plecand din viata asta complicata
lăsaţi-mi inima sa zboare
printre arcuşuri de vioare
uluci din garduri
rupte rânduri
dintre-ale mele surazanduri
lăsaţi-mi parul sa îmbrace
copaci golaşi si cârcotaşi
si sa chemaţi meseriaşi
sa are-n lung si lat pământul
pe locul unde-mi e mormântul
căci vreau sa cresc la primăvara
sa ies din nou ca nou afara
sa imi răsară braţe-n glie
si parul iarba ca sa fie
sa cresc înalt pana la cer
pe mine sa am scări de fier
si treptele sa fie multe
sa urce mult mai sus de munte
pe ele suflete s-agate
sa urce-n sus, sa se cocoaţe
sa-si faca drum de fier spre sus
spre nori si stele
spre Isus.

poezie de Mihai Ristea Corneanu din Drum la cer (29 septembrie 2015)
Adăugat de Mihai Ristea Corneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Vreau pe mormântu-mi doar o floare
Şi nu pretind nici un înscris;
Lăsaţi-mi spiritul să zboare
Spre cărţile ce nu le-am scris!

epigramă de Ioan Pop din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gratiano: Lăsaţi-mi mie rolul de bufon: mai bine
fruntea-mi să se-ncreţească de prea mult râs şi
ficatul-mi să se-ncălzească de la vin, decât
inima-mi să-ngheţe în suspine mortifiante.

replici celebre din piesa de teatru Neguţătorul din Veneţia, Actul I, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1598), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă acuzaţi dacă nu vreţi să vă acuz şi eu, nu mă distrugeţi dacă vreţi să nu vî distrug şi eu. Lăsaţi-mi banii şi vă las onoarea.

Alexandre Dumas în Colierul reginei, vol.III
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mi cel puţin a crede că există o altă viaţă, a cărei seninătate niciun dar nu o tulbură, unde minciuna este necunoscută, unde amorul este nesfârşit.. între noi să rămâie, cine poate dovedi că sufletul este nemuritor?

Dimitrie Bolintineanu în Manoil
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cât?

Rupeţi legături ca-n lanţuri de reacţii,
Refaceţi-le la loc, le reluaţi,
Împărţiţi-mă în mii de fracţii,
Dar cât o să mă diminuaţi?

Tăiaţi fâşii din mine nesfârşite,
Zdrobiţi tot ceea ce s-ar cristaliza,
Lăsaţi-mi iluziile tot răvăşite,
Nu are rost a mă eterniza.

Feriţi-vă de privirea-mi tăioasă,
Sau de ieşirile aproape indiscrete,
În existenţa mea oricum spinoasă,
Purtările nu-mi sunt perfecte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă de grabă

M-aş grăbi către moarte,
Dar mi-e teamă de noapte,
De cimitire, de morminte şi cruci,
Căci mă apasă pe umeri
Ca o pelerină de singurătate...
Aminte-ţi aduci?!
Mi-e teamă de rece, de ierni şi de paşi
Scârţîind pe trotoar,
Mă tem de-ntuneric!
O lumină lăsaţi-mi măcar!
Apoi am restanţe aici, pe pământ,
Facturi neplătite,
Ori mi-am dat vreun cuvânt.
V-aduceţi aminte?!
Nu am timp de plecări,
Sunt străin pe cărări,
Nu am bani, nu am chef!
Alte planuri mă prind
În al timpului cerc.
Ştiu, mă cheamă străbunii,
Sunt un biet trubadur,
Nu am timp de concesii,
Nici de moarte acum...
Voi pleca – fulger straniu,
Dar n-am timp a pleca!
Multe planuri ţâşnesc
Din inima mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg

Stau spălăcit în miezul zilei – pescăruş pe apă,
palid ca un tâmplar în atelierul lui.
În vreme ce în acest oraş al meu
bat cuie-într-o cruce pe uşă,
o pasăre pe-acoperişul vecin
moare de bătrâneţe.

Cine-ar fi spus pe apele liniştite că voi întâlni această pasăre?

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc piciorele-n staul,
chiar dacă nu este cel mai nimerit anotimp
să-mi amintesc c-am ajuns aici venind dintr-un loc mai prietenos.
Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg pe cutia cu scule-a tâmplarului,
lăsaţi-mi picioarele să devină lemn alb în casa acestuia.
La ora când un porumbel sau o pasăre-a apei
zboară peste abdomenul logodnicei mele,
tâmplarul mă priveşte pe dinlăuntru,
mă transformă-într-un leagăn. O cruce.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşilor mei

O, voi, urmaşi, împrospătată gardă
în juru-acestui preaumil pamânt!
Lăsaţi-mi încă inima să ardă
aici, adânc, sub lespezi de pământ.
Eu sunt precum coapcul fără nume
ce mai trăieşte-o viaţă, prăbuşit,
până ce timpu-ajunge să consume
esenţa lui lemnoasă, în sfârşit.
Dar peste-un veac, puteţi scurma ţărâna:
cărbunele care voi fi, vibrant,
vă va lăsa să ridicaţi cu mâna
din pieptul ars de lut un diamant.
Cercaţi atunci cu-o piatră şi mai dură
să zgâriaţi obrazul lui de foc.
Iar dacă veţi vedea vreo ştirbitură,
zvârliţi-l: îngropaţi-l la loc!

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de viaţă

ceva din mine se rupe, hălci de vise sunt smulse şi-azvârlite
timpul se dilată arătându-mi profunzimea eternităţii
şi din cele mai îndepărtate unghere, de dincolo de mine
răsună hohotele întunericului
luaţi spaimele astea ce mă sufocă
ridicaţi aşteptările astea ce se târâie în genunchi
lăsaţi-mi cerul cu soare, cu ploi, cu întrebări
ochii mei vor să vadă, cerul gurii vrea să simtă
şi pântecele, pântecele ăsta deja mort
spera să poarte un prunc, cândva
alo, alooooo, 112, salvarea, poliţia,
mă aude cineva?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice norocul...

Să nu laşi, clipă,
Tristeţea să mă doboare,
Să nu-mi lăsaţi, ochilor,
Gândul meu în aiurea să zboare,
Să nu mă duceţi, paşilor,
Pe urmele cele mai bizare!
Lăsaţi-mi doar o lacrimă cuminte,
Mie să-mi cadă
Şi inimii mele în zbucium
Să-i fie de alinare!

Ştiu
Nu e bine să plâng...
Ştiu
Soarele mai răsare în crâng!
Ştiu
Sunt prea mulţi... culori de curcubeu!
Ştiu
O rază de soare trebui-va să fiu eu!

Ispite prea multe,
Uneori mă apasă,
Se-ntâmplă, să nu le mai văd
Uneori, nici nu-mi mai pasă,
Înot între cer şi pământ!..
Şi braţele să-mi cadă ajung,
Pe ai mei, doi genunchi!

Şi întreb răspunzând,
Mă întrevăd săgetând.
De vorbă cu mine
Mă găsesc murmurând:

Sunt eu?
Ce vreau?
Cine sunt?!...

Zefirii de ploaie
Bat creştet de geam...
Ferice Norocul
Şi clipa
Ce am!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămaşa

De câte ori plouă, voi să-mi sădiţi un vişin
Cămaşa să mi-o ştergeti de sânge şi de pete
Lăsaţi-mi orizontul deschis să mă îmbete!
Şi flori de iasomie ca să dorm
Şi pupi de maci în plete să plouă numai iarna
Un strop să se dezgheţe să mă întorc în iarbă
În galbenul de lut din chilimbare pietre
Să-mi spune-ţi adevărul, iubire
Şi ce arde mai mult în noapte decât stelele?
Care-i oceanul vieţilor deşarte?
Şi care nor e piatră de început?
Şi ce e nemurirea, dar moartea?
Când să înnoptăm?
E prea târziu să ne trezim
E noapte, se întorc din raze stelele ca un deliciu de culori.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit timpul petrecut pe mare

Am iubit timpul petrecut pe mare, oraşul gri,
Secretul graţios al unei flori,
Muzica, scrierea unui poem.
Toate mi-au dăruit raiul de multe, multe ori.

Primele stele deasupra dealului înzăpezit,
Vocile celor blânzi, înţelepţi şi cu surâs firesc,
Şi-acea privire-a iubirii ascunse, ani şi ani,
Şi-aflată,-n sfârşit, în ochii care se-întâlnesc.

Am iubit mult şi-am fost de mulţi iubită –
Iar când din focul sufletului va fi rămas doar jarul,
Lăsaţi-mi întunericul şi nemişcarea,
Voi fi-obosită şi ferice că mi-am băut până la fund paharul.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indecenţă

În toată bunătatea ce-o afisaţi pe feţe,
Privind cu scârbă-n suflet lumina celuilalt
Aveţi ceva în minte când daţi apoi poveţe,
De cum ar fi mai bine, ce cale-i de urmat?

De ce v-apasă grija de cum îmi trăiesc viaţa?
Ce gânduri negre vă trec prin capul gol?
Ce supărare vă mistuieşte faţa?
Ce jucători de teatru... actori fără de rol!

Mă-mbrăţisaţi cu patos, crezând că eu nu ştiu...
Vă las să credeţi asta, aşa cum vă e vrerea,
Să râdeti fericiţi... că-n voi este pustiu,
Vă bucură necazul, alimenţaţi durerea!

Mi-e milă de voi toţi ce vă simţiţi bogaţi,
Cu singura avere ce-o număraţi cu anii!
Sărace creaturi! E tot ce pot a spune!
În sărăcia voastră, aţi mai rămas cu banii!

Lăsaţi-mi mie grija să-mi văd de viaţa mea!
Păşiţi cu pasi grabiţi spre viitorul vostru!
Iubiţi-vă mai mult, zâmbiţi, trăiţi mai bine!
Lăsaţi-mă în viaţa mea pe mine!

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneticilor

De două veacuri nu mai ştiu că moldovean
Înseamnă a fi stapân al ţării mele...
... Lăsaţi-mi măcar numele ce-l am
În valurile vremii să se spele.

Tu cel ce - ai năvălit în casa mea,
Cu secole-napoi şi nechemat de mine,
Cu ce ardoare, zău, te-aş alunga
Cu huiduieli si bici... de-aş fi la fel ca tine.

Şi dacă nicidecum nu simţi nevoia de-a pleca
Şi dacă gustul pâinii mele-ţi place,
Tu resemnează-te că asta-i ţara mea,
Pamântul meu de mii de ani încoace.

Munceşte-n pace glia mea, te rog,
Şi limba mea, te rog, învaţ-o-n pace,
Şi-n freamătull acestui tricolor -
Ridică-te, chiar dacă imnul meu nu-ţi place!

De două veacuri nu mai ştiu că moldovean
Înseamnă a fi stapân al ţării mele...
.. Şi doar legendele mai ţin c-am fost cândva Titan
Şi cântecele vechi - c-am coborât din stele...

poezie de Iurie Osoianu (20 iulie 2011, Chişinău)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare deschisă

Stimată doamnă, pic de somn
Şi veştile mă întristează
Că vine iar acelaşi domn
Şi-mi bate-n uşă la amiază
Lăsaţi-mi draperia trasă
Şi storurile fără fantă
Că vin tristeţi care m-apasă
Cu energie radiantă;

Şi nu-nţeleg ce tot îmi spune,
Adesea bate din picior
Eu bănuiesc că nu sunt bune
Aceste vorbe care dor
I-am arătat şi buletinul
Da-mi face semn c-o să se-ntoarcă
Şi-am să m-ascund ca arlechinul
În nu ştiu care colţ de zarcă;

Stimată doamnă, cer iertare
Că noaptea mi s-a făcut ziuă
Şi m-au pisat atâtea tare
Cum se pisează grâu-n piuă:
Aş vrea să dorm şi nu mai pot
Că mi s-a suspendat permisul
Patrulele precum socot
Vor cere să le spun şi visul
La care încă n-am ajuns
Că patul meu e prea departe
Şi vine frig şi m-a pătruns
Că geamurile vieţii-s sparte

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!